ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 657/2018

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin acțiune, reclamantul A. a solicitat in contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. obligarea paratei la plata sumei de 275.000 RON reprezentând prime de succes în temeiul contractului de mandat nr. x/23.12.2010 încheiat cu societatea pârâtă, conform art. 143

2

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicata cu modificările ulterioare. Acțiunea a fost întemeiată și pe dispozițiile art. 2009 din C. civ.

Ulterior depunerii, la 24.10.2013 a unei cereri prin care s-a solicitat să se ia act de radierea societatii B. S.R.L. din Registrul Comerțului de pe langa Tribunalul Ilfov, ca urmare a lichidarii voluntare, conform certificat de radiere, la termenul de judecata din 03.12.2013 reclamantul a formulat o cerere de introducere în cauză, în calitate de pârâți a C. S.A., D., E., F., H. și I., în calitate de asociați ai B. S.A., aratând că sunt întrunite atât cerințele prevăzute de art. 241

1

pct. 2 și 3 din Legea nr. 31/1990, cât și cele ale art. 237

1

pct. 3 și 4 din Legea nr. 31/1990 pentru atragerea răspunderii societății C. S.A., care a preluat 94,13969% din patrimoniul total al S.C. B. S.A. și a asociaților.

Prin sentința civilă nr. 1977 din data de 08.07.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x, a fost respinsă excepția tardivității formulării cererii modificatoare a reclamantului, ca rămasă fără obiect. A fost respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Prin încheierea din data de 28.01.2015 tribunalul a admis exceptia lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B. S.A., având în vedere ca această societate comercială este radiată.

Constatând ca societatea comercială pârâtă era radiata încă din 12.09.2011, a depus la dosarul cauzei o cerere completatoare, în legatură cu care s-a invocat excepția tardivității, în raport cu considerentele tribunalului asupra lipsei capacității procesuale de folosință a paratei inițiale, tribunalul a apreciat că excepția tardivității formulării cererii modificatoare a rămas fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 354 din data de 25.02.2016, pronuntata de Curtea de Apel București în dosarul nr. x, au fost admise apelul principal și cele incidente, fiind anulată sentința civilă apelată și trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Ilfov.

Instanța a găsit întemeiat cel de-al doilea motiv de apel din apelul principal, invocat de altfel și prin apelurile incidente referitor la faptul că prima instanță a reținut în mod eronat că societatea pârâtă B. S.R.L. a fost radiată de la data de 12.09.2011, anterior introducerii acțiunii. Astfel, instanța de fond a avut in vedere extrasul ONRC în care se menționează radierea societății la data de 12.09.2011, fără a observa însă că motivul radierii a fost schimbarea sediului în alt județ. In realitate societatea pârâtă a fost radiată la data de 29.08.2013 astfel cum rezultă din rezoluția nr. 19240/29.08.2013 pronunțată de ORC de pe lângă Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x Prin urmare, la data promovării acțiunii pârâta B. S.R.L. avea capacitate de folosință, această capacitatea fiind pierdută pe parcursul judecății.

S-a reținut și că instanța de fond trebuia să analizeze excepția tardivității cererii de introducere în cauză a pârâților persoane fizice și S.C. C. Sa și nu să o respingă ca rămasă fără obiect.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. s-a admis apelul principal și apelurile incidente și s-a dispus anularea în tot a sentinței apelate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

In rejudecare, dosarul a fost inregistrat la data de 25.05.2016, sub numarul x/2013*.

La termenul de judecată din data de 06.07.2016 tribunalul a pus în discuția părților excepția tardivității cererii modificatoare, reținând cauza în pronunțare pe aceasta excepție.

Prin sentința civilă 1945/2016 Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis exceptia tardivității formulării cererii modificatoare, a respins cererea modificatoare formulată de reclamant având ca obiect introducerea în cauza în calitate de pârâți a C. S.A., D., H., I., F., E., ca tardivă. A respins cererea de chemare în judecata formulata de reclamant in contradictoriu cu parata B. S.A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

S-a reținut că cererea de chemare in judecata a fost formulată la 08.02.2013, aceasta fiind formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârata B. S.A.. După ce la 25.03.2013 B. Sa a depus întâmpinare, s-a reținut că potrivit extrasului ONRC, la 27.03.2013 pârâta B. S.A. nu figura ca fiind radiată. După o serie de termene intermediare și după încuviințarea probatoriului la 20.06.2013, la 24.10.2013 s-a depus la dosarul cauzei o cerere formulată de împuternicitul al B. S.R.L. prin care se solicita tribunalului sa ia act de radierea B. S.R.L. din registrul comerțului la 29.08.2013, conform rezoluției nr. 19240 din data de 29.08.2013 emisa de ONRC.

În acest context, după ce la dosar s-a depus extrasul eliberat de ONRC prin care se atesta că la 12.09.2011 a fost radiata din registrul comerțului pârâta B. S.A. ca urmare a schimbării sediului social în alt judet, la termenul din 03.12.2013, reclamantul a formulat cerere, solicitînd introducerea în cauza, în calitate de pârâți, a C. Sa. , H., D., E., I. și F.. Din înscrisurile anexate cererii, tribunalul a reținut că prin rezolutia nr. 518488 din data de 15.10.2012, emisa de ONRC, s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a proiectului de divizare parțială a B. S.A. din data de 10.10.2012, conform Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor B. S.A. din aceeași dată. Conform acestui proiect de divizare parțială, o parte din patrimoniul B. S.A. a fost transferat către societatea beneficiară, existentă, și anume C. S.A.De asemenea, prin rezoluția nr. 14061 din data de 28.06.2013, emisa de ONRC, s-a dispus înregistrarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor B. S.A. din data de 25.06.2013, privind schimbarea formei juridice a acestei societăți, din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată, cu noua denumire de B. S.R.L.

La termenul din 18.02.2014, au formulat întâmpinare pârâta C. S.A. și pârâții H., D., I. și F., fiind invocată excepția tardivității formulării de către reclamant a cererii de modificare a cadrului procesual pasiv, prin raportare la prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Prin raportare la dispozițiile legale, tribunalul a constatat că prin decizia pronunțată, Curtea de Apel București a statuat în sensul că prima instanta a procedat corect, admițând exceptia lipsei capacității procesuale de folosință a B. S.A. printr-o încheiere, iar nu prin sentință, întrucât B. S.R.L. avea capacitate de folosință la data promovării cererii de chemare în judecată (deși nu era parte litigantă), aceasta capacitate fiind pierdută pe parcursul judecării acțiunii. In raport de aceste din urmă statuări ale instanței de apel, tribunalul constatat că soluția adoptată de către prima instanță în primul ciclu procesual, de admitere a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B. S.A. a intrat în autoritatea lucrului judecat, încheierea menționată nefiind desființată de către instanța de apel.

Analizând excepția tardivității cererii modificatoare, invocată de către cei introduși în cauza prin acest demers, tribunalul a reținut că o cerere modificatoare nu putea fi făcuta în fața primei isntanțe decât în condițiile art. 132 C. proc. civ., la prima zi de înfățișare.

Sub un prim aspect, tribunalul a reținut că cererea intitulată cerere de introducere în cauză, nu propune instanței un temei de drept procesual, dar reprezintă o cerere modificatoare, ia nu o cerere de constarare a unei transmisiuni legale a calității procesuale.

Pe aceste temeiuri, s-a constatat că cererea a fost formulată după prima zi de înfățișare, iar tribunalul a admis excepția tardivității acesteia.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel principal reclamantul solicitând anularea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pârâții au formulat apeluri incidente, cauza fiind soluționată prin decizia civilă nr. 1187 din 27.06.2017, prin care a fost respins ca nefondat apelul principal și ca lipsite de interes apelurile incidente.

Pentru a pronunța această decizie curtea de apel a stabilit că prin motivele invocate reclamantul "încearcă să amalgameze două instituții juridice diferite: modificarea cererii introductive (ale cărei consecințe nu țin de resorturile interne - de voință - ale părții care a decis modificarea acesteia și nici de motivele pentru care partea consideră că modificarea nu ar fi fost posibilă până la acel moment) cu introducerea în cauză a moștenitorilor unei părți (care nu este o veritabilă modificare a cererii, ci doar o indicare a celor ce preiau poziția procesuală a părții, fiind veritabili continuatori ai personalității juridice a acesteia, într-un litigiu dat)".

