ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3083/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată, la data de 16 iunie 2011, pe rolul Judecătoriei Brezoi,

reclamanta SC C.I. SRL a formulat plângere

împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției din 1

martie 2011 întocmit de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, solicitând să se constate prescrierea

executării sancțiunilor, în temeiul art. 14 din O.G. nr. 2/2001 și anularea procesului

verbal de contravenție.

Judecătoria Brezoi, prin încheierea din

25 februarie 2013,

a dispus

scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului, spre competentă soluționare,

Judecătoriei Târgoviște, reținând că în speță sunt incidente dispozițiile art. XXIII

alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013, raportate la art. 10

1

din O.G.

nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013.

Prin sentința civilă nr. 1857 din 5 aprilie

2013, Judecătoria Târgoviște

a

admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

competența de soluționare a plângerii contravenționale aparține judecătoriei în

a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Această normă are un caracter

imperativ prin instituirea unei competențe teritoriale și materiale exclusive, cu

caracter general în materia plângerilor contravenționale.

Cum potrivit mențiunilor din procesul-verbal

de constare a contravenției, fapta constând în conducerea unui vehicul fără a deține

rovinieta valabilă a fost săvâtșită pe DN7, localitatea S., județul Vâlcea, instanța

a reținut că întrucât această localitate se află în raza de competență a Judecătoriei

Brezoi, aceasta este instanța competentă să judece cauza.

Referitor la dispozițiile art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, conform cărora „plângerea, însoțită de copia procesului-verbal

de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție

domiciliază sau își are sediul contravenientul”, instanța a reținut că acestea nu

sunt incidente în cauză, întrucât plângerea contravențională a fost formulată anterior

introducerii acestui articol prin art. III din Legea nr. 2/2013, iar, în lipsa unor

dispoziții legislative contrare, instanța legal învestită cu soluționarea unei cauze

rămâne competentă să judece indiferent de modificările legislative ulterioare privitoare

la competență.

Ivindu-se conflict negativ de competență,

conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., dosarul a fost trimis Înaltei Curți de

Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte stabilește competența soluționării

cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, pentru considerentele care urmează.

Reclamanta a învestit instanța de judecată,

la data de 16 iulie 2011, cu o plângere contravențională împotriva procesului verbal

de constatare și sancționare a contravenției din 1 martie 2011 întocmit de C.N.A.D.N.R.

SA.

Prin procesul verbal încheiat la data de

1 martie 2011, petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de 2.750 RON, pe motiv

că vehiculul categoria E aparținând acesteia ar fi circulat, la data de 24

octombrie 2010, pe DN km 7 pe raza localității S., județul Dâmbovița, fără a deține

rovinieta valabilă.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin.

(1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării

plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare

a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin

art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

:

„prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (....) plângerea, însoțită de

copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria

în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”

Această normă de competență teritorială

derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a

din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte

normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII

alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și

finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor

prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele

devenite competente potrivit prezentei legi.”

De asemenea, alin. (2) și (3) din art.

XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1),

respectiv: (2)„Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei

legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit

la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia

contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei

legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența

tribunalelor se trimit la tribunale.”

Drept urmare, din interpretarea teleologică

și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013

se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ

și fiscal, nu și la cele în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde

dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii

nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor

constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile

Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act

normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții,

contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar

dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului

administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că

ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute,

dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie

contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor

în curs de soluționare.

Prin urmare, în speță, se aplică dispozițiile

de drept comun în materie contravențională, respectiv art. 32 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2001.

Locul săvârșirii contravenției reținute

în sarcina reclamantei a fost DN 7, km. 188+900 m pe raza localității S., județul

Dâmbovița, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât, această

instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale exclusive

reglementate în materie contravențională.

În consecință, competența de soluționare

a cauzei aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția

și, pe cale de consecință, urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei,

în favoarea Judecătoriei Brezoi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31

mai 2013.