ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra contestației la executare formulată de contestatorii A., B., C., D. și E., prin reprezentant legal D., constată următoarele:

La data de 02 martie 2018, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a și alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., contestatorii au înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție contestația la executare formulată împotriva deciziei penale nr. 309/A din 7 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2009, prin care se solicită înlăturarea executării pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a se afla pe teritoriul României instituită în sarcina contestatorului A.

Prin decizia anterior menționată a fost admis apelul parchetului formulat împotriva sentinței penale nr. 124/PI/2012 din 8 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care, printre altele, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infr. prev. de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004. Totodată, a fost desființată, în parte, hotărârea atacată și rejudecând, în baza art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 77 lit. a), art. 78 din C. pen. și art. 5 din același cod, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare, i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) și g) C. pen. pe o durată 5 ani, ce urma să se execute în condițiile prev. de art. 68 C. pen., precum și pedeapsa accesorie constând în interzicerea acelorași drepturi.

Cu titlu prealabil, instanța reamintește că prin intermediul contestației la executare se soluționează anumite incidente, limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Se mai impune precizarea că demersul contestatorilor nu are natura juridică a unei căi de atac ci o procedură jurisdicțională prin care, fără a pune în discuție hotărârea judecătorească rămasă definitivă, se solicită rezolvarea unor situații relative la executarea acestei hotărâri.

Contestatorul A. a invocat ca temei al contestației la executare dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., învederând că după începerea executării pedepsei de 7 ani închisoare au survenit mai multe situații de împiedicare a executării hotărârii, aspecte care nu au fost analizate pe parcursul soluționării procesului penal.

Sub un prim aspect, contestatorul a arătat că expulzarea sa în Siria, în mâinile regimului autoritar actual, creează un risc serios și efectiv cu privire la viața, integritatea corporală și libertatea sa.

În al doilea rând, a susținut că expulzarea sa ar avea consecințe serioase asupra familiei sale, în sensul că relațiile cu partenera sa D. și cu copiii săi ar fi puse sub semnul întrebării, dacă nu chiar anulate, fiind obiectiv exclus ca aceștia să se deplaseze în Siria.

Prin motivele de contestație, a învederat că la data pronunțării deciziei de condamnare, războiul din Siria nu era generalizat, iar acțiunile implicate în conflict (forțe guvernamentale, rebelii susținuți de coaliția internațională și forțele armate ale Statului Islamic) gestionau anumite părți din teritoriul sirian.

Totodată, a învederat că situația în țara sa de cetățenie, Siria, s-a schimbat după ce a fost condamnat, respectiv, s-a acutizat un război civil și religios, cu implicarea unor forțe armate interne și internaționale, cu consecințe dramatice asupra vieții, libertății civile și religioase a cetățenilor săi.

În concluzie, contestatorul a evidențiat că după condamnarea sa conflictul izbucnit în Siria s-a extins, forțele armate au folosit arme chimice împotriva forțelor armate ale opoziției cu efecte devastatoare asupra populației civile din zonele controlate de aceasta și au inițiat și susținut campanii de bombardare a zonelor civile gestionate de forțele de opoziție.

Totodată, a precizat că războiul din Siria are o certă conotație religioasă, regimul guvernamental actual fiind de orientare șiită, în timp ce el este de orientare sunnită (religia majoritară a forțelor de opoziție), așa încât, expulzarea sa către regimul guvernamental, în condițiile actuale, echivalează cu un risc serios la adresa vieții, integrității corporale sau a libertății sale.

De asemenea, a mai arătat că nu poate fi expulzat într-o țară guvernată de un regim autoritar, caracterizat de comunitatea internațională ca fiind responsabil de încălcări sistematice ale drepturilor și libertăților omului, care folosește tortura și supune opozanții politici și religioși unor tratamente inumane și degradante.

În susținerea primului său motiv de contestație la executare, contestatorul a depus mai multe înscrisuri, extrase actualizate de pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe privind alerte de călătorie în Siria, criza umanitară din acest stat și folosirea armelor chimice.

