ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4028/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4028/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin
Sentința penală nr. 652/F din 9 decembrie 2013, Curtea de Apel București,
secția I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București.
A dispus punerea în executare a mandatului
european de arestare emis la data de 9 august 2013, de către Tribunalul din
Limoges, pe numele persoanei solicitate S.G.
A luat act că persoana solicitată nu și-a dat
consimțământul la predare.
A dispus predarea persoanei solicitate către
autoritățile franceze, cu respectarea regulii specialității.
A dispus arestarea persoanei solicitate S.G.
(cetățean italian, fiul lui S.V. și M.A.), în vederea predării, pe o perioadă
de 24 zile, respectiv de la 11 decembrie 2013 la 3 ianuarie 2014, inclusiv.
A constatat că persoana solicitată a fost
reținută la data de 5 decembrie 2013 și a fost arestată din data de 6 decembrie
2013 și până la 10 decembrie 2013, inclusiv, în baza mandatului de arestare nr.
57 (EAW provizoriu) din data de 6 decembrie 2013, emis de Curtea de Apel
București, secția I penală.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța
de fond a reținut următoarele:
Prin adresa din data de 6 decembrie 2013,
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat prima instanță,
conform art. 102 alin. (1) rap. la art. 89 alin. (3) teza a II-a din Legea nr.
302/2004 republicată, în vederea arestării și predării persoanei solicitate
S.G., în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european de
arestare emis pe numele acesteia, la data de 9 august 2013, de către Tribunalul
de Mare Instanța din Limoges, Republica Franceză.
La termenul de judecată din data de 6
decembrie 2013, persoana solicitată a fost adusă în fața Curții în stare de
reținere, această măsură fiind dispusă de către Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel București, potrivit art. 101 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Prin încheierea de ședință din data de 6
decembrie 2013, dat fiind faptul că la acel moment la dosarul cauzei nu fusese
atașat mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze pe
numele persoanei solicitate, însoțit de traducere în limba română, Curtea a
dispus amânarea cauzei în vederea prezentării acestor documente de către
procuror, iar în temeiul art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată
a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile, începând cu
data de 6 decembrie 2013 și până la data de 10 decembrie 2013 inclusiv.
S-a constatat că în privința persoanei
solicitate S.G., Curtea de Apel din Limoges - Tribunalul de Mare Instanța din
Limoges, Republica Franceză a emis la data de 9 august 2013 un mandat european
de arestare, în vederea efectuării urmăririi penale, invocându-se un mandat de
arestare preventivă emis pe numele acesteia la data de 24 iunie 2013 de către
aceeași instituție către Judecătoria din Saarlouis, sub acuzația săvârșirii
infracțiunilor de înșelăciune în grup organizat și tentativa de înșelăciune în
grup organizat, fapte sancționate și pedepsite de art. 313-1, 313-2, 313-3,
313-7 și 313-8 C. pen. francez.
În fapt, s-a reținut că în Limoges și
Lubersac și în orice caz pe teritoriul francez în cursul lunii iunie 2007,
folosindu-se de un nume fals și prin manopere frauduloase, simulând existența
unei societăți fictive a înșelat două societăți comerciale franceze
determinându-le să-i trimită un transport cu 22 tone carne și a încercat să
înșele alte două societăți franceze în aceeași modalitate, solicitând
trimiterea a alte 44 tone de carne.
Curtea a mai constatat că mandatul european
de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplinește condițiile de
formă și conținut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată, că
infracțiunile ce fac obiectul urmăririi penale desfășurate de către
autoritățile judiciare franceze, sancționate de legea statului respectiv cu
pedepse privative de libertate a căror durată maximă este mai mare de 3 ani, nu
sunt supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări, potrivit
art. 96 alin. (1) pct. 1 și 18 din Legea nr. 302/2004 republicată, condiție
care este însă oricum îndeplinită, întrucât faptele respective sunt incriminate
și de legea penală română conform art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și, totodată, că nu este incident niciun
motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele
prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Persoana solicitată s-a apărat, invocând o
hotărâre a Curții de Apel din Napoli prin care s-a respins predarea în baza
mandatului european emis de autoritățile franceze pe motiv că legislația
italiană prevede un astfel de motiv de refuz, când activitatea infracțională
s-a desfășurat în tot sau parțial pe teritoriul Italiei și fapta ar putea să
fie urmărită de autoritățile italiene.
Curtea de Apel București nu a identificat
niciun motiv, nici obligatoriu și nici facultativ de respingere a predării.
Cazul prevăzut de art. 98 lit. f din Legea
nr. 302/2004 se referă la motivul facultativ de refuz când fapta nu s-ar fi
săvârșit pe teritoriul statului emitent, or, din datele concrete existente în
cuprinsul mandatului național, dar și al celui european de arestare rezultă cu
claritate că faptele s-au desfășurat în cea mai mare parte pe teritoriul
Franței, aici părțile vătămate fiind induse în eroare și aici se și regăsește
paguba. Din contră, Curtea a apreciat că cea mai mare parte a activității
infracționale s-a desfășurat pe teritoriul francez, de pe teritoriul italian
plecând doar comenzile frauduloase către societățile comerciale franceze.
Faptul ca persoana solicitată a înțeles să
părăsească teritoriul italian unde obținuse hotărârea judecătorească de refuz
de predare din această țară în baza mandatului european de arestare emis de
autoritățile franceze a reprezentat în opinia Curții de Apel București un act
de demnitate din partea persoanei solicitate care demonstrează astfel că
(independent de refuzul de a-și da consimțământul la predare) dorește să ajungă
cât mai repede în fața autorităților franceze pentru a-și clarifica situația
juridică, deoarece îi era clar că alte state membre ale Uniunii Europene nu vor
ezita să pună în executare mandatul european francez.
