ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.05.2019

ÎCCJ, Decizia nr. 135/2019

HOTĂRÂRE
27.05.2019
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 135/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei:

Prin Decizia civilă nr. 630 din 21 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2012.2, s-a constatat nulitatea recursului declarat de A. împotriva încheierii din 11 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a dispus suspendarea judecății.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că recurentul nu a formulat nicio critică cu privire la decizia recurată, nu a precizat ce dispoziții legale au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel, astfel încât, în raport cu dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865, care prevăd că cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor și ale art. 304 pct. 1 - 9 din același cod, care prevăd limitativ motivele pentru care se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri, se va constata nulitatea recursului.

Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., solicitând anularea deciziei recurate, ca fiind nelegală și netemeinică.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu la termenul din 27 mai 2019, care este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea din 11 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus suspendarea judecării recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință din data de 18 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 244

1

alin. (1) C. proc. civ.:

"asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs".

Așadar, încheierea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, are caracter irevocabil, nemaiputându-se exercita împotriva ei calea extraordinară de atac a recursului.

Cu atât mai mult, această cale de atac nu mai poate fi exercitată împotriva hotărârii irevocabile pronunțate în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluție inadmisibilă.

Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Prin urmare, hotărârea împotriva căreia s-a formulat calea de atac, fiind irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei civile nr. 630 din 21 martie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2012.2.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2019.

Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-09-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1483/2019
Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/2013, revizuentul A. a solicitat revizuire
ÎCCJ 2019-03-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 632/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr. x/2017, revizuentul A., în contradictoriu cu intimații B., C. și D., E., F., a solicitat revizuirea și casarea Sent
ÎCCJ 2017-08-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1088/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 09.06.2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a menținut măsura suspendării cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva Sentinței civile nr. 2224/19.0
ÎCCJ 2019-03-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 663/2019
2 mai 2018, judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ. până la soluționarea sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, obiect al Dos
ÎCCJ 2019-12-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2374/2019
Asupra cauzei de față, Înalta Curte constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la 8 februarie 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IlI-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, revizuenta A.
Sursă