ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 41/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 41/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea Raportului de evaluare nr. x/25.07.2014 întocmit de Agenția Națională de Integritate.
1.2. Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 264 din 10 decembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității invocată de pârâtă ca neîntemeiată și a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva sentinței nr. 264 din 10 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinței atacate și, în urma rejudecării, pe fond, admiterea acțiunii și Raportului de evaluare nr. x/25.07.2014, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Criticile subsumate motivului de casare invocat, sunt, în ersență, următoarele:recurentul-reclamant susține, în esență, următoarele:
- în mod greșit, cu încălcarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, instanța de fond a reținut că reclamantul a avut calitatea de reprezentant al Comunei Cislău în Adunarea Generală a Asociaților în cadrul S.C. "B." S.R.L.. În realitate, conform adresei x/31.10.2011 emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului, recurentul deține calitatea de asociat reprezentant al Consiliului Local al Comunei Cislău în cadrul S.C. "B." S.R.L.
- recurentul-reclamant a semnat actul constitutiv al S.C. "B." S.R.L., în calitate de reprezentant al comunei Cislău, fiind delegat exclusiv pentru această operațiune prin H.C.L. nr. 25/31.05.2011, neavând însă mandat pentru a participa la Adunările Generale al acestei societăți.
- în mod greșit, instanța de fond a considerat lipsit de relevanță calitatea de operator regional al S.C. "B." S.R.L. apreciind că sintagma "interes local" din art. 87 alin. (1) lit. f) se referă și la societățile de interes regional. Or, calitatea de operator regional trebuia analizată în raport de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, coroborate cu cele ale art. 89 alin. (1) din aceeași lege și cu H.G. nr. 855/2008, conform cărora numai autoritățile administrației publice locale au competență în sensul înființării, organizării, coordonării și funcționării unui serviciu de utilitate publică.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând criticile formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este fondat, fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sub aspectul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, pentru considerentele arătate în continuare.
Argumente de fapt și drept
În condițiile în care circumstanțele litigiului dedus judecății au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul recursului, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, iar, în temeiul art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare invocate prin prisma criticilor formulate în contextul factual prezentat în sentința atacată.
În esență, criticile formulate de recurentul-reclamant vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 în contextul în care instanța de fond a reținut că dispozițiile respective sunt incidente și în ipoteza în care societatea comercială este de interes județean ori regional raportat la împrejurarea că reclamantul a exercitat concomitent, în perioadele reținute în raportul de evaluare, atât funcția de primar al Comunei Cislău, cât și calitatea de reprezentant al Comunei Cislău în cadrul adunării generale a acționarilor S.C. "B." S.R.L. Buzău.
Dispozițiile care reglementează situația de incompatibilitate reținută în privința recurentului-reclamant sunt cele ale art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, conform cărora:
"Art. 87. - (1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: […]
f) funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților de interes local reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți de interes național reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare."
În raport cu probatoriul administrat în fața primei instanțe, Înalta Curte reține următoarele:
- potrivit Hotărârii nr. 12 din 07 martie 2011 a Consiliului Local al Comunei Cislău s-a aprobat asocierea unității administrativ-teritoriale a comunei Cislău, alături de alte 6 unități administrativ-teritoriale din județul Buzău, în vederea înființării Asociației C. a localităților Cătina, Chiojdu, Calvini, Cislău, Viperești, Măgura și Unguriu, denumită "C."
- la data de 31.05.2011, Consiliul Local al comunei Cislău a adoptat Hotărârea nr. 25 din 31 mai 2011 privind aprobarea înființării unei societăți comerciale de drept privat - S.C. B. S.R.L., care, potrivit art. 2 din Hotărâre, va funcționa sub autoritatea "Asociației C. Valea Buzăului și Valea Chiojdului" și are 7 asociați, respectiv comunele Cătina, Chiojdu, Calvini, Cislău, Viperești, Măgura și Unguriu.
- conform Contractului de delegare a gestiunii activităților specifice serviciului de salubrizare nr. 23/30.11.2011 de la Consiliile locale ale celor 7 comune către S.C. B. S.R.L., această din urmă societate prestează serviciul de utilitate publică de salubrizare la nivelul celor 7 unități administrativ teritoriale membre ale "Asociației C. Valea Buzăului și Valea Chiojdului".
Din actul constitutiv al societății reiese că asociații sunt cele 7 comune prin Consiile Locale, reprezentate legal de primari, iar administrator este numit d-nul D., fără a fi nominalizați reprezentanții comunelor asociate cu drept de a participa la Adunarea Generală a Asociaților.
