ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1149/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 iunie 2015 și completată la data de 19 iunie 2015, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Câmpulung a chemat în judecată pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând instanței să dispună anularea Deciziei nr. 140 din 5 iunie 2015 privind soluționarea contestației administrative, a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/28.11.2014 și a Notei de neconformitate nr. x/28.11.2014.

Prin Sentința nr. 152/2015 din 21 octombrie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Câmpulung, prin viceprimar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul UAT Municipiul Câmpulung, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și desființarea hotărârii recurate, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea criticii formulate s-a arătat că impunerea cerințelor ce au făcut obiectul actelor emise de către pârât nu îi vizează pe operatorii economici ofertanți și pe specialiștii acestora, specialiști care trebuie să respecte dispozițiile Ordinului nr. 2495/2010, în sensul de a avea atestate emise de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (MCPN), în a căror absență UAT Câmpulung nu putea demara nici un fel de lucrări asupra monumentelor istorice.

Recurentul-reclamant consideră că orice ofertant străin avea posibilitatea de a participa la licitație, dacă avea în echipa sa, în calitate de expert, o persoană română sau străină care îndeplinea cerințele din fișa cu date a achiziției și, întrucât Ordinul nr. 2595/2010 permite și persoanelor străine să obțină respectivul atestat, criteriile reclamantului nu puteau fi interpretate ca fiind restrictive.

Susține că prezentarea atestatului eliberat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (MCPN) reprezintă o condiție impusă de legislație și nu stabilită de către autoritatea contractantă, ceea ce înseamnă că nu exista obligația pentru autoritatea contractantă de a cere respectivilor experți să prezinte documente echivalente pentru specializarea lor.

Pe de altă parte, condiția prezentării atestatului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național (MCPN) nu reprezintă o condiție restrictivă, întrucât Ordinul nr. 2405/2010 prevede că procedura de atestare pentru experți se desfășoară pe o durată mai mare de timp, iar autoritatea contractantă nu își putea asuma riscul ca persoanele nominalizate în ofertă să nu obțină atestările solicitate în termen util, ceea ce ar fi condus la anularea licitației în condițiile art. 204 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

Conform art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, ofertantul putea prezenta la data depunerii ofertei o declarație pe proprie răspundere, prin care confirma îndeplinirea cerințelor de calificare, însă, potrivit art. 11 alin. (6) era obligat să prezinte certificatele/atestatele cel mai târziu la încheierea raportului procedurii, iar nu la momentul semnării contractului.

Recurentul-reclamant susține că este nelegală concluzia instanței de fond conform căreia cerința referitoare la atestarea MCPN trebuia considerată îndeplinită pentru ofertanții străini prin prezentarea dovezii de depunere a cererii de recunoaștere a calificării la autorităților române, deși depunerea unei astfel de dovezi nu prezenta nici o certitudine că persoana care solicita atestarea, o și obținea.

Concluzionând, susține că nu au fost încălcate prevederile art. 177 alin. (1) și (2) sau ale art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, procedura de achiziție publică fiind inițiată și derulată cu respectarea tuturor cerințelor legale.

Intimatul - pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice a formulat întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond a reținut în mod corect că actele administrative atacate prin prezenta acțiune sunt legale și temeinice.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de reclamantul UAT Municipiul Câmpulung ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Prin aceeași încheiere, Completul de filtru a apreciat că excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-pârât prin întâmpinare, este neîntemeiată, având în vedere că aspectele criticate de către recurent în calea de atac a recursului se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În cauză, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Câmpulung a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă, anularea Deciziei nr. 140 din 5 iunie 2015 privind soluționarea contestației administrative, a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/28.11.2014 și a Notei de neconformitate nr. x/28.11.2014.

Prin criticile formulate în recurs, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susține, în esență, că prima instanță a apreciat în mod greșit cu privire la cerința ca ofertanții să dispună de personal "cheie", experți arhitecți cu atestat emis de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (MCPN), în specializarea E - execuție lucrări în domeniul restaurării arhitecturii, respectiv în domeniul urbanism, parcuri și grădini, conform Ordinului nr. 2495/2010, care să se regăsească în Registrul specialiștilor și experților în domeniul protejării monumentelor istorice, considerând, în același sens cu autoritatea administrativă, că respectiva condiție era una restrictivă, de natură a restrânge participarea persoanelor interesate la procedura de atribuire a contractului de lucrări publică.

