ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 427/2019

HOTĂRÂRE
28.02.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 427/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 28 februarie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu la data de 24.10.2017 sub nr. x/2017, reclamanții A. B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. București și S.C. D. S.A., au solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar prevăzută la pct. 6.(condiții speciale) și pct. 4.1. Secțiunea 4(condiții generale) din convenția de credit nr. x/02.05.2007 și eliminarea acesteia; să se constate nulitatea absolută a acestei clauze contractuale; să se dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF - Leu, pentru efectuarea plăților în temeiul convențiilor încheiate la valoarea de la data încheierii și semnării contractului; rambursarea creditului la valoarea RON/CHF de la data semnării contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia și restituirea sumelor plătite în plus de către reclamanți rezultate din diferența de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăți și cursul de la data semnării contractului de credit, sume actualizate, cu dobânda legală și indicele de inflație anuală, de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la achitarea integrală a acestora de către pârâte; cât și stabilizarea plăților, având la bază principiile nominalismului monetar și impreviziunii consacrate de art. 1578 și 970 C. civ. Au precizat că suma solicitată, la data depunerii acțiunii, este în cuantum de 66.859 RON. Reclamanții au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2193 din 26.03.2018 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. x/2017 s-a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tg-Jiu, excepție invocată de intimata D. S.A..

S-a respins acțiunea civilă având ca obiect nulitate act și pretenții formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele D. S.A. și S.C. C. S.A..

S-a luat act că intimata D. a solicitat cheltuieli de judecată de cale separată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B., prin care, în baza art. 480 alin. (2) C. proc. civ., au solicit admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 492/2018 din 30 octombrie 2018, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanții reclamanți A., B. împotriva sentinței civile nr. 2193 din 26.03.2018 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. S.A.; a schimbat sentința în sensul că a admis acțiunea față de D. S.A.; a constatat nulitatea absolută parțială a clauzei de la art. 6 din condițiile speciale ale contractului și art. 4.1 din condițiile generale ale contractului prin care riscul valutar este lăsat în sarcina excluzivă a consumatorului, cu consecința recalculării și plății ratelor creditului pe toată durata de derulare în moneda creditului la cursul de schimb valutar la data încheierii contractului; a dispus restituirea sumelor încasate ca diferențe de curs valutar actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data încasării la data restituirii și a obligat intimata pârâtă la cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 RON, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta D. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Tribunalul Gorj, prin intermediul Curții de Apel Craiova, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 18.01.2019.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Gorj, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Prin decizia nr. 18/2018 din 01 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

A reținut instanța că, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...) ".

Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituțională.

Ulterior pronunțării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 de către Curtea Constituțională, ar fi fost util ca legiuitorul, dând eficiență dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să stabilească instanța căreia urma să îi revină competența de a soluționa recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în soluționarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, așa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce privește competența materială în soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în apel în cereri evaluabile în bani cu o valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care instanței supreme îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C. proc. civ.

Înalta Curte are, de asemenea, în vedere dispozițiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta D. S.A. împotriva deciziei nr. 492/2018 din 30 octombrie 2018, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-01-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 95/2019
Asupra recursului de față, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și an
ÎCCJ 2019-01-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 89/2019
Asupra recursului de față, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și an
ÎCCJ 2019-01-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 79/2019
Asupra recursului de față, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și an
ÎCCJ 2018-11-15
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4919/2018
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în consid
ÎCCJ 2019-03-22
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 624/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: I. Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu la data de 09.11.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pâr
Sursă