Stabilind că la data formulării cererii era depășit momentul primei zile de înfățișare, în disputa litigioasă trebuia clarificată natura actului de procedură al reclamantului. Pentru aceste demers, instanța de apel a stabilit că reclamantul nu a indicat ci niciun prilej ca temei al cererii sale instituția introducerii în cauză a succesorilor societății a cărei existență a încetat pe parcursul judecării litigiului. Această împrejurare, împreună cu faptul că cererea reclamantului a urmărit introducerea în cauză a unor noi pârâți pe temeiuri diferite, pentru posibilele obligații de răspundere ale acestora, a vădit caracterul de cerere modificatoare a actului de procedură analizat.

Instanța de apel a respins motivele de apel ale reclamantului referitoare al subrogarea C. S.A. în locul B. S.A., de la care a preluat, prin divizare, 94,13969% din patrimoniul acestei societăți, arătând că și dacă s-ar accepta aserțiunile privind preluarea poziției procesuale de către C., nu rezultă în ce măsură acestea ar fi putut fi vreodată aplicabile persoanelor fizice și cum ar fi răspuns acestea contractual față de reclamant.

O altă dovadă clară a naturii juridice vădit modificatoare a cererii de la a reprezentant-o, potrivit considerentelor deciziei din apel, faptul că acțiunea introductivă era fondată pe contractul de mandat între reclamant și B. S.A., pe când în cererea formulată pentru termenul din 03.12.2013 s-au invocă temeiuri ale răspunderii delictuale, astfel că acest aspect reprezintă o clară modificare a cauzei juridice a acțiunii, care atrage un alt regim juridic pentru speța în cauză .

Conchizând că reclamantul a formulat o cerere de modificare, după prima zi de infățișare, apelul principal a fost considerat nefondat, iar față de faptul că apelurile incidente erau subsidiare, acestea au fost respinse, ca rămase fără interes.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. solicitând casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a criticat decizia considerând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 243 C. proc. civ. din 1865, cu privire la introducerea în cauză a societății C. S.A., considerănd că, în această privință, s-a considerat greșit că reclamantul a procedat la modificarea cererii de chemare în judecată, calificare în raport cu care a respins această solicitare ca tardivă.

În acest sens, recurentul a susținut că, după formularea cererii prin care a solicitat schimbarea cadrului procesual, răspunzând întâmpinării formulate de părâți, cu privire la excepția tardivității invocate de către aceștia, a arătat că temeiul cererii sale în reprezintă art. 243 C. proc. civ., afirmând că C. S.A. este continuatoarea pârâtei B. S.A., pârâta inițială din proces.

Astfel este nereal că acest temei de drept a fost invocat pentru prima dată în apel. Fără doar și poate, C. S.A. este continuatoarea B. S.A., de la care a preluat o fracție de 94,13969% din patrimoniu, în acest caz, fiind vorba despre o transmisiune legală de calitate procesuală, pentru care legea procesual civilă nu stabilește o limită temporală în care introducerea în cauză să poată fi operabilă.

C. S.A. a formulat întâmpinare împotriva recursului, solicitând, în principal, anularea acestuia pentru lipsa unor critici clare de nelegalitate, iar subsidiar, a solicitat respingerea sa ca nefondat.

A susținut intimata că instanța de apel a procedat la o calificare exactă a naturii cererii, ca act procesual, fiind corect stabilită tardivitatea cererii calificate ca cerere modificatoare, potrivit art. 132 C. proc. civ.

Intimata a combătut motivul de recurs potrivit căruia partea a indicat drept temei al cererii sale dispozițiile art. 243 C. proc. civ., arătând că justa calificare a cererii ca cerere modificatoare a avut în vedere și împrejurarea că aceasta a fost fondată pe temeiuri de drept total diferite de cele indicate inițial în cererea de chemare în judecată.

Au formulat întâmpinare la recurs și pârâții H., D., I. și F., solicitând constatrea nulității recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate cu privire la decizia atacată, iar subsidiar au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Acești intimați au subliniat că, deși recurentul se prevalează de indicarea dispozițiilor art. 243 C. proc. civ., totuși, indicarea acestui temei trebuia operată în actul de procedură, iar nu o distanță de timp considerabilă, prin raportare la data pretinsei cereri de introducere în cauză a succesorilor B. S.A.. Cu toate acestea, nici chiar în răspunsul la întâmpinare, reclamantul nu a invocat temeiul de drept procesual, iar cererea formulată la 03.12.2013 nu putea primi, în mod corect o altă calificare, de vreme ce are un conținut diferit ce cererea de chemare în judecată, urmărind schimbarea subiectelor raportului litigios, dar, și mai mult, schimbarea temeiului juridic la răspunderii solicitate.

De aceea, este dincolo de orice critică de nelegalitate împrejurarea că actul de procedura reprezenta o cerere modificatoare, al cărei regim procesual era supus dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., fiind efectuat tardiv.

În ceea ce privește pârâții persoane fizice, s-a arătat prin întâmpinare că aceștia nu pot fi considerați succesori ai B. S.A., deoarece au avut doar calitatea de asociați ai unei societăți organizate ca S.R.L.

Premergător dezbaterilor asupra recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat excepția nulității recursului, pe care a respins-o, considerând că motivele recursului pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Analizând recursul, instanța constată că unicul motiv de recurs vizează calificarea greșită a actului de procedură al reclamantului realizat la 03.12.2013, realizată în fața instanțelor de fond și, pe cale de consecință, faptul că s-a reținut greșit că sunt incidente dispozițiile art. 132 C. proc. civ., constatându-se tardivitatea acestui act, ca o consecință a greșitei sale calificări.

Aceste critici au fost însă limitate la modul de calificare și soluționare a cererii, doar în contradictoriu cu societatea C. S.A., soluția nefiind criticată, în raport cu cele statuate în apel în legătură cu pârâții H., D., I., E. și F..

Din acest punct de vedere, criticând greșita aplicare a normelor de drept procedural, recurentul a solicitat instanței de recurs casarea deciziei recurate în raport cu intimata C. S.A., solicitând trimiterea cauzei la instanța de fond pentru reluarea judecării litigiului în contradictoriu cu aceasta, potrivit art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că acțiunea inițială, înregistrată la 08.02.2013 pe rolul tribunalului, a avut ca părți pe reclamantul A. și pe pârâta B. S.A., iar temeiul cererii de chemare în judecată a fost reprezentat de răspunderea contractuală a pârâtei, derivată din contractul de mandat acordat reclamantului în temeiul art. 143

2

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată.

De asemenea, este dincolo de orice contestație judiciară împrejurarea că după mai multe termene de judecată, după depășirea primei zile de înfățișare, definite de art. 134 C. proc. civ. din 1865, pe fondul unor date cu relevanță procesuală furnizate de pârâtă, reclamantul a formulat la 03.12.2013 o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză a C. S.A., în temeiul art. 241

1

alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990, iar în temeiul art. 237

1

alin. (3) și (4) din aceeași lege, a numiților H., D., I., E. și F..

Cu referire la justificarea introducerii în cauză a C. S.A., în raport cu care se limitează analiza recursului potrivit art. 316 raportat la art. 295 C. proc. civ., reclamantul a arătat că în urma divizării B. S.A. s-a transmis 94,13969% din patrimoniul acesteia către C. S.A., procent care reprezintă un aport către această societate în valoare netă de 75.610.080 RON, incluzând și datoriile societății divizate, între care, mod evident, și datoria către reclamant, în cuantum de 275.000 RON. În opinia reclamantului, pentru această datorie C. S.A. urmează a răspunde în continuare pentru plata sumelor care fac obiectul acestui litigiu.

Explicitând, reclamantul a arătat că la 10.10.2012 B. S.A. a decis în AGA divizarea parțială prin desprinderea cotei de 94,13969% și transferarea către C. S.A., în schimbul alocării de acțiuni către acționarii B. S.A., proiectul fiind depus la Oficiul Registrului Comerțului, iar ulterior publicat în Monitorul Oficial, în luna octombrie 2012.

După producerea, în decembrie 2012, a efectelor divizării, B. S.A., adunarea generală extraordinară a acționarilor a hotărât la 25.06.2013 schimbarea formei de organizare din S.A. în S.R.L., iar în cele din urmă asociații au hotărât la 17.07.2013 dizolvarea voluntară și lichidarea B. S.R.L.

