ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 223/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 457/CA din 11 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul G.H., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, prin care solicita anularea Hotărârii nr. 34162 din 20 februarie 2012, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri, prin care să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4 aprilie 1957 - 2 februarie 1959. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada efectuării stagiului militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, susținând că este netemeinică și nelegală, în raport cu înscrisurile atașate la dosar, din care rezultă că a efectuat stagiul militar în cadrul unităților S.C.E.C., care aveau ca obiect munca în domeniul construcțiilor, iar nu instruirea militară; de asemenea, a invocat și a depus la dosar Sentința nr. 348/CA din 5 iulie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care, într-o situație identică, numitului P.V. i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ.; Ținând seama de Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 decembrie 2007, Beian c. României (nr. 1), publicată în M. Of. nr. 616/21.08.2008; Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivele care se vor arăta în continuare. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă în perioada sus-menționată. Dovada încadrării în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 se face, potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor acestei legi, aprobate prin H.G.

nr. 1114/2002, și cu livretul militar. Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv Livretul militar și Certificatul din 5 decembrie 2011, emis de Ministerul Apărării Naționale, rezultă că recurentul-reclamant a efectuat stagiul militar, în perioada 4 aprilie 1957 - 2 februarie 1959, în cadrul U.M. 04391 - Serviciul Cazare, Exploatare Cazărmi nr. 51 și U.M. 04585 - Serviciul Cazare, Exploatare Cazărmi nr. 52. Este dovedită, deci, împrejurarea că, în timpul efectuării stagiului militar, reclamantul a prestat muncă și nu s-a instruit, neexistând niciun temei pentru a-l excepta de la beneficiul drepturilor acordate prin lege. Mai mult decât atât, din cuprinsul Sentinței nr. 348/CA din 5 iulie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, rezultă că numitului P.V., aflat într-o situație identică, i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În acest sens, în jurisprudența sa (Hotărârea din 6 decembrie 2007, cauza Beian c. României, nr. 1), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, prin limitarea beneficiului măsurilor reparatorii doar pentru recruții din unitățile ce aparțineau D.G.S.M., Legea nr. 309/2002 a creat o distincție discriminatorie între persoanele care au efectuat același tip de muncă forțată, iar diferența de tratament între persoanele care au efectuat stagiul militar în unitățile ce aparțineau D.G.S.M și cele din afara acestora nu s-a bazat pe nicio justificare obiectivă și rezonabilă, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la emiterea unei hotărâri, prin care să stabilească reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4 aprilie 1957 - 2 februarie 1959, începând cu data de 1 ianuarie 2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul G.H. împotriva Sentinței nr. 457/CA din 11 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamant și anulează Hotărârea nr. 34162 din 20 februarie 2012 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 309/2002. Obligă pârâta la emiterea unei hotărâri, prin care să stabilească reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4 aprilie 1957 - 2 februarie 1959, începând cu data de 1 ianuarie 2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2014. Procesat de GGC - AZ