ÎCCJ, Decizia nr. 92/2017

Decizia penală nr. 92/2017

Asupra contestației de față;

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1384 din data de 03 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația declarată de contestatorul B. împotriva Deciziei nr. 1128 din 01 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/1/2015, obligându-l, totodată, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1128 din 01 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/1/2015, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul B. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005 (x/2012).

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin Decizia penală nr. 691 din 10 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a trimis spre competentă soluționare Curții de Apel București, contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., formulată de condamnatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1207 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2005.

S-a constatat că, prin Decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2005 (x/2012), au fost admise apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Structura Centrală, partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și apelanții inculpați B., D., C., F., E., G., J., H. și I. împotriva Sentinței penale nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, și a încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul cu nr. x/3/2005.

A fost desființată, în parte, Sentința penală nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005 și integral încheierea de ședință din data de 28 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul cu nr. x/3/2005 și în rejudecare, printre altele, s-a decis condamnarea, în baza art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 și cu aplicarea art. 5 C. pen., a inculpatului B. la pedeapsa închisorii de 8 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen. de la 1969, au fost interzise inculpatului B. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. de la 1969 (dreptul de director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate) pe o durată de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. de la 1969, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. (dreptul de director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate), din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale 8 de închisoare.

În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat B. la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 65 C. pen. de la 1969, au fost interzise inculpatului B. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. de la 1969, timp de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. de la 1969, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. de la 1969, din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 5 ani închisoare.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 al.2 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 10 ani pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului B. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) (dreptul de director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate) C. pen. de la 1969, timp de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. de la 1969, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) de la 1969 (dreptul de director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate), din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 10 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care adaugă un spor de doi ani, inculpatul executând în final pedeapsa de 12 ani închisoare.

În baza art. 35 C. pen. de la 1969, a fost aplicată pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) (dreptul de director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate) C. pen. de la 1969, timp de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 C. pen. de la 1969, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) (dreptul de director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate) C. pen. de la 1969, din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 12 ani închisoare.

În baza art. 72 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la data de 15 februarie 2005 pană la data de 24 iunie 2005, inclusiv.

II. În temeiul disp. art. 33 alin. (1) și (3) din Legea 656/2002 modificată rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) și art. 112 alin. (6) din C. pen. s-a dispus și confiscarea de la inculpatul B. a mai multor sume exprimate în lei, euro și dolari SUA, iar în baza art. 35 alin. (4) din C. pen. de la 1969 s-a dispus cumularea măsurilor de siguranță dispuse cauză urmând ca în final să dispună confiscarea de la K. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 lei (ROL) în echivalent lei (RON) la data plății, ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziției de confiscare reprezentând diferența de preț între marfa de proveniență ilicită introdusă în circuitul civil și prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului și a impozitului pe profit; 91.166.300 dolari SUA în echivalent în lei la data plății, suma ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziției de confiscare conform actului adițional la contractul cumpărare de acțiuni din 12 iulie 2005 încheiat la data de 9 septembrie 2005 de L. și M. (societate care vinde 20,92% din N. SA); 57.768.138 dolari SUA în echivalent la data plății, ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziției de confiscare, transferată de SC N. SA prin contul 1506860 deschis la SC O. SA societății SC P. în perioada 30 martie 2006 - 28 iunie 2006; 13.133.541 euro în echivalent la data plății, ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziției de confiscare transferată de SC N. SA prin contul 2933348 deschis la SC O. SA societății SC P.

III. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), 4 C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu disp. art. 32 lit. d) C. fam., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 și cu dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța nr. x/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Structura Centrală, precum și sechestrul asigurător instituit prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților B., C., D., E., F., G., H. și I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală în Dosarul nr. x/3/2005 (inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii).

IV. În temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr 47/1992 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 249 alin. (4) C. proc. pen. și ale art. 250 alin. (6) C. proc. pen.

V. În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au fost respinse ca nefondate contestațiile formulate împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15 septembrie 2014.

Împotriva acestei decizii, la data de 17 noiembrie 2015 condamnatul B. a formulat recurs efectiv susținând admisibilitatea căii de atac formulate, în temeiul art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 47 și art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 4 din Decizia Cadru nr. 2005/212/JAI a Consiliului, completată prin Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014, art. 148 alin. (2) din Constituția României, completată și cu dispozițiile Deciziei nr. 24/2016 a Curții Constituționale. În esență, a arătat că aplicarea măsurii confiscării speciale printr-o hotărâre definitivă și executorie, pronunțată în ultima cale de atac, în condițiile în care nu a fost pusă în discuție nici în judecata în primă instanță, nici în apel, încalcă dreptul său la un recurs efectiv, prev. de art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și celelalte dispoziții comunitare mai sus menționate, având în vedere că nu are la dispoziție căi de atac efective pentru apărarea drepturilor sale.

La termenul din data de 2 februarie 2016, recurentul, prin apărătorul său ales, a apreciat necesară emiterea unei adrese către Ministerul Justiției, prin care să comunice stadiul de implementare în legislația națională a Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014, întrucât dispozițiile art. 8 din această directivă obligă statele membre să asigure cadrul legal pentru exercitarea unui recurs efectiv. Recurentul a justificat cererea sa prin aceea că instanța de apel s-a comportat ca și instanță de fond în ceea ce privește măsura confiscării și nu a avut posibilitatea să atace această decizie.