Astfel, din conținutul înscrisurilor intitulate "Concluziile Consiliului privind Siria", aflate la dosar, vol. I, reprezentând comunicate de presă ale Consiliului Europei din datele de 17.10.2016 și 12.10.2015, rezultă, în esență, următoarele:

"Conflictul din Siria și suferințele poporului sirian nu dau semne că s-ar putea atenua. Amploarea tragediei, care a adus moartea a 250.000 de bărbați, femei și copii, a strămutat în interiorul țării 7,6 milioane de persoane și a obligat peste 4 milioane de persoane să fugă în țări învecinate și în alte țări, reprezintă acum cel mai mare dezastru umanitar din lume, fără asemănare în istoria recentă.(...) Protejarea civililor din Siria trebuie să fie o prioritate pentru comunitatea internațională. UE condamnă atacurile excesive, disproporționate și fără discriminare pe care regimul sirian continuă să le îndrepte împotriva propriului popor. (...) UE reamintește că dreptul internațional umanitar se aplică tuturor părților și că drepturile omului trebuie să fie pe deplin respectate. Facem apel la toate părțile să pună capăt tuturor formelor de bombardament terestru și aerian fără discriminare asupra zonelor în care se găsesc civili și asupra unor structuri precum spitale și școli și, în special, la regimul sirian să înceteze toate bombardamentele aeriene, inclusiv utilizarea butoaielor cu exploziv, în conformitate cu rezoluția CSONU 2139 și utilizarea armelor chimice, în conformitate cu rezoluția CSONU 2209.(...) UE condamnă cu fermitate atacurile, atrocitățile, uciderile, violențele sexuale produse în contextul conflictului, încălcările drepturilor omului și încălcările grave ale dreptului internațional umanitar săvârșite fără discriminare de către F. și alte grupări teroriste împotriva tuturor civililor, inclusiv a creștinilor și a altor grupări religioase și etnice. UE sprijină eforturile și inițiativele internaționale menite să abordeze aceste probleme. UE condamnă distrugerea intenționată de către F. a patrimoniului cultural din Siria și Irak, fapt care constituie o crimă de război conform dreptului internațional.(...)Persoanele responsabile pentru crime de război și crime împotriva umanității în Siria trebuie să fie trase la răspundere. UE își exprimă profunda îngrijorare cu privire la constatările Comisiei internaționale independente de anchetă privind Siria. Acuzațiile de tortură și de execuții fondate pe dovezile prezentate de raportul G. reprezintă, de asemenea, preocupări majore. UE își reiterează apelul adresat Consiliului de Securitate al ONU de a deferi Curții Penale Internaționale situația din Siria.(...)Această escaladare militară riscă prelungirea conflictului, subminarea unui proces politic, agravarea situației umanitare și creșterea gradului de radicalizare", "UE este revoltată de degradarea situației din Siria. Escaladarea violenței în Alep provoacă suferințe inacceptabile și de nedescris pentru mii de locuitori din acest oraș. De la începutul ofensivei regimului și aliaților săi, în special Rusia, intensitatea și amploarea bombardamentelor aeriene asupra estului Alepului sunt clar disproporționate; vizarea în mod deliberat a spitalelor, a personalului medical, a școlilor și a infrastructurii esențiale, precum și utilizarea butoaielor cu exploziv, a bombelor cu dispersie și a armelor chimice constituie o escaladare catastrofică a conflictului, cauzând și mai multe victime în rândul civililor, inclusiv în rândul femeilor și copiilor, și pot fi considerate crime de război.(...) UE condamnă continuarea încălcărilor și abuzurilor sistematice, răspândite și grave ale drepturilor omului și toate încălcările dreptului internațional umanitar de către toate părțile, în special de regimul sirian și de aliații săi. (...) În acest context care se deteriorează, UE solicită urgent: oprirea zborurilor militare deasupra orașului Alep; încetarea imediată a ostilităților și monitorizarea acesteia de către un mecanism solid și transparent; încetarea asediilor; și acordarea, de către toate părțile, a accesului umanitar durabil, neîngrădit, pe tot teritoriul țării. Aceste măsuri sunt esențiale pentru a salva populația din Alep și din alte părți ale țării și pentru a pune bazele reluării negocierilor credibile intra-siriene, în vederea asigurării securității pentru întreaga populație din Siria. În acest context, actorii regionali poartă o responsabilitate deosebită, în special țările învecinate. (...) UE condamnă în termenii cei mai fermi utilizarea confirmată a armelor chimice (astfel cum este descrisă în raportul mecanismului comun de anchetă) și atacurile generalizate împotriva civililor, precum și abuzurile și încălcările drepturilor omului de către regimul sirian și F.".

