ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2669/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2669/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 1635 din 9 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția neîndeplinirii procedurii

administrative prealabile precum și acțiunea formulată de reclamantul P.B. în

contradictoriu cu pârâtele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

și Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Soluționând cu precădere

excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, în raport de

dispozițiile art. 137 din C. proc. civ., instanța de fond a apreciat-o ca fiind

neîntemeiată, reținând că reclamantul, s-a adresat autorității emitente a deciziei

din 08 iulie 2008 la data de 17 septembrie 2008, așa cum rezultă din înscrisul

de la Dosar 2634/2/2009, prin care a contestat modul de evaluare și a solicitat

refacerea evaluărilor, contestație la care i s-a răspuns prin adresa din 10

octombrie 2008, fapt ce dovedește că reclamantul a îndeplinit procedura

administrativă prealabilă.

Pe fondul cauzei instanța

de fond a reținut următoarele:

În urma notificării depusă

de reclamant din 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001, a dispoziției din 18

aprilie 2006 emisă de Primăria com. Buzoiești, a Dosarului nr. 14245/CC din 26

mai 2006, precum și a Raportului de evaluare întocmit, prin decizia de acordare

a despăgubirilor din 08 iulie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

reclamantului i s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 101.010 RON.

Prin cererea ce face obiectul

cauzei de față, așa cum a fost precizată reclamantul a contestat decizia de acordare

a despăgubirilor din 08 iulie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

solicitând refacerea raportului de evaluare a despăgubirii cuvenite cu luarea în

calcul a gradului de uzură determinat de perioada de existență a clădirilor, cuprinsă

între anul edificării și anul preluării lor de către stat, arătând în esență că,

A.N.R.P. dovedește că încalcă legea atunci când stabilește gradul de uzură al imobilelor

confiscate abuziv și demolate, prin raportare la perioada cuprinsă între anul edificării

și data soluționării notificării și nu anul demolării.

Cu privire la cadrul legal

aplicabil în cauză, instanța de fond reține că prin art. 10 alin. (8) din H.G.

nr. 250/2007 se arată că pentru evaluarea unor bunuri preluate abuziv și a căror

retrocedare în natură nu este posibilă potrivit legii vor fi utilizate standardele

internaționale de evaluare, iar la art. 10.9 din același act normativ se arată că

standardele internaționale de evaluare sunt standardele editate de Comitetul pentru

Standarde Internaționale de Evaluare unde A.N.E.V.A.R. este membru. Rezultă că și

sub acest aspect legal, cel indicat în Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001, A.N.R.P. dovedește că încalcă legea atunci când stabilește gradul de

uzură al imobilelor confiscate abuziv și demolate, prin raportare la perioada cuprinsă

între anul edificării și data soluționării notificării și nu anul demolării.

Totodată, se reține că

potrivit art. 10 alin. (8) și (9) din Legea nr. 10/2001, valoarea corespunzătoare

a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii

de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale

de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului.

Valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv,

care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la

data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de

evaluare.

Pct.10.8 și 10.9 din H.G.

nr. 250/2007, prevăd că pentru determinarea valorii unor bunuri preluate în mod

abuziv și a căror restituire în natură nu este posibilă potrivit legii vor fi utilizate

în cursul procedurilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, standardele internaționale de evaluare. Aceleași tehnici

vor fi utilizate de comisia internă de evaluare din cadrul entității învestite cu

soluționarea notificărilor, în cazul în care aceasta din urmă are posibilitatea

de a atribui, în compensarea imobilului notificat și a cărui restituire în natură

nu este posibilă, alte bunuri ori servicii din domeniul propriu de activitate. Standardele

internaționale de evaluare sunt standardele editate de Comitetul pentru Standarde

Internaționale de Evaluare (nternational Valuation Standards Committee).

Mai reține instanța de

fond că din adresa din 20 iunie 2007 A.N.E.V.A.R., atunci când se referă la data

la care se determină gradul de uzură, se arată că „ este echitabil ca unui fost

proprietar să îi fie indiferent dacă primește un activ în natură sau valoarea acestuia,

ceea ce înseamnă că evaluarea se face pe baza unui echivalent modern luând în considerare

gradul de depreciere curent al activului respectiv”, nefiind o analiză tehnică prin

raportare la standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de

Evaluare, ci una în echitate.