Deși este adevărat că, dincolo de fundamentarea cererii pe dispozițiile Legii nr. 31/1990 și expunerea de motive sintetizată mai sus cu privire a introducerea în cauză a C. S.A., reclamantul nu a indicat dispozițiile art. 243 C. proc. civ., totuși, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că operațiunea juridică de calificare a unei cereri procesuale se face, dincolo de denumirea acesteia, în funcție de conținutul său și de voința reală părții, care intră în atribuția instanței care judecă litigiul, pentru atingerea obiectivelor stabilite în art. 129 C. proc. civ.

Or, justificarea dată de reclamant cererii de introducere în cauză a C. S.A. este construită pe ideea că această societate a preluat o fracție semnificativă a societății B. S.A., pârâta inițială, fiind pentru pasivul societății divizate, o continuatoare ținută de plata obligațiilor pârâtei ințiale, care, într-un șir succesiv de modificări și transformări, și-a încetat existența.

Chiar temeiurile de drept invocate de parte în cererea de introducere în cauză a C. S.A. justifică intenția reclamantului, de a chema în justiție această societate în locul pârâtei B. S.A., ca subiect de drept continuator al societății pârâte inițiale.

Astfel, dispozițiile art. 241

1

statuează în alin. (2) că "Dacă un element de pasiv nu este repartizat în proiectul de divizare și dacă interpretarea proiectului nu permite luarea unei decizii privind repartizarea sa, societățile beneficiare răspund solidar pentru elementul de pasiv în cauză", iar în alin. (3) că "Dacă un creditor nu a obținut realizarea creanței sale de la societatea căreia îi este repartizată creanța prin divizare, toate societățile participante la divizare răspund pentru obligația în cauză, până la concurența valorii activelor nete care le-au fost repartizate prin divizare, cu excepția societății căreia i-a fost repartizată obligația respectivă, care răspunde nelimitat".

Aceste temeiuri explică suficient, în actul de procedură analizat, atât obiectul cât și intenția reclamantului, pentru a putea califica demersul părții ca fiind o cerere de introducere în cauză a succesoarei B. S.A. în persoana C. S.A., chiar independent de indicarea dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care, în acest demers, nici nu era necesară pentru o corectă calificare a cererii formulate de reclamant la 03.12.2013.

De aceea, Înalta Curte arată că justificarea instanței de apel care consideră că lipsa acestui temei este esențială pentru a nega reclamantului că a intenționat să formuleze o cerere de introducere în cauză a succesorului este greșită, întrucât identificarea instituției juridice nu este un imperativ pentru parte și este lipsită de sancțiune, dacă instanța, având lămurite elementele despre care s-a făcut vorbire, poate da o calificare juridică cererii și o încadrare a acesteia într-o instituție specifică de drept.

Tot în acest context este de reținut că nicăieri în conținutul actului de procedură analizat reclamantul nu a solicitat, cu privire la C. S.A., o schimbare a temeiului juridic al pretenției cererii inițiale, cum a reținut, de asemenea, greșit, instanța de apel. Invocarea dispozițiilor art. 241

1

din Legea societăților comerciale nu reprezenta o justificare a temeiului răspunderii și fondului cererii de chemare în judecată, ci doar un temei procesual pentru justificarea calității de continuator procesual al C. S.A. față de B. S.A., iar analiza întregului conținut a actului de procedură nu lasă să se întrevadă, în privința acestei societăți, schimbarea fundamentului juridic al răspunderii solicitate.

De aceea, în raport cu dezlegările date, Înalta Curte a stabilit că actul de procedură formulat de reclamant la 03.12.2013 nu reprezintă în privința C. S.A. o cerere modificatoare, ci o cerere de introducere in cauză a acestei societăți, reclamantul pretinzând că este succesoarea B. S.A.

Se cuvine, în final, a se sublinia că în măsura o cererea de introducere în cauză a succesorului subiectului de drept procesual îndeplinește toate condițiile cerute de lege, aceasta poate fi făcută în cursul procesului în condițiile art. 41 alin. (1) și 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., adaptate corespunzător.

Toate aceste considerente justifică concluzia instanței de recurs că hotărârea atacata este nelegală, deoarece s-a bazat pe o greșită calificare a actului de procedură analizat și, în consecință, pe aplicarea greșită a legii.

De aceea, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportate la cele ale art. 312 alin. (1) și (3) și art. 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, iar hotărârea atacată va fi casată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea, când vor fi avute în vedere limitele stabilite prin această decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1187 din 27 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 martie 2018.