CtEDO 29.04.2008 Auto

SEVINC ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
29.04.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
SEVINC ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 14359/05 prezentate de Yakup SEVÂNç și alții [1] împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 29 aprilie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintele Ireneu Cabral Barreto, R și a lui Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 12 aprilie 2005, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie: recurentele, dl Yakup Sevinç, dl Selim Sevinç, dl Ramazan Sevinç, dl Siraç Sevinç, dl Hasan Sevinç, dl Mehmet Sevinç, dl Ahmet Sevinç, dl Bedri Sevinç și dl Mahmut Sevinç, și dl Fahriye Sevinç, precum și dnii. Zülfikar Gökhaner și Ahmet Gökhaner, sunt cetățeni turci, născuți în 1956, 1956, 1952, 1944, 1950, 1979, 1958, 1940, 1963, 1965, 1945 și 1943 și reședința în Diyarbak să fi fost proprietarii mai mult de 30 de ani ai mai multor terenuri neînregistrate în registrul funciar și, prin urmare, să fie proprietarii acestora; în urma lucrărilor de cadastru efectuate între anii 1986 și 1987, terenurile în cauză nu au fost înscrise pe numele reclamanților pe registrul funciar, ci au fost lăsate în afara oricărei înregistrări. Între timp, un baraj a fost construit de Hotărârea Generală Administrația Națională a Apelor din regiune și, astfel, o parte din terenurile în cauză au fost scufundate de apele barajului. Pe 4 noiembrie 1992 (Yakup, Bedri, Hasan, Siraç, Ramazan, M. Selim, Mehmet, Mahmut, Ahmet și Fahriye Sevinç), 12 În ianuarie 1993 (Zülfikar și Ahmet Gökhaner) și la 26 martie 1997 (Yakup Sevinç, singur), au sesizat instanța de mare instanță din Silvan prin introducerea unor acțiuni în înscris pe numele lor în registrul funciar al terenurilor pe care le dețineau; ei susțineau că termenul legal necesar pentru achiziționarea acestor terenuri prin prescripția de sine a expirat. La 12 aprilie 2000, pe baza mai multor expertize și studii privind terenurile în cauză, Tribunalul de Mare Instanță a respins acțiunile reclamanților. În acest scop, acesta s-a referit, de asemenea, la o hotărâre de principiu pronunțată de Camera Plenară a Curții de Casație la 19 februarie 1997 în temeiul căreia o cerere bazată pe prescripție dobândite nu putea fi făcută decât în termen de 20 de ani de la stabilirea planului cadastral al terenului în cauză. În această privință, el a constatat că, atunci când s-a stabilit acest plan în 1987, terenul nu a fost înregistrat în numele reclamanților și că aceste planuri au devenit definitive. În acest caz, planul cadastral privind terenurile în litigiu a devenit definitiv la 18 martie 1987. Prin urmare, judecătorul fondului a luat în considerare această ultimă dată pentru a stabili începutul perioadei de prescripție dobândite de douăzeci de ani și, prin urmare, a respins cererile reclamanților. La 15 martie 2004, Curtea de Casație a confirmat hotărârile pronunțate de instanța de primă instanță. La 1 octombrie 2004, Curtea de Casație a respins acțiunile în litigiu. La 28 octombrie 2004, hotărârile Curții de Casație din 1 octombrie 2004 au fost notificate reprezentantului reclamanților. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții contestă aplicarea dispozițiilor codului civil, în special a dispozițiilor referitoare la începutul perioadei de prescripție dobândite de 20 de ani, care permite posesorului unei proprietăți imobiliare să-și revendice înregistrarea în numele său în registrul funciar și se plâng de soluția adoptată de instanțele judiciare. Încă din perspectiva articolului 6 alineatul (1), reclamanții denunță durata excesivă a procedurilor în cauză. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții susțin că au suferit o încălcare a dreptului lor de proprietate pe motivul că terenurile lor au fost inundate de ape ca urmare a construirii unui baraj și că au pierdut proprietatea proprietății fără nicio despăgubire. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng că nu au obținut o soluție care să răspundă așteptărilor lor la sfârșitul procedurilor. ÎN Â Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurilor civile. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții susțin că au suferit o încălcare a dreptului lor de proprietate pe motiv că terenurile lor au fost scufundate de ape ca urmare a construirii unui baraj și că au pierdut proprietatea asupra terenului fără nicio compensație. Pe de altă parte, invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, ei contestă aplicarea dispozițiilor codului civil, în special a celor referitoare la începutul perioadei de prescripție dobândite de douăzeci de ani care permite deținerea unei proprietăți imobiliare să solicite înregistrarea sa pe numele său de registru funciar și se plâng de soluția reținută de instanțele judiciare. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea amintește că noțiunea de ""bunuri" din această dispoziție poate cuprinde atât de multe bunuri în curs de desfășurare" ( Van der Mussele c. Belgia, Hotărârea din 23 noiembrie 1983, seria A n 70, p. 23, § 48) că valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în temeiul cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă mai mult decât dreptul efectiv de proprietate (a se vedea Hotărârile Pine Valley Developments Ltd. și alții c. Irlanda din 29 noiembrie 1991, seria A 222, p. 23, § 51, și Pressos Compania Naviera S.A. și alte c. Belgia din 20 noiembrie 1995, seria A nr 332, p. 21, § 31. Pe de altă parte, o creanță condiționată, care se declară ca urmare a nerecuperării condiției, nu poate fi considerată drept un "bine" în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1 (Malhous c. Republica Cehă (dec.) [GC], nr 33071/96, CEDH 2000-XII și Von Maltzan și alții (dec.) [GC], n.] 71916/01, 71917/01 și 10260/02, CEDO 2005-...).În plus, art. 1 din Protocolul nr 1 nu garantează dreptul de a dobândi bunuri (Jantner c. Slovacia 39050/97, § 34, 4 martie 2003).În acest sens, Curtea constată că obiectul principal al litigiilor constă în aplicarea regulii de prescripție dobândite. Prin introducerea de acțiuni, reclamanții au urmărit să obțină titlul de proprietate asupra terenurilor pe care pretindeau că le dețin de peste 30 de ani. Cu toate acestea, pe baza mai multor expertize și studii privind terenurile în cauză, instanțele interne au respins cererile reclamanților. În acest scop, acestea din urmă s-au referit, de asemenea, la o hotărâre de principiu pronunțată de Camera Plenară a Curții de Casație în temeiul căreia o cerere bazată pe prescripție dobândite nu putea fi făcută decât în termen de 20 de ani de la stabilirea planului cadastral al terenului în cauză. Din dosar reiese că, atunci când au fost întocmite planurile cadastrale în 1987, terenurile nu au fost înregistrate în numele reclamanților și că acest plan a devenit definitiv. Prin urmare, procedurile în litigiu nu se referă la un foarte actual Prin urmare, reclamanții nu mai pot pretinde că dețin vreun titlu de proprietate pe terenul în cauză. În plus, litigiile nu par a fi nici o privare arbitrară de proprietate, nici reglementarea utilizării bunurilor. În plus, având în vedere elementele de care dispune și având în vedere că aceasta nu poate, decât într-un mod limitat, să cunoască erori de fapt sau de drept săvârșite de instanțele interne, la care revine primul șef al CEDH 2004 și să aplice dreptul intern (a se vedea Kopeck ýc. Slovacia [GC], nr. 44992/98, § 56, CEDH 2004 IX), Curtea nu percepe nici o aparență derbitrară în modul în care instanțele naționale au acționat asupra acțiunilor reclamanților. Prin urmare, având în vedere cele menționate anterior și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, Curtea nu evidențiază nici o aparență de încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1, nici a art. 6 și 13 din Convenție. În consecință, aceste obiecții sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiilor reclamanților care decurg din durata procedurilor civile de declarare a cererii inadmisibile pentru surplus. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte Anexă Lista reclamanților Yakup Sevinç Dl Selim Sevinç Ramazan Sevinç dl Sirç Sevinç Hasan Sevinç Mehmet Sevinç Fahriye Sevinç Ahmet Sevinç Bedri Sevinç Mahmut Sevinç Zülfikar Gökhaner Ahmet Gökhaner [1] A se vedea lista din anexă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2009-05-12
0,99
SEVİNÇ ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION de la requête n o 14359/05 présentée par Yakup SEVİNÇ et autres contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 12 mai 2009 en une chambre composée de : Françoise Tulkens,
CtEDO 2008-09-02
0,95
MAVITAN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 41613/05 présentée par Ahmet MAVITAN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 2 septembre 2008 en une chambre compos
CtEDO 2008-11-04
0,95
ATAMER ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n os 17400/03 et 39517/05 présentées par Mustafa ATAMER et autres contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 4 novembre 2008 en une c
CtEDO 2009-03-31
0,95
AKKIRPIKLER c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 11827/03 présentée par Ahmet AKKİRPİKLER contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 31 mars 2009 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, président
CtEDO 2010-01-05
0,95
AFFAIRE SEVİM ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE SEVİM ET AUTRES c. TURQUIE (Requêtes n os 7540/07, 7859/07 et 11979/07) ARRÊT STRASBOURG 5 janvier 2010 DÉFINITIF 05/04/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subi
Sursă