În susținerea agravării situației din Siria, contestatorul a depus un înscris reprezentând o alertă de călătorie emisă de Ministerul Afacerilor Externe, datată 17.04.2018, aflată la fila 140 din dosar, vol. II, din conținutul căreia rezultă următoarele:

"Având în vedere că situația de pe întreg teritoriul Siriei a cunoscut o deteriorare majoră în ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se mai află în această țară să o părăsească cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaționale. Forțele înarmate ale opoziției sunt concentrate în zone aglomerate și dens populate. În acțiunea de reprimare, forțele guvernamentale utilizează inclusiv armament greu și aviație militară. Pe fondul deteriorării accelerate a situației, pe linie de securitate, există temeri legate de posibilitatea declanșării unor violențe extreme, de amploare mai mare decât cele care au avut loc la Homs, Hama și Alep.(...) Există, de asemenea, riscul de producere de atacuri teroriste în locuri publice".

A mai invocat faptul că, în aplicarea principiului nediscriminării este de semnalat faptul că pentru o faptă mult mai gravă, instanțele române au respins cererea de expulzare formulată de Ministerului Public în privința lui H., care nu este cetățean român ci are dublă cetățenie, americană și irakiana. Or, situațiile existente în Statele Unite ale Americii și Irak nu sunt comparabile cu cele actuale din Siria.

De asemenea, a precizat că are o familie în România, un copil minor cetățean român născut după data condamnării și începerii executării pedepsei - E., domiciliat în România, care este născut dintr-o relație statornică cu un cetățean român - D. - domiciliată în România, relație efectivă protejată similar celei de căsătorie. Mai are un copil major cetățean sirian - B. - care beneficiază de protecție internațională, acordată de autoritățile romane după data condamnării și începerii executării pedepsei în sensul recunoașterii calității de refugiat, de acordare a dreptului de azil, de acordare a dreptului la muncă și de stabilire a domiciliului pe teritoriul României. Nu în ultimul rând, a arătat că mai are un copil major cetățean român cu domiciliul în România - Tartousi Vali - Imam și un copil minor cetățean britanic și român - I. - care domiciliază în Regatul Unit . Cu privire la acest copil, nu se poate pretinde în mod rezonabil că minora I. însoțită de mama sa să se deplaseze într-o zona devastată de război civil, pentru a avea relații personale cu tatăl său. Sub acest aspect, a arătat că i s-a interzis accesul în Regatul Unit anterior condamnării, motivat de faptul că era judecat pentru terorism . Prin urmare, singura sa posibilitate rezonabilă de a avea relații cu fiica sa minoră este ca aceasta se deplaseze însoțită de mama sa în România.

Raportat la aceste elemente de ordin factual, în susținerea cererii, contestatorul a arătat că, executarea expulzării dispusă de instanță ar avea consecințe serioase asupra familiei sale, în sensul că relațiile cu copiii săi ar fi puse sub semnul întrebării, dacă nu chiar anulate, fiind obiectiv exclus ca acești copii minori și, deopotrivă majori, să se deplaseze în Siria, indiferent dacă această deplasare s-ar face din România sau din UK. În plus, și relațiile cu partenera sa statornică D. s-ar afla în aceeași situație.

Totodată, a depus înscrisuri în dovedirea aspectelor anterior menționate, inclusiv acte în circumstanțiere și practică judiciară.

Contestatorul a învederat că din înscrisurile în circumstanțiere depuse rezultă că are bune referințe de la persoane responsabile din cadrul societății în care a trăit timp de 33 de ani, atât din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere religios, social și al operelor de caritate, îndeplinite fără deosebire de religie sau apartenență etnică .

De asemenea, a precizat că motivele de împiedicare a executării pedepsei complementare sunt, în esență, următoarele:

- existența unor temeri justificate că expulzarea sa în Siria îi pune viața în pericol și, de asemenea, există temeri justificate că va fi supus privării de libertate, unor torturi, tratamente inumane sau degradante;

- are un copil minor, E., născut după începerea executării pedepsei, copil minor care este cetățean român și care domiciliază legal pe teritoriul României;

- are o relație quasi-maritală, de parteneriat civil, cu petenta D., cetățean român, mama minorului E., domiciliată în România, asimilată sub aspectul necesității respectării drepturilor sale elementare cu relația de căsătorie;

- este tatăl cetățeanului sirian major B., față de care prin hotărârea nr. x/19.11.2015 a Inspectoratului General pentru Imigrări s-a dispus acordarea protecției subsidiare cu consecința acordării statului de refugiat cu domiciliul legal în România;

- este tatăl cetățeanului român C., major cu domiciliul în România.

Din considerentele hotărârii vizate prin contestația la executare formulată, cu privire la aplicarea pedepselor complementare și accesorii, rezultă că s-a avut în vedere necesitatea "unei corecte dozări a pedepsei, în funcție de motivația săvârșirii infracțiunii și de contribuția adusă de către fiecare inculpat la comiterea acesteia, întrucât art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 prevede și interzicerea exercitării unor drepturi, inculpatului A. îi va fi aplicată, pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) și g) C. pen., în condițiile prev. de art. 68 C. pen. totodată, i se va face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b), c) și g) C. pen., ca pedeapsă accesorie".

Sintetizând, instanța reține că persoana condamnată A. a invocat pe calea contestației la executare, ca motive de împiedicare la executare, riscul de a fi expulzată către un stat față de care există temeri justificate că va fi supusă la torturi, tratamente inumane sau degradante, precum și riscul că punerea în executare a pedepsei complementare constând în interdicția de a se mai afla pe teritoriul României amenință să interfereze cu dreptul său la respectarea vieții sale private și de familie.

În mod evident, din înscrisurile menționate anterior rezultă că deteriorarea situației din Siria, țara de cetățenie a persoanei condamnate a continuat după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar celelalte împrejurări învederate, cum ar fi existența conflictului din Siria anterior condamnării contestatorului ori situația sa familială, deși preexistente, nu au fost analizate pe parcursul soluționării procesului finalizat prin pronunțarea deciziei nr. 309/A/07.10.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa încât instanța urmează să analizeze elementele de fapt concrete și actuale la momentul soluționării contestației la executare, aspecte care, din această perspectivă, au caracter de noutate față de cele analizate prin hotărârea de condamnare, fără a aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii prin care s-a dispus expulzarea persoanei condamnate.

În jurisprudența națională au fost calificate ca situații de împiedicare la executare, printre altele, constatarea existenței motivelor întemeiate de a se crede că viața persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana condamnată va fi supusă unor tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează să fie expulzată, motive ce nu au fost analizate pe parcursul soluționării fondului cauzei (în acest sens, a se vedea I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2949 din 19 iunie 2003, decizia nr. 1129 din15 februarie 2005; CA. București, secția I penală, decizia nr. 1754 din 17 decembrie 2009; CA. Constanța, secția penală, decizia nr. 58 din 28 ianuarie 2010.)

Determinarea caracterului serios al riscului de rele tratamente presupune o analiză a condițiilor din țara de destinație prin prisma standardului CEDO de protecție împotriva tratamentelor inumane ori degradante - ceea ce înseamnă că trebuie să se stabilească dacă riscul de rele tratamente atinge un nivel minim de severitate. Sub acest aspect comunicatele de presă anterior menționate relevă raportat la situația generală din statul de destinație existența unui risc că persoana condamnată va fi supusă unor rele tratamente în statul de cetățenie. Totodată, riscul este generat și de aspecte personale ale condamnatului, cum ar fi convingerile sale politice și convingerile religioase astfel cum le-a detaliat în motivarea contestației.

Ca atare, în soluționarea contestației la executare, motivată prin riscul că va fi supus la tratamente inumane sau degradante, se au în vedere, sub aspect probatoriu, informațiile furnizate de înscrisurile anterior menționate pe baza cărora se poate concluziona asupra eventualelor consecințe pe care prezența condamnatului pe teritoriul statului sirian ar avea-o asupra acestuia. Cu privire la împrejurarea că aceste înscrisuri nu provin de la autoritățile siriene, în jurisprudența sa, CEDO a apreciat că riscul producerii unor tratamente contrare art. 3 din Convenție nu trebuie să emane neapărat de la autoritățile statului de destinație, accentul fiind pus pe dovedirea riscului real de producere a unor astfel de tratamente, indiferent de cine este responsabil (CA. București, secția a II-a penală, decizia nr. 1004 din 2 iulie 2000).

Așadar, în cauză s-au evidențiat motive și probe care să releve că, după executarea pedepsei sau o eventuală liberare condiționată, există riscul ca persoana condamnată să fie supusă unor rele tratamente în statul de cetățenie.

De altfel, starea de insecuritate existentă în Siria, precum și temerea de a nu deveni victimă colaterală a conflictului sau a unor acte cu caracter infracțional, care, în ultima vreme s-au înmulțit și cărora autoritățile nu le pot face față denotă împrejurarea că nu se pot lua măsuri adecvate de asigurare a unei protecții efective împotriva acestui gen de acte.

Prin urmare, instanța apreciază că raportat la consecințele previzibile ale expulzării persoanei condamnate, analizate pe baza situației generale din statul de destinație și a situației personale a contestatorului care ar urma să fie supus expulzării există un risc serios de rele tratamente, iar împrejurările invocate reprezintă o împiedicare la executare în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua C. proc. pen.

Cu privire la riscul ca măsura îndepărtării condamnatului de pe teritoriul României să reprezinte o ingerință în viața sa de familie, condițiile de compatibilitate a măsurii cu jurisprudența CEDO în materie sunt următoarele: măsura să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesară într-o societate democratică.

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în art. 8 parag. 2 prevede că nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie într-o societate democratică o necesitate pentru securitatea națională, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale ori protejarea drepturilor și libertăților altora.

De asemenea, riscul că punerea în executare a pedepsei complementare amenință să interfereze cu dreptul străinului la respectarea vieții sale private și de familie poate constitui un motiv de neexecutare a sancțiunii (a se vedea CEDO, supra, De Souza Ribeiro c. Franței).

În privința testului de proporționalitate CEDO (cauza Maslov c. Austriei, hotărârea din 23 iunie 2008) a dezvoltat următoarele criterii de apreciere, orientative pentru instanțele naționale care urmează să le aplice ținând cont de particularitățile fiecărui caz în parte: natura și gravitatea infracțiunii comise; durata rezidenței condamnatului în statul gazdă, de unde urmează a fi îndepărtat; timpul care a trecut de la data comiterii infracțiunii și până la data punerii în aplicare a pedepsei complementare și comportamentul condamnatului în acest timp; naționalitatea persoanelor afectate de măsura extrădării; situația familială a condamnatului (exemplificativ: durata căsătoriei, alți factori care dovedesc efectivitatea vieții de familie a unui cuplu); dacă soțul/soția avea cunoștință despre săvârșirea infracțiunii la data când a început o relație de tip familial cu condamnatul; dacă există copii din căsătorie și dacă da, ce vârstă au; dificultățile cu care este probabil ca soțul/soția condamnatului să se confrunte în țara de destinație a pedepsei complementare.

Aplicând criteriile enunțate, în cauză, și fără a nega gravitatea infracțiunii comise de inculpat, instanța urmează să țină seama de perioada îndelungată de timp de când condamnatul se află pe teritoriul României (de peste 30 de ani), gradul de integrare în societatea românească rezultată din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar, existența unei relații stabile cu D. și a unor legături cu cei trei copii ai săi, fiind vizitat de 40 de ori de aceștia în timpul executării pedepsei, precum și comportamentul condamnatului în perioada scursă de la comiterea faptei, astfel cum rezultă din înscrisurile în circumstanțiere și adresele emise de Penitenciarele Slobozia și Poarta Albă. De altfel, conduita personală a condamnatului în perioada de 12 ani care a trecut de la data comiterii faptei (vara anului 2006) diminuează temerea că pe viitor acesta ar mai putea constitui o amenințare pentru ordinea și siguranța publică.