Consideră, instanța de

fond că, legea de reparație stabilește în art. 10 alin. (8) și (9) din Legea

nr. 10/2001, că valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv

și demolate, respectiv, a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care

nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data

soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare,

ceea ce conduce la concluzia că în stabilirea gradului de uzură se iau ca momente

de referință data edificării imobilului și data evaluării acestuia, care corespunde

cu momentul soluționării notificării, prin raportare cu valoarea de piață de la

acel moment.

Astfel, se consideră că

valorarea de piață din momentul soluționării notificării trebuie să se facă potrivit

standardelor internaționale de evaluare editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale

de Evaluare (International Valuation Standards Committee), aceste standarde aplicându-se

prin raportare la modul de stabilire a valorii de piață din acel moment.

Așadar, se conchide în

sensul că în contextul în care legea de reparație se referă atât la restituirea

în natură cât și prin echivalent, iar în privința primei categorii de imobile, evaluarea

imobilului de face în mod evident în starea în care imobilul se află la data restituirii

în natură, pentru imobilele demolate, întrucât restituirea în natură nu mai este

posibilă, nu se poate introduce un alt sistem de evaluare, ci, se vor evalua imobilele

ca și cum ar fi restituibile în natură, la data soluționării notificării, întrucât

dreptul de a primi despăgubiri s-a născut la data nașterii dreptului de restituire

și nu de la un moment anterior.

2.Recursul declarat în

cauză

Împotriva sentinței

nr. 1635 din 9 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul P.B., prin care a susținut,

în esență următoarele:

Astfel printr-un set de

critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul a susținut că motivarea instanței de fond în sensul că imobilele demolate

se evaluează ca și când ar exista este dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor

art. 10 alin. (8) și (9) din Legea nr. 10/2001.

În acest sens, susține

recurentul că din analiza comparativă a textelor legale anterior menționate rezultă

că acestea nu sunt identice sau cel puțin similare, ci se referă la metode de evaluare

diferite.

Astfel, în cazul imobilelor

care au fost dărmate, stabilirea valorii de circulație se realizează pe baza standardelor

internaționale de evaluare, precum și pe baza informațiilor puse la dispoziția evaluatorului,

în condițiile în care expertul nu are cum să cunoască starea lor la momentul efectuării

expertizei, astfel că-i sunt necesare informații cu privire la gradul lor de uzură

la momentul demolării. Pe când în cazul imobilelor care nu au fost demolate, stabilirea

valorii de circulație se realizează numai pe baza standardelor internaționale de

evaluare.

Consideră recurentul că

diferența de reglementare este determinată de voința legiuitorului de a sublinia

faptul că în cazul imobilelor demolate expertul va lua în calcul doar gradul de

uzură al construcției până la momentul demolării, sens în care va avea nevoie de

informațiile privitoare la acest aspect, iar în cazul imobilelor nedemolate va lua

în calcul gradul de uzură până la data soluționării notificării.

În opinia recurentului,

legiuitorul român a introdus sintagma în funcție de volumul de informații puse la

dispoziția evaluatorului în cuprinsul art. 10 alin. (8), tocmai pentru a înlătura

imposibilitatea obiectivă în care s-ar afla expertul în ceea ce privește stabilirea

gradului de uzură.

Printr-o altă critică

formulată susține recurentul că instanța de fond interpretând în mod greșit prevederile

art. 10 alin. (8) și (9) a realizat o confuzie între aplicarea standardelor internaționale

de evaluare și aplicarea coeficientului de uzură.

Astfel, se arată că prevederile

art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 împreună cu prevederile art. 10.8 din Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 stabilesc în mod expres faptul că valoarea

de circulație a imobilelor se realizează potrivit standardelor internaționale de

evaluare.

Consideră recurentul că

în conformitate cu aceste standarde, A.N.EV.A.R., prin adresa din 16 septembrie

2008, precizează că durata de viață a unei construcții se întinde pe perioada cuprinsă

între anul construcției și anul demolării.

În speță , conchide recurentul,

standardele internaționale de evaluare stabilesc că la stabilirea valorii de circulație

a unei construcții se aplică un grad de uzură pentru intervalul cuprins între data

edificării și data demolării, fapt reținut expres chiar de instanța fondului .

Afirmația instanței de

fond conform căreia evaluarea nu a reprezentant o analiză tehnică prin raportare

la Standardele internaționale de evaluare, este incorectă deoarece comisia de evaluare

a avut la dispoziție, toate datele tehnice, unde sunt indicate dimensiunile construcțiilor,

natura materialelor din care au fost edificate acestea etc., date la care evaluatorul

a aplicat aleatoriu coeficientul de uzură incorect.

