ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 626/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 6 martie 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018 reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Marilor Contribuabili a formulat cerere de suspendare a executării actelor administrativ fiscale solicitând, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună:

- Suspendarea integrală a Deciziei nr. 57745 din 8 februarie 2018, referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare din 8 februarie 2018;

- Suspendarea parțiala a Deciziei nr. 57745 din 8 februarie 018 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, pentru suma de 2.109.480 RON, reprezentând accesorii aferente obligațiilor principale stabilite de inspecția fiscala prin Decizia F-AG nr. 772 din 27 decembrie 2017 emisa de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, pana la pronunțarea unei soluții de către instanța învestită cu cererea de anulare.

Soluția primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 2245 din 11 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, dispunând suspendarea executării Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalității de nedeclarare nr. 57745 din 8 februarie 2018 precum și suspendarea parțială a executării Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzii și penalității de întârziere nr. 57745 din 8 februarie 2018, doar pentru suma de 2.109.480 RON, reprezentând accesorii aferente obligațiilor principale stabilite de inspecția fiscală prin Decizia F-AG nr. x din 27 decembrie 2017, până la pronunțarea instanței de fond.

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, ca nelegală, cu consecința respingerii cererii de suspendare a executării actelor administrative, ca fiind neîntemeiată.

A susținut recurenta - pârât că hotărârea de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, caz de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond, apreciind că, în cauză nu este îndeplinită cerința existenței cazului bine justificat, astfel cum este acesta definitiv de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Existența cazului bine justificat presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă/serioasă în privința legalității actului administrativ, iar faptul că, prin Sentința civilă nr. 43 din 26 februarie 2018 Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2018 a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 27 decembrie 2017 nu reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 57745 din 8 februarie 2018 și a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 57745 din 8 februarie 2018, atâta timp cât, prin aceste decizii s-au stabilit și dobânzi și penalități de întârziere aferente unor perioade anterioare pronunțării Sentinței civile nr. 43 din 26 februarie 2018.

Astfel, prin Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 57745 din 8 februarie 2018 au fost stabilite accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere datorate pentru neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor principale stabilite în baza Declarațiilor 112 pe anii 2016 și 2017, declarațiile 100 pe anul 2017 și declarația 300 pe anul 2017, depuse de reclamantă la organul fiscal și a Deciziei de impunere nr. x din 27 decembrie 2017 emisă de DGRFP Argeș.

În ceea ce privește accesoriile aferente Deciziei de impunere nr. x din 27 decembrie 2017, susține recurenta - pârâtă că, așa cum rezultă din anexa la Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 57745 din 8 februarie 2018, acestea au fost stabilite în cea mai mare parte, pentru perioade anterioare pronunțării Sentinței civile nr. 43 din 26 februarie 2018, respectiv: 25 iulie 2017 - 3 februarie 2018; 25 iunie 2017 - 3 februarie 2018; 25 mai 2017 - 3 februarie 2018; 25 aprilie 2017 - 3 februarie 2018; 25 martie 2017 - 3 februarie 2018; 25 februarie 2017 - 3 februarie 2018; 25 ianuarie 2017 - 3 februarie 2018; 25 decembrie 2016 - 3 februarie 2018; 25 noiembrie 2016 - 3 februarie 2018; 25 octombrie 2016 - 3 februarie 2018; 25 iunie 2018 - 3 februarie 2018; 25 mai 2016 - 3 februarie 2018; 25 aprilie 2016 - 3 februarie 2018; 25 martie 2016 - 3 februarie 2018; 25 februarie 2016 - 3 februarie 2018.

Decizia de impunere nr. x din 27 decembrie 2017 reprezintă titlu de creanță, iar potrivit dispozițiilor art. 95 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală " Decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 226 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală " Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care se împlinește scadența sau termenul de plată prevăzut de lege".

Ca urmare, în interpretarea acestor dispoziții legale, consideră recurenta - pârâtă că este evident că, atâta timp cât titlul de creanță, în speță Decizia de impunere nr. x din 27 decembrie 2017 nu a fost anulată sau desființată, în conformitate cu dispozițiile art. 173 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale stabilite și individualizate prin acest act administrativ fiscal, sunt datorate dobânzi și penalități de întârziere " Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere".

