ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2764/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2764/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 15 ianuarie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., în temeiul art. 192 din Noul C. proc. civ., art. 7, 8, 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și al art. 70-75, 253, 255 din Noul C. civ., ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtului la încetarea oricăror declarații cu privire la reclamant pe orice suport și în orice materiale publice; obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 RON (două sute cincizeci mii RON) cu titlu de prejudiciu adus reputației și imaginii reclamantului; obligarea pârâtului să asigure pe proprie cheltuială publicarea hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză în trei ziare de circulație națională; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 3146/PI din data de 13 decembrie 2016, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant, sens în care a obligat pârâtul la plata, în favoarea acestuia, a sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune morale și a sumei de 100 RON cheltuieli de judecată. A respins, în rest, acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul A. și pârâtul B.
Prin Decizia civilă nr. 208 din data de 4 decembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul pârâtului și a admis apelul reclamantului, schimbând, în parte, hotărârea atacată, în sensul obligării pârâtului să asigure pe proprie cheltuială publicarea hotărârii judecătorești pronunțată în prezenta cauză într-un ziar de circulație națională. A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate de pârât.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către pârâtul B., prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță, cu cheltuieli de judecată.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția. I civilă, la data de 15 februarie 2018.
La data de 4 aprilie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil în raport de criteriul valoric.
La data de 17 aprilie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 19-20 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar acestea nu au depus puncte de vedere la raport.
Constatându-se încheiată etapa procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 2 iulie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urinează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva celor reținute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, sens în care constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani in valoare depănă la 1.000.000 RON inclusiv."
Din interpretarea prevederilor legale evocate rezultă că hotărârile pronunțate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani în valoare de până ia 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.
În speță, decizia instanței de apel, atacată cu recurs, a fost pronunțată într-o acțiune evaluabilă în bani, al cărei obiect este în cuantum de 250.000 RON.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.
În ceea ce privește aplicarea în timp a efectelor deciziei Curții Constituționale, se constată că aceasta își va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispozițiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". În schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanței de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.
În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanță, astfel încât suprimarea sau recunoașterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condițiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare și a cerințelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești.
Prin urmare, modificarea dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin Decizia Curții Constituționale nr. 369/20117, publicată în M. Of nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanțelor judecătorești înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.
Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia corespunde la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire ia situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.
Din prevederile textului constituțional rezultă că efectul declarării neconstituționalității unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenței acesteia, decizia Curții Constituționale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituțională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situațiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.
De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nune al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."
Așa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."
Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 15 ianuarie 2016, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.
În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum si în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate ia momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.
În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidență în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme. Din această perspectivă se impune a se stabili care este valoarea obiectului litigiului, aceasta având relevanță atât sub aspectul determinării competenței, cât și sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în litigii evaluabile în bani.
Prețuirea obiectului litigiului se face de către reclamant, potrivit dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.
În cauza dedusă judecății, acțiunea cu care reclamantul a învestit instanța este o acțiune patrimonială, evaluabilă în bani, al cărei obiect este în cuantum de 250.000 RON.
Având în vedere ca valoarea obiectului litigiului este sub pragul de 1.000.000 RON, prag care deschide calea de atac a recursului, în raport de argumentele expuse, recursul dedus judecății este privit ca inadmisibil.
De altfel, prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosar nr. x/2018, s-a decis:
"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani depana la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."
Faptul că în dispozitivul hotărârii curții de apel a fost menționată calea de atac a recursului, nu poate crea părților o cale de atac în afara cadrului legal, astfel cum impun dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., redate în cuprinsul prezentei hotărâri.
În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 208 din 4 decembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 208 din 4 decembrie 2017 a Curții, de Apel Timișoara, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.07.2018.