ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1275/2013

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 159/F din 9 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 2663/2/2013 (1175/2013) s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 17 iulie 2012 de Curtea de Apel din Lyon - Republica Franceză împotriva cetățeanului român C.R.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate C.R. pe o perioadă de 30 zile, de la 10 aprilie 2013 - la 09 mai 2013 inclusiv.

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile franceze, cu condiția respectării regulii specialității și cu condiția ca, în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să poată fi transferată în România pentru executarea pedepsei.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută în cursul procedurii de la 7 martie 2013 la data de 08 martie 2013, și arestată preventiv de la 12 martie 2013 la 09 aprilie 2013.

Pentru a hotărî astfel, prim a instanță a reținut următoarele: La data de 09 aprilie 2013, această instanță a fost sesizată cu solicitarea procurorului general al Curții de Apel București, vizând arestarea persoanei solicitate, C.R. de către autoritățile judiciare din Republica Franceză întrucât, din motive obiective, acesta nu poate fi preluat din România decât în data de 11 aprilie 2013, dată la care precedentul mandat de arestare emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală (nr. 8EAW/12 martie 2013) expiră (09 aprilie 2013).

În fața instanței, persoana solicitată C.R. a declarat că nu cunoaște motivul pentru care autoritățile judiciare din Republica Franceză îl cercetează întrucât nu a ieșit niciodată în afara României, în plus, are afecțiuni grave la nivelul piciorului și șoldului, necesitând permanentă supraveghere și îngrijire a unui membru al familiei sale.

Cu toate acestea, și-a arătat disponibilitatea de a se deplasa în Franța pentru a răspunde solicitărilor autorităților judiciare, fără a fi arestat.

Examinând actele și lucrările de la dosar, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 104F/12 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 1851/2/2013 a fost admisă sesizarea formulată de autoritățile franceze și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare la data de 17 iulie 2012 de Curtea de Apel din Lyon - Republica Franceză împotriva cetățeanului român C.R.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate C.R. pe o perioadă de 29 de zile de la data punerii în executare a mandatului de arestare, în vederea predării către autoritățile franceze.

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile franceze, cu condiția respectării regulii specialității și cu condiția ca, în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să poată fi transferată în România pentru executarea pedepsei.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută în cursul procedurii de la 7 martie 2013 ora 18

30

la data de 08 martie 2013 ora 18

30

.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere sesizarea autorităților franceze care la data de 10 iulie 2012 au emis, împotriva persoanei solicitate, C.R., un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație criminală în vederea pregătirii infracțiunilor și spălare de bani din fraudă organizată prin nedovedirea originii resurselor, comisă de o persoană în legătură cu o conspirație criminală prev. de art. 321-6, 321-6-1, 321-1, 321-3, 321-4, 321-10, 321-10-1, 321-11, 313-1, 313-3, 313-7, 313-8, 324-1, 324-3, 324-4, 324-5, 324-6, 324-7, 324-8, 450-1, 450-3, 450-5 Cod penal francez, pedepsite cu închisoarea de 10 ani închisoare.

În fapt, s-a reținut că în data de 15 septembrie 2010, ofițerii de poliție din Valence au fost informați de către un proprietar de magazin că mai multe persoane au folosit cârduri bancare străine pentru a face cumpărători online. Patru persoane (M.A., A.M., I.T. și G.T.) au fost arestate deoarece asupra lor s-au găsit mai multe telefoane mobile și numeroase articole cumpărate cu cardurile bancare falsificate. Analiza telefoanelor mobile a dus la arestarea altor două persoane (T.A.V. și Ș.D.). Tot pe baza analizei telefoanelor mobile, în data de 17 septembrie 2010, poliția a arestat alte șapte persoane (S.C., M.A., C.C., M.C. , V.A.C., M.F.E., S.l.M.) care au stat la un hotel situat în Chambery, în posesia lor găsindu-se cârdurile bancare falsificate, un software de recodare, telefoane mobile și mai multe computere.

Polițiștii francezi au descoperit faptul că în perioada ianuarie - septembrie 2010, grupul infracțional menționat a trimis în România suma de 114.000 euro. Numitul C.R. este fratele lui C.M., care a fost arestat în septembrie 2010 în Franța. în anul 2010, C.R. a primit bani prin WU, și anume 6.300 euro, de la fratele său C.M. și C.C. Din analiza computerelor, a reieșit că numitul C.C. a fost în contact cu R.C. care a fost la curent cu activitățile și a apelat la „K." pentru ca acesta din urmă să le furnizeze datele bancare obținute fraudulos.

Faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare fac parte din cele prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fiind indicate în mandat: participarea la un grup criminal organizat și spălarea produselor infracțiunii, așa încât nu mai este necesară verificarea condiției dublei incriminări.

Chiar și așa, se constată cu ușurință că infracțiunile pentru care este cercetată persoana solicitată au corespondent în legea penală română.

C.R. nu a formulat obiecțiuni privind identitatea iar apărările referitoare la invocarea nevinovăției și a faptului că nu a părăsit teritoriul României nu pot fi analizate de instanța română în cadrul procedurii strict reglementate a punerii în executare a mandatului european de arestare.

Sentința penală nr. 104F/12 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a rămas definitivă prin respingerea recursului persoanei solicitate (Decizia penală nr. 1133 din 01 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

La data de 09 aprilie 2013, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române a adresat instanței, printr-o notă cu caracter „foarte urgent" solicitarea de prelungire a mandatului de arestare preventivă a persoanei solicitate, C.R., întrucât predarea sa efectivă va avea loc în data de 11 aprilie 2013, deci după expirarea duratei arestării preventive, respectiv 09 aprilie 2013, situație în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a inițiat demersurile necesare către instanța competentă.

S-a constatat că sesizarea este întemeiată având în vedere dispozițiile art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată și că nu se pune problema unui refuz al executării mandatului european de arestare, ci există condiții obiective pentru care persoana solicitată nu poate fi preluată de autoritățile franceze înlăuntrul termenului pentru care s-a dispus arestarea sa preventivă.

Mai mult, o prelungire pe o durată foarte scurtă a mandatului, numai până la data predării, așa cum a solicitat avocatul persoanei solicitate, în condițiile în care orice hotărâre a instanței poate fi atacată cu recurs, s-a apreciat ca inoportună.

Instanța a avut în vedere că și practica judiciară a instanțelor (Sentința penală nr. 292 din 22 iulie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6673/2/2011 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2790 din 29 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) este în sensul emiterii unui nou mandat de arestare la expirarea lui.

Nici celelalte motive ale apărării vizând condițiile pe care nu le-ar îndeplini mandatul european de arestare emis anterior nu mai pot face obiectul cenzurii acestei instanțe, întrucât, la data pronunțării Sentinței penale nr. 104/F/12 martie 2013, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1133 din 01 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, toate aspectele au fost analizate, atât pe fond cât, și în recurs.

În raport de aceste dispoziții prima instanță a apreciat că, se impune admiterea sesizării formulate de către Parchet în temeiul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată, cât și punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Republica Franceză la data de 10 iulie 2012, pe numele persoanei solicitate C.R.

Prima instanță a mai constatat că faptele pentru care s-a emis mandatul european de arestare au corespondent în legislația penală română și sunt îndeplinite condițiile generale și speciale prev. de art. 96 și 97 din Legea nr. 302/2004, neexistând niciunul din motivele de refuz enumerate de art. 98 din aceeași lege.

Audiat fiind, la termenul din 09 aprilie 2013, persoana solicitată a declarat că nu este de acord să fie transferată în Republica Franceză, întrucât nu are cunoștință de faptele pentru care este acuzat, nefiind totodată de acord cu predarea și că, înțelege să se prevaleze de regula specialității.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana solicitată C.R.