Împotriva Sentinței penale nr. 652/F din 9
decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a
declarat recurs persoana solicitată S.G.
Persoana solicitată prin apărător a pus
concluzii de admitere a recursului solicitând casarea sentinței penale
pronunțată de Curtea de Apel București.
A arătat că este incident motivul de refuz
opțional prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 302/2004
republicată. În același timp a solicitat să se țină cont și de circumstanțele
personale ale persoanei solicitate. În consecință, a solicitat respingerea
solicitării de punere în executare a mandatului european de arestare.
Recursul declarat de persoana solicitată este
nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente.
Analizând actele și lucrările dosarului,
Înalta Curte constată că Sentința penală nr. 652/F din 9 decembrie 2013 pronunțată
de Curtea de Apel București, secția I penală, este legală și temeinică în
sensul că în mod corect prima instanță a admis sesizarea Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel București, și a dispus punerea în executare a mandatului
european de arestare emis la data de 9 august 2013, de către Tribunalul din
Limoges, pe numele persoanei solicitate S.G., și a luat act că persoana
solicitată nu și-a dat consimțământul la predare.
În mod corect s-a dispus predarea persoanei
solicitate către autoritățile franceze, cu respectarea regulii specialității.
De asemenea în mod corect s-a dispus
arestarea persoanei solicitate S.G., în vederea predării, pe o perioadă de 24
zile, respectiv de la 11 decembrie 2013 la 3 ianuarie 2014, inclusiv
constatându-se că aceasta a fost reținută la data de 5 decembrie 2013 și
ulterior a fost arestată din data de 6 decembrie 2013 și până la 10 decembrie
2013, inclusiv, în baza mandatului de arestare nr. 57 (EAW provizoriu) din data
de 6 decembrie 2013, emis de Curtea de Apel București, secția I penală.
În privința persoanei solicitate S.G., Curtea
de Apel din Limoges - Tribunalul de Mare Instanța din Limoges, Republica
Franceză a emis la data de 9 august 2013 un mandat european de arestare, în
vederea efectuării urmăririi penale, invocându-se un mandat de arestare
preventivă emis pe numele acesteia la data de 24 iunie 2013 de către aceeași
instituție către Judecătoria din Saarlouis, sub acuzația săvârșirii
infracțiunilor de înșelăciune în grup organizat și tentativa de înșelăciune în
grup organizat, fapte sancționate și pedepsite de art. 313-1, 313-2, 313-3,
313-7 și 313-8 C. pen. francez.
În fapt, s-a reținut că pe teritoriul
statului francez, în cursul lunii iunie 2007, folosindu-se de un nume fals și
prin manopere frauduloase, simulând existența unei societăți fictive, persoana
solicitată a înșelat două societăți comerciale franceze determinându-le să-i
trimită un transport cu 22 tone carne și a încercat să înșele alte două
societăți franceze în aceeași modalitate, solicitând trimiterea a alte 44 tone
de carne.
Astfel cum corect s-a reținut de instanța de
fond, mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate
îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de art. 86 din Legea nr.
302/2004 republicată. Deși infracțiunile ce fac obiectul urmăririi penale
desfășurate de către autoritățile judiciare franceze, sancționate de legea
statului respectiv cu pedepse privative de libertate a căror durată maximă este
mai mare de 3 ani, nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiției dublei
incriminări, potrivit art. 96 alin. (1) pct. 1 și 18 din Legea nr. 302/2004
republicată, această condiție este dealtfel îndeplinită, întrucât faptele
respective sunt incriminate și de legea penală română conform art. 215 alin.
(1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată se
constată că, nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului
european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004
republicată.
Înalta Curte constată că persoana solicitată,
în fața instanței de fond, a invocat o hotărâre a Curții de Apel din Napoli
prin care s-a respins predarea în baza mandatului european emis de autoritățile
franceze pe motiv că legislația italiană prevede un astfel de motiv de refuz,
când activitatea infracțională s-a desfășurat în tot sau parțial pe teritoriul
Italiei și fapta ar putea să fie urmărită de autoritățile italiene.
Legislația românească în materie nu prevede
ca și caz de refuz de predare, săvârșirea de fapte pe teritoriul statului
italian astfel încât, în speță, nu se poate identifica niciun motiv, nici
obligatoriu și nici facultativ de respingere a predării.
Cazul prevăzut de art. 98 lit. f din Legea
nr. 302/2004 se referă la motivul facultativ de refuz când fapta nu s-ar fi
săvârșit pe teritoriul statului emitent, or, din datele concrete existente în
cuprinsul mandatului național dar și al celui european de arestare rezultă cu
claritate că faptele s-au desfășurat în cea mai mare parte pe teritoriul
Franței, de pe teritoriul italian plecând doar comenzile frauduloase către
societățile comerciale franceze.
Față de considerentele mai sus arătate,
Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată
S.G. împotriva Sentinței penale nr. 652/F din 9 decembrie 2013 a Curții de Apel
București, secția I penală.
Totodată va obliga recurenta persoană
solicitată la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, onorariul
interpretului de limba italiană urmând a se plăti din fondul Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
persoana solicitată S.G. împotriva Sentinței penale nr. 652/F din 9 decembrie
2013 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata
sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limba italiană se
va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 13
decembrie 2013.
Procesat de GGC - AM