ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 211/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 594 din 19 aprilie 2018, Tribunalul Neamț, secția I civilă - litigii de muncă, în temeiul dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 87 din 21 septembrie 2018, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Neamț, secția I civilă, a constatat ivit conflictul de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru regulator de competență

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Neamț, secția I-a civilă - litigii de muncă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul, a învestit instanța, în temeiul O.U.G. nr. 137/2000, art. 253, 1349 și următoarele C. civ., cu o acțiune în răspundere civilă delictuală cauzatoare de prejudiciu născut din discriminarea salarială constând în reținerea de către angajator a impozitului pe salariu, deși colegii săi, angajați ca și reclamantul pe posturi de programator, erau scutiți de plata acestui impozit, sursa discriminării reprezentând-o omisiunea pârâților de a înscrie în Ordinul comun nr. 539/225/1479/2013 a specializării universitare absolvită de reclamant.

Potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată: "Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."

Interpretând acest text de lege,Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia în interesul legii nr. 10/2016 a stabilit că "instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale."

Înalta Curte apreciază că pretinsa faptă de discriminare s-a produs în cadrul unui raport de muncă, deci al unui raport guvernat de legea specială - C. muncii. Deci, competent să soluționeze litigiul de față este Tribunalul Neamț, în a cărui circumscripție își are domiciliul reclamantul.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011: "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

De asemenea, Înalta Curte constată că, în cauză, nu există un raport de serviciu - ca raport guvernat de lege specială - care să atragă competența instanței de contencios administrativ, de a soluționa pricina.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Neamț, secția I-a civilă - litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., pârâții Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii și Justiției Sociale și intervenientul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Neamț, secția I-a civilă - litigii de muncă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de ED