Analizând aceste elemente de ordin factual care relevă conduita bună a condamnatului în perioada de detenție, trăinicia legăturilor sociale, culturale și cu rudele sale apropiate în România, instanța apreciază că expulzarea condamnatului apare ca fiind neproporțională cu scopul legitim urmărit, respectiv interesul general de apărare a ordinii și de prevenire a infracțiunilor.

De altfel, în materie de expulzare, jurisprudența instanței europene a impus interdicția expulzării unui străin într-o țară în care el riscă să fie supus la tratamente inumane sau degradante ori atunci când o asemenea măsură ar fi de natură să aducă atingere dreptului său la viață privată și de familie.

Concluzionând, Înalta Curte a reținut că împrejurările invocate de contestator reprezintă o împiedicare la executare în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua C. proc. pen.

La termenul din 20.04.2018, cu titlu prealabil, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților calitatea procesual activă a contestatorilor B., C., D. și E. prin reprezentant legal D.

Pentru rezolvarea situațiilor reglementate în materia executării hotărârilor dispozițiile legale prevăd implicit sau explicit, persoanele care au calitatea de a formula cereri în procedurile menționate.

În ceea ce privește contestația la executare din economia textelor legale care disciplinează această materie rezultă, implicit, că au calitate procesuală (legitimatio ad causam) acele persoane care au drepturi și obligații născute direct din raportul procesual principal determinat de conflictul de drept penal care a făcut obiectul cauzei în care s-a dispus aplicarea pedepsei complementare cu privire la contestatorul A..

Contestatorii B., C., D. și E. prin reprezentant legal D., rude ale contestatorului A., nu au legătură cu raportul de conflict inițial și, în consecință, nici cu cel subsecvent acestuia astfel încât să justifice vreo legitimitate procesuală în formularea, în nume propriu, a prezentei cereri de contestație la executare, din moment ce față de aceste persoane nu s-a dispus prin hotărâre vreo măsură.

În susținerea legitimării procesuale active a contestatorilor B., C., D. și E. prin reprezentant legal D., apărătorul ales al acestora a invocat mai multe dispoziții legale referitoare la drepturile copilului, viața de familie, viața profesională, întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor (art. 24, 33 și 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene), la interzicerea abuzului de drept și limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor (art. 17 și 18 din Convenția europeană a drepturilor omului), la libertatea de circulație (art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale) și la egalitatea între soți (art. 5 din Protocolul nr. 7/1984).

De asemenea, a făcut trimitere la dispozițiile art. 10 pct. 1 din Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (20 noiembrie 1989), potrivit căruia "în conformitate cu obligația ce revine statelor părți potrivit art. 9 paragraful 1, orice cerere depusă de un copil sau de părinții acestuia, în vederea intrării într-un stat parte sau a părăsirii acestuia în scopul reîntregirii familiei, va fi examinată de statele părți cu bunăvoință, umanism și cu operativitate. Statele părți vor veghea, de asemenea, ca depunerea unei astfel de cereri să nu antreneze consecințe nefaste asupra solicitanților și membrilor familiei acestora" și la art. 9 din Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (reformare), în conformitate cu care "în cazul în care solicitantul are un membru de familie, indiferent dacă familia s-a format anterior în țara de origine, căruia i-a fost permis să își aibă reședința în calitate de beneficiar de protecție internațională într-un stat membru, acel stat membru este responsabil de examinarea cererii de protecție internațională, cu condiția ca persoanele în cauză să își fi exprimat în scris dorința în acest sens".

Totodată, a invocat dispozițiile art. 13 din Convenția europeană a drepturilor omului privind dreptul contestatorilor B., C., D. și E. prin reprezentant legal D. la un remediu efectiv și dispozițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului care oferă legitimare procesuală minorilor dezavantajați de orice măsură luată de către stat.

La solicitarea instanței de a indica cel puțin o decizie a Curții Europene pentru Drepturile Omului în care rudele să aibă calitatea de victime, apărătorul ales a menționat Hotărârea CEDO în cauza Boultif vs. Elveția, ce consacră în jurisprudența Curții așa-numitele "criterii Boultif" (soția a fost coparticipantă în această cauză procesuală referitoare la expulzare).

