ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 163/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 8 februarie 2013 în dosarul nr. x/2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 275.000 RON reprezentând prime de succes și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1977 din 8 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2013 a fost respinsă excepția tardivității formulării cererii modificatoare a reclamantului, ca rămasă fără obiect. Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că prin încheierea din 28 ianuarie 2015 a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. B. S.A. având în vedere că această societate comercială este radiată, potrivit dovezilor existente la dosarul cauzei. A mai statuat tribunalul, prin încheierea menționată, că în ceea ce privește admiterea acestei excepții va da eficiență pe fondul cauzei.

La termenul din 3 decembrie 2013, reclamantul, constatând că societatea pârâtă era radiată încă de la 12 septembrie 2011, a depus la dosarul cauzei o cerere completatoare, sub aspectul cadrului procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză a pârâților S.C. C. S.A., D., E., F., G. și H.

Ulterior, după comunicarea cererii modificatoare pârâților, aceștia au invocat excepția tardivității formulării acesteia, or, această excepție nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților și, în mod implicit, nici soluționată, iar la termenul din 8 iulie 2015, cauza a fost reținută în pronunțare pe acest aspect.

Or, in momentul soluționării excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. B. S.A., tribunalul, deși a admis această excepție, s-a considerat în continuare învestit cu soluționarea cererii de chemare în judecată în raport cu ceilalți pârâți, deși excepția admisă viza cererea introductivă la instanță, nemodificată, astfel încât se impunea soluționarea cu prioritate față de excepția tardivității formulării cererii modificatoare. Prin urmare, soluția cu privire la cererea de chemare în judecată, nemodificată, era de natură a produce consecințe juridice și asupra cererii incidentale, iar cu privire la cererea de chemare în judecată tribunalul deja s-a pronunțat, însă a omis să dea eficiența cuvenită cu ocazia pronunțării pe excepție.

Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că excepția tardivității formulării cererii modificatoare este rămasă fără obiect și a fost respinsă această excepție în consecință.

Totodată, tribunalul a respins cererea de chemare în judecata ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A.

La rândul lor, pârâții E., D., G. și H. au formulat apel incident și întâmpinare la apelul principal.

Prin decizia civilă nr. 354 din 25 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2013 au fost admise apelul principal și apelurile incidente, fiind anulată sentința civilă apelată și trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Ilfov.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Curtea a găsit întemeiat cel de-al doilea motiv de apel din apelul principal, invocat de altfel și prin apelurile incidente referitor la faptul că prima instanță a reținut în mod eronat că societatea pârâtă B. S.R.L. a fost radiată la data de 12 septembrie 2011, anterior introducerii acțiunii. Astfel, instanța de fond a avut în vedere extrasul ORC, în care se menționa radierea societății la data de12 septembrie 2011, fără a observa însă că motivul radierii a fost schimbarea sediului în alt județ. În realitate societatea pârâtă a fost radiată la data de 29 august 2013 astfel cum rezultă din rezoluția nr. x din 29 august 2013 pronunțată de ORC de pe lângă Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x din 27 august 2013.

Prin urmare, la data promovării acțiunii pârâta B. S.R.L. avea capacitate de folosință, această capacitate fiind pierdută pe parcursul judecății.

Și cel de-al treilea motiv din apelul principal s-a apreciat ca fiind fondat, deoarece instanța de fond trebuia să analizeze excepția tardivității cererii de introducere în cauză a pârâților persoane fizice și S.C. C. S.A. și nu să o respingă ca rămasă fără obiect.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la data de 25 mai 2016, sub nr. x/2013*, iar la termenul de judecata din 6 iulie 2016, tribunalul a pus în discuția părților excepția tardivității cererii modificatoare, reținând cauza în pronunțare pe această excepție.

Prin sentința civilă nr. 1945 din 15 iulie 2016, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis excepția tardivității formulării cererii modificatoare, a respins cererea modificatoare formulată de reclamant având ca obiect introducerea în cauză, în calitate de pârâți a C. S.A., E., D., G., H., F., ca tardivă. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Analizând excepția tardivității cererii modificatoare, tribunalul a reținut că o astfel de cerere nu putea fi făcută în fața primei instanțe decât în condițiile art. 132 C. proc. civ., la prima zi de înfățișare.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel principal reclamantul solicitând anularea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pârâții au formulat apeluri incidente, cauza fiind soluționată prin decizia civilă nr. 1187 din 27 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a fost respins ca nefondat apelul principal și ca lipsite de interes apelurile incidente.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul a formulat o cerere de modificare, după prima zi de înfățișare, așa încât, apelul principal a fost considerat nefondat, iar față de faptul că apelurile incidente erau subsidiare, acestea au fost respinse, ca rămase fără interes.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. solicitând casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin decizia 657 din 6 martie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1187 din 27 iunie 2017 pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că, deși este adevărat că, dincolo de fundamentarea cererii pe dispozițiile Legii nr. 31/1990 și expunerea de motive cu privire la introducerea în cauză a C. S.A., reclamantul nu a indicat dispozițiile art. 243 C. proc. civ., totuși, Înalta Curte a arătat că operațiunea juridică de calificare a unei cereri procesuale se face, dincolo de denumirea acesteia, în funcție de conținutul său și de voința reală a părții, care intră în atribuția instanței care judecă litigiul, pentru atingerea obiectivelor stabilite în art. 129 C. proc. civ.

