ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 500/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/23.01.2015, întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate, prin care s-a constatat că în perioada 20.12.2012-24.06.2014, simultan cu calitatea de deputat, reclamanta a deținut și funcția de administrator la S.C. B. S.R.L., încălcând dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 și ale art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința nr. 1435 din 20 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat raportul de evaluare nr. x/23.01.2015 emis de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând casarea ei și, în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare invocat a susținut că hotărârea primei instanțe este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 82 alin. (1) lit. a).) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, art. 16 alin. (2) lit. a).) din Legea nr. 96/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 cu modificările și completările ulterioare.

Consideră că în mod nelegal instanța de fond a reținut că raportul de evaluare nr. x/23.01.2015 este nelegal, raportat la încheierea din 16.01.2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x, prin care s-a constatat încetată calitatea de administrator a d-nei A., și s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al acesteia, încredințându-se integral administrația societății C.I.I. C., și că nu există nicio suprapunere în ceea ce privește termenul de 30 de zile în care persoana verificată trebuia să opteze asupra uneia din cele două calități care îl făcea incompatibil.

Potrivit celor comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin adresa nr. x/2014, la data de 19.01.2011 societatea B. S.R.L. a intrat in procedura de insolventă, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, fiind numit administrator judiciar - CI.I. C., iar ulterior, conform Notificării deschiderii procedurii de faliment nr. 756/23.06.2014, emisă conform sentinței comerciale nr. 315/04.06.2014 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, la data de 24.06.2014 se revocă din funcția de administrator persoana evaluată și administratorul judiciar -CU. C., fiind numit lichidator judiciar fostul administrator judiciar.

Potrivit înregistrării din oficiu nr. 573/19.01.2011, referitor la notificarea privind deschiderea procedurii de insolventă nr. 108/05.01.2011, la Cap. VII. intitulat Mențiuni în registrul comerțului se precizează următoarele:

- "pct. 1 tip procedură: procedură generală de insolventă;

pct. 2 stare firmă (faza procesuală): deschidere procedură generală de insolventă;

- pct. 4 numire: administrator judiciar;

- pct. 5 mandat administrator: supraveghere"

De asemenea, conform înregistrării din oficiu nr. 8004/25.06.2014, referitor la notificarea privind deschiderea procedurii de faliment nr. 756/23.06.2014, la Cap. VII intitulat Mențiuni în registrul comerțului se precizează următoarele:

- "pct. 1 tip procedură: procedură generală de insolventă;

- pct. 2 stare firmă (faza procesuală): faliment;

- pct. 3 drept de administrare debitor: ridicare drept de administrare total;

- pct. 4 numire; lichidator judiciar;

pct. 5 mandat: administrator/lichidator judiciar- conducere integrală;

- pct. 6 mandat administrator statutar suspendat ca urmare a trecerii la faliment".

Astfel, contrar celor reținute de instanța de fond, din documentele transmise de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, rezultă fără echivoc faptul că mandatul administratorului S.C. B. S.R.L. - A. a încetat la data de 24.06.2014, potrivit mențiunilor efectuate în registrul comerțului în conformitate cu hotărârea de deschidere a procedurii de faliment.

Conform art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 cu modificările și completările ulterioare "Dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului".

În același context, recurenta invocă și dispozițiile art. 252 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează cadrul legal general privitor la încetarea atribuțiilor administratorilor statutari odată cu preluarea funcției lichidatorilor.

Astfel, A. a avut la dispoziție un termen de 45 zile de la data validării mandatului de deputat (2012-2016), compus din termenul de 15 zile de la data validării, pentru a informa Biroul permanent al Camerei Deputaților, și termenul de 30 de zile de la expirarea termenului de 15 zile, pentru a opta între mandatul de deputat sau funcția incompatibilă, însă aceasta nu și-a exercitat dreptul de opțiune, deținând astfel simultan calitatea de deputat și funcția de administrator la S.C. B. S.R.L, funcție din care a fost revocată la data de 24.06.2014, conform deschiderii procedurii de faliment.

