ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3207/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x din 7 august 2015 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în insolvență, prin administrator special B., a formulat în contradictoriu cu Ministerul pentru Societatea Informațională București cerere în anularea Deciziei nr. 4517 din 18 martie 2015 prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 15 ianuarie 2015, pentru Contractul de finanțare nr. x din 14 februarie 2013, precum și în anularea Adresei nr. x din 18 noiembrie 2014 prin care s-a dispus încetarea efectelor Contractului de finanțare nr. x din 24 decembrie 2013.

Prin Sentința civilă nr. 244 pronunțată în data de 16 decembrie 2015, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea modificată având ca obiect contestație act administrativ fiscal, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., arătând, în esență, următoarele:

Adresa nr. x din 18 noiembrie 2014 este nulă întrucât art. 18 alin. (2) lit. e) din contractul nr. x din 24 decembrie 2013 nu prevede nicio clauză de încetare a contractului de finanțare .

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență cuprinde prevederi imperative referitoare la imposibilitatea desființării sau încetării contractelor aflate în derulare la data deschiderii procedurii insolvenței, cum este și cazul S.C. A. S.R.L. .

Dispozițiile contractuale amintite anterior cât și cele ale art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt abrogate implicit prin intrarea în vigoare a art. 341 din Legea nr. 85/2014 cât și de prevederile similare ale art. 154

2

din Legea nr. 85/2006 (vechea lege a insolvenței, în vigoare la data încheierii contractului de finanțare), astfel încât retragerea finanțării acordate și încetarea contractului pot avea loc doar de la data deschiderii procedurii falimentului.

În susținerea acestor afirmații, este de observat că societatea este în reorganizare, folosește în continuare programele informatice, neexistând posibilitatea înstrăinării acestora, pentru a fi în prezența unui caz de culpă.

Neregula, conform clauzelor contractului, reprezintă o acțiune sau inacțiune în urma căreia a avut loc o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport de dispozițiile naționale și europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, însă din cuprinsul aceleiași adrese nu rezultă care sunt dispozițiile legale sau contractuale încălcate.

Pe de altă parte, în accepțiunea actului normativ mai susmenționat, neregularitatea reprezintă o abatere de natură să prejudicieze bugetul CE și bugetele din care provine cofinanțarea, fiind limpede că pentru asta a ne afla în prezența unei nereguli o condiție sine qua non o reprezintă existența unui prejudiciu cauzat prin neregulă constatată

Conform unei jurisprudență constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, mai multe procese-verbale de constatare a neregulilor au fost anulate pe motiv că autoritatea finanțatoare nu a identificat și demonstrat existența unui prejudiciu în cazul constatării unor eventuale nereguli.

Deci nu s-a creat niciun prejudiciu vreunui buget din care s-a asigurat finanțarea în urma deschiderii procedurii insolvenței pentru S.C. A. S.R.L., cu atât mai mult cu cât societății i s-a aprobat planul de reorganizare, conform Sentinței civile nr. 505 din 29 septembrie 2015 a Tribunalului Suceava.

În cazul de față se reține că este imputabil societății reclamante că nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, fără acordul prealabil al organismului intermediar, astfel cum prevede art. 18 alin. (2) din contractul nr. x din 14 februarie 2013, respectiv art. 21 alin. (2) lit. e) din contractul nr. x din 24 decembrie 2013, în cazul în care ar fi solicitat acordul prealabil al pârâtei nu s-ar fi aflat în culpă.

Dispoziția cuprinsă în art. 18 alin. (2) lit. e), respectiv în art. 21 alin. (2) lit. e) din cele două contracte amintite are forma și conținutul unei condiții potestative sancționată cu lipsa efectelor, potrivit art. 1403 din C. civ.

În sfârșit, admițând că prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 ar avea aplicabilitate în sensul reținut de către pârâte și de către instanța de fond, modul în care textul a fost interpretat și aplicat nu este în sensul urmărit de legislator, deoarece, acesta din urmă, lasă la latitudinea Organismului Intermediar analiza culpei societății care a obținut finanțarea.

Simplul fapt al deschiderii procedurii de insolvență, în lipsa oricăror alte informații, nu echivalează cu o acțiune sau inacțiune a societății prin care să fi încălcat obligațiile ce îi revin și care să aibă sau să poată avea ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europene.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 aprilie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

4.1. Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost beneficiară a două contracte de finanțare -nr x din 14 februarie 2013 și nr. y din 24 decembrie 2013 -, ambele conținând o regulă identică în privința încetării efectelor acestora în ipoteza, printre altele, în care beneficiarul intră în insolvență. Este vorba de clauza inserată în art. 18 alin. (2) lit. e) din contractul nr. x/331/2013, respectiv în art. 21 alin. (2) lit. e) din contractul x/2013: " În cazul în care beneficiarul, după încheierea contractului, face obiectul unei proceduri de insolvență, dizolvare prin reorganizare fără acordul prealabil al OI, administrare judiciară sau sub controlul altei autorități, și-a suspendat activitatea sau se află într-o situație asemănătoare rezultând dintr-o procedură similară reglementată de legislația sau reglementările la nivel național sau comunitar".

