ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2669/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 1635 din 9 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile precum și acțiunea formulată de reclamantul P.B. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Soluționând cu precădere excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, în raport de dispozițiile art. 137 din C. proc.

civ., instanța de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reținând că reclamantul, s-a adresat autorității emitente a deciziei din 08 iulie 2008 la data de 17 septembrie 2008, așa cum rezultă din înscrisul de la Dosar 2634/2/2009, prin care a contestat modul de evaluare și a solicitat refacerea evaluărilor, contestație la care i s-a răspuns prin adresa din 10 octombrie 2008, fapt ce dovedește că reclamantul a îndeplinit procedura administrativă prealabilă. Pe fondul cauzei instanța de fond a reținut următoarele: În urma notificării depusă de reclamant din 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001, a dispoziției din 18 aprilie 2006 emisă de Primăria com. Buzoiești, a Dosarului nr. 14245/CC din 26 mai 2006, precum și a Raportului de evaluare întocmit, prin decizia de acordare a despăgubirilor din 08 iulie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamantului i s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 101.010 RON.

Prin cererea ce face obiectul cauzei de față, așa cum a fost precizată reclamantul a contestat decizia de acordare a despăgubirilor din 08 iulie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând refacerea raportului de evaluare a despăgubirii cuvenite cu luarea în calcul a gradului de uzură determinat de perioada de existență a clădirilor, cuprinsă între anul edificării și anul preluării lor de către stat, arătând în esență că, A.N.R.P. dovedește că încalcă legea atunci când stabilește gradul de uzură al imobilelor confiscate abuziv și demolate, prin raportare la perioada cuprinsă între anul edificării și data soluționării notificării și nu anul demolării. Cu privire la cadrul legal aplicabil în cauză, instanța de fond reține că prin art. 10 alin. (8) din H.G.

nr. 250/2007 se arată că pentru evaluarea unor bunuri preluate abuziv și a căror retrocedare în natură nu este posibilă potrivit legii vor fi utilizate standardele internaționale de evaluare, iar la art. 10.9 din același act normativ se arată că standardele internaționale de evaluare sunt standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare unde A.N.E.V.A.R. este membru. Rezultă că și sub acest aspect legal, cel indicat în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, A.N.R.P. dovedește că încalcă legea atunci când stabilește gradul de uzură al imobilelor confiscate abuziv și demolate, prin raportare la perioada cuprinsă între anul edificării și data soluționării notificării și nu anul demolării.

Totodată, se reține că potrivit art. 10 alin. (8) și (9) din Legea nr. 10/2001, valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului. Valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Pct.10.8 și 10.9 din H.G. nr. 250/2007, prevăd că pentru determinarea valorii unor bunuri preluate în mod abuziv și a căror restituire în natură nu este posibilă potrivit legii vor fi utilizate în cursul procedurilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, standardele internaționale de evaluare.

Aceleași tehnici vor fi utilizate de comisia internă de evaluare din cadrul entității învestite cu soluționarea notificărilor, în cazul în care aceasta din urmă are posibilitatea de a atribui, în compensarea imobilului notificat și a cărui restituire în natură nu este posibilă, alte bunuri ori servicii din domeniul propriu de activitate. Standardele internaționale de evaluare sunt standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare (nternational Valuation Standards Committee).

Mai reține instanța de fond că din adresa din 20 iunie 2007 A.N.E.V.A.R., atunci când se referă la data la care se determină gradul de uzură, se arată că „ este echitabil ca unui fost proprietar să îi fie indiferent dacă primește un activ în natură sau valoarea acestuia, ceea ce înseamnă că evaluarea se face pe baza unui echivalent modern luând în considerare gradul de depreciere curent al activului respectiv”, nefiind o analiză tehnică prin raportare la standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare, ci una în echitate.

Consideră, instanța de fond că, legea de reparație stabilește în art. 10 alin. (8) și (9) din Legea nr. 10/2001, că valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate, respectiv, a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, ceea ce conduce la concluzia că în stabilirea gradului de uzură se iau ca momente de referință data edificării imobilului și data evaluării acestuia, care corespunde cu momentul soluționării notificării, prin raportare cu valoarea de piață de la acel moment.

Astfel, se consideră că valorarea de piață din momentul soluționării notificării trebuie să se facă potrivit standardelor internaționale de evaluare editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare (International Valuation Standards Committee), aceste standarde aplicându-se prin raportare la modul de stabilire a valorii de piață din acel moment.

Așadar, se conchide în sensul că în contextul în care legea de reparație se referă atât la restituirea în natură cât și prin echivalent, iar în privința primei categorii de imobile, evaluarea imobilului de face în mod evident în starea în care imobilul se află la data restituirii în natură, pentru imobilele demolate, întrucât restituirea în natură nu mai este posibilă, nu se poate introduce un alt sistem de evaluare, ci, se vor evalua imobilele ca și cum ar fi restituibile în natură, la data soluționării notificării, întrucât dreptul de a primi despăgubiri s-a născut la data nașterii dreptului de restituire și nu de la un moment anterior.

2.Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței nr. 1635 din 9 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul P.B., prin care a susținut, în esență următoarele: Astfel printr-un set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că motivarea instanței de fond în sensul că imobilele demolate se evaluează ca și când ar exista este dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (8) și (9) din Legea nr. 10/2001. În acest sens, susține recurentul că din analiza comparativă a textelor legale anterior menționate rezultă că acestea nu sunt identice sau cel puțin similare, ci se referă la metode de evaluare diferite.

