ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 726/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23.06.214 reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a solicitat admiterea cererii și ca urmare:

I. Anularea, în tot, a Deciziei nr. 4287 din 07.02.2014 privind soluționarea contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 03.12.2013 privind proiectul "Finalizare clădire pensiune turistică D+P+1E+M, împrejmuire proprietate cu gard, drum de acces, parcare auto, construire foișor, grătar și loc de joacă pentru copii, prin Program FEADR" și a tuturor actelor corelative anterioare și subsecvente acesteia, cu consecința

II. Constatarea legalității și conformității implementării proiectului "Finalizare clădire pensiune turistică D+P+1E+M, împrejmuire proprietate cu gard, drum de acces, parcare auto, construire foișor, grătar și loc de joacă pentru copii, prin Program FEADR" și cu consecința:

a. Exonerarea reclamantei de la plata sumei de 833.621,08 RON și

b. Restituirea sumei de 470.317,10 RON încasat de către intimată la data de 19.03.2013 ca urmare a executării scrisorii de garanție bancară de restituire a avansului nr. 3 din data de 08.11.2010, emisă în favoarea subscrisei de către societatea B./C. S.A.

III. Suspendarea executării actului administrativ - Decizia nr. 4287 din 07.02.2014 până la soluționarea cererii de anulare a actului administrativ care face obiectul prezentului litigiu.

Prin Sentința civilă nr. 2574 din 13 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prima critică a recurentei pornește de la noțiunea de neregulă așa cum a fost definită în O.U.G. nr. 66/2011, susținându-se că "neregula" constatata de către intimata, aceea ca "din sumele primite drept avans, beneficiarul a utilizat doar o parte pentru implementarea proiectului, restul fiind utilizate în diverse scopuri (retrageri de numerar, achitare credit, plăți către furnizori) ce nu sunt în legătură cu proiectul finanțat prin FEDAR", doar la o privire absolut superficială și o analiză incompletă din partea intimatei AFIR a condus la o astfel de concluzie asupra situației de fapt, care în realitate a fost total diferită.

Susține recurenta că expertiza contabilă ce a fost administrată ca proba la fond, arată în concret ca răspuns la obiectivele 1 și 2 aspecte extrem de importante ce au fost nesocotite sau poate neobservate la data controlului de către Agenția de Plăți, și anume, că S.C. A. S.R.L. a utilizat mai multe conturi de disponibil pentru implementarea proiectului, pe lângă contul RO 01 în care a fost virat și avansul și care a și fost verificat ulterior, au mai existat și conturile RQ 03 și RO 04 din care s-au făcut de asemenea plați pentru proiect, și încă doua conturi de rezerva RQ 06 și RO 07, conturi pe care însă echipa de control nu le-a analizat.

Expertiza analizând și adiționând toate aceste conturi, concluzionează ca din avansul primit de beneficiar, chiar dacă în anumite perioade au fost efectuate plății din contul RO 01 ce nu aveau legătură cu proiectul, aceste plăți sunt acoperite/compensate prin celelalte plăți anterioare și din alte surse de finanțare ale beneficiarului pentru justificarea avansului nerambursabil, respectiv plăți efectuate din conturile RO 03 și RO 04 și transferuri în conturile de rezervă RO 06 și RO 07, neexistând sume din finanțarea nerambursabilă care să fi intrat în circuitul financiar al recurentei și care să nu fie justificate în proiectul finanțat prin FEDAR.

Se arată că intimata AFIR la data controlului nu a avut aceasta viziune de ansamblu asupra tuturor operațiunilor financiare destinate implementării proiectului, și nu a analizat toate conturile folosite pentru implementarea proiectului cofinanțat, "găsind" că anumite plăți absolut necesare și justificate tocmai pentru implementarea proiectului ar constitui abateri de la rigorile cofinanțării.

Dar, chiar dacă ipotetic înlăturam celelalte conturi indicate și viziunea de ansamblu, iar din contul RO 01 în care a fost virat avansul cofinanțării s-ar fi făcut și alte plăți fără legătură cu implementarea proiectului, aceste plăți ar putea constitui cel mult o abatere - dar nu neregulă, în sensul dispozițiunilor O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce privește norma legală sau contractuală încălcată, recurenta indică art. 12 alin. (5) din Anexa I a Contractului de finanțare, care reproduce de fapt art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile, potrivit cărora "avansul se justifică pe bază de documente până la expirarea duratei de execuție a proiectului prevăzută în Contractul de finanțare". Ori, până la data finalizării execuției proiectului ce s-a încadrat în termenul prevăzut, sumele au fost justificate integral ca fiind investite în proiect, respectându-se astfel atât clauza contractuală cât și norma legală, iar în atare condiții, evident ca lipsește "abaterea" ce a fost constatată pe baza unor aparențe și fără o analiză temeinică a totalizării operațiunilor financiare destinate implementării proiectului co-finanțat.

Însă, și mai evident este ca lipsește prejudiciul creat sau iminent prin plata unor sume necuvenite, ca element constitutiv obligatoriu al oricărei nereguli în materie de finanțare.

Apreciază recurenta că "presupunerea" sau "temerea" pentru un prejudiciu eventual și viitor, care evident nu mai este posibil pentru ca proiectul s-a finalizat, nu poate fi primită, încadrată și sancționată ca neregulă, mai ales că aici se vorbește despre diminuarea fondurilor private ale contestatoarei și nicidecum despre vreun impact sau consecința negativa asupra fondurilor publice nerambursabile ce fac obiectul analizei.

Sigur, relevante sunt și concluziile expertizei, care după analiza tuturor relațiilor comerciale cu aceasta societate D. S.R.L. și chiar a întregii activități comerciale a acesteia din perioada implementării proiectului, arată că toate operațiunile au fost făcute cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale referitoare la emiterea și circulația documentelor, nivelul de preț practicat, termene și modalități de plata, înregistrări în evidențele contabile, raportarea deconturilor de TVA, s.a.m.d., în contextul implicării acestei societăți în livrări de materiale destinate implementării proiectului într-un procent de doar 3% din totalul necesar, neexistând prejudiciu.

În ceea ce privește cea de-a treia neregulă din actul contestat, aceea a ipotecării imobilului ce a făcut obiectul investiției, fără notificarea Agenției de Plăți, constituie un aspect pur formal, interpretat excesiv, în condițiile în care prin art. 12 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 224/2008 se acordă expres dreptul beneficiarului cofinanțării din FEDAR de a constitui garanții în favoarea unei instituții de credit, sub forma gajării sau ipotecării asupra investiției care face obiectul contractului de finanțare, în condițiile legii.

Deci, constituirea acestei garanții prin ipotecare a fost un demers absolut legal, în concordanță cu prevederile aplicabile, făcut exclusiv în vederea implementării proiectului, pentru că așa cum arată și expertiza, această ipotecă a garantat creditele având ca obiect exact această investiție precum și Scrisoarea de garanție bancară nr. 3/08.11.2010 emisă chiar în favoarea intimatei/pârâtei APDRP, în acest fel fiind îndeplinită implicit și condiția notificării autorității prin constituirea și depunerea acestei scrisori de garanție la autoritate, în cadrul aceluiași proiect, chiar de la începutul lui, fiind exclus și aici prejudiciul.

În ceea ce privește incidența procedurală a motivelor de recurs încadrate în prevederile art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ., arată că instanța de fond prin hotărârea recurată nu a analizat deloc și nu a motivat în niciun fel înlăturarea constatărilor expertului privind analiza tehnică completă a tuturor conturilor și a tuturor operațiunilor financiare destinate implementării proiectului co-finanțat, ce ar fi schimbat radical viziunea asupra utilizării fondurilor primite sau proprii, ceea ce echivalează cu lipsa motivării hotărârii raportat la toate motivele invocate în concret și aprofundate prin expertiza tehnică administrată ca probă în cauză.

În cadrul criticilor prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., ca încălcare sau încălcare greșită a normelor de drept material cuprinse în special în O.U.G. nr. 66/2011, recurenta susține că se circumscrie și dezlegarea dată de către instanța de fond asupra verificării sancțiunii stabilite prin actul atacat în conformitate cu principiul proporționalității consacrat de art. 2 alin. (1), și din aceeași O.U.G. nr. 66/2001 și prevăzut ca scop principal al acestei reglementari pentru evitarea stabilirii unor debite excesive în sarcina beneficiarilor fondurilor europene.

În cazul ipotetic în care instanța de fond ar fi apreciat totuși că există nereguli în sensul arătat, a solicitat ca în cadrul controlului de legalitate și având competența de a proceda la modificarea sancțiunii administrative, să stabilească o sancțiune proporțională, în limitele acelor sume din avans asupra cărora s-au constatat "nereguli", înlăturând sancțiunea excesivă a rezilierii contractului de finanțare și "ridicarea" întregii finanțări.

Intimata-pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.

În privința invocării prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata arată că acest motiv de recurs este invocat de recurentă, doar prin prisma faptului că instanța nu a reținut această probă în favoarea acesteia deoarece contrar celor afirmate prin calea de atac, instanța de fond reține aspecte din raportul de expertiză efectuat însă în favoarea AFIR.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la încălcarea principiului proporționalității, intimata apreciază că nici acesta nu este întemeiat, întrucât acesta se aplică ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, iar neregulile identificate, prin natura lor, afectează contractul în ansamblu său, motiv pentru care s-a impus recuperarea integrală a sumelor primite cu titlu de finanțare.

În legătură cu critica referitoare la inexistența unei nereguli în cauză și la susținerile recurentei că cele reținute de AFIR pot constitui doar eventual o abatere, intimata pornește de la aspectele teoretice ale noțiunii de neregulă, așa cum a fost definită în legislația comunitară și în dispozițiile de principiu ale O.U.G. nr. 66/2011.

Intimata mai susține că prima neregulă constatând în utilizarea sumelor primite cu titlu de avans în diverse scopuri ce nu sunt în legătură cu proiectul finanțat prin FEADR, se justifică, deoarece beneficiarul avea obligația contractuală de a ține o evidență separată a cheltuielilor și veniturilor înregistrate cu proiectul implementat, aspect ignorat în totalitate de societatea reclamantă și "omis" de expertul desemnat de instanța de fond atunci când a decis legalitatea evidenței contabile analizate, și obligația legală de a utiliza avansul numai pentru cheltuielile eligibile și neeligibile aferente prevăzute în bugetul indicativ, din nou o normă ignorată de expertul contabil.

Aceasta este în fapt eroarea pe care o face atât expertul desemnat în cauză cât și reclamanta, mai exact compensarea unei sume achitate de beneficiar din fonduri private pentru implementarea proiectului cu sume virate de autoritate cu titlu de avans tot pentru implementarea proiectului.

Compensarea nu este acceptată de autoritate tocmai din acest motiv, trebuie să existe un control asupra finanțării comunitare.

Mai mult decât atât, care este rațiunea acestei compensări în condițiile în care atât suma împrumutată de beneficiar existentă în cont x cât și avansul decontat de intimată existent în contul x trebuiau utilizate, așa cum însăși recurenta recunoaște, pentru implementarea proiectului iar mutarea sumelor de bani dintr-un cont în altul nu face altceva decât să ridice suspiciuni.

Cu privire la cea de-a doua neregulă, respectiv folosirea unei societăți intermediare (SC D. SRL), asupra căreia reprezentantul legal al proiectului avea puteri depline de reprezentare, pentru a comercializa către executantul lucrărilor, S.C. E. S.R.L., unele materiale de construcții utilizate la construirea pensiunii finanțate prin FEADR, arată că și aceasta este temeinic reținută, având în vedere că prețul materialelor în cauză din oferta S.C. E. S.R.L. este superior atât prețului cu care acestea au fost achiziționate de S.C. A. S.R.L., cât și prețului cu care acestea au fost achiziționate ulterior, de la S.C. A. S.R.L. de S.C. D. S.R.L.

De asemenea, în documentele aferente tranșei I de plată, ca document ce atestă calitatea materialelor puse în operă, se regăsesc certificate de calitate emise de S.C. F. S.R.L. și S.C. G. pentru aceleași materiale ce au făcut obiectul tranzacțiilor comerciale dintre S.C. A. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. Un alt aspect relevant este acela că doamna H. - reprezentant legal al reclamantei, și de asemenea împuternicit cu puteri depline la S.C. D. S.R.L., a declarat ca S.C. D. S.R.L. a avut ca și clienți doar pe S.C. A. S.R.L. și S.C. E. S.R.L. Cu toate că echipa de control a solicitat beneficiarului înscrisuri doveditoare, ținând cont de poziția sa în cadrul celor două entități juridice, acesta nu a transmis echipei de control documente contabile pentru firma S.C. D. S.R.L. (din contabilitatea acestei societăți), ci doar documente din contabilitatea S.C. A. S.R.L. privind S.C. D. S.R.L. în calitate de furnizor/client, astfel că, subscrisa a apreciat această pasivitate una de rea-credință sau chiar intenție de a evita un control real.

În ceea ce privește cea de-a treia neregulă identificată, respectiv ipotecarea imobilului fără a notifica APDRP (actuala AFIR), contrar dispozițiilor prevăzute în art. 10 alin. (4) din Anexa I - Prevederi Generale la contractul de finanțare, intimata susține că o astfel de operațiune era permisă numai cu notificarea în prealabil și în scris a Autorității - art. 10 alin. (4) din Anexa l la contractul de finanțare.

Sintetizând cele de mai sus, contrar afirmațiilor recurentei reclamante, este evident că AFIR a identificat acțiunile/inacțiunile beneficiarului ce constituie o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții.

II. Soluția instanței de recurs

Un prim aspect de nelegalitate al sentinței recurate se referă la incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva faptului că prima instanță nu a analizat toate motivele și aspectele invocate de recurentă și cuprinse în administrarea întregului probatoriu, respectiv în expertiza tehnică.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În literatura de specialitate s-a precizat că deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba de despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Pe de altă parte, tot atât de adevărat este că în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că, în general instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate în litigii (hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului Van de Hurk c. Olandei, și hot. Perez c. Franței).

Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății, se constată că judecătorul fondului a făcut o analiză amplă a susținerilor ambelor părți și a răspuns argumentelor acestora. Mai mult, a analizat și raportul de expertiză administrat în cauză la solicitarea recurentei reclamante, însă împrejurarea că nu a ținut concluziile acesteia în favoarea părții, ci le-a înlăturat, motivat, nu face ca hotărârea pronunțată să fie susceptibilă de casare, sub acest aspect.

O a doua critică de nelegalitate invocată are în vedere prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv, când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Concret, recurenta a susținut că cele constatate de intimată în actul administrativ atacat nu constituie nereguli, în sensul definit de prevederile art. 2 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, ci doar eventual simple abateri, care nu au avut potențialul de a prejudicia bugetul Uniunii Europene sau fondurile publice naționale printr-o suma plătită necuvenit.

Este de principiu că dispozițiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, stipulează că termenii de "prejudiciu" au semnificația dată de reglementările incidente și de ghidurile lor de aplicare, emise de Uniunea Europeană/donatorul public internațional".

Totodată, potrivit art. 2 pct. 7. din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului U.E "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Prin urmare, pentru a se constata o neregulă, în sensul celor de mai sus, trebuie să existe o abatere, care constă în acțiunea/inacțiunea beneficiarului prin care s-au încălcat prevederile legale în vigoare și ale contractului de finanțare, precum și un prejudiciu ce constă în suma plătită necuvenit. Prejudiciul însă nu trebuie să fie efectiv, ci doar prezumat, neregula trebuie să fie în măsură să creeze un prejudiciu, aspect ce denotă din chiar exprimarea legiuitorului "care poate prejudicia bugetul" "ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general".

Așadar, nu este necesară dovedirea unui prejudiciu concret, ci doar capacitatea abaterii constatate de a avea un efect prejudiciabil la adresa bugetului comunitar. Este de necontestat că încălcarea contractului de finanțare atrage caracterul neeligibil al sumelor solicitate ca finanțare nerambursabilă indiferent dacă a fost probată sau nu producerea vreunei pagube, obligația de aplicare a corecțiilor financiare există în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenței vreunui prejudiciu.

În acest sens nu poate fi ignorată jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a statuat că, inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare a Uniunii - C-465/10 pct. 47 și C-199/03 pct. 31, statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării C-271 pct. 48, C-465/10 pct. 32 regula generală fiind că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obținut în mod fraudulos C-199/03, pct. 15.

Înalta Curte reține concret, că în ceea ce privește prima neregulă identificată, respectiv utilizarea sumelor primite cu titlu de avans în diverse scopuri ce nu sunt în legătură cu proiectul finanțat prin FEADR, teza finală din Anexa 1 la contractul de finanțare prevede că "Pentru fiecare proiect trebuie ținută o evidență separată, cu toate veniturile și cheltuielile pe perioada de valabilitate a contractului".

Așadar, este evident că în cauză a fost încălcată această prevedere contractuală, de vreme ce beneficiarul avea obligația contractuală de a ține o evidență separată a cheltuielilor și veniturilor înregistrate cu proiectul implementat, aspect ignorat în totalitate de societatea recurentă.

Se poate observa că prima instanță a identificat în mod legal neregula stabilită de autoritate, spre deosebire de recurentă care se află în eroare atunci când apreciază că i s-a imputat utilizarea sumelor de bani în alte scopuri și nejustificate.

În acest context, în mod legal prima instanță a statuat că este irelevantă împrejurarea că suma de 427.561 RON primită de la APDRP s-a întors în proiect și a fost justificată până la finalizarea proiectului, întrucât suntem în prezența unei abateri, atâta vreme cât beneficiarul avea obligația să folosească sumele exclusiv pentru operațiuni legate de proiect, așa cum prevede art. 12 din H.G. nr. 224/2008.

Mai mult decât atât, contrar afirmațiilor recurentei instanța de fond a avut în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză atunci când a analizat prima neregulă identificată reținând corect că această neregulă este dovedită potrivit probatoriului și confirmată și de expertul contabil, care a constatat că din contul RO01 în care s-a primit avansul s-au făcut și alte plăți.

Referitor la cea de-a doua neregulă, respectiv folosirea unei societăți intermediare - SC D. SRL - asupra căreia reprezentantul legal al proiectului avea puteri depline de reprezentare, pentru a comercializa către executantul lucrărilor, S.C. E. S.R.L., unele materiale de construcții utilizate la construirea pensiunii finanțate prin FEADR, s-a constatat că prețul materialelor în cauză din oferta S.C. E. S.R.L. este superior atât prețului cu care acestea au fost achiziționate de S.C. A. S.R.L., cât și prețului cu care acestea au fost achiziționate ulterior, de la S.C. A. S.R.L. de S.C. D. S.R.L.

În acord cu concluziile instanței de fond asupra acestui aspect, Înalta Curte constată că această neregulă este confirmată în cauză, având în vedere că, în ciuda celor afirmate de recurentă, expertul contabil desemnat în cauză a statuat doar că operațiunile au respectat dispozițiile legale privind înregistrarea operațiunilor contabile, însă neregula nu privește acest aspect ci conflictul de interese în care s-a aflat reprezentantul legal al beneficiarului proiectului.

Pe cale de consecință, abaterea identificată în cuprinsul procesului-verbal este una care prezintă corect situația de fapt, beneficiarul FEADR fiind singurul responsabil pentru neprezentarea înscrisurilor justificative.

În ceea ce privește cea de-a treia neregulă identificată, respectiv ipotecarea imobilului fără a notifica APDRP (actuala AFIR), contrar dispozițiilor prevăzute în art. 10 alin. (4) din Anexa I - Prevederi Generale la contractul de finanțare, se constată că nici cu privire la acest aspect nu pot fi reținute criticile recurentei.

Astfel, potrivit art. 12, alin. (2) din H.G. nr. 224/2008 constituirea unei garanții în favoarea unei instituții de credit, sub forma gajării sau ipotecării asupra investiției, era permisă numai cu notificarea în prealabil și în scris a Autorității - art. 10 alin. (4) din Anexa l la contractul de finanțare, iar beneficiarul nu a respectat aceste norme incidente.

Așadar, în mod corect instanța de fond a reținut că și ultima neregulă constatată se confirmă, nefiind contestată, fiind nerelevant că ipoteca a fost constituită pentru obținerea unor credite bancare necesare implementării proiectului, beneficiarul nerespectându-și obligația de a aduce la cunoștința APDRP în prealabil intenția de încheiere a contractelor de ipotecă asupra pensiunii.

În legătură cu critica privind încălcarea principiului proporționalității la stabilirea sancțiunii aplicate, Înalta Curte constată că potrivit art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 și art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, producerea însăși a unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a banilor acordați atrage sancțiunea restituirii acestora.

Totodată, conform art. 11 alin. (3) din Anexa I Prevederi Generale, "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanșată procedura insolvenței/falimentului, precum și în situația în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe propria răspundere de beneficiar, prin reprezentanții săi, nu corespund realității sau documentele/autorizațiile/avizele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realității. Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanțelor judecătorești. În aceste cazuri beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă, împreună cu dobânzi și penalități în procentul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta Anexă."

În raport de aceste considerații teoretice și de faptul că recurentei reclamante i-au fost imputate trei nereguli, așa cum au fost descrise mai sus, instanța de recurs apreciază că nu a fost ignorat în cauză principiul proporționalității măsurii dispuse, dată fiind situația de fapt reținută în prezenta cauză.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 și disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 2574 din 13 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN