ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1243/2019

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta SC "A." SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cu nr. de înregistrare A FCT 6139 din 4 martie 2016 emisă de pârâta MFP - ANAF - DGAF - DRAF 2 Constanța.

Prin Sentința civilă nr. 147/CA din 19 septembrie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal promovată de reclamanta SC "A." SRL în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța și a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emisă sub nr. A FCT 6139 din 4 martie 2016 emisă de pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că în raport cu conținutul deciziei emise de organul de control, atât luarea măsurii asigurătorii cât și dispozițiile privind ducerea lor la îndeplinire, nu au respectat dispozițiile legale în materie, privind îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, respectiv: pericol concret de sustragere a agentului economic de la plata asigurărilor la bugetul general consolidat sau prejudicierea bugetului prin acte concrete de ascundere sau risipire a patrimoniului și iminența pericolului concret. Reținerea generică a pericolului fără acte concrete care să individualizeze, conduce la concluzia că măsurile sunt abuzive, comportamentul fiscal inadecvat al contribuabilului trebuind să fie demonstrat, pentru că, acesta nu răspunde de comportamentul inadecvat al partenerilor contractuali, câtă vreme nu se demonstrează în concret, o conivență frauduloasă.

S-a mai arătat că, atâta timp cât contestatoarea se află în posesia facturilor emise în temei contractual, evidențiate în propria contabilitate și achitate prin compensare și ordin de plată, Curtea apreciază că aceasta a acționat cu suficientă diligență, impunându-se a fi protejată indiferent de comportamentul partenerului contractual, pe care statul va trebui să îl sancționeze pentru faptele sale. În acest context, raportat la probele administrate în speță, în această ipoteză ar trebui să se situeze constatările organelor de control în privința eventualelor suspiciuni pe care le au în privința partenerului contractual al contestatoarei, pentru că acesta nu are obligația a aprecia sau suspiciona partenerul contractual.

În referire la "analiza comportamentului fiscal al contestatoarei întreprinsă de pârâtă", instanța a reținut că și aceasta lipsește cu desăvârșire și încalcă prezumția de bună credință a agentului economic, pentru că, prin ele însăși cuantumul prejudiciului, înregistrările contabile cu precizarea conturilor, mărfurile achiziționate, capacitățile de producție ale partenerului contractual, etc., nu probează pericolul concret ce se impunea a fi probat în cauză de organul fiscal. Față de măsura dispusă, instanța nu a primit argumentul pârâtei în sensul că, "societatea contestatoare își poate desfășura nestingherit activitatea", atât timp cât, contestatoarea are conturile blocate, fiind de domeniul evidenței că activitatea îi este total blocată.

A mai arătat prima instanță că simpla citare a dispozițiilor legale nu suplinește obligația organului de control de a face aplicarea criteriilor de evaluare a agentului economic - altfel spus, de a face aplicarea art. 2.1 pct. 5.6 din OPANAF nr. 2605/2010, instanța neputând reține că, organul de control a procedat astfel, câtă vreme, așa cum s-a arătat anterior, într-o singură frază a reprodus fidel cu titlul de motivare, dispozițiile cuprinse în art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, pe care l-a completat cu precizarea facturilor și cuantumului prejudiciului estimat.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin mandatar procesual Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

- viziunea legiuitorului cu privire la măsurile asigurătorii a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat. În acest sens, art. 213 alin. (13) și alin. (14) din C. proc. fisc. prevede că introducerea contestației nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. Acest lucru echivalează cu continuarea procedurilor de executare silită de către organele fiscale împotriva debitorului. În aceste condiții, pentru a se recupera creanțele fiscale pe care acesta le are la bugetul de stat, legiuitorul a prevăzut ca masurile asigurătorii să rămână valabile pe toată durata executării silite, ca o garanție pentru recuperarea creanței fiscale datorate. Faptul ca odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, masurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii, nu este decât o aplicare a imperativului mai sus enunțat.

- având în vedere comportamentul fiscal al societății A. SRL care a înregistrat în evidența contabilă achiziții de mărfuri a căror proveniența nu este cunoscută, de la societăți cu comportament fiscal inadecvat, administrate, în unele cazuri de persoane care nu au putut fi identificate, cuantumul ridicat al prejudiciului evaluat, a fost necesară dispunerea de masuri asigurătorii în conformitate cu prevederile art. 213 din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ale OMFP nr. 2605/2010 privind aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a masurilor asigurătorii prevăzută de art. 6 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 74/2013 privind masuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității A.N.A.F. precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Mai mult decât atât, reprezentanții legali ai contestatoarei au constituit și coordonat un grup de fraudare, care a avut ca scop deducerea nelegală a TVA și a unor cheltuieli fictive, fapte de natură penală ce fac obiectul unei sesizări care a fost transmisă către organele de cercetare penală competente.

- decizia contestată cuprinde o motivare amplă a conduitei contestatoarei, care a condus la concluzia că aceasta ar putea să se sustragă de la o eventuală obligație fiscală, conduită care se reflectă în relațiile contractuale desfășurate cu parteneri ce se încadrează în noțiunea de "societăți fantomă". Istoricul acestui tip de a tranzacționa, descris în mod detaliat în cuprinsul deciziei, este suficient pentru a naște suspiciuni cu privire la conduita pe viitor a reclamantei, iar în această etapă, de dispunere a unor măsuri asigurătorii, aceste suspiciuni sunt nu doar necesare, dar și suficiente pentru a motiva emiterea deciziei și a pericolului sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

- în mod nelegal, instanța a admis cererea contestatoarei de obligare a instituției la plata onorariului de avocat în suma de 3.050 RON, având în vedere că, nu s-a reținut că ar exista vreo culpa procesuală a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care sa justifice acordarea plății onorariului de avocat. Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată și a onorariului de avocat este reprezentat de culpa procesuala a pârtii "care cade în pretenții". Culpa procesuală este cea care trebuie să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecată.

- instanța nu a pus în discuția părților excepția invocată prin întâmpinare (lipsei calității procesual pasive a DGRFP Galați - AJFP Constanța) ci o altă excepție, respectiv lipsa calității procesual pasive a ANAF București pentru ANAF - DGAF - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 CONSTANȚA, așa cum este menționat în încheierea din 7 septembrie 2016.

- instanța nu a dezbătut excepția invocată prin întâmpinarea DGRFP Galați referitoare la lipsa calității procesual pasive a DGRFP Galați prin AJFP Constanța. Conform art. 248 din noul C. proc. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe ori după caz cercetarea în fond a cauzei.

- actul administrativ atacat prin care s-a dispus luarea masurilor asigurătorii Decizia de măsuri asigurătorii A-FCT 6139 din 4 martie 2016 este emis de o instituție diferită de pârâta DGRFP Galați - AJFP Constanța, că acea autoritate (DRAF 2 Constanța) nu face parte integrantă din structura organizatorică a DGRFP Galați sau a AJFP Constanța, și prin urmare nu se poate reține că a suferit o vătămare produsă de pârâta DGRFP Galați - AJFP Constanța.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata A. SRL a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate, arătând că:

- primul recurs este nefondat pentru că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției invocată de recurentă, reținându-se calitatea sa procesuală pasivă în cauză, pentru opozabilitate. Practica extrem de fluctuantă asupra calității procesual pasive în spețele de contencios fiscal determină instanțele de fond la prudență în această materie. Ar trebui ca buna-credință să guverneze materia și nu poziția dominantă a unei părți, care poate jongla cu legea imperfectă.

- al doilea recurs este nefondat în privința ambelor motive. Motivul privind nelegala obligare la cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, izvorăște din confuzia recurentei cu o altă speță, deoarece, în Dosarul nr. x/2016, singurul care interesează, nu s-au cerut și nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

- în ceea ce privește critica pe motive de fond, se apreciază că, în controlul judiciar riguros asupra spețelor de acest gen, instanțele sunt datoare să analizeze, în fiecare caz în parte, dacă măsurile luate sunt în concordanță cu legea și dacă emitentul măsurii a dovedit întrunirea condițiilor legale la speță.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Intimata-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cu nr. de înregistrare A FCT 6139 din 4 martie 2016 emisă de pârâta MFP - ANAF - DGAF - DRAF 2 Constanța, solicitând anularea acesteia ca nelegală și netemeinică. Prima instanță, pentru considerentele arătate pe scurt la punctul 2, a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal promovată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța și a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 4 martie 2016 emisă de pârâtă.

Pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin mandatar procesual Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța au declarat recurs, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, inspectorii antifraudă au efectuat un control la sediul societății A. SRL având ca obiectiv "verificarea realității și legalității tranzacțiilor comerciale desfășurate cu alte societăți în perioada 2010 - 2015", în urma căruia a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A_FCT/6139 din 4 martie 2016 de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, estimându-se în timpul controlului operativ, prin referat, obligații de plată în sumă totală de 677.307 RON compusă din: 270.923 RON impozit pe profit și 406.384 RON TVA.