Astfel, în cazul imobilelor care au fost dărmate, stabilirea valorii de circulație se realizează pe baza standardelor internaționale de evaluare, precum și pe baza informațiilor puse la dispoziția evaluatorului, în condițiile în care expertul nu are cum să cunoască starea lor la momentul efectuării expertizei, astfel că-i sunt necesare informații cu privire la gradul lor de uzură la momentul demolării. Pe când în cazul imobilelor care nu au fost demolate, stabilirea valorii de circulație se realizează numai pe baza standardelor internaționale de evaluare. Consideră recurentul că diferența de reglementare este determinată de voința legiuitorului de a sublinia faptul că în cazul imobilelor demolate expertul va lua în calcul doar gradul de uzură al construcției până la momentul demolării, sens în care va avea nevoie de informațiile privitoare la acest aspect, iar în cazul imobilelor nedemolate va lua în calcul gradul de uzură până la data soluționării notificării.

În opinia recurentului, legiuitorul român a introdus sintagma în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului în cuprinsul art. 10 alin. (8), tocmai pentru a înlătura imposibilitatea obiectivă în care s-ar afla expertul în ceea ce privește stabilirea gradului de uzură. Printr-o altă critică formulată susține recurentul că instanța de fond interpretând în mod greșit prevederile art. 10 alin. (8) și (9) a realizat o confuzie între aplicarea standardelor internaționale de evaluare și aplicarea coeficientului de uzură. Astfel, se arată că prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 împreună cu prevederile art. 10.8 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 stabilesc în mod expres faptul că valoarea de circulație a imobilelor se realizează potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Consideră recurentul că în conformitate cu aceste standarde, A.N.EV.A.R., prin adresa din 16 septembrie 2008, precizează că durata de viață a unei construcții se întinde pe perioada cuprinsă între anul construcției și anul demolării. În speță , conchide recurentul, standardele internaționale de evaluare stabilesc că la stabilirea valorii de circulație a unei construcții se aplică un grad de uzură pentru intervalul cuprins între data edificării și data demolării, fapt reținut expres chiar de instanța fondului . Afirmația instanței de fond conform căreia evaluarea nu a reprezentant o analiză tehnică prin raportare la Standardele internaționale de evaluare, este incorectă deoarece comisia de evaluare a avut la dispoziție, toate datele tehnice, unde sunt indicate dimensiunile construcțiilor, natura materialelor din care au fost edificate acestea etc., date la care evaluatorul a aplicat aleatoriu coeficientul de uzură incorect.

3.Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurent, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Astfel, dat fiind faptul că recurentul, a contestat atât în fața instanței de fond, cât și prin cererea de recurs, legalitatea decizie din 08 iulie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, doar sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, solicitând refacerea raportului de evaluare a despăgubirii cuvenite cu luarea în calcul a gradului de uzură determinat de perioada de existență a clădirilor, cuprinsă între anul edificării și anul preluării lor de către stat, Înalta Curte apreciază că pentru soluționarea cauzei este esențială verificarea modului în care instanța de fond a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 10 alin. (8) și alin. (9) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, Înalta Curte subliniază faptul că potrivit Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, în procedura de soluționare a notificărilor depuse de către persoanele îndreptățite, entitățile investite cu soluționarea respectivelor notificări, trebuie să aibă în vedere respectarea anumitor principii și proceduri necesare aplicării corecte și unitare a acestei legi cu caracter reparator, instituite în Capitolul I din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Astfel, „ Valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului."Valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului."Valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului.” potrivit art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului iar potrivit alin. (9) valoarea terenurilor,

precum și construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilețte potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Din interpretarea normelor legale mai sus redate rezultă fără echivoc că atât pentru construcțiile care au fost demolate cât și pentru construcțiile nedemolate, care au fost preluate abuziv, dar care nu pot fi restituite în natură din motive diferite, evaluarea se realizează în raport de valoarea de piață de la data soluționării notificării, ceea ce presupune evaluarea stării în care s-ar fi aflat, în cazul imobilelor demolate, sau în care se află, în cazul imobilelor nedemolate, la data soluționării notificării.

Prin urmare, în mod greșit susține recurentul că prin dispozițiile art. 10 alin. (8) și alin. (9) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a consacrat o reglementare diferită în stabilirea valorii imobilelor preluate în mod abuziv după cum acestea au fost sau nu demolate. Așadar, cu privire la modul de stabilire a gradului de uzură la construcțiile preluate în mod abuziv și pentru care urmează a se acorda despăgubiri persoanelor îndreptățite, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, este de necontestat că data la care trebuie stabilit gradul de uzură este data evaluării, indiferent dacă este vorba de construcție demolată sau existentă.

Înalta Curte consideră că a primi punctul de vedere al recurentului în sensul stabilirii datei demolării ca și dată de referință pentru stabilirea gradului de uzură, ar conduce la crearea unei situații privilegiată pentru cei care primesc imobilul în natură în starea în care se află la data restituirii și cei care primesc măsuri reparatorii pentru imobilele demolate, ceea ce nu poate fi permis în condițiile dispozițiilor legale actuale, care reglementează modalitățile de despăgubire pentru foștii proprietari Astfel dacă în situația imobilelor existente acestea se restituie în starea în care se află, pentru similitudine de tratament și în situația imobilelor demolate, evaluarea trebuie făcută luând în calcul indici de corecție corespunzători uzurii actuale a imobilului.

Prin urmare în mod corect a apreciat instanța de fond, că potrivit normelor legale în materie, stabilirea valorii de piață a unui imobil construcție care nu mai există, se realizează raportat la uzura pe care aceste construcții le-ar fi avut la momentul evaluării și nu la momentul demolării sau preluării abuzive cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Totodată, văzând considerentele hotărârii recurate, urmează a fi respinse și criticile referitoare la realizarea în soluționarea cauzei a unor confuzii între standardele internaționale de evaluare și aplicarea coeficientului de uzură. În raport cu cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc.civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.B. împotriva sentinței civile nr. 1635 din 9 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.