ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1762/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la 30 iunie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat instanței să dipună obligarea pârâtei Regia Autonomă de Transport Craiova la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale și materiale, precum și obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în care să se specifice continuitatea în muncă pe perioada 1998-2002 și plata celor 12 salarii în funcție de vechimea în muncă. Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.

Prin sentința nr. 78/2017 din 5 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost declinată competența de soluționare de cererii, în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2017. La 25 aprilie 2018, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei și la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând daune morale și materiale.

Prin sentința civilă nr. 1051/2018 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport Craiova.

Apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1051 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia nr. 2280/2018 din 18 septembrie 2018.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., fără a indica temeiul de drept, solicitând suma de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru timpul pierdut prin derularea procedurilor judiciare la Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova, precum și suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale.

Intimata-pârâtă Regia Autonomă de Transport Craiova, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală, deoarece în mod corect a fost reținută autoritatea de lucru judecat reglementată de art. 431 din C. proc. civ. Față de cererea de acordare de daune morale și materiale s-a solicitat respingerea acesteia, având în vedere că recurentul-reclamant nu a făcut dovada vreunui prejudiciu.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, susținând că sunt nelegale și netemeinice apărările părții adverse.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din camera de consiliu din 19 martie 2019 a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. În cauză, recurentul a depus punct de vedere la raport. Ulterior, s-a stabilit termen de judecată la 15 octombrie 2019 pentru admisibilitatea în principiu a recursului.

Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., se rețin următoarele: Dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale (…). De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.". Totodată, dispozițiile art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevăd că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel, iar hotărârile curților de apel, precum și cele ale tribunalelor neatacate cu apel sunt definitive. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. În cauză, decizia civilă nr. 2280/2018 din 18 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, a fost pronunțată într-un litigiu având ca obiect asigurări sociale, astfel că hotărârea nu poate fi atacată cu recurs, fiind definitivă. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului unicității căii de atac consacrat de art. 460 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, în raport de faptul că decizia atacată în recursul pendinte este o hotărâre definitivă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2280/2018 din 18 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.