Raportat la aceste considerente, apreciază recurenta - pârâtă că nu se poate reține în cauză existența unei îndoieli serioase în privința legalității Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 57745 din 8 februarie 2018.

Astfel, până la anularea de către o instanță judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate; în caz contrar anticipându-se soluția ce va fi dată pe fondul cauzei; ajungându-se propriu - zis la o prejudecare a fondului; ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Solicită recurenta - pârâtă a se avea în vedere că instanța de fond, în loc să " pipăie" fondul cauzei, s-a mulțumit doar să își însușească argumentele expuse de reclamantă și să dispună suspendarea executării actului contestat.

În ceea ce privește condiția privind iminența producerii unei pagube, apreciază recurenta că nu este îndeplinită; intimata - reclamantă nefăcând dovada că există un prejudiciu material viitor și previzibil pe care l-ar putea suferi dacă se suspendă executarea actului administrativ fiscal atacat și care să justifice suspendarea executării acestuia; suspendarea fiind o situație de excepție.

În speța de față reclamanta nu a invocat imposibilitatea concretă de a plăti sumele stabilite prin actele ce fac obiectul suspendării, iar executarea unei obligații bugetare ce a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate, nu poate constitui prin ea însăși o pagubă iminentă.

În concluzie, recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului, ca fondat, casarea Sentinței civile nr. 2245 din 11 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, ca nelegală, cu consecința respingerii cererii de suspendare a actelor administrative, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurenta - pârâtă, a formulat întâmpinare intimata - reclamantă S.C. A. S.A., în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului, menținând, ca legală, hotărârea primei instanțe.

S-a susținut în esență de către intimata - reclamantă că, față de caracterul accesoriu al obligațiilor stabilite prin decizia de impunere a cărei suspendare a solicitat-o, precum și față de faptul că titlul de creanță prin care au fost individualizate obligațiile principale (Decizia de impunere nr. x din 27 decembrie 2017 emisă de către AJFP Argeș) a fost suspendat prin Sentința nr. 43 din 26 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2018, în mod evident soluția primei instanțe este la adăpost de orice critică.

Astfel cum se menționează și în hotărârea primei instanțe, obligația accesorie trebuie să urmeze întotdeauna soarta obligației principale, astfel încât, suspendarea obligației accesorii nu poate avea drept efect decât suspendarea obligației principale, suspendarea obligației principale lipsind de fundament executarea obligației accesorii.

Apreciază intimata- reclamantă că este lipsită de relevanță perioada pentru care au fost calculate penalitățile de întârziere, raportat la data emiterii de către Curtea de Apel Ploiești, în dosarul x/2018, a Sentinței nr. 43 din 26 februarie 2018. Prin această sentință a fost suspendată însăși baza care fundamenta existența accesoriilor, astfel încât acestea din urmă trebuie să urmeze soarta principalului.

De aceea, având în vedere că existența obligațiilor accesorii nu își găsește fundament în lipsa unei obligații principale și întrucât, din punct de vedere temporal, nașterea obligației accesorii întotdeauna succede nașterii obligației principale, soluția de suspendare a obligației accesorii obligatoriu se răsfrânge și asupra obligației principale; suspendarea bazei atrăgând în mod logic și suspendarea accesoriului.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, susține intimata că a făcut dovada îndeplinirii acesteia; executarea creanței în cuantum de 3.669.187 RON de către societate ducând la imposibilitatea achiziționării de materii prime și mai departe, a onorării comenzilor către clienți, cauzând întreruperea activității societății, ceea ce ar avea un impact puternic și la nivelul societății.

Societatea a contractat în anii 2007 - 2009 credite de investiții de la 2 bănci în valoare de aproximativ 22 milioane de euro, având obligația să ramburseze rate și să plătească dobânzile aferente în valoare de 750.000 RON lunar, respectiv 9.0000.000 RON anual iar în situația în care nu va mai putea respecta aceste obligații, creditele vor deveni scadente imediat, ceea ce ar duce în final la intrarea societății în insolvență.