Incompatibilitățile au menirea de a asigura transparența funcției publice, și constituie un important instrument de prevenire a corupției și o garanție a exercitării cu imparțialitate a funcției publice, calitatea de administrator la societăți comerciale putând fi susceptibilă de premisele încălcării principiilor urmărite de legiuitor prin instituirea incompatibilităților.

În concluzie, consideră că din materialul probator administrat în cauză, rezultă fără echivoc faptul că intimata pârâtă s-a aflat în incompatibilitate, întrucât în perioada 20.12.2012- 24.06.2014, simultan cu calitatea de deputat în Parlamentul României, Camera Deputaților, a deținut și funcția de administrator la S.C. B. S.R.L, încălcând astfel dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. a).) din Legea nr. 161/19 aprilie 2003 cu modificările și completările ulterioare și art. 16 alin. (2) lit. a).) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor cu modificările și completările ulterioare.

Față de cele învederate, solicită admiterea recursului formulat.

Prin întâmpinarea depusă, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului declarat de către pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, formulând următoarele apărări:

Instanța de fond în mod corect a reținut situația de fapt și de drept. Mandatul de deputat al pârâtei intimate a fost validat la data de 20.12.2012 . La acel moment societatea era în procedura insolvenței, cererea de insolvență formând obiectul dosarului nr. x, aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu. Prima instanța a aplicat în mod corect dispozițiile art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora calitatea de administrator statutar al societății B. S.R.L. a încetat la data intrării în insolvență, dacă debitorul nu și-a manifestat intenția de reorganizare a societății, fapt care nu s-a întâmplat.

Mai mult, la data de 15.12.2010 calitatea de administrator a fost preluata de administratorul judiciar C.I.I. C., numit de către Tribunalul Giurgiu prin încheierea de ședința din data de 15.12.2010, hotărâre necontestată de către niciuna dintre părți.

În susținerea celor statuate de către Curtea de Apel București, arată că starea de incompatibilitate reglementată de art. 16 alin. (2) lit. a).) din Legea nr. 96/2006 se referă la calitatea de administrator deținută într-o societate comerciala în baza Legii nr. 31/1990 nu și la calitatea de administrator deținută în baza Legii nr. 85/2006.

Legiuitorul, dacă avea în vedere și incompatibilitatea calității de administrator deținută în baza Legii nr. 85/2006 sau alta normă de drept, nu menționa expres dispoziția potrivit cărei numai administratorii care și desfășoară activitatea în baza Legii nr. 31/1990 sunt incompatibile cu calitatea de deputat sau senator.

Așadar, la data de 16.01.2013 judecătorul sindic a dispus, în procedura insolvenței, revocarea mandatului de administrator al S.C. B. S.R.L., deținut de intimata reclamantă, deși acesta își încetase efectele reglementate de Legea nr. 31/1990 la data intrării în insolvență.

În altă ordine de idei, susține că recurenta pârâtă confundă calitatea de administrator al unei societăți comerciale cu calitatea de administrator special al unei societății comerciale aflate în procedura insolvenței, calitate care nu este vizată de dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. a) .din Legea nr. 96/2006, care se referă doar la calitatea de administrator deținută într-o societate comercială, în baza Legii nr. 31/1990, aflată în deplină activitate.

În concluzie, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinica și legală.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

Recurenta pârâtă, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 82 alin. (1) lit. a.) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, art. 16 alin. (2) lit. a).) din Legea nr. 96/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens, a afirmat că instanța de fond a reținut că raportul de evaluare nr. x/23.01.2015 este nelegal cu aplicarea greșită a normelor de drept și contrar stării de drept rezultate din probele administrate în cauză, raportându-se la dispozitiile încheierii din 16.01.2013, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x, prin care s-a constatat încetată calitatea de administrator a doamnei A., și s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al acesteia, încredințându-se integral administrația societății C.I.I. C..

În acord cu susținerile recurentei pârâte, Înalta Curte observă că încetarea mandatului de administrator statutar al intimatei reclamante A. a fost înscrisă în registrul comerțului în urma notificării deschiderii procedurii falimentului nr. 756/23.06.2014, potrivit înregistrării din oficiu nr. 8004/25.06.2014, nicio mențiune în acest sens nefiind efectuată după deschiderea procedurii generale a insolvenței și până în momentul deschiderii procedurii falimentului.

În acest context, trebuie amintit că, într-adevăr, potrivit art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, "dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului", însă, prin dispoziția judecătorului sindic, dreptul de administrare al debitoarei poate fi ridicat și anterior acestui moment. Astfel, în conformitate cu dispozițiile alin. (5) al aceluiași articol, "creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricând adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate".

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, judecarea cererilor de a i se ridica dreptul debitorului de a-și conduce activitatea prin organele statuare proprii este de competența judecătorului sindic.

O astfel de măsură a fost dispusă, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, prin încheierea din 16.01.2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x, prin care s-a constatat încetată calitatea de administrator a d-nei A., și s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al acesteia, încredințându-se integral administrația societății administratorului judiciar C.I.I. C..

Instanța de control judiciar apreciază, contrar susținerilor recurentei-pârâte, că această dispoziție a judecătorului sindic își produce efectele, având valoarea probatorie a unui înscris autentic, iar intimata pârâta își poate întemeia apărările pe măsura dispusă, chiar dacă încheierea nu a fost comunicată spre publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvență și ridicarea dreptului de administrare nu a fost înregistrată în registrul comerțului. Concluzia se impune întrucât neefectuarea măsurilor de publicitate nu îi sunt imputabile intimatei reclamante, obligațiile în acest sens revenindu-i administratorului judiciar - organ al procedurii insolvenței - însărcinat cu conducerea întregii activități a debitoarei S.C. B. S.R.L..

În acest sens trebuie interpretate dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, potrivit cărora actele și faptele supuse obligației de înregistrare devin opozabile terților după înscrierea mențiunii în registrul comerțului, iar persoana care obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților actele și faptele neînregistrate. Cu alte cuvinte, intimata reclamantă, în cadrul procedurii insolvenței neavând nici obligația și nici posibilitatea să solicite înregistrarea unor mențiuni în registrul comerțului, se poate prevala de efectele hotărârii judecătorești fără a i se putea opune inopozabilitatea măsurii pentru neefectuarea măsurilor de publicitate.

În raport de cele reținute, se apreciază că sunt neconcludente susținerile recurentei pârâte, întemeiate pe dispozițiile art. 253 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, întrucât norma legală invocată reglementează cadrul general privitor la preluarea funcției lichidatorilor în cazurile în care lichidarea patrimoniului societății are lor în conformitate cu procedura prevăzută de această lege, fiind inaplicabilă în acele situații în care legea specială, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, conține dispoziții derogatorii.

Este neconcludentă și susținerea intimatei reclamante, potrivit căreia trebuie făcută o distincție clară între calitatea de administrator statutar, deținută în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, și cea de administrator special, reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, că doar calitatea de administrator reglementată de legea societăților atrage starea de incompatibilitate, întrucât intimata reclamantă nu a fost numită, conform mențiunilor din registrul comerțului, în calitate de administrator special, numire care să-i fi atras încetarea de drept a calității de administrator statutar.

În consecință, instanța de control judiciar împărtășește concluzia instanței de fond, potrivit căreia intimata reclamantă, în perioada 20.12.2012- 24.06.2014, nu a deținut simultan cu calitatea de deputat în Parlamentul României, Camera Deputaților, și funcția de administrator statutar al societății B. S.R.L, deținere care să atragă starea de incompatibilitate reținută prin raportul de evaluare atacat.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că în cadrul controlului de legalitate efectuat prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. a).) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare și ale art. 16 alin. (2) lit. a).) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, analizând cererea recurentei pârâte, privind diminuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, Înalta Curte apreciază, în aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (1) și (2) C. proc. civ., că suma pretinsă de intimata reclamantă de 3000 RON +TVA nu este disproporționată în raport de valoarea și complexitatea cauzei, munca depusă de avocat ori circumstanțele cauzei. Așa fiind, în temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 3.720 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată .

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 1435 din 20 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a -VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Obligă recurenta Agenția Națională de Integritate la plata către intimată A. a sumei de 3.720 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2018.