3.Hotărârea instanței

de recurs

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru

următoarele considerente:

Înalta Curte analizând

actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată

că nu poate primi criticile formulate de recurent, circumscrise motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Astfel,

dat

fiind faptul că recurentul, a contestat atât în fața instanței de fond, cât și prin

cererea de recurs, legalitatea decizie din 08 iulie 2008 emisă de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, doar sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate,

solicitând refacerea raportului de evaluare a despăgubirii cuvenite cu luarea în

calcul a gradului de uzură determinat de perioada de existență a clădirilor, cuprinsă

între anul edificării și anul preluării lor de către stat, Înalta Curte apreciază

că pentru soluționarea cauzei este esențială verificarea modului în care instanța

de fond a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 10

alin. (8) și alin. (9) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată,

Înalta Curte subliniază faptul că

potrivit Legii nr. 10/2001, cu modificările și

completările ulterioare, în procedura de soluționare a notificărilor depuse de către

persoanele îndreptățite, entitățile investite cu soluționarea respectivelor notificări,

trebuie să aibă în vedere respectarea anumitor principii și proceduri necesare aplicării

corecte și unitare a acestei legi cu caracter reparator, instituite în Capitolul

I din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007.

Astfel,

„

Valoarea

corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește

potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit

standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse

la dispoziția evaluatorului."Valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate

în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării

notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție

de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului."Valoarea corespunzătoare

a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii

de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale

de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului.”

potrivit

art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate

în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările

ulterioare, valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și

demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării,

stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul

de informații puse la dispoziția evaluatorului iar potrivit alin. (9) valoarea terenurilor,

precum și construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui

în natură, se stabilețte potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării,

stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Din

interpretarea normelor legale mai sus redate rezultă fără echivoc că atât pentru

construcțiile care au fost demolate cât și pentru construcțiile nedemolate, care

au fost preluate abuziv, dar care nu pot fi restituite în natură din motive diferite,

evaluarea se realizează în raport de valoarea de piață de la data soluționării notificării,

ceea ce presupune evaluarea stării în care s-ar fi aflat, în cazul imobilelor demolate,

sau în care se află, în cazul imobilelor nedemolate, la data soluționării notificării.

Prin

urmare, în mod greșit susține recurentul că prin dispozițiile art. 10 alin. (8)

și alin. (9) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a consacrat o reglementare diferită

în stabilirea valorii imobilelor preluate în mod abuziv după cum acestea au fost

sau nu demolate.

Așadar,

cu privire la modul de stabilire a gradului de uzură la construcțiile preluate în

mod abuziv și pentru care urmează a se acorda despăgubiri persoanelor îndreptățite,

în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, este de necontestat că data la

care trebuie stabilit gradul de uzură este data evaluării, indiferent dacă este

vorba de construcție demolată sau existentă.

Înalta

Curte consideră că a primi punctul de vedere al recurentului în sensul stabilirii

datei demolării ca și dată de referință pentru stabilirea gradului de uzură, ar

conduce la crearea unei situații privilegiată pentru cei care primesc imobilul în

natură în starea în care se află la data restituirii și cei care primesc măsuri

reparatorii pentru imobilele demolate, ceea ce nu poate fi permis în condițiile

dispozițiilor legale actuale, care reglementează modalitățile de despăgubire pentru

foștii proprietari

Astfel dacă în situația

imobilelor existente acestea se restituie în starea în care se află, pentru similitudine

de tratament și în situația imobilelor demolate, evaluarea trebuie făcută luând

în calcul indici de corecție corespunzători uzurii actuale a imobilului.

Prin urmare în mod corect

a apreciat instanța de fond, că potrivit normelor legale în materie, stabilirea

valorii de piață a unui imobil construcție care nu mai există, se realizează raportat

la uzura pe care aceste construcții le-ar fi avut la momentul evaluării și nu la

momentul demolării sau preluării abuzive cum în mod greșit se susține prin cererea

de recurs.

Totodată, văzând considerentele

hotărârii recurate, urmează a fi respinse și criticile referitoare la realizarea

în soluționarea cauzei a unor confuzii între standardele internaționale de evaluare

și aplicarea coeficientului de uzură.

În raport cu cele expuse

mai sus, în temeiul art. 312 C. proc.civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat

în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.B. împotriva sentinței

civile nr. 1635 din 9 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.