ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1682/2019

Ședința publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 5 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN a chemat-o în judecată pe pârâta A. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270 C. civ., art. 194 C. proc. civ. și art. 2 din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 1864 din 16 mai 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, în contradictoriu cu pârâta A. S.A.; a anulat confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. x din 26 august 2011; a obligat-o pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumei de 300.000 RON și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.605 RON.

Împotriva sentinței primei instanțe, A. S.A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și anularea sentinței atacate.

Prin decizia civilă nr. 2289 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.A. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, A. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că interpretarea dată de instanța de apel convenției-cadru și actelor ulterioare (notificarea și confirmarea notificării) este eronată, întrucât nu au fost analizate distinct operațiunile de creditare și garantare.

Autoarea recursului a mai învederat că prestațiile ce derivă din convenția-cadru plafon de garantare nr. 91 și notificarea de includere în plafonul de garantare nr. x din 26 august 2011 au fost executate prin plată.

Recurenta-pârâtă a arătat că părțile se află în faza ulterioară executării raporturilor contractuale, întrucât confirmarea de includere în plafonul de garantare a fost executată, motiv pentru care se impune analizarea pretențiilor deduse judecății prin prisma împărțirii riscurilor și a pierderilor între părțile litigante.

Convenția-cadru plafon de garantare nr. 91/2008 are caracterul unui contract-cadru ce determină în mod clar elementele sale, neputând fi primite argumentele instanței privind motivele de nulitate intervenite după producerea riscului garantat.

Aceeași parte a mai arătat că prin convenția dedusă judecății este instituit principiul împărțirii proporționale și în același mod a riscurilor și a pierderilor. Astfel, F.N.G.C.I.M.M. garantează în parte obligația derivând din contractul de credit și suportă în parte riscul contractual, constând în insolvabilitatea debitorilor sau fideiusorilor, în limita procentului convenit.

După ce a prezentat alte aspecte care vizează raporturile contractuale dintre părțile în litigiu, autoarea recursului a învederat că aplicarea principiilor accesorium sequitur principale și restitutio in integrum invocate, de intimatul-reclamant, nu justifică anularea confirmării notificării de includere în plafonul de garantare nr. x din 26 august 2011. În acest sens, recurenta-pârâtă a învederat că anularea contractului de novație nu semnifică absența consimțământului sau a cauzei la data încheierii actului, astfel încât este incidentă teoria impreviziunii, care are un regim juridic diferit față de sancțiunea nulității absolute.

În final, a arătat că F.N.G.C.I.M.M. a analizat îndeplinirea tuturor condițiilor de valabilitate a finanțării pentru care a garantat, astfel încât a avut posibilitatea să identifice sursele de risc operațional în fiecare etapă aferentă constituirii și plății garanției de finanțare.

Recurenta-pârâtă nu a indicat în drept motivele de casare pe care își întemeiază recursul.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare la 14 noiembrie 2018, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Recurata-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare la 4 decembrie 2018, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iulie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Numai intimatul-reclamant a depus un punct de vedere la raport, prin care a susținut că recursul este nul.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum prevede art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Ca atare, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, criticile din cererea de recurs reprezintă o reproducere fidelă a criticilor din cererea de apel. Or, dezvoltarea motivelor de recurs la care se referă art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. vizează formularea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate împotriva considerentelor deciziei recurate.

Ca atare, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întrunește cerința anterior menționată.

Totodată, evocarea raporturilor contractuale dintre părțile în litigiu vizează aspecte factuale ale cauzei, a căror evaluare intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive.

În plus, recurenta-pârâtă nu a indicat în cuprinsul cererii de recurs nicio dispoziție legală pretins încălcată sau greșit aplicată de către instanța de apel.

Pentru aceste considerente, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2289 din 19 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2019.