În concluzie, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe, ca legală.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ.

Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă

Situația de fapt reținută și considerentele primei instanțe privind admiterea cererii de suspendare

În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Marilor Contribuabili a formulat cerere de suspendare a executării actelor administrativ fiscale solicitând, ca prin sentința ce se va pronunța,. să se dispună: - Suspendarea integrală a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 57745 din 8 februarie 2018;

- Suspendarea parțială a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 57745 din 8 februarie 2018, pentru suma de 2.109.480 RON, reprezentând accesorii aferente obligațiilor principale stabilite de inspecția fiscală prin Decizia F-AG nr. x din 27 decembrie 2017 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, până la pronunțarea unei soluții de către instanța învestită cu cererea de anulare.

Prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului în limitele prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, a reținut în esență că, prin Sentința nr. 43 din 26 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2018, s-a dispus suspendarea executării acesteia, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, constatându-se că există o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea stabilirii obligațiilor fiscale principale, fiind îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, soluția impunându-se pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.

A apreciat prima instanță că aceleași împrejurări care au relevat îndeplinirea celor două condiții pentru debitul principal, ar trebui să producă efecte și în ceea ce privește accesoriile, cazul bine justificat fiind conturat de faptul că executarea actului care a stat la baza deciziilor a căror suspendare se solicită în prezenta cauză, este de asemenea, suspendată de către instanță.

În ceea ce privește paguba iminentă, a reținut prima instanță că și aceasta este îndeplinită, apreciind că executarea creanței, în cuantum semnificativ, poate să perturbe grav funcționarea societății reclamante ceea ce, prin prisma scopului și obiectului de activitate, este de natură să creeze un prejudiciu iminent și previzibil, cu atât mai mult cu cât societatea are contractate credite bancare aflate în derulare și un număr semnificativ de angajați.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond, reținând ca fiind îndeplinite cele 2 condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 15 din același act normativ, a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. dispunând suspendarea executării Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalității de nedeclarare nr. 57745 din 8 februarie 2018 precum și suspendarea parțială a executării Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzii și penalității de întârziere nr. 57745 din 8 februarie 2018, doar pentru suma de 2.109.480 RON, reprezentând accesorii aferente obligațiilor principale stabilite de inspecția fiscală prin Decizia F-AG nr. x din 27 decembrie 2017, până la pronunțarea instanței de fond.

Analiza concretă a motivelor de casare invocate

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Analizând motivul de recurs invocat de recurentă și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reține că, față de obiectul litigiului dedus prezentei judecăți, în practica judiciară s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În cauză, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță reținând în mod corect că obligațiile fiscale accesorii a căror suspendare face obiectul prezentului dosar sunt aferente debitului principal stabilit prin Decizia de impunere nr. x din 27 decembrie 2017, a cărei executare a fost suspendată deja prin Sentința nr. 43 din 26 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2018.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanță, raportându-se la cerința neprejudecării fondului, în mod temeinic a realizat doar o cercetare sumară a aparenței dreptului, sub aspectul existenței unor indicii capabile să creeze o îndoială puternică asupra legalității actelor administrative, având în vedere tocmai faptul că această condiție a cazului "bine justificat" presupune doar o "pipăire" a fondului, fără a se face verificări aprofundate asupra legalității actelor.

Instanța de control judiciar apreciază astfel că aceste indicii de nelegalitate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu ușurință la nivelul aparențelor.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune, atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Astfel, în cauza de față, la nivelul de aparență specifică analizei judiciare proprii art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004, se observă că obiectul prezentei cereri de suspendare îl constituie 2 acte administrativ - fiscale, vizând obligații fiscale accesorii: una reprezentând penalități de nedeclarare și cealaltă dobânzi și penalități de întârziere calculate la debitul principal stabilit prin Decizia de impunere x nr. x din 27 decembrie 2017

Prin această Decizie de impunere (F-AG nr. x din 27 decembrie 2017), organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina reclamantei un debit principal, respectiv suma de 80.165 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar și suma de 3.589.022 RON - obligație fiscală suplimentară, la recalcularea TVA pentru operațiunile suplimentare; la debitul principal astfel stabilit fiind calculate accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, respectiv penalități de nedeclarare, concretizate de organul fiscal în cele două decizii ce fac obiectul prezentei cereri de suspendare.

