ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1808/2019

Ședința publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 29 mai 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. IPURL a chemat în judecată pârâții C., D. și S.C. E. S.R.L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să declare inopozabilitatea față de reclamantă a contractului de vânzare autentificat sub nr. x/2. IV.2014 de Biroul Individual Notarial F., încheiat între pârâți, în ce privește vânzarea imobilelor:

- apartamentul nr. x, situat în Nădlac, str. x, bloc Consiliu, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x Nădlac (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Nădlac), nr. top. xXXVI, în suprafață totală de 355 m.p., compus din sală servire, 7 (șapte) depozite, coridor, degajament, grup sanitar, curte de serviciu, împreună cu cota aferentă din părțile de folosință comună de 365/2112 parte și împreună cu cota de 230/1088 parte din terenul în suprafață totală de 1088 m.p. din care aferent apartamentului este proprietate personală;

- imobilele situate în Nădlac, str. x, jud. Arad, înscrise în C.F. nr. x Nădlac (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Nădlac), cu nr. cad. x, constând în teren intravilan cu suprafața de 669 m.p. și cu nr. cad. x, constând în casă + extindere P+Mp, din cărămidă, din anul 2013, fară lift;

Efectuarea cuvenitelor mențiuni în C.F. nr. x Nădlac și C.F. nr. x Nădlac, în sensul notării inopozabilității față de reclamantă a contractului de vânzare autentificat sub nr. x/2. IV.2014 de Biroul Individual Notarial F.; obligarea pârâților la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 1562,1563 și 1565 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 608 din 14.09.2017, pronunțată de Tribunalul Arad, secția a II-a civilă, instanța a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. IPURL în contradictoriu cu pârâții: C., D. și S.C. E. S.R.L. și în consecință:

A constatat inopozabilitatea față de reclamantă a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/2.04.2014 de Biroul Individual Notarial F.;

A dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în CF nr. x - C1-U1 Nădlac și CF nr. x Nădlac, în sensul notării inopozabilității față de reclamantă a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/2 04 2014,

A obligat pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 3000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții C., D. și S.C. E. S.R.L. Deva, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate cu consecința respingerii cererii introductive ca fiind netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 94/A din 22 februarie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis apelul formulat de către apelanții pârâți C., D. și S.C. E. S.R.L. Deva împotriva sentinței civile nr. 608/14.09.2017 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017.

A schimbat în tot hotărârea apelată.

A respins acțiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. IPURL împotriva pârâților apelanți.

A obligat intimata să plătească apelanților C. și S.C. E. S.R.L. suma de 13.687,35 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 94/A din 22 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. NĂDLAC PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. ARAD a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

După prezentarea stării de fapt și a parcursului procesual al litigiului, recurenta-reclamantă a arătat că decizia atacată este nelegală întrucât instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit normele de drept material.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel a admis apelul reținând că reclamanta are o creanță doar față de intimata vânzătoare C., nu și față de soțul acesteia, intimatul D., care astfel nu este legitimat procesual pasiv.

S-a susținut că art. 1562 C. civ. nu face nicio distincție între actele juridice prin care debitorul fraudează creditorii înstrăinând bunuri proprii sau bunuri comune în devălmășie și că este irelevant faptul că bunul înstrăinat fraudulos este proprietatea exclusivă a debitorului sau că este proprietate comună în devălmășie cu soțul său participant la fraudă.

Altfel, s-a mai arătat, ar însemna ca participarea la fraudă a soțului devălmaș să rămână nesancționată juridic, menționând, totodată, că nu există nicio rațiune pentru care soțul debitorului ar avea un tratament juridic diferit față de terțul dobânditor, atât timp cât ambii sunt participanți la fraudarea creditorului.

Mai mult decât atât, a susținut recurenta, soțul debitorului nu este cu nimic prejudiciat prin faptul că imobilele înstrăinate fraudulos se intorc în patrimoniul său pentru a fi supuse unui ulterior partaj. Întinderea drepturilor sale, precum și ale debitoarei reclamantei asupra acestor bunuri comune, vor fi stabilite în respectivul partaj.