Recursul declarat de persoana solicitată este nefondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciara competenta a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Acest mandat se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce statornicit de dispozițiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2007 și trebuie să cuprindă informațiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 86, 96, 97, 98 și 99 din Legea nr. 302/2004 se constată că judecătorul român hotărăște asupra arestării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil, dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se pronunța cu privire la vinovăția persoanei solicitate, la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât cu atingerea principiului referitor la recunoașterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.

Din examinarea actelor dosarului se constată că în cauză a fost emis un mandat european de arestare a persoanei solicitate C.R. de către autoritățile franceze pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație criminală în vederea pregătirii infracțiunilor și spălare de bani din fraudă organizată prin nedovedirea originii resurselor, comisă de o persoană în legătură cu o conspirație criminală prev. de art. 321-6, 321-6-1, 321-1, 321-3, 321-4, 321-10, 321-10-1, 321-11, 313-1, 313-3, 313-7, 313-8, 324-1, 324-3, 324-4, 324-5, 324-6, 324-7, 324-8, 450-1, 450-3, 450-5 Cod penal francez, pedepsite cu închisoarea de 10 ani închisoare, iar acest mandat constituie o decizie judiciară emisă de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene - Franța,care are la bază un mandat de arestare emis în condițiile legii franceze.

Prin Sentința penală nr. 104F/12 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 1851/2/2013 a fost admisă sesizarea formulată de autoritățile franceze și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare la data de 17 iulie 2012 de Curtea de Apel din Lyon - Republica Franceză împotriva cetățeanului român C.R.

Sentința penală nr. 104F din 12 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a rămas definitivă prin respingerea recursului persoanei solicitate (Decizia penală nr. 1133 din 01 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

La data de 09 aprilie 2013, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române a adresat instanței, printr-o notă cu caracter „foarte urgent" solicitarea de prelungire a mandatului de arestare preventivă a persoanei solicitate, C.R., întrucât predarea sa efectivă va avea loc în data de 11 aprilie 2013, deci după expirarea duratei arestării preventive, respectiv 09 aprilie 2013, situație în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a inițiat demersurile necesare către instanța competentă.

Potrivit art. 111 alin. (4) din legea 302/2004 republicată, în cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite fără ca acest fapt, să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză nu se pune problema unui refuz al executării mandatului european de arestare ci există condiții obiective pentru care persoana solicitată nu poate fi preluată de autoritățile franceze înlăuntrul termenului pentru care s-a dispus arestarea sa preventivă.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare conține toate informațiile necesare, că au fost respectate dispozițiile legale privind executarea mandatului conform art. 96 și 97 din Legea nr. 302/2004 și că nu există impedimente la executare, din cele prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004, că s-a dispus punerea în executare a mandatului cu respectarea regulii specialității în sensul că persoana predată nu va putea fi privată de libertate decât pentru fapte ce fac obiectul prezentului mandat, iar măsura arestării persoanei solicitate C.R. a fost luată cu respectarea dispozițiilor art. 101 și 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, a drepturilor și garanțiilor procesuale ale respectivei persoane.

În raport de aceste dispoziții Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a admis sesizarea formulată de către Parchet în temeiul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată, cât și punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Republica Franceză la data de 10 iulie 2012, pe numele persoanei solicitate C.R. și predarea acesteia, către autoritățile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialității și a condiției ca în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să poată fi transferată în România pentru executarea pedepsei.

În consecință se constată că măsura arestării persoanei solicitate C.R. a fost luată cu respectarea dispozițiilor din Legea nr. 302/2004, a drepturilor și garanțiilor procesuale ale respectivei persoane, astfel încât, sentința instanței de fond este legală și temeinică.

Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată C.R.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoană solicitată va fi obligată la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.R. împotriva Sentinței penale nr. 159/F din 9 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 2663/2/2013 (1175/2013).

Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11 aprilie 2013.

Procesat de GGC - LM