ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2826/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 5 iulie 2010, reclamanta SC M.D. SRL a solicitat anularea dispoziției din 02 iunie 2010 emisă de Primarul Municipiului Pitești și anularea parțială a deciziei de impunere din 25 martie 2010 emisă de Primăria Municipiului Pitești. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că prin decizia de impunere contestată, a fost calculat greșit impozitul pe clădiri, în sumă de 958.862 RON, reproșându-i-se contribuabilului faptul că nu ar fi reevaluat o parte din clădiri, motiv pentru care i-a fost aplicată cota majorată de impozit de 7%, prevăzută de dispozițiile art. 253 alin. (6) C. fisc., în loc de 1,25%.

Reclamanta a mai arătat că a formulat contestație împotriva deciziei de impunere prin care a arătat că la data de 31 decembrie 2008 aceasta a reevaluat mijloacele fixe pentru care a fost stabilită greșit cota de impozitare de 7% și că, în consecință, nu este justificată aplicarea acestei cote în loc de cea de 1,25%, astfel ca dispoziția din 02 iunie 2010 emisă de Primarul Municipiului Pitești, prin care a fost respinsă contestația, este nelegală. Cu privire la reevaluarea clădirilor pentru care a fost aplicată cota majorată de impozitare, reclamanta a arătat că aceasta a efectuat reevaluarea potrivit dispozițiilor H.G. nr. 1553/2003; că în urma aplicării regulilor actului normativ arătat și ținând cont de scăderea valorii imobilelor pe piață, diferența din reevaluare a fost „zero", chiar dacă au fost făcute investiții la clădirile arătate.

La data de 28 iulie 2010, Primarul Municipiului Pitești, a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată. Curtea de Apel Pitești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 209/F-C din 24 septembrie 2010, a admis contestația formulată de reclamanta SC M.D. SRL, împotriva pârâtului Primarul Municipiului Pitești. A anulat dispoziția din 02 iunie 2010 emisă de Municipiul Pitești - prin Primar și a anulat în parte decizia de impunere din 25 martie 2010 emisă de Primăria Municipiului Pitești - Serviciul Constatare, Impunere Persoane Juridice, numai pentru numerele curente:15,18-21, cu înlăturarea obligației de plată a sumei de 818.584 RON, corespunzătoare impozitului impus la aceste poziții din decizia de impunere.

A respins cererea de înlocuire a cotei de impozitare de 7% cu cea de 1,25% pentru reperele arătate, ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente. Prin decizia din 02 iunie 2010 emisă de Primarul Municipiului Pitești a fost respinsă contestația formulată de SC M.D. SRL Pitești împotriva deciziei de impunere din 25 martie 2010, emisă de Primăria municipiului Pitești prin care i s-a stabilit reclamantei un impozit pe clădiri prin luarea în calcul a cotei majorate de 7% la unele imobile identificate în decizie la pct. 15, 18-21, ca nefondată.

Organul emitent și-a motivat decizia de respingere, invocând faptul că reevaluarea efectuată de reclamantă este contrară valorii reale a imobilelor la care aceasta a efectuat investiții prin extinderea, amenajarea și modernizarea unor clădiri, iar agentul economic nu a efectuat nicio înregistrare a reevaluării în evidența contabilă a societății, fapt ce rezultă din raportul de reevaluare în care se precizează că „diferența din reevaluare brută - 0 mii ron.". Prima instanță a constatat că, în cauză, dispozițiile legale aplicabile sunt art. 253 alin. (6) C. fisc., pct. 55 din Normele de aplicare ale art. 253 alin. (6) C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004 și art. 1 alin. (1)-(4) din H.G. nr. 1553/2003 Potrivit dispozițiilor art. 253 alin. (6) C. fisc.

- în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cotă impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/Consiliul General al Municipiului București între 5% și 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare. Fac excepție clădirile care au fost amortizate potrivit legii, în cazul cărora cota impozitului pe clădiri este cea prevăzută la alin. (2). Totodată, prin pct. 55 din Normele de aplicare ale art. 253 alin. (6) C. fisc., aprobate prin H.G.

nr. 44/2004, se stipulează că: a) în cazul contribuabililor care nu au efectuat nici o reevaluare a clădirilor în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 54 alin. (1) asupra valorii de inventar a clădirii; b) în cazul clădirii care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului. După reevaluare, dacă în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal prin procesul-verbal încheiat în urma ședinței Consiliului de Administrație s-a aprobat noua valoare a clădirii ca urmare a efectuării reevaluării și aceasta a fost înregistrată în contabilitate, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53 asupra valorii de inventar a clădirii.

