ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2071/2019

HOTĂRÂRE

13.11.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2071/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11.07.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să suspende executarea documentului constatator nr. x/11.06.2019 emis de pârât.

În motivare, reclamanta a arătat că la 31.10.2013, ca urmare a unei proceduri de achiziție publică desfășurată de pârât, a semnat cu acesta acordul-cadru nr. 180/14.10.2013, având ca obiect prestarea serviciilor de mentenanță post garanție și modernizare sistem integrat de supraveghere, observare și control traficului de la Marea Neagră (SCOMAR) și furnizare piese de schimb, în conformitate cu cele menționate în caietul de sarcini.

În baza acordului-cadru au fost semnate mai multe acte subsecvente, printre care și contractul nr. x/30.12.2015.

Prin adresa nr. x/26.11.2018, pârâtul a comunicat reclamantei că îi datorează penalități în sumă de 1.854.059,56 RON.

Reclamanta a contestat acest calcul, sens în care s-a adresat instanțelor de judecată, solicitând stabilirea corectă a penalităților de întârziere, astfel că pe rolul Tribunalului București, secția VI-a civilă a fost înregistrat dosarul nr. x/2019, având ca obiect anularea solicitării autorității contractante privind executarea poliței de asigurare de garanție de bună execuție nr. x și a adresei nr. x/26.11.2018, prin care i s-a adus la cunoștință că ar datora penalități de întârziere în sumă de 1.854.059,56 RON.

Ca urmare a inițierii acestui demers, a fost remis documentul constatator referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale, înregistrat sub nr. x din data de 11.06.2019.

Pârâtul a depus întâmpinare, invocând excepția de necompetență materială a instanței.

Prin sentința civilă nr. 376/08.08.2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, față de obiectul litigiului, în speță sunt incidente dispozițiile art. 166 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.

În acest context, în determinarea instanței competente material, curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) și (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, din coroborarea cărora a rezultat că toate acțiunile în legătură cu executarea contractelor administrative, cum este și cazul contractului de achiziție publică, sau care decurg din executarea acestor contracte, sunt de competența instanței de drept comun, stabilite potrivit normei generale.

La 04.09.2019 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă care, prin încheierea din 18.09.2019, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

În fundamentarea acestei măsuri, instanța a considerat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 53 alin. (1

) din Legea nr. 101/2016, ci cele ale art. 97

alin. (5) din H.G. nr. 925/2006, potrivit cărora documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) pot fi contestate în justiție potrivit legii contenciosului administrativ.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Instanțele judecătorești au fost investite cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării documentului constatator nr. x/11.06.2019 emis de pârât, aferent acordului-cadru nr. 180/14.10.2013 încheiat în cadrul unei proceduri de achiziție publică.

Tribunalul București a apreciat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 97

alin. (5) din H.G. nr. 925/2006 (în realitate, art. 97

alin. (5) din Normele de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006, aprobate prin H.G. nr. 925/2006) - text în vigoare la data încheierii acordului-cadru nr. 180/14.10.2013 -, prevederi care stabilesc că documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă pot fi contestate în justiție potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. De asemenea, a notat că și H.G. nr. 395/2016, care a abrogat H.G. nr. 925/2006, conține aceeași reglementare.

În acest fel sunt însă nesocotite modificările aduse art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, din care rezultă că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile ivite în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv cele în anularea unui contract administrativ, iar instanței civile îi revine competența de a soluționa litigiile care decurg din executarea contractelor administrative.

Atât în accepțiunea art. 97

din Normele de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006, aprobate prin H.G. nr. 925/2006, cât și a art. 166 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru din Legea nr. 98/2016, aprobate prin H.G. nr. 395/2016, documentul constatator, care conține informații referitoare la îndeplinirea sau, după caz, la neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant și, dacă este cazul, la eventuale prejudicii, emană de la autoritatea contractantă după finalizarea lucrărilor ce fac obiectul contractului.

De aceea, Înalta Curte reține că obiectul cererii deduse judecății decurge din executarea contractului de achiziție publică, aspect care conferă instanței civile, în temeiul art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 544/2004, competența de soluționare a cauzei.

În speță, ea se determină în funcție de criteriile reglementate de norma de procedură civilă și revine tribunalului, întrucât valoarea contractului de achiziție publică în legătură cu executarea căruia a fost emis documentul constatator depășește pragul de 200.000 RON.

În considerarea celor ce preced, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare materială a cauzei în favoarea Tribunalului București.