Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.05.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2781/2013

HOTĂRÂRE
21.05.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2781/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 18 octombrie 2011, petenta SC L. SRL, cu sediul în comuna R., sat V.V., județul Dâmbovița a formulat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA, cu sediul în București, sector 6, plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție întocmit la data de 14 aprilie 2011. Prin sentința civilă nr. 1095 din 20 februarie 2012, Judecătoria Târgoviște, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor , competența de soluționare a plângerii contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Această normă are un caracter imperativ prin instituirea unei competențe teritoriale și materiale exclusive, cu caracter general în materia plângerilor contravenționale. Așa cum rezultă din mențiunile procesului-verbal , fapta constând în conducerea unui vehicul fără a deține rovinieta valabilă a fost comisă pe raza localității S., județul Vâlcea, localitate aflată în raza de competență a Judecătoriei Brezoi. La data de 6 martie 2012, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi care, la termenul din 11 martie 2013, a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială.

Prin sentința civilă nr. 1128 din 11 martie 2013, Judecătoria Brezoi, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Târgoviște. Instanța a reținut că potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 „plângerea, însoțită de copia procesului verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”. Aceste dispoziții fiind procedurale sunt de imediată aplicare. După cum rezultă din cuprinsul procesului verbal de contravenție, contravenienta are sediul în comuna R., județul Dâmbovița, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Târgoviște.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Târgoviște, care prin încheierea din 19 aprilie 2013 a suspendat soluționarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Obiectul cauzei este plângerea contravențională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției din data de 14 aprilie 2011, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. SA. Prin procesul verbal încheiat la data de 28 noiembrie 2011, la sediul agentului constatator, s-a reținut că la data de 14 aprilie 2011, municipiul S., jud. Vâlcea, vehiculul aparținând SC L. SRL a circulat fără a deține rovinieta valabilă, proba făcându-se cu imaginea foto.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (…) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”.

Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal,.legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii. Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”.

De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2)„Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”. Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 18 octombrie 2011. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost municipiul S., jud. Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Brezoi, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, județul Vâlcea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-07
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4308/2013
din 2 aprilie 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Târgoviște și a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecăt
ÎCCJ 2013-10-07
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4307/2013
întemeiat în drept cererea pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002. Prin sentința civilă nr. 969 din 5 martie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a dispus înaintarea pe cale administr
ÎCCJ 2013-06-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3219/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 octombrie 2011 pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea reclamanta SC A.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA, Centrul de Studii Tehnice R
ÎCCJ 2013-05-31
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3083/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 16 iunie 2011, pe rolul Judecătoriei Brezoi, reclamanta SC C.I. SRL a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contraven
ÎCCJ 2013-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3034/2013
, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Constatandu-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă