ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 64/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. "A." S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generala Regională Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, a contestat decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de organele de inspecție fiscală, înregistrată la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Finanțelor Publice Călărași, Inspecția Fiscală a Contribuabililor sub nr. F-CL 270 din data de 20 mai 2014 și, în subsidiar a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din 20 mai 2014 (denumit în continuare RIF), prin care s-au stabilit în sarcina Societății obligații suplimentare de plată în sumă totală de 2.583.421 RON reprezentând: Taxa pe valoare adăugată (TVA) în suma totală de 1.177.927 RON; Dobânzi TVA: 545.737 RON; Penalități TVA: 176.689 RON; -Impozit pe profit: 377.141 RON; Dobânzi impozit pe profit: 249.356 RON;Penalități impozit pe profit:56.571 RON, solicitând instanței:

Prin Sentința civilă nr. 1536 din 10 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. "A." S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generala Regională Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 1536 din 10 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. "A." S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea sentinței și rejudecând cauza, să se dispună admiterea acțiunii și anularea actelor administrativ fiscale contestate.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

- hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse susținerile recurentei, limitându-se la preluarea concluziilor autorității fiscale, fără o verificare minimă a situației de fapt;

- prin respingerea probei cu expertiză contabilă și înlăturarea raportului de expertiză extrajudiciară, depus de către recurentă, instanța de fond a restrâns dreptul la probațiune și nu a lămurit pe deplin situația de fapt fiscală, reținând chiar în considerentele sentinței că înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu au fost în măsură să înlăture orice dubiu cu privire la realitatea tranzacțiilor supuse controlului;

- instanța de fond, în mod greșit, a reținut insuficiența dovezilor din care să reiasă realitatea tranzacțiilor, în condițiile în care certitudinea efectuării operațiunilor economice rezultă din documentele justificative depuse, respectiv contracte, facturi, avize expediție, note de recepție și documente de transport. Faptul că nu au fost completate întotdeauna rubricile referitoare la mijlocul de transport și numele de delegatului, reprezintă o simplă neglijența care nu poate conduce la anularea documentelor valabil întocmite. Totodată, modalitățile de stingere a obligațiilor dintre recurentă și cele cinci societăți partenere demonstrează existența unor obligații certe, lichide și eligibile între creditor și debitor.

Prin întâmpinările depuse la dosar la data de 15 septembrie 2016, intimatele D.G.R.F.P. Ploiești și AJFP Călărași au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență, intimatele-pârâte au arătat că, în mod corect, organele de inspecție fiscală au procedat la reîncadrarea formei tranzacțiilor, conform art. 11 alin. (1) Codul fiscal, întrucât, în urma controalelor încrucișate, a rezultat că recurenta-reclamantă și cele 5 societăți partenere au avut un comportament specific "firmelor fantomă", pentru a diminua cuantumul obligațiilor fiscale de plată către bugetul de stat.

În concluzie, au arătat că, din punct de vedere fiscal, nu este suficientă prezentarea facturilor de achiziții bunuri, ci trebuie demonstrată realitatea operațiunilor înscrise în documente, iar față de comportamentul recurentei și al furnizorilor săi, nu se poate susține că s-a dovedit circulația efectivă a bunurilor, ci numai un circuit al documentelor de unde a rezultat un avantaj fiscal pentru recurenta-reclamantă.

Prin cererea înregistrată la data de 28 august 2017, recurenta-reclamantă a depus la dosar ordonanța nr. x/P din 5 iulie 2017 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași prin care s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, învederând că acest înscris nou dovedește realitatea operațiunilor economice.

Prin rezoluția completului de judecată investit cu soluționarea cauzei, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 și văzând și dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea n. 554/2004 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului în ședință publică.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare, a înscrisului nou depus în recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele arătate în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală cu o acțiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 103 din 12 martie 2015 prin care s-a soluționat contestația administrativă formulată de recurenta-reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x din 20 mai 2014, care a avut la bază constatările din raportul de inspecție fiscală nr. x din 20 mai 2014.

Procedura administrativă de contestare s-a finalizat cu respingerea contestației formulată de contribuabil pentru suma totală de 2.583.421 RON reprezentând TVA și accesorii în sumă de 1.900.353 RON, respectiv impozit pe profit și accesorii aferente în cuantum de 683.068 RON.

În esență, prin actele fiscale contestate, organele de inspecție fiscală au constatat că, în urma verificărilor încrucișate efectuate la agenții economici cu care societatea recurentă a avut relații economice, nu se poate stabili realitatea operațiunilor economice cu furnizorii de becuri de brad, întrucât nu există dovezi privind circulația efectivă a bunurilor, ci numai un circuit al documentelor, care a avut ca rezultat un avantaj fiscal pentru societate.

Apreciind asupra stării fiscale, în condițiile art. 6 Codul de procedură fiscală, organele fiscale au concluzionat în sensul că societatea recurentă a disimulat realitatea, creând aparența existenței unor operațiuni, în scopul diminuării obligațiilor reprezentând TVA și impozit pe profit datorate bugetului de stat. Ca urmare, nu au fost luate în considerare tranzacțiile derulate cu cele cinci societăți comerciale, nefiind acceptate cheltuielile și veniturile rezultate din aceste tranzacții și fiind exclusă de la deducere TVA deductibilă înscrisă în facturile emise de acești furnizori.

În consecință, în baza prevederilor art. 11, art. 19 alin. alin. (1), art. 145 și art. 146 din Codul fiscal, organele de inspecție fiscală au stabilit TVA suplimentar de plată în sumă de 1.177.927 RON cu accesoriile aferente și impozit pe profit suplimentar de plată în sumă de 377.141 RON și accesorii.

Soluționând cauza, instanța de fond și-a însușit punctul de vedere al autorității fiscale, reținând că societatea recurentă nu a produs suficiente dovezi din care să reiasă realitatea tranzacțiilor, în condițiile în care documentele contabile pe care le deține nu sunt legal întocmite, iar lipsurile nu pot fi acoperite cu documente contabile cu valoare echivalentă.

Această soluție nu este însușită de instanța de control judiciar, întrucât situația de fapt fiscală nu a fost pe deplin lămurită, instanța de fond nerăspunzând la argumentele recurentei-reclamante, deși acestea erau punctuale, urmărind raționamentul părții adverse.

Este important de reținut că, pe parcursul soluționării contestației administrative, autoritatea fiscală competentă a sesizat, la data de 23 mai 2014, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași cu privire la faptul că, în urma verificării efectuate pentru perioada 2009 - 2012, societatea recurentă din prezenta cauză a înregistrat în evidența contabilă tranzacții fictive (achiziții și livrări de bunuri) cu cinci societăți comerciale (S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E.. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. SRL), fiind estimat un prejudiciu datorat bugetului de stat în sumă de 1.555.068 Ron (reprezentând 1.177.927 RON TVA suplimentară și 377.141 RON impozit pe profit suplimentar).

Prin urmare, s-a constituit dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași privind pe H. și I., în calitate de administratori ai societății recurente S.C. A. S.R.L., cercetările penale derulându-se sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, între actele materiale examinate fiind și documentele privind livrările de cherestea către cele cinci firme, achizițiile de becuri de la aceleași cinci firme, documentele privind compensarea unor debite - creanțe între firme.

Prin Ordonanța de clasare nr. x/P/2017 din 5 iulie 2017, depusă în recurs s-a dispus clasarea cauzei privind pe suspecții H. și I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală - evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, reținându-se că nu au fost încălcate dispozițiile legale privind TVA și nici cele privind evidențierea în actele contabile ale societății verificate a tranzacțiilor efectuate.

Totodată, s-a reținut caracterul de document justificativ al facturilor prezentate de către recurentă, precum și realitatea tranzacțiilor și înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor comerciale derulate cu cele cinci societăți partenere.

Este evident că nu pot fi suprapuse cele două planuri: penal și fiscal, întrucât neidentificarea elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală nu atrage automat deductibilitatea TVA aferentă achizițiilor supuse verificării, însă se impune reevaluarea documentelor justificative depuse de recurentă, având în vedere că, în cadrul urmăririi penale s-a statuat în sens contrar celor reținute de organul de inspecție fiscală.

Prezentând punctual tranzacțiile efectuate cu cele cinci societăți, recurenta-reclamantă a invocat neluarea în considerare de către organele de inspecție fiscală a documentelor contabile emise în derularea relațiilor comerciale, susțineri care nu au fost analizate de către instanța de fond.

Pentru adoptarea unei soluții judicioase asupra fondului raportului juridic fiscal este necesară examinarea punctuală a situației relevată de organul fiscal cu privire la realitatea operațiunilor derulate cu fiecare din cei cinci furnizori ai recurentei-reclamante, cu luarea în considerare a prezumției de legalitate de care se bucură actele administrativ-fiscale contestate, dar și a motivelor de nelegalitate și apărărilor formulate de contribuabil, astfel încât justul echilibru care trebuie să existe între interesul public și cel privat să fie asigurat.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că situația fiscală nu a fost pe deplin lămurită, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de S.C. A. S.R.L prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. împotriva Sentinței nr. 1536 din 10 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - MM