În fapt, recurentul-reclamant a încheiat cu autoritatea pârâtă Contractul de finanțare nr. x/06.06.2011 pentru derularea obiectivului "Dezvoltarea infrastructurii turistice a Municipiului Câmpulung prin reabilitarea zonei istorice și de agrement Complex Parc Krețulescu", pentru a beneficia de finanțare europeană în realizarea respectivului obiectiv, cerința apreciată ca restrictivă fiind solicitată pentru participarea la organizarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea unui contract de lucrări din cadrul acestui proiect.

Ulterior, prin Nota de constatare întocmită, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a aplicat recurentului-reclamant o corecție financiară de 2% din valoarea contractului, apreciind că aceasta a impus cerințe minime de calificare discriminatorii pentru potențialii operatori economici străini, constând în faptul că în Fișa de date a achiziției, la Capitolul III.2.3.a - Capacitatea tehnică și/sau profesională - cerințe privind personalul, a solicitat prezentarea la data depunerii ofertelor a atestatului eliberat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (MCPN) pentru experții arhitecți.

Caracterul restrictiv al acestei cerințe, impuse de către recurentul-reclamant, a fost apreciat prin raportare la eventuali ofertanți străini interesați în participarea la respectiva licitație.

Contestația administrativă formulată în cauză a fost respinsă prin Decizia de soluționare nr. 140 din 5 iunie 2015 emisă de autoritatea pârâtă.

Înalta Curte constată că, în speță, argumentele invocate de către recurentul-reclamant sunt nefondate, iar sentința instanței de fond este legală și corespunzător argumentată în fapt și în drept.

Aspectele deduse judecății prin prezenta cauză au consacrare legislativă în următoarele texte de lege:

Art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006:

"Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la (...) capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire", iar potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ, nediscriminarea și tratamentul egal sunt principii care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică.

Art. 177 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006:

"(1) Operatorii economici au dreptul de a prezenta certificate emise de către o autoritate publică competentă sau de către un organism de drept public sau privat care respectă standarde europene de certificare, pentru demonstrarea îndeplinirii unor criterii de calificare și selecție formulate în conformitate cu prevederile art. 176.

(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune candidaților/ofertanților obligativitatea prezentării unei certificări specifice, aceștia din urmă având dreptul de a prezenta, în scopul demonstrării îndeplinirii anumitor cerințe, orice alte documente echivalente cu o astfel de certificare sau care probează, în mod concludent, îndeplinirea respectivelor cerințe. Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, dacă se consideră necesar, clarificări sau completări ale documentelor prezentate".

Art. 192 din O.U.G. nr. 34/2006:

"În conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, autoritatea contractantă are obligația de a accepta certificate echivalente emise de organisme stabilite în alte state ale Uniunii Europene".

Art. 11 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006:

"Documentele solicitate nu trebuie să limiteze posibilitatea ofertantului/candidatului de a demonstra îndeplinirea criteriilor de calificare și prin alte mijloace, în măsura în care acestea pot fi considerate edificatoare de către autoritatea contractantă".

Astfel fiind, rezultă cu puterea evidenței că impunerea de către recurentul-reclamant pentru participarea la procedura de achiziție publică pentru atribuirea unui contract de lucrări din cadrul Proiectului "Dezvoltarea infrastructurii turistice a Municipiului Câmpulung prin reabilitarea zonei istorice și de agrement Complex Parc Krețulescu", a cerinței ca ofertanții să dispună de personal "cheie", experți arhitecți cu atestat MCPN în specializarea E - execuție lucrări în domeniul restaurării arhitecturii, respectiv în domeniul urbanism, parcuri și grădini, conform Ordinului nr. 2495/2010, care să se regăsească în Registrul specialiștilor și experților în domeniul protejării monumentelor istorice, încalcă dispozițiile art. 178 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv principiile nediscriminării și tratamentului egal ce trebuie să stea la baza atribuirii contractului de achiziție publică.

De asemenea, recurentul-reclamant nu a ținut cont de faptul că operatorii economici au dreptul să prezinte certificate emise de către o autoritate publică competentă sau de către un organism de drept public sau privat care respectă standarde europene de certificare pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare și selecție.