Sunt considerate ca fiind reevaluate și clădirile la care s-au executat lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, cu aprobarea Consiliului de Administrație; d) în cazul clădirii a cărei valoare nu a fost recuperată integral pe calea amortizării și la care s-au efectuat lucrări de modernizare, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care se înregistrează în contabilitate reevaluarea în urma lucrărilor de modernizare; e) pentru clădirea prevăzută la lit. d), dar la care nu a fost efectuată reevaluarea în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 54 alin. (1) asupra valorii rezultate din însumarea valorii de inventar a clădirii și a valorii lucrărilor de modernizare.

De asemenea prin dispozițiile art. 1 alin. (1)-(4) din H.G. nr. 1553/2003 se stabilește că (1) Societățile comerciale, indiferent deforma de proprietate, regiile autonome, societățile și companiile naționale, institutele de cercetare și celelalte categorii de agenți economici pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale aflate în patrimoniul lor la data de 31 decembrie 2003, astfel încât rezultatul reevaluării să fie cuprins în situațiile financiare ale anului 2003. (2) Reevaluarea imobilizărilor corporale se efectuează în vederea determinării valorii juste a acestora, ținându-se seama de inflație, utilitatea bunului, starea acestuia și de prețul pieței, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă.

(3) Imobilizările corporale existente în patrimoniul persoanelor juridice prevăzute la alin. (1) se pot reevalua în baza ratei inflației comunicate de Institutul Național de Statistică pentru luna decembrie 2003. (4) Valoarea reevaluată a imobilizărilor corporale se corelează cu utilitatea și cu valoarea de piață a bunurilor respective. Curtea a constatat că reclamanta a întocmit raportul de evaluare, cu respectarea dispozițiilor art. 253 din Legea nr. 571/2003 a pct. 55 din Normele de aplicare ale acestui articol, precum și a regulilor H.G. nr. 1553/2003, privind criteriile de reevaluare. A mai reținut prima instanță că simpla afirmație făcută de pârâtă, privind caracterul artificial al evaluării făcute de reclamantă cu privire la imobilele în discuție, întrucât nu a antrenat creșterea valorii imobilelor arătate, este neconvingătoare, pârâta neprobând în nici un fel această susținere.

În concluzie, curtea a apreciat că reclamanta a efectuat reevaluarea și că, până la proba contrară, reevaluarea imobilelor este justă, astfel că a admis, a anulat dispoziția nr. 1311 din 02 iunie 2010 emisă de Municipiul Pitești și a anulat în parte decizia de impunere nr. F.15542 din 25 martie 2010, numai pentru nr. crt. 15, 18-21 cu înlăturarea obligației de plată a sumei de 818.584 RON, corespunzătoare impozitului impus la aceste poziții din decizia de impunere. Cu privire la cererea de înlocuire a cotei de impozitare de 7% cu cea de 1,25% pentru imobilele în discuție, curtea a considerat că aceasta este inadmisibilă, deoarece instanța de judecată nu se poate substitui competenței atributive a organelor administrației locale, pentru clădirile ce fac obiectul prezentei acțiuni, administrația publică locală urmând să emită o nouă decizie de impozitare, fără a mai aplica dispozițiile art. 253 alin. (6) C. fisc..

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat recursul pârâtul Primarul municipiului Pitești . În motivarea recursului, pârâtul a arătat, în esență, că: Instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut prin acțiunea formulată, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.. Conform cererii de chemare în judecată formulată de SC M.D. SRL, aceasta a solicitat anularea dispoziției din 2 iunie 2010 și a deciziei de impunere din 25 martie 2010 pentru suma de 679.409 RON din totalul impozitului de 958.862 RON, or, instanța de judecată a anulat actele contestate pentru suma de 818.584 RON Raportul de reevaluare prezentat de către reclamantă este unul artificial, în realitate societatea în discuție nu a efectuat operațiunea respectivă.