Recurenta a mai arătat că în practica judiciară s-a reținut în mod constant faptul că, deși imobilele înainte de a fi vândute erau proprietatea devălmașă a debitorului și soțului acesteia (acesta din urmă nefiind debitor), nu poate duce la imposibilitatea declanșării acțiunii pauliene, partajul acestora fiind o problemă ce privește o eventuală procedură de executare silită.

Este evident că partajarea proprietății devălmașe este subsidiară declarării inopozabilității actului prin care aceasta a fost înstrăinată, iar posibilitatea de a întreprinde un astfel de demers depinde întrutotul de soluția pronunțată cu privire la acțiunea revocatorie. Altfel, dacă vânzarea nu ar fi declarată inopozabilă față de creditoare, nu am avea ce partaja, a mai susținut recurenta, subliniind, totodată, că nu există niciun text legal care să oblige reclamantul ca o dată cu acțiunea revocatorie să ceară și partajarea bunurilor proprietate comună a debitorului lui.

În continuare, a arătat recurenta, principiul disponibilității, consfințit de art. 9 C. proc. civ., recunoaște reclamantului dreptul de a stabili limitele procesului, deci de a formula pe cale principală sau accesorie capetele de cerere pe care le consideră oportune și, în temeiul acestui principiu, are dreptul de a formula ulterior, fie pe cale principală cererea de partaj - printr-o acțiune de sine stătătoare, fie în cadrul unei contestații la executare - pe cale accesorie, așa cum prevede art. 712 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, cu cheltuieli de judecată.

La data de 23 mai 2018 (data poștei), intimatele-pârâte C. și S.C. E. S.R.L. au depus întâmpinare, prin care au arătat, în prealabil, că simpla menționare a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în cuprinsul recursului nu presupune că acest recurs este motivat și că sunt îndeplinite condițiile descrise de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.. În continuare, au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată.

La data de 25 mai 2018 (data poștei), intimatul-pârât D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată.

La data de 25 iunie 2018 (data poștei), recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză solicitând înlăturarea apărărilor pârâților ca fiind neîntemeiate.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., precum și la efectuarea unui supliment la raport, care au fost comunicate părților, iar la 3.01.2018, intimata-pârâtă S.C. E. a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 4 aprilie 2019 s-a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatele-pârâte C. și S.C. E. S.R.L. prin întâmpinare; s-a admis în principiu recursul și s-a acordat termen la data de 17 octombrie 2019, pentru judecata pe fond a recursului.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

In conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Dispozițiile anterior citate vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Acțiunea revocatorie (pauliană) este reglementată de art. 1562-1565 din C. civ., fiind un instrument juridic prevăzut de lege pentru protecția intereselor creditorilor împotriva fraudei debitorului, constituind, totodată, acea acțiune prin care creditorul solicită să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de către debitor în frauda intereselor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate.

Din această perspectivă și din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, în mod corect s-a reținut că anterior sistării stării de devălmășie în condițiile legii, creditoarea reclamantă nu are posibilitatea de a cere să fie declarată inopozabilitatea unui act juridic prin care au fost înstrăinate bunuri aflate în proprietatea comună în devălmășie a soților, câtă vreme ea este creditoarea personală a doar unuia dintre codevălmași.

Dispozițiile art. 1562 din C. civ., prevăd că: "(1) Dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate. (2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate", iar art. 1563 din același cod prevede următoarele: " Creanța trebuie să fie certă la data introducerii acțiunii".

Potrivit art. 1563 C. civ., creanța trebuie să fie certă la data introducerii acțiunii.

Din textele de lege citate se desprind condițiile exercitării acțiunii revocatorii (pauliene), respectiv: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, ce constă în faptul că, prin actul atacat, debitorul își mărește sau creează o stare de insolvabilitate; frauda debitorului, ce implică faptul că debitorul a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor; creditorul să aibă o creanță certă, precum și complicitatea la fraudă a terțului contractant, ceea ce presupune că terțul a cunoscut faptul că, prin încheierea actului atacat, debitorul a devenit insolvabil.

În considerarea dispozițiilor legale evocate, se reține că de esența acțiunii revocatorii este ca aceasta să fie formulată de către un creditor care să dețină o creanță certă la data introducerii acțiunii, or, în speță se constată lipsa calității reclamantei de creditoare în ceea ce îl privește pe pârâtul D..

Așa cum, în mod corect, a reținut instanța de apel, prin raportare la probele administrate în cauză, nu s-a demonstrat că și pârâtul D. este debitorul recurentei-reclamante, astfel încât, deși acesta a fost parte la actul a cărui inopozabilitate se solicită a fi declarată, nu are calitatea de debitor al reclamantei.

Este de menționat că bunurile imobile care fac obiectul vânzării sunt dobândite de către pârâți în timpul căsătoriei lor, ca bunuri comune ale soților, fiind așadar, bunuri comune aflate în devălmășie.

Proprietatea comună în devălmășie este forma proprietății comune ce se caracterizează prin aceea că bunul aparține tuturor coproprietarilor, fără ca aceștia să aibă precizată vreo cotă-parte ideală din dreptul de proprietate asupra acelui bun.

În speță, finalitatea urmărită de societatea reclamantă este valorificarea bunurilor imobile comune, prin declararea față de aceasta a inopozabilității actului de vânzare-cumpărare în discuție, în condițiile în care pârâtul D. nu are calitatea de debitor al reclamantei.

Trebuie remarcat că, niciunul dintre soți, pârâți în cauză, anterior încetării stării de devălmășie prin modalitățile prevăzute de lege, nu are și nu se poate prevala de o cotă parte din proprietatea asupra bunului dobândit în timpul căsătoriei ca bunuri comune ale soților, așa cum în mod judicios a reținut instanța de apel, după cum nici creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu pot să urmărească partea acestuia din imobilele proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala bunurilor, așa cum impun dispozițiile imperative ale legii.

Astfel, este de natura evidenței că anterior sistării stării de devălmășie, nu este posibilă declararea inopozabilității integrale a unui act juridic pentru o creanță deținută numai față de una dintre părți.

În condițiile în care creanța este certă doar față de pârâta C., una dintre părțile actului juridic a cărui inopozabilitate se solicită a se declara, cum soții pârâți sunt codevălmași ai bunurilor ce fac obiectul respectivului act juridic, iar anterior sistării stării de devălămășie nu poate fi stabilită cota parte a fiecăruia, rezultă că reclamanta nu se poate folosi cu succes de acțiunea revocatorie.

Prin urmare, faptul că pârâtul D. nu are calitatea de debitor față de reclamantă și că bunurile vândute sunt bunuri codevălmașe, dobândite de către soții pârâți în timpul căsătoriei, are o importanță deosebită în soluționarea cauzei, deoarece, potrivit art. 1562 C. civ., reclamanta poate solicita să fie declarate inopozabile numai actele incheiate de către debitorul său, or în cauză actul de vânzare-cumpărare atacat are doi autori dintre care numai unul este debitor al reclamantei, respectiv doar pârâta C..

Față de starea de fapt reținută definitiv de către instanța de apel, se constată corecta interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor art. 1562-1565 din C. civ., motiv pentru care niciuna dintre criticile recurentei-reclamante nu pot fi primite prin raportare la condițiile de admisibilitate ale acțiunii revocatorii și efectele admiterii unei astfel de acțiuni, astfel cum se desprind din textele de lege indicate.

Drept urmare, Înalta Curte constată că din perspectiva cerințelor impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează încălcarea normelor de drept substanțial, decizia recurată este la adăpost de orice critică.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. NĂDLAC - prin lichidator judiciar B. ARAD împotriva deciziei nr. 94/A din 22 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2019.