Iar, așa cum se prevede în dispozițiile art. 192 din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă are obligația să accepte certificate echivalente emise de organisme stabilite în alte state ale Uniunii Europene.

Dat fiind aceste aspecte, se constată că legiuitorul a avut în vedere faptul că, în orice situație, autoritatea contractantă trebuie să țină seama de faptul că documentele solicitate în vederea participării la procedura de achiziție publică nu trebuie să limiteze posibilitatea ofertantului/candidatului de a demonstra îndeplinirea criteriilor de calificare și prin alte mijloace, în măsura în care acestea pot fi considerate edificatoare de către autoritatea contractantă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 11 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Prin urmare, Înalta Curte constată că cerința impusă de recurentul-reclamant încalcă dispozițiile art. 178 alin. (2), art. 179 și art. 188 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, precum și dispozițiile art. 11 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, respectiv principiul proporționalității la stabilirea nivelului cerințelor minime, fără garantarea unui tratament egal și nediscriminatoriu pentru operatorii economici, care să asigure eficienta utilizare a fondurilor publice.

În acest context, prin Decizia de soluționare a contestației administrative, intimatul-pârât a reținut în mod corect că autoritatea contractantă avea dreptul să solicite informații, la depunerea ofertelor, cu privire la personalul de specialitate al operatorilor economici, și nu să impună prezentarea anumitor atestate specifice statului român, fără posibilitatea prezentării unor documente echivalente recunoscute în statul de proveniență al operatorului economic străin.

Pe de altă parte, se apreciază a fi nefondată susținerea recurentului-reclamant în sensul că se impunea ca specialiștii operatorilor economici ofertanți să respecte dispozițiile Ordinului nr. 2495/2010, câtă vreme ceea ce i se impută instituției recurente vizează impunerea de cerințe restrictive pentru participarea la o procedură de achiziție publică.

Tot nefondate sunt și alegațiile recurentului-reclamant în sensul că cerința impusă nu ar fi discriminatorie întrucât orice ofertant străin avea posibilitatea să participe la licitație, dacă avea în echipa sa, în calitate de expert, o persoană română sau străină care să îndeplinească respectiva condiție, cerință considerată îndeplinită prin prezentarea unor dovezi privind depunerea cererii de recunoaștere a calificării la autoritățile române, reținându-se că reglementarea legală relevantă, astfel cum a fost mai sus redată, se opune introducerii oricăror cerințe care limitează sau sunt apte să limiteze posibilitatea eventualilor ofertanți, români sau străini, de a participa la licitație.

Astfel fiind, se constată că prima instanță a apreciat în mod corect că O.U.G. nr. 34/2006 impune primirea unor documente echivalente pentru certificarea cerută, ceea ce nu contravine legii naționale în materia protejării monumentelor istorice, deoarece atestarea specialiștilor și experților de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și înscrierea lor în Registre anume ținute, condiții impuse Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice și de Normele metodologice privind atestarea specialiștilor, experților și verificatorilor tehnici în domeniul protejării monumentelor istorice, aprobate Ordinul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național (MCPN) nr. 2495/2010, confirmă specializarea acestora din perspectiva autorităților publice române, dar nu pot fi singurele forme de confirmare a experților străini.

Tot în mod corect s-a reținut și faptul că a impune unor ofertanți prezentarea unor certificate referitoare la exercitarea profesiei unui expert, emise de autoritățile altui stat decât cel din care provine și în care este înregistrat expertul din punct de vedere profesional, este de natură a descuraja participarea la procedura de achiziție a celor care nu dețin certificările acestui "alt stat", deși dețin certificări similare, sens în care recurentul-reclamant nu se putea prevala în mod legal de dispozițiile Legii nr. 422/2001 și ale Ordinului MCPN nr. 2495/2010 pentru a explica nerespectarea O.U.G. nr. 34/2006 și impunerea unor cerințe discriminatorii și disproporționate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința atacată este temeinică și legală sub toate aspectele invocate, prima instanță răspunzând tuturor chestiunilor în dezbatere, raportat la cererea de chemare în judecată și conținutul actelor administrative contestate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul UAT Municipiul Câmpulung împotriva Sentinței nr. 152/2015 din 21 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul UAT Municipiul Câmpulung împotriva Sentinței nr. 152/2015 din 21 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2018.

Procesat de GGC - CL