Reclamanta nu a depus raportul de reevaluare cu ocazia depunerii declarațiilor fiscale pentru anul 2010, ci abia după emiterea deciziei de impunere, fără a rezulta din respectivul raport când a fost efectuată reevaluarea, astfel că este evident că putea fi întocmit în orice moment chiar și la data formulării contestației. Recursul este fondat. Prin acțiunea introductivă adresată Curții de Apel Pitești la data de 5 iulie 2010, reclamanta SC M.D. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Pitești, anularea dispoziției din 2 iunie 2010 și a deciziei de impunere din 25 martie 2010, în ceea ce privește obligarea acestei societăți la plata sumei de 679.409 RON, impozit pe clădiri, aferent anului 2010, din totalul sumei de 958.862 RON.

Prin sentința civilă nr. 2019 din 24 septembrie 2010, Curtea de Apel Pitești, a admis acțiunea reclamantei și a anulat actele atacate, înlăturând obligația de plată a sumei de 818.584 RON, adică mai mult decât a solicitat reclamanta prin acțiunea în contencios administrativ, fiind așadar incidente prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.. În cauză sunt însă incidente și prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., hotărârea instanței de fond fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. Pârâtul a emis decizia de impunere din 25 martie 2010, aplicând o cotă majorată de impozitare de 7% pentru unele din imobilele identificate în respectiva decizie la pct. 15, 18-21, ca urmare a incidenței prevederilor art. 253 alin. (6) din C. fisc..

Textul legal precitat prevede următoarele: „în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cotă impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/Consiliul General al Municipiului București între 5% și 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare. Fac excepție clădirile care au fost amortizate potrivit legii, în cazul cărora cota impozitului pe clădiri este cea prevăzută la alin. (2)”. Reclamanta contestă incidența art. 253 alin. din C. fisc. apărându-se cu aceea că a efectuat o reevaluare a imobilelor în discuție la data de 31 decembrie 2008, raportul întocmit fiind înregistrat la Primăria municipiului Pitești la data de 31 martie 2010. De aceea, susține aceasta impozitul trebuia calculat prin aplicarea unei cote de 1,25, iar nu de 7%, conform textului legal precitat.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, apreciind că, poziția pârâtului exprimă doar o simplă afirmație privind caracterul artificial al evaluării făcute de reclamantă, neconvingătoare, fiind necesară o probă concludentă prin care să se combată eficient decizia reclamantei de aprobare a raportului de reevaluare. Concluzia instanței de fond a fost în sensul că reclamanta a efectuat reevaluarea, iar până la proba contrară, respectiva reevaluare este justă. Instanța de control judiciar constată că judecătorului fondului a făcut o greșită apreciere a probelor administrate în cauză, ceea ce a condus la interpretarea greșită a prevederilor art. 253 alin. (6) din C. fisc., în speță.

Conform reclamantei, raportul de reevaluare a fost întocmit la 31 decembrie 2008. Semnificativ este însă că reclamanta, cu ocazia depunerii declarațiilor fiscale în vederea stabilirii impozitului asupra bunurilor sale, aferent anului 2010, nu a depus raportul de reevaluare la Primăria municipiului Pitești.

Abia după ce pârâtul a făcut aplicarea art. 253 alin. (6) din C. fisc., stabilind o cotă de impozitare de 7%, în acest sens fiind emisă decizia de imputare din 25 martie 2010, reclamanta a înregistrat raportul în discuție la Primăria municipiului Pitești în data de 31 martie 2010. Important, de asemenea, este și că raportul de reevaluare nu este datat și nu poartă număr de înregistrare în evidențele societății reclamante, astfel că aceasta nu poate dovedi că raportul a fost întocmit cu respectarea art. 253 alin. (6) din C. fisc., respectiv în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, pentru a beneficia pentru imobilele de la pct. 15,18-21 din decizia de impunere, de o cotă de impozitare de 1,25%.

În raport de cele de mai sus, concluzia care se desprinde este că reevaluarea nu s-a făcut în consonanță cu dispozițiile art. 253 alin. (6) din C. fisc., respectiv că, în realitate, reevaluarea nu a avut loc în cursul anului 2008 cum susține reclamanta, raportul fiind întocmit ulterior pentru ca SC M.D. SRL să obțină o soluție favorabilă. Față de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul formulat de pârât și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Primarul municipiului Pitești împotriva sentinței civile nr. 209/F-C din 24 septembrie 2010a Curții de Apel Pitești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC M.D. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.