De asemenea, recurentul condamnat a invocat și Decizia nr. 24/2016 a Curții Constituționale care a statuat faptul că dispozițiile art. 250 alin. (6) C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit contestarea luării măsurilor asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată.

Față de răspunsul autorităților cu privire la implementarea Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 în legislația internă, precum și față de considerentele Deciziei nr. 24/2016 a Curții Constituționale, la termenul din data de 10 mai 2016, apărătorul ales al recurentului condamnat a precizat calea de atac promovată ca fiind contestație la executare, respectiv contestație la titlu întemeiată în drept pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În aceste condiții, Înalta Curte, secția penală, a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen., competența de soluționare revine instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută și întrucât în cauză, Decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, contestația la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., formulată de condamnatul B., a fost trimisă spre competentă soluționare curții de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la data de 07 iunie 2016, sub nr. x/1/2015.

Curtea de Apel București, secția I penală, analizând contestația la executare formulată, în raport de temeiul juridic invocat, respectiv dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (care se referă la existența unei nelămuriri privitoare la hotărârea ce se execută sau existența unei situații de împiedicare la executare), a reținut că, în fapt, nelămurirea condamnatului se referă la Decizia nr. 1207 din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005, vizând existența unei căi de atac referitoare la soluția de luare a măsurii sechestrului, situație ce a fost deja soluționată prin Decizia Curții Constituționale nr. 24/2016 și modificările Codului de procedură penală subsecvente acestei decizii.

Împotriva Deciziei penale nr. 1128 din 01 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/1/2015 a formulat contestație condamnatul B.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 29 septembrie 2016, sub nr. x/1/2016, termenul de judecată fiind stabilit la data de 03 noiembrie 2016, termen la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității contestației formulată de contestatorul K., susținând că acesta a exercitat calea de atac împotriva Deciziei penale nr. 1128 din 01 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/1/2015, hotărâre care este definitivă.

Înalta Curte, secția penală, a constatat că este întemeiată excepția inadmisibilității invocată de reprezentantul Ministerului Public, și a respins ca atare contestația formulată de contestatorul B., reținând în esență că, în speță, contestatorul K. a formulat contestație la executare împotriva unei decizii definitive pronunțată de Curtea de Apel, ca instanță de apel.

S-a apreciat că, în aceste condiții, contestatorul nu mai are posibilitatea exercitării unei căi de atac, întrucât hotărârea pronunțată în soluționarea contestației la executare este una definitivă, la fel ca și decizia împotriva căreia s-a formulat contestația.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de aceste considerente, contestația formulată de contestatorul B. împotriva Deciziei nr. 1128 din 01 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/1/2015, a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva Deciziei penale nr. 1384 din 03 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, la data de 14 noiembrie 2016, condamnatul B. a formulat o nouă contestație, întemeiată pe dispozițiile art. 425

1

alin. (2) C. proc. pen., art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) și (8) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată la data de 11 aprilie 2017, sub nr. x/1/2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, fiind fixat primul termen de judecată la 08 mai 2017.

La termenul fixat, contestatorul condamnat aflat în stare de deținere, deși a fost legal citat, nu s-a prezentat, dar a solicitat să fie soluționată cauza în lipsa sa, fiind reprezentat de cei doi apărători aleși pe care i-a menționat în cererea formulată și transmisă la dosar.

Susținerile apărătorilor aleși ai contestatorului condamnat și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

La termenul fixat, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, examinând prioritar admisibilitatea contestației formulată de către condamnat, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor releva în continuare:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv, exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale incidente, la susținerile apărării contestatorului, astfel cum au fost acestea relevate în partea introductivă a prezentei decizii, dar și la notele scrise depuse la dosar constată că decizia penală împotriva căreia a formulat contestație condamnatul (Decizia penală nr. 1384 din 03 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016 prin care s-a respins ca inadmisibilă o altă contestație formulată de același condamnat împotriva Deciziei nr. 1128 din 01 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/1/2015, ca instanță de apel) este una definitivă, nesusceptibilă a mai fi cenzurată cu o altă cale de atac.

Potrivit dispozițiilor art. 597 alin. (7) C. proc. pen. "hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării, potrivit prezentului titlu, pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară (..)".

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, reține că, în speță, prin Decizia penală nr. 1128 din 01 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/1/2015, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost deja respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul B. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005 (x/2012), însă acesta a exercitat calea de atac a contestației împotriva deciziei definitive prin care s-a soluționat contestația la executare.

Așadar contestatorul condamnat a promovat succesiv contestații împotriva unor decizii penale definitive, nesusceptibile a mai putea fi cenzurate, potrivit dispozițiilor legale, printr-o altă cale de atac, ordinară sau extraordinară, secția penală, a Înaltei Curți procedând în mod corect atunci când a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul contestator împotriva deciziei penale prin care s-a soluționat contestația la executare.

În aceste condiții, contrar susținerilor apărării, care în mod eronat a încercat să acrediteze ideea că art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului îi conferă contestatorului condamnat dreptul la o cale de atac/recurs efectiv), contestatorul a epuizat posibilitatea legală de a exercita o cale de atac recunoscută de lege, astfel că procedând în modalitatea mai sus relevată, în mod evident, a încălcat principiul legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., urmează a respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul condamnat B. împotriva Deciziei penale nr. 1384 din data de 03 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul condamnat B. împotriva Deciziei penale nr. 1384 din data de 03 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 08 mai 2017.

Procesat de GGC - GV