În decizie s-a arătat că "există motive întemeiate în ceea ce privește aprecierea pericolului de sustragere sau de risipire a patrimoniului/averii, astfel că se dispune instituirea de măsuri asigurătorii pentru suma totală de 1.015.961,70 RON reprezentând un procent de 150% din suma stabilită", raportându-se la dispozițiile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și a punctului 2.1 lit. a) și c) din Ordinul nr. 2605 din 21 octombrie 2010, pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. S-a mai arătat că modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii îl reprezintă:

"sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, precum și asupra stocului de marfă până la concurența sumei estimate".

Potrivit dispozițiilor art. 213 - Poprirea și sechestrul asigurător alin. (1) - (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat:

"(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile.

(3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent."

De asemenea, potrivit punctului 2.1 lit. a) și c) din Ordinul nr. 2605 din 21 octombrie 2010, pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat:

"Organul de control prevăzut la pct. 1.1 lit. a) poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în următoarele situații:

a) în urma constatării unor acte și fapte care pot constitui infracțiuni de evaziune fiscală sau fraudă fiscală și vamală, în cazul cărora prejudiciul nu a fost stabilit prin acte administrative fiscale de impunere, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare; (...)

c) în situația în care urmează să fie stabilite obligații fiscale cu ocazia acțiunii de control prin acte administrative fiscale de impunere;"

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, apreciem că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) și care sunt consecințele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asigurătorii, pot fi avute în vedere și alte elemente decât cele indicate anterior. Se impune a analiza în ce măsură, dispunerea măsurilor asigurătorii în decizia contestată, poate fi considerată motivată, prin raportare la detalierea unui anumit comportament fiscal al contribuabilului. Trebuie subliniat faptul că motivele care fundamentează concluzia unor debite fiscale suplimentare nu pot justifica prin ele însele instituirea unei măsuri asigurătorii.

Așa cum a reținut și prima instanță, recurenta pârâtă nu a motivat în concret, cu argumente suficient de precise și concordante, nici existența unei situații excepționale, nici a pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului.

Recurenta învederează că ceea ce a justificat instituirea măsurii a fost "comportamentul fiscal al societății A. SRL care a înregistrat în evidența contabilă achiziții de mărfuri a căror proveniență nu este cunoscută, de la societăți cu comportament fiscal inadecvat, administrate, în unele cazuri de persoane care nu au putut fi identificate, cuantumul ridicat al prejudiciului evaluat", fără a arăta însă de ce acest comportament conturează pericolul sustragerii sau ascunderii patrimoniului.

Mai mult decât atât, organele fiscale nu au dovedit că operațiunile înregistrate nu au un conținut economic, că facturile au fost înregistrate în contabilitate doar în vederea sustragerii de la plata taxelor și impozitelor, fără a se fi achiziționat propriu-zis mărfurile arătate.

Or, în lipsa dovedirii participării societății într-un mecanism fraudulos cu societățile partenere, doar comportamentul inadecvat al acestora din urmă nu justifică măsura excepțională a indisponibilizării mărfurilor și bunurilor societății, așa cum în mod corect a arătat și prima instanță.

Nici cea de a doua critică a recurentei, cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, nu este fondată de vreme ce prin sentința recurată nu s-a instituit o astfel de obligație în sarcina pârâtelor.

Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și invocate de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală nu sunt incidente în cauză.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1 - 4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

În cauza de față aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare. Astfel, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A_FCT 6139 din 4 martie 2016 a fost emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța.

Recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați- prin mandatar procesual Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, a invocat la data de 31 mai 2016, pe cale de întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând care este emitentul actului atacat.

Prima instanță la termenul din 1 iunie 2016 prorogă discutarea acestei excepții și dispune introducerea în cauză a Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, iar la termenul următor pune în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța și dispune menținerea acestei părți în cauză, respingând implicit excepția. Însă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - prin mandatar procesual Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a rămas nesoluționată.

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stabilește cadrul procesual al litigiului de contencios administrativ, reglementând în detaliu categoriile de subiecte care pot avea calitate procesuală activă, persoanele ori entitățile care pot fi chemate în judecată, obiectul acțiunii, condițiile de exercitare a dreptului la acțiune, precum și limitele controlului judecătoresc asupra actelor administrative.

Cum actul administrativ atacat e fost emis de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, această parte dobândește calitate procesuală pasivă în litigiul ce tinde la anularea actului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că intimata pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați- prin mandatar procesual Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța nu are calitate procesuală pasivă în litigiul de față, critica din recurs fiind fondată.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin mandatar procesual Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva Sentinței civile nr. 147/CA din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința recurată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Se va respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 147/CA din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin mandatar procesual Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva Sentinței civile nr. 147/CA din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Respinge recursul formulat de recurentul - pârât Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 147/CA din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2019.

Procesat de GGC - LM