Astfel, a menționat că situația doamnei D. este deosebită, întrucât a fost împiedicată să încheie căsătoria cu A., or, decizia Curții Constituționale echivalează drepturile partenerilor cu cele ale soților.

Totodată a precizat că prezenta cale de atac privește o împiedicare la executare, or, aceasta se referă la încălcarea, pentru ceilalți petenți, a dreptului la viață privată sau viață de familie, circumscrise dispozițiilor art. 8. În opinia sa, fiind vorba de o împiedicare la executare, numiții D., B., E. și C. au drepturi proprii, ce nu aparțin petentului, respectiv dreptul la viață, în sensul că ar fi obligați să-și urmeze tatăl într-o țară în care viața este pusă în pericol.

Cât privește hotărârea Boultif versus Elveția, din 2 august 2001, aceasta nu consacră calitatea de victimă a încălcării dreptului prev. de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului cu privire la soția reclamantului, ci dimpotrivă, a considerat că reclamantul a suferit o atingere serioasă a dreptului său de a-și trăi viața de familie, întrucât actualmente îi este imposibil să trăiască alături de familia sa în Elveția. Curtea a considerat că, la data la care autoritățile au decis să nu îi mai prelungească permisul de ședere, reclamantul prezenta un pericol limitat pentru ordinea publică, în considerarea gravității reduse a infracțiunii pentru a suferit condamnarea penală. În consecință, s-a constatat că art. 8 a fost violat, întrucât ingerința în viața de familie a reclamantului nu a fost proporțională cu scopul vizat.

Având în vedere obiectul contestației la executare și hotărârea definitivă la care aceasta se raportează numai contestatorul A. poate pretinde că este victimă a unei încălcări a drepturilor recunoscute prin Convenția europeană a drepturilor omului.

Cu referire la art. 13 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanța notează că prin consacrarea dreptului la un recurs efectiv, Convenția creează o garanție suplimentară de punere în valoare efectivă a drepturilor convenționale, asigurându-se că punerea în mișcare a mecanismului internațional de protecție se face doar în situația în care sistemele naționale ale statelor europene nu răspund în mod corespunzător la încălcările drepturilor omului, or, în cauză subiectul principal al raportului juridic a uzat de mijlocul procesual cu caracter jurisdicțional pus la dispoziție în legislația națională, cadru judiciar adecvat pentru invocarea drepturilor sale.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază ca inadmisibile contestațiile formulate de contestatorii E., prin reprezentant legal D., C., B. și D., întrucât nu au calitate procesuală activă în prezenta cauză.

Față de cele arătate, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 309/A din 7 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2009.

Având în vedere că potrivit art. 68 alin. (2) din C. pen., în cazul în care s-a dispus liberarea condiționată, interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României se execută la data liberării, instanța apreciază necesar să înlăture și din conținutul pedepsei accesorii aplicate contestatorului condamnat interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen.

Totodată, va înlătura interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen. din conținutul pedepsei complementare aplicate contestatorului condamnat.

Va anula mandatul de executare a pedepsei emis în baza deciziei penale anterior menționate și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, potrivit dispozițiilor prezentei.

Va respinge, ca inadmisibile, contestațiile la executare formulate de contestatorii E., prin reprezentant legal D., C., B. și D. împotriva aceleiași decizii penale.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulate de contestatorul condamnat A. vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (5) C. proc. pen., va obliga contestatorii E., prin reprezentant legal D., C., B. și D. la plata sumei de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în cuantum de câte 35 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă arabă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 309/A din 7 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2009.

Înlătură din conținutul pedepselor accesorii și complementare aplicate contestatorului condamnat interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen.

Anulează mandatul de executare a pedepsei emis în baza deciziei penale anterior menționate și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, potrivit dispozițiilor prezentei.

Respinge, ca inadmisibile, contestațiile la executare formulate de contestatorii E., prin reprezentant legal D., C., B. și D. împotriva aceleiași decizii penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulate de contestatorul condamnat A. rămân în sarcina statului.

Obligă contestatorii E., prin reprezentant legal D., C., B. și D. la plata sumei de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în cuantum de câte 35 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă arabă se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2018.