ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 223/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 457/CA din 11 octombrie

2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de

reclamantul G.H., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Constanța - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, prin care solicita

anularea Hotărârii nr. 34162 din 20 februarie 2012, emisă de pârâtă și

obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri, prin care să-i acorde

drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4 aprilie 1957 - 2

februarie 1959.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a

făcut dovada efectuării stagiului militar în cadrul Direcției Generale a

Serviciului Muncii.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul, susținând că este netemeinică și

nelegală, în raport cu înscrisurile atașate la dosar, din care rezultă că a

efectuat stagiul militar în cadrul unităților S.C.E.C., care aveau ca obiect

munca în domeniul construcțiilor, iar nu instruirea militară; de asemenea, a

invocat și a depus la dosar Sentința nr. 348/CA din 5 iulie 2012 a Curții de

Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

prin care, într-o situație identică, numitului P.V. i-au fost acordate

drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ.;

Ținând seama de

Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 decembrie 2007, Beian c.

României (nr. 1), publicată în M. Of. nr. 616/21.08.2008;

Înalta Curte constată

că recursul este fondat, pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Potrivit prevederilor

art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi

persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a

Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei

legi cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă

în perioada sus-menționată. Dovada încadrării în prevederile art. 1 din Legea

nr. 309/2002 se face, potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Normele

metodologice pentru aplicarea prevederilor acestei legi, aprobate prin H.G. nr.

1114/2002, și cu livretul militar.

Așa cum rezultă din

înscrisurile depuse la dosar, respectiv Livretul militar și Certificatul din 5

decembrie 2011, emis de Ministerul Apărării Naționale, rezultă că

recurentul-reclamant a efectuat stagiul militar, în perioada 4 aprilie 1957 - 2

februarie 1959, în cadrul U.M. 04391 - Serviciul Cazare, Exploatare Cazărmi nr.

51 și U.M. 04585 - Serviciul Cazare, Exploatare Cazărmi nr. 52.

Este dovedită, deci,

împrejurarea că, în timpul efectuării stagiului militar, reclamantul a prestat

muncă și nu s-a instruit, neexistând niciun temei pentru a-l excepta de la

beneficiul drepturilor acordate prin lege.

Mai mult decât atât,

din cuprinsul Sentinței nr. 348/CA din 5 iulie 2012 a Curții de Apel Constanța,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, rezultă că

numitului P.V., aflat într-o situație identică, i-au fost acordate drepturile

prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În acest sens, în

jurisprudența sa (Hotărârea din 6 decembrie 2007, cauza Beian c. României, nr.

1), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, prin limitarea

beneficiului măsurilor reparatorii doar pentru recruții din unitățile ce

aparțineau D.G.S.M., Legea nr. 309/2002 a creat o distincție discriminatorie între

persoanele care au efectuat același tip de muncă forțată, iar diferența de

tratament între persoanele care au efectuat stagiul militar în unitățile ce

aparțineau D.G.S.M și cele din afara acestora nu s-a bazat pe nicio justificare

obiectivă și rezonabilă, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 14 din

Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii

și obligării pârâtei la emiterea unei hotărâri, prin care să stabilească

reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4

aprilie 1957 - 2 februarie 1959, începând cu data de 1 ianuarie 2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul G.H. împotriva Sentinței nr. 457/CA din 11 octombrie

2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamant și anulează

Hotărârea nr. 34162 din 20 februarie 2012 emisă de pârâta Casa Județeană de

Pensii Constanța - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 309/2002.

Obligă pârâta la

emiterea unei hotărâri, prin care să stabilească reclamantului drepturile

prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4 aprilie 1957 - 2 februarie

1959, începând cu data de 1 ianuarie 2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 21 ianuarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