Or, justificarea dată de reclamant cererii de introducere în cauză a C. S.A. este construită pe ideea că această societate a preluat o fracție semnificativă a societății B. S.A., pârâta inițială, fiind pentru pasivul societății divizate, o continuatoare ținută de plata obligațiilor pârâtei inițiale, care, într-un șir succesiv de modificări și transformări, și-a încetat existența.

Prin decizia civilă nr. 1687 din 19 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au fost admise apelurile declarate de reclamantul A., apelul incident formulat de pârâta S.C. C. S.A. și de pârâții D., E., G., H. împotriva sentinței civile nr. 1945 din 15 iulie 2016, pronunțată de secția Civilă a Tribunalului Ilfov în dosarul nr. x/2013, pe care o anulează și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Ilfov, secția civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere dezlegările date de Înalta Curte, care a stabilit că actul de procedură formulat de reclamant la 3 decembrie 2013 nu reprezintă în privința C. S.A. o cerere modificatoare, ci o cerere de introducere in cauză a acestei societăți, reclamantul pretinzând că este succesoarea B. S.A.

În acest context, a apreciat că în apel după casare și trimiterea cauzei spre rejudecare instanța de fond va avea în vedere considerentele deciziei pronunțate de Înalta Curte și dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care deciziile instanței de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, astfel încât văzând soluția pronunțată de instanța de fond și apelurile formulate în cauză, instanța de apel va admite apelurile declarate, va anula sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond având în vedere că părțile au solicitat expres luarea acestei măsuri.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul consideră că decizia instanței de apel de a anula sentința civilă nr. 1945/2016 pronunțată Tribunalul Ilfov, secția civilă și de a trimite cauza spre rejudecare primei instanțe este nelegală în raport cu dispozițiile art. 313 și 297 C. proc. civ. de la 1865, sub incidența căruia intra speța dedusă judecății, hotărârea pronunțată fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Așa cum se poate constata din dispozitivul deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat decizia pe dispozițiile art. 480 alin. (3) din Noul C. proc. civ. și nu pe dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, sub incidența căruia intră speța dedusă judecații.

În opinia recurentului, cauza trebuia soluționată în conformitate cu dispozițiile vechiul C. proc. civ., cum de altfel a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că instanța de apel trebuia să soluționeze cauza în fond după casare și nicidecum ca aceasta la rândul său să anuleze sentința instanței de fond și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe.

Intimații-pârâți D., E., F., G. și S.C. C. S.A. au depus cereri de achiesare la recursul reclamantului solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurentului A. este fondat și va fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

Prin memoriului de recurs, recurentul critică faptul că instanța de apel în mod greșit a făcut aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) din Noul C. proc. civ. dispunând anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Ilfov, secția Civilă.

Această critică este fondată, având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 8 februarie 2013, iar potrivit art. 25 alin. (1) din Noul C. proc. civ.:

"procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi", astfel că, legea aplicabilă în cauza dedusă judecății este C. proc. civ. de la 1865.

Într-adevăr, cauza trebuia soluționată în conformitate cu dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, altfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că instanța de apel trebuia să soluționeze cauza în fond după casare, iar nu să anuleze sentința instanței de fond și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe.

Potrivit art. 313 C. proc. civ. de la 1865, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, altei instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de competență, când trimite cauza instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii".

În acest context, dispozițiile art. 313 C. proc. civ. trebuie analizate în coroborare cu dispozițiile art. 297 din același cod, care prevăd că "în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite, spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei masuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare".

Astfel, se constată că instanța de apel a dispus pentru a doua oară anularea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare acesteia, ceea ce în mod evident încalcă dispozițiile art. 297 C. proc. civ. de la 1865, în contextul în care se arată că trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond poate avea loc o singură dată.

Prin urmare, decizia instanței de apel a fost greșit întemeiată pe dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., deși în speța de față erau aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

Cu ocazia rejudecării, instanța urmează a analiza cererea de apel prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată și la dezlegările date de Înalta Curte prin decizia de casare și să răspundă criticilor formulate de părți în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, solicitând acestora să administreze toate probele pe care le consideră necesare și utile justei soluționări a cauzei, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, potrivit art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1687 din 19 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1687 din 19 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2019.