ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5478/2019

HOTĂRÂRE
12.11.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5478/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2823 din 30 septembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a repus cauza pe rol; a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată; a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, și a obligat pârâta să soluționeze pe fond petiția nr. 14190/10.06.2015 formulată de reclamantă; a respins, ca nefondată, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 31 octombrie 2018, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata pe fond a recursului, în data de 26.11.2019, ulterior, preschimbat din oficiu la data de 12.11.2019, cu citarea părților, în condițiile art. 494 -495 C. proc. civ., în ședință publică.

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata- reclamantă, prin întâmpinare, Înalta Curte urmează să o admită, și să respingă recursul, ca inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual- civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că, obiect al recursului poate fi o hotărâre dată în apel sau o hotărâre dată fără drept de apel, iar nu o hotărâre pronunțată, la rândul ei, într-un alt recurs exercitat de aceeași parte, admisibilitatea căii extraordinare de atac a recursului, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ, examinându-se restrictiv, în raport cu hotărârile prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului.".

În speță, recurenta- pârâtă Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a declarat recurs împotriva unei sentințe prin care a fost soluționată cererea formulată de intimata- reclamantă A. pe temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, hotărâre care este definitivă, conform dispozițiilor art. 26 alin. (1) teza finală din aceeași Lege:

"Cererea- contestarea deciziei autorității de supraveghere, s.n.- se judecă de urgență, cu citarea părților. Soluția este definitivă și irevocabilă".

În atari condiții, raportat și la prevederile art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sentința Curții de Apel București nu era susceptibilă de a face obiectul unui recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reține inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurenta- pârâtă.

Or, în lipsa unei dispoziții derogatorii, hotărârea prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei autorității de supraveghere conform dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, nu poate fi atacată nici prin căile ordinare, și nici prin căile extraordinare de atac, recursul declarat împotriva unei asemenea hotărâri fiind inadmisibil, întrucât, hotărârea recurată nu este din cea la care se referă textul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., situație în care, în această ipoteză, exercitarea căii ordinare de atac este inadmisibilă.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Se reține, deci, că, sentința care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată de intimata- reclamantă, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva sentinței civile nr. 2823 din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 493/2019
sub nr. x din 14 mai 2015 unei Decizii, contrar dispozițiilor art. 3 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, precum și art. 6 alin. (1) lit. b), c) și art. 13 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Autorității Națion
ÎCCJ 2019-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5481/2019
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea inst
ÎCCJ 2019-06-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3466/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 20.08.2015 sub nr. x/2015, pe rolul Tribunalului București, secția a
ÎCCJ 2020-07-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3416/2020
Ședința publică din data de 10 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanțe
ÎCCJ 2017-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1814/2017
recurentului, cu respectarea termenului de 30 de zile și nu a refuzat în mod nejustificat, soluționarea plângerii acestuia împotriva unui operator de date cu caracter personal. 5. Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinar
Sursă