ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 352/2019

Deliberând asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 157 din data de 17 iunie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 11.06.2019 de către autoritățile judiciare din Franța - Procurorul Republicii din cadrul Tribunalului de Mare Instanță din Rennes în Dosarul nr. x (nr. Parchet) pe numele persoanei solicitate A.

A admis cererea de executare a mandatului european de arestare și a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare franceze, sub condițiile prevăzute de art. 117 (regula specialității) din Legea nr. 302/2004.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o durată de 30 zile, de la data de 17 iunie 2019, până la data de 16 iulie 2019, inclusiv.

A dispus emiterea mandatului de arestare.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Craiova a reținut că sunt îndeplinite cerințele legii privind conținutul și forma mandatului european de arestare, iar infracțiunile menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate B. se regăsesc printre cele 32 de infracțiuni care permit predarea fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 14 din Legea nr. 302/2004 republicată.

A constatat că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale mandatului european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile legale, au fost respectate drepturile persoanei solicitate, nu este incident vreun motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare, prev. de dispozițiile art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată, cererea de executare a mandatului european de arestare fiind admisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Cu privire la măsura preventivă solicitată de către parchet, Curtea a apreciat că măsura arestării preventive față de persoana solicitată se impune având în vedere dispozițiile art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, conform cărora, dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prev. la art. 99, judecătorul se poate pronunța prin sentință, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea și arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existența unui mandat european de arestare emis la data de 11.06.2019 de către autoritățile judiciare din Franța - Procurorul Republicii din cadrul Tribunalului de Mare Instanță din Rennes în Dosarul nr. x (nr. Parchet) pe numele persoanei solicitate A., sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni: de trafic de persoane în grup infracțional organizat, prev. de 132-71, 225-4-1, 225-4-3, 225-20, 225-21 și 225-25 din C. pen. francez, proxenetism agravat în grup infracțional organizat, prev. de art. 132-71, 225-5, 225-7 și 225-8 din C. pen. francez, asociație de răufăcători în vederea pregătirii infracțiunilor de trafic de persoane în grup infracțional organizat și proxenetism agravat în grup infracțional organizat, prev. de art. 450-1, 450-3 și 450-5 din C. pen. francez și spălare de bani în grup infracțional provenind din infracțiuni săvârșite prin participarea la o operațiune de plasare, disimulare sau conversiune, prev. de art. 324-2, 324-1, 132-71, 324-3 și 324-8 din C. pen. francez.

Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracțiuni și potrivit legii române, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de dispozițiile art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată (art. 210 raportat la art. 367 alin. (1) C. pen., art. 213 alin. (1) și alin. (2) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002).

Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispozițiile legale sus menționate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate și apreciază că nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, și anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii, atât în scopul asigurării executării mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare franceze, cât și pentru a se preveni un eventual risc al sustragerii persoanei solicitate de la procedurile judiciare care o vizează; în cauză nu există garanții suficiente pentru a lua față de persoana solicitată una din măsurile preventive neprivative de libertate, prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. b), c) C. proc. pen., dată fiind natura și gravitatea infracțiunilor pentru care s-a emis mandatul european de arestare, dar și față de caracterul urgent al procedurii judiciare, ce impune soluționarea cu celeritate și asigurarea procedurii în fața instanței.

Față de natura infracțiunilor menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate de autoritățile din Franța, având în vedere și durata pedepsei ce ar putea fi aplicată persoanei solicitate, Înalta Curte apreciază că măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfășurare a procedurii de executare și recunoaștere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Astfel, pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la această procedură, Înalta Curte, similar Curții de Apel Craiova, constată că în raport de circumstanțele personale ale persoanei solicitate, de gravitatea presupuselor infracțiuni săvârșite, precum și de faza în care se află cooperarea judiciară nu se impune luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, aceasta nefiind în măsură a oferi o garanție fermă a desfășurării în condiții optime a procesului penal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 157 din data de 17 iunie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 157 din data de 17 iunie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 964 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2019.

Procesat de GGC - NN