Din actele dosarului rezultă că recurentul-reclamant A. a fost numit membru al primei Adunări Generale a Asociației, ca reprezentant al comunei Cislău, numai prin Actul constitutiv al "Asociației C. Valea Buzăului și Valea Chiojdului", astfel încât, în mod greșit instanța de fond a reținut că acesta a reprezentat comuna Cislău în Adunarea Generală a S.C. "B." S.R.L., neexistând niciun înscris cu valoare juridică menit să ateste această situație.
Prin urmare, situația de incompatibilitate reținută prin raportul de evaluare contestat și care a fost supusă controlului de legalitate de către instanța de contencios administrativ, trebuie analizată prin raportare la funcția de primar al comunei Cislău pe care a deținut-o reclamantul și la calitatea de reprezentant al comunei Cislău în Adunarea Generală a "Asociației C. Valea Buzăului și Valea Chiojdului", și nu prin prisma așa- zisei calități de reprezentant al Comunei Cislău în Adunarea Generală a S.C. "B." S.R.L., deoarece, din tot ansamblul probator nu rezultă că reclamantul a exercitat în fapt sau în drept această din urmă atribuție.
Astfel fiind, analizând speța, în limitele situației de fapt și juridice corecte rezultate din probatoriul administrat, rezultă cu evidență faptul că S.C. "B." S.R.L. este constituită în integralitate din capitalul social al unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației C. Valea Buzăului și Valea Chiojdului " cu un capital social integral public, iar, potrivit obiectului de activitate, asigură gestiunea serviciului de salubrizare pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale, membre ale Asociației C..
În privința regimului juridic al respectivei societăți, în jurisprudența Înaltei Curți s-a reținut că "de esența funcționării operatorului regional este așadar gestionarea prin delegare a serviciului de salubrizare în mod eficient și la aceeași parametri calitativi tuturor membrilor asociației și nu în funcție de aportul acestora, interesul fiind unul comun regional nefragmentabil și mai ales nesubordonat intereselor locale pe care unul sau altul dintre membrii asociații l-ar putea avea", iar scopul societății este de a facilita "accesarea de către autoritățile publice a fondurilor europene în condiții specifice stabilite de către organismele europene abilitate, gestionarea în comun a serviciilor de utilități publice pe raza de competență a unităților administrativ teritoriale membre, precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării modernizării și/sau și dezvoltării după caz a sistemelor de utilității publice aferentă acestor servicii". Așadar, "instituția juridică a operatorului regional a sistemului public de salubrizare este distinctă de instituția juridică a societății comerciale de interes local, iar interesul propriu al primarului într-o astfel de entitate cu caracter regional însărcinată cu îndeplinirea unui serviciu public nu poate exista, din moment ce într-o astfel de entitate sunt reprezentate interesele fiecărui asociat din cadrul entității care a participat la capitalul entității respective, asociații participă în egală măsură în organele de conducere al acesteia și unitățile administrativ teritoriale asociate, exercită prin Asociația C., un control direct asupra operatorului regional, similar controlului pe care îl exercită asupra departamentelor proprii, cu influență dominantă asupra tuturor deciziilor strategice și/sau semnificative ale operatorului".
În consecință, contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că atât Asociația C., cât și S.C. "B." S.R.L" sunt operatori regionali, care activează într-un teritoriu ce excede interesului local al fiecărei unități administrativ-teritoriale ce are calitate de acționar, astfel că, în cauză, nu se poate reține existența situației de incompatibilitate reglementată de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
În realizarea rolului constituțional ce revine instanței supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte are în vedere practica sa anterioară, în care s-a reținut că primarul care deține calitatea de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunarea generală a acționarilor unei societăți comerciale - operator regional care asigură furnizarea sau prestarea serviciului ori activități de utilități publice pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale asociate, nu se află în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 (cu titlu de exemplu, deciziile nr. 163/2015, nr. 163/2015, nr. 431/2015, nr. 432/2015, nr. 473/2015, nr. 1908/2015, nr. 1339/2015, nr. 1410/2015, nr. 1970/2015, nr. 2147/2015, nr. 2180/2015, nr. 2181/2015, nr. 2183/2015 și nr. 3017/2015).
Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând litigiul în fond, va admite acțiunea și va anula raportul de evaluare contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 264 din 10 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată.
Admite acțiunea formulată de reclamantul A..
Anulează Raportul de evaluare nr. x/12.07.2014 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2017.