Împrejurarea că în adresa nr. x din 18 noiembrie 2014 se invocă în mod greșit art. 18 alin. (2) lit. e) din contractul nr. x/331/2013 în loc de art. 21 alin. (2) lit. e) este o chestiune lipsită de relevanță juridică, din moment ce o clauză de încetarea efectelor contractului pentru ipoteza în discuție este menționată în art. 21 alin. (2) lit. e) din contract.

Pe de altă parte, independent de inserarea unor reguli de acest tip în contractele de finanțare, în art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 se stipulează în termeni imperativi și inderogabili obligația autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene de a demara activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru sumele acordate în cadrul contractelor de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale.

Apoi, Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici susținerile reclamantei referitoare la imposibilitatea desființării sau încetării contractelor aflate în derulare la data deschiderii procedurii insolvenței, ce se întemeiază pe dispozițiile art. 123 alin. (1) și 341 din Legea nr. 85/2014, întrucât nu sunt incidente în speță.

Folosirea formulei "Prin derogare de la dispozițiile art. 36 și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței" în cuprinsul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor naționale aferente acestora, plasează această regulă în categoria normelor speciale în raport de prevederile referitoare la insolvență. În aceste condiții, regula este pe deplin aplicabilă cu același statut, de normă specială, și față de prevederile Legii nr. 85/2014. Fiind o normă specială, derogatorie în raport de prevederile aplicabile în procedura insolvenței, abrogarea acesteia trebuie să se producă în mod expres, nu tacit, astfel cum se susține în recurs.

În consecință, contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte apreciază că art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 este o normă juridică în vigoare incidentă în materia contractelor de finanțare din fonduri europene, iar textele legale la care face trimitere reclamanta, din Legea nr. 85/2014, nu sunt aplicabile în speță.

Sunt nefondate și celelalte critici din recurs, observă Înalta Curte. Astfel, este de observat că nerespectarea clauzelor contractuale de către reclamantă constituie o neregulă ce atrage încetarea efectelor contractelor de finanțare, cu consecința obligației de restituire a finanțării.

În acord cu constatarea și argumentele invocate de primă instanță, Înalta Curte reține că în cauză este îndeplinită condiția prejudiciului în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, din definiția legală a noțiunii de neregulă rezultând că se are în vedere nu numai o abatere care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene și/sau fondurile publice naționale aferente, ci și o abatere care are potențialul de a produce un prejudiciu, chiar dacă acesta nu s-a produs efectiv.

Producerea unei abateri de la legalitate, regularitate și conformitate, inclusiv a unei abateri care nu are un impact financiar precis, este de natură să afecteze interesele financiare ale Uniunii Europene și conduce la retragerea sprijinului financiar obținut.

Prin încheierea contractelor de finanțare, reclamanta a acceptat finanțarea nerambursabilă și s-a obligat să respecte legislația națională și clauzele contractuale, cu precizarea că încălcarea acestora conduce la neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate.

Având ca reper Decizia nr. 342 din 24 septembrie 2013 a Curții Constituționale, rezultă că în speță nu s-a prezumat că intrarea în insolvență reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene și/sau fondurile publice naționale. Ceea ce i s-a imputat reclamantei a fost propriul său comportament care a condus la nerespectarea obligației de a menține eligibilitatea proiectului, din moment ce ea însăși a solicitat intrarea în insolvență, fără acordul prealabil al organismului intermediar, astfel cum se prevede în termeni imperativi și inderogabili în contractele de finanțare încheiate de către reclamantă.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a constatat că neregula comisă de către reclamantă este aptă să prejudicieze bugetul Uniunii Europene și fondurile publice naționale aferente acestora deoarece nu este certă menținerea investiției pe perioada la care face referire art. 8 alin. (11) lit. a) din contractul de finanțare nr. x/2013, respectiv implementarea proiectului în condițiile art. 10 lit. a) alin. (4) - (12) din contractul de finanțare nr. x/2013.

În fine, regula instituită în art. 18 alin. (2) lit. e) și respectiv în art. 21 alin. (2) lit. e) din cele două contracte de finanțare încheiate de către reclamantă dă efectivitate prevederilor imperative ale art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, în cadrul raporturilor contractuale dintre cele două părți, și nu conține o condiție pur potestativă, cum susține reclamanta.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Administratori Judiciari MGA Insolvency SPRL și C. SPRL și prin Administrator Special B. împotriva Sentinței nr. 244 din 16 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM