SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KOȘAL c. TURCIA Cererea nr. 23453/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 29 aprilie 2008 DEFINIF 29/09/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Koșal c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Antonella Mularoni, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, R'za Türmen, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, judecători, și de Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 1 aprilie 2008, Renunță la hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată procedural La originea cauzei 23453/04) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Zekeriya Koșal ( La 19 martie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului.
În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond. Reclamantul a lucrat la conducerea radio TRT din Ankara. Prin decizia din 15 mai 1995, notificată reclamantului la 16 iunie 1995, Consiliul Superior al L La o dată nespecificată, reclamantul a contestat această decizie prin intermediul unei căi de atac ierarhice. La 3 aprilie 1996, a intentat o acțiune în anulare împotriva acestei decizii în fața Consiliului de Stat. Prin Hotărârea din 27 decembrie 1999, Consiliul de Stat a respins această acțiune. 10. La 31 iulie 2000, reclamantul a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri în fața Adunării Plenare a secțiunilor administrative ale Consiliului de Stat.
11. Prin Hotărârea din 20 noiembrie 2003, notificată reclamantului la 21 ianuarie 2004, Adunarea Plenară a secțiunilor administrative ale Consiliului de Stat a închis hotărârea atacată. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 13. 14 Perioada care trebuie luată în considerare a început la 3 aprilie 1996, data sesizării Consiliului de Stat și s-a încheiat la 20 noiembrie 2003. Prin urmare, a durat 7 ani și mai mult de 7 luni, pentru două instanțe.
Guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne. Acesta susține că reclamantul nu a invocat în fața instanțelor interne motivul întemeiat pe durata procedurii. 16. Reclamantul nu se pronunță. 17. Curtea ia notă de faptul că acest aspect este legat de cel întemeiat pe existența unei căi de atac interne. Curtea propune să se ia în considerare acest aspect sub aspectul articolului 13 (a se vedea, mutatis mutandis Ebru și Tayfun Engin etolak c. Turcia, n 60176/00, §§ 105-107, 30 mai 2006 18. Curtea constată că respondența nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de neconformare.
Pe fond 19. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 21. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față.
Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu, în special cea în fața Adunării Plenare a secțiunilor administrative ale Consiliului de Stat, este excesivă. Având în vedere, în special, domeniul de aplicare al litigiului pentru solicitant, aceasta nu răspunde la cerința termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). PRIVIND VIOLAȚIA ÎN URMA ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIA 22. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că, în Turcia, nu există jurisdicție în care să se poată face o plângere cu privire la durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale.
23. Guvernul contestă această teză. 24. Curtea arată că acest litigiu este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. 25. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac efectivă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1), de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDH 2000 XI. Aceasta arată că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse anterior (a se vedea, printre multe altele, Ebru și Tayfun Engin etolak menționate anterior, §§ 105-107, 30 mai 2006) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față.
26. În consecință, Curtea consideră că, în speță, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza absenței în dreptul intern a unei căi de atac care i-a permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.
În schimb, guvernul contestă aceste pretenții. 30. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se atribuie reclamantului, care nu era reprezentat de un avocat, suma de 200 EUR în acest sens.interese moratorii 34. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume trebuie să fie convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 600 EUR (trei mii șase sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 200 EUR (două sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată decât de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
În limba franceză, apoi comunicat în scris la 29 aprilie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Antonella Mularoni Modulul Președinte
AFFAIRE KOȘAL c. TURQUIE ( Requête n o 23453/04) ARRÊT STRASBOURG 29 avril 2008 DÉFINITIF 29/09/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Koșal c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Antonella Mularoni, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Rıza Türmen, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, juges, et de Sally Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 1 er avril 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 23453/04) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Zekeriya Koșal (« le requérant »), a saisi la Cour le 10 juin 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant n’est pas représenté par un avocat. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est désigné par son agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.Le 19 mars 2007, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT
4. Le requérant est né en 1959 et réside à Ankara.
5.Le requérant travaillait à la direction de la radio TRT à Ankara.
6.Par une décision du 15 mai 1995, notifiée au requérant le 16 juin 1995, le Conseil supérieur de l’audiovisuel ( Radyo Televizyon Üst Kurulu , ci-après le « RTÜK ») modifia le statut du requérant entraînant ainsi une modification de son traitement.
7.A une date non précisée, le requérant contesta cette décision par la voie d’un recours hiérarchique.
8.Le 3 avril 1996, il intenta un recours en annulation contre cette décision devant le Conseil d’Etat.
9.Par un arrêt du 27 décembre 1999, le Conseil d’Etat rejeta ce recours.
10.Le 31 juillet 2000, le requérant forma un pourvoi contre cet arrêt devant l’Assemblée plénière des sections administratives du Conseil d’Etat.
11.Par un arrêt du 20 novembre 2003, notifié au requérant le 21 janvier 2004, l’Assemblée plénière des sections administratives du Conseil d’Etat confirma l’arrêt attaqué. EN DROIT I.
12. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
13.Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
14.La période à considérer a débuté le 3 avril 1996, date de saisine du Conseil d’Etat, et s’est terminée le 20 novembre 2003. Elle a donc duré 7 ans et plus de 7 mois, pour 2 instances. A. Sur la recevabilité
15.Le Gouvernement soulève une exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes. Il soutient que le requérant n’a pas invoqué devant les juridictions internes son grief tiré de la durée de la procédure.
16.Le requérant ne se prononce pas.
17.La Cour note que ce grief est lié à celui tiré de l’existence d’une voie de recours interne. Elle propose d’examiner ce grief sous l’angle de l’article 13 (voir, mutatis mutandis , Ebru et Tayfun Engin Çolak c. Turquie , n o 60176/00, §§ 105-107, 30 mai 2006).
18.La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond
19.La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
20.La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Frydlender précité).
21.Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse, en particulier celle devant l’Assemblée plénière des sections administratives du Conseil d’État, est excessive. Eu égard notamment à l’enjeu du litige pour le requérant, elle ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
22. Le requérant se plaint également du fait qu’en Turquie, il n’existe aucune juridiction à laquelle l’on puisse s’adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Il invoque l’article 13 de la Convention, ainsi libellé dans sa partie pertinente : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. »
23.Le Gouvernement conteste cette thèse.
24.La Cour relève que ce grief est lié à celui examiné ci-dessus et doit donc aussi être déclaré recevable.
25.La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 156, CEDH 2000 ‑ XI). Elle relève que les exceptions et arguments soulevés par le Gouvernement ont déjà été rejetés précédemment (voir, parmi beaucoup d’autres, Ebru et Tayfun Engin Çolak précité, §§ 105-107, 30 mai 2006) et ne voit pas de raison de parvenir à une conclusion différente dans le cas présent.
26.Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article 13 de la Convention en raison de l’absence en droit interne d’un recours qui eût permis au requérant d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. III.
27. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
28.Le requérant réclame 50 000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 25 000 EUR pour le préjudice moral qu’il aurait subis.
29.Le Gouvernement conteste ces prétentions.
30.La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 3 600 EUR à ce titre. B. Frais et dépens
31.Le requérant s’en remet à la sagesse de la Cour.
32.Le Gouvernement conteste ces prétentions.
33.Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable d’allouer au requérant, qui n’était pas représenté par un avocat, la somme de 200 EUR à ce titre. C. Intérêts moratoires
34.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention ; 4. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement : i) 3 600 EUR (trois mille six cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral ; ii) 200 EUR (deux cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant, pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 29 avril 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Sally Dollé Antonella Mularoni Greffière Présidente