Împotriva deciziei de impunere, ce vizează debitul principal, recurenta - reclamantă a formulat cerere de suspendare a executării acesteia, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești. Aceasta este instanța care, prin Sentința civilă nr. 43 din 26 februarie 2018, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere ce a vizat obligațiile fiscale principale ce au stat la baza deciziilor a căror suspendare se solicită în prezenta cauză; instanța învestită cu analiza sumară a deciziei de impunere ce vizează debitul principal constatând că există o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea stabilirii acestor obligații fiscale.

Prin urmare, în condițiile în care există o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea stabilirii obligațiilor fiscale principale, Înalta Curte apreciază că, în mod temeinic instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat în prezenta cauza, ce vizează accesoriile; fiind necesar ca suspendarea obligației principale să urmeze regula " accesorium sequitur principale".

Un argument în plus, capabil să creeze, de asemenea, o îndoială serioasă în privința legalității celor două acte ce fac obiectul prezentei suspendări, constă în aceea că, prin Decizia nr. 366 din 16 iulie 2018 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată de societatea reclamantă împotriva Deciziei de Impunere nr. x din 27 decembrie 2017, ce a vizat obligațiile principale în raport de care s-au calculate obligațiile accesorii ce fac obiectul prezentei suspendări, a fost admisă în parte contestația societății reclamante, dispunându-se următoarele:

"1. Respingerea, ca neîntemeiată, a contestației formulata de A. S.A. împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru persoane juridice din 27 decembrie 2017, emisa în baza Raportului de inspecție fiscala nr. x din 27 decembrie 2017, de către organele de inspecție fiscala din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș, din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, pentru suma de 337.402 RON reprezentând TVA;

- 2. Respingerea, ca nemotivată, a contestației formulată de A. S.A. împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru persoane juridice nr. din 27 decembrie 2017, emisa în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x din 27 decembrie 2017, de către organele de inspecție fiscala din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș, din cadrul Direcției Generate Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, pentru suma de 7.307 RON reprezentând impozit pe profit.

72.858 RON - impozit pe profit;

3.251.620 RON - TVA, urmând ca organele de inspecție fiscală, prin alte persoane decât cele care au întocmit decizia de impunere contestată, să procedeze la o nouă verificare a acelorași operațiuni, pentru același tip de obligație fiscală ținând cont de prevederile legale aplicabile în speță precum și de cele prezentate în prezenta decizie și să emită, dacă se impune, un nou act administrativ fiscal.

Se constată astfel la punctele 3 și 4 din dispozitivul Deciziei de soluționare a contestației administrative că Decizia de impunere nr. x din 27 decembrie 2017, ce vizează obligațiile principale, a fost desființată sub aspectul privind modificarea bazei de impozitare, respectiv pentru suma de 5.073,782 RON, urmând ca organele fiscale să procedeze la o nouă verificare a acelorași operațiuni, pentru același tip de obligație fiscală și să emită, dacă se impune un nou act administrativ și desființată parțial sub aspectul obligațiilor fiscale principale aferentele diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale privind obligațiile fiscal suplimentare în sumă de 3.324.478 RON reprezentând impozit pe profit și TVA, urmând, de asemenea, ca organele de inspecție fiscală să procedeze la o nouă verificare a acelorași operațiuni, pentru același tip de obligație fiscală . . . . . . . . . . . . și să emită, dacă se impune, un nou act administrativ fiscal."

Înalta Curte apreciază astfel că desființarea parțială a deciziei de impunere prin care au fost stabilite obligațiile principale în raport de care s-au calculat obligațiile accesorii ce fac obiectul prezentei suspendări, constituie un indiciu capabil a răsturna prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ - fiscal, întărind astfel concluzia la care a ajuns instanța de fond, în sensul că, în speța de față există un caz bine justificat.

Instanța de control judiciar are în vedere deopotrivă și dispozițiile art. 50 alin. (2) din Codul de procedură fiscal, conform cărora: "Anularea ori desființarea totală sau parțială, cu titlu definitiv, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale principale atrage anularea, desființarea sau modificarea, totală sau parțială, atât a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscal accesorii aferente creanțelor fiscal principale individualizate în actele administrative fiscale anulate, desființate ori modificate, cât și a actelor administrative fiscal subsecvente emise în baza actelor administrative fiscal anulate, desființate sau modificate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ."

Astfel, raportându-se la norma de drept mai sus menționată, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod temeinic a reținut că aceleași împrejurări care au relevat îndeplinirea celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru debitul principal, ar trebui să producă efecte și în ceea ce privește accesoriile; obligațiile accesorii urmând întotdeauna soarta obligației principale.

Instanța de control judiciar apreciază ca nefiind întemeiat argumentul adus de recurentă în susținerea cazului bine justificat, referitor la perioada pentru care au fost calculate penalitățile de întârziere, respectiv, "în cea mai mare parte, pentru perioade anterioare pronunțării Sentinței civile nr. 43 din 26 februarie 2018", în cazul de față relevant fiind faptul că, prin această sentință a fost suspendată de către instanța de judecată executarea actului ce a stat la baza deciziilor ce fac obiectul prezentei suspendări; fiind astfel suspendată însăși baza care fundamenta existența accesoriilor ce reprezintă obiectul celor două decizii analizate sumar în speța de față, respectiv desființată parțial, de chiar organul fiscal, în urma contestației administrative.

În aceste circumstanțe, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reține că s-a făcut dovada cazului bine justificat, indiciile de nelegalitate constând în suspendarea executării actului prin care s-au stabilit obligațiile fiscale principale, act ce a stat la baza deciziilor a căror suspendare se solicită în prezenta, respectiv în desființarea parțială a acestui act, prin recursul grațios, criticile recurentei-pârâte pe acest aspect fiind nefondate.

Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanței de fond, considerând că aceasta a apreciat corect și în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, că executarea creanței în cuantum de 3.669.187 RON poate aduce societatea în incapacitate de plată, în situația de a nu-și mai putea achita obligațiile față de creditori, inclusiv salariați, societatea putând fi pusă în situația imposibilității achitării drepturilor salariale ale celor 300 de angajați, ce riscă să fie indisponibilizați, precum și în situația de a nu-și mai putea onora comenzile către clienți.

Astfel, instanța de control judiciar are în vedere și faptul că executarea silită a reclamantei afectează nu numai activitatea societății dar poate perturba și activitatea altor agenți economici aflați în relații contractuale cu reclamanta, plata unei sume de 3.669.187 RON putând duce la imposibilitatea continuării activității societății reclamante, cauzând o pagubă materială iremediabil de reparat pentru aceasta.

Aceste aspecte de fapt probate cu acte la dosar de recurenta-reclamantă, fac dovada existenței unei pagube iminente, în sensul definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere și faptul că, echilibrarea intereselor părților poate fi privită și ca o aplicație particulară a principiului proporționalității, ceea ce înseamnă că, la soluționarea cererii de suspendare a unui act administrativ, instanța de judecată trebuie să analizeze dacă interesul reclamantei de a fi amânată executarea actului până la pronunțarea instanței de fond este sau nu mai puternic decât interesul de a se executa actul imediat, chiar înainte ca instanțele să se pronunțe asupra legalității sale.

Deși unul dintre principiile dreptului administrativ este acela al executării din oficiu a actelor administrative, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate, atâta timp cât o instanță de judecată nu s-a pronunțat încă cu privire la legalitatea acestora iar instanța învestită cu cererea de suspendare a constatat că există unele indicii ce au capacitatea să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, este echitabil ca acestea să nu-și producă încă efectele asupra celor vizați.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței civile nr. 2245 din 11 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM