Decizia nr. 622/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2246/2015 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Integritate, a formulat contestație împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate și înregistrat sub numărul x din 24.09.2014.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2246 din 16 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și, în consecință, a anulat parțial raportul de evaluare nr. x/24.09.2014, în ceea ce privește conflictul administrativ de interese.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 2246 din 16 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Agenția Națională pentru Integritate a declarat recurs. Recursul este întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, și pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că soluția instanței de fond de anulare parțială a raportului de evaluare nr. nr. x/24.09.2014, în ceea ce privește conflictul de interese administrativ, este nelegală, întrucât motivarea acesteia este inexactă, respectiv insuficientă, existând astfel premisele unei situații de fapt confuze. Concret, instanța de fond nu a efectuat o cercetare suficientă a fondului cauzei, respectiv nu a stăruit, prin utilizarea tuturor mijloacelor legale, de a clarifica, respectiv de a stabili situația de fapt corectă în care s-a aflat reclamantul A. În opinia recurentei instanța de fond, în virtutea rolului său activ, trebuia să identifice, prin efectuarea unei adrese către Direcția de Evidentă Informatizată a Persoanei, dacă există două persoane cu același nume și prenume A. Așa cum se poate constata, prin motivarea dată, instanța de fond nu a arătat care sunt documentele din care rezultă eroarea privind persoana reclamantului A. Este de-a dreptul hilar că, instanța de fond nu a sesizat că cele declarate de acest martor trezesc o suspiciune, în sensul că acestea nu ar corespunde adevărului, sau cel puțin sunt contradictorii. Așadar, încă din iunie 2012, martorul B.-contabilă la S.C. C. S.A., conform propriei sale declarații, a recunoscut că i-a fost comunicată Hotărârea AGA din 01.06.2012 privind înlocuirea în comisia de cenzori a dl. A. și, deci a luat la cunoștință despre înlocuirea d-lui A. din funcția de cenzor la S.C. C. S.A. cu o altă persoană, având același nume și prenume, din cadrul aceleiași societăți comerciale, aspect deosebit de important pe care instanța de fond nu l-a cercetat. Hotărârea dată de instanța de fond a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 21 și art. 22 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului cu modificările și completările ulterioare, fiind fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. Or, hotărârea A.G.A. a S.C. C. S.A. din data de 01.06.2012 nu a fost înaintată O.N.R.C pentru a fi înregistrată în registrul comerțului, dovadă fiind că, potrivit adresei nr. x/2014 a O.N.R.C., reclamantul figurează în continuare ca cenzor al S.C. C. S.A., data ultimei prelungiri a mandatului fiind 01.02.2011, iar cea a expirării mandatului fiind 01.02.2014. Potrivit adresei de răspuns nr. x din 02.04.2014, comunicată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, singura persoană care figurează în calitate de cenzor la S.C. C. S.A este reclamantul A., și nu o altă persoană. În concluzie, nu poate fi reținută ca fondată motivarea instanței de fond în ceea ce privește hotărârea A.G.A. din data de 01.06.2012, întrucât, legiuitorul a prevăzut prin art. 22 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare că înregistrarea poate fi făcută și la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării.

Apărările formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data 11.12.2017, recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. Motivarea în fapt și în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției. Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin Raportul de evaluare nr. x/24.09.2014, recurenta a constatat că în privința intimatului A., manager al Spitalului Municipal Turnu Măgurele, s-au identificat elemente în sensul existenței unui conflict de interese, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Astfel, s-a reținut prin concluziile raportului că persoana evaluată a încălcat prevederile art. 180 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății deoarece Spitalul Municipal Turnu Măgurele, prin reprezentant manager A., a stabilit relații comerciale cu societatea comercială C. S.A., la care persoana evaluată deține funcția de cenzor începând cu data de 01.08.2005, iar veniturile obținute din funcția de cenzor, începând cu anul 2012, sunt în cuantum de aproximativ 2.532 RON. Din actele și lucrările dosarului a rezultat următoarele: - la data de 21 mai 2012, prin Dispoziția nr. 520/21.05.2012 a Primarului Municipiului Turnu Măgurele, recurentul a fost numit în funcția de manager interimar al Spitalului Municipal Turnu Măgurele; - la data de 1 iunie 2012, prin Hotărârii AGA a S.C. C. S.A., s-a hotărât următoarele: "Se înlocuiește în comisia de cenzori în urma cererii de retragere a acestuia, domnul A. (CNP x) cu domnul A. (CNP x)", hotărârea menționând că președintele CA, domnul D., este însărcinat cu ducerea la îndeplinire a hotărârii AGA și întocmirea formalităților la Oficiul Registrului Comerțului; - la data de 2 iulie 2012, prin Dispoziția nr. 156/02.07.2012 a Primarului Municipiului Turnu Măgurele, recurentul a fost numit în funcția de manager al Spitalului Municipal Turnu Măgurele; - la data de 28 februarie 2013, recurentul, în calitate de manager al Spitalului Municipal Turnu Măgurele, a încheiat cu S.C. C. S.A. contractul de furnizare de produse de panificație nr. 21/28.02.2013, pentru o perioadă de 10 luni, anume 28.02.2013 până la data de 31.12.2013; - la data de 30 decembrie 2013, recurentul, în calitate de manager al Spitalului Municipal Turnu Măgurele, a încheiat cu S.C. C. S.A. actul adițional nr. x la contractul de furnizare de produse de panificație nr. 21/28.02.2013, prelungind durata contractului până la 30.04.2014; - la data de 29 aprilie 2014, recurentul, în calitate de manager al Spitalului Municipal Turnu Măgurele, a încheiat cu S.C. C. S.A. contractul de furnizare de produse de panificație nr. x/30.04.2014, pentru o perioadă de 12 luni, cu începere de la 29.04.2014. - potrivit mențiunilor Oficiului Registrului Comerțului, recurentul, a fost numit cenzor al S.C. C. S.A. în data de 01.08.2005, ultima prelungire în funcție datând din 01.02.2011, mandatul urmând a expira la 01.02.2014. SC C. S.A. a precizat că suma de 875 RON până la concurența sumei de 1500 RON consemnată inițial în declarația informativă nr. x din 25.02.2013 a fost încasată de noul cenzor A., eroarea aparținând serviciului financiar contabil, care nu a operat în declarațiile informative CNP-ul noului cenzor A. Datorită acestei erori a identității de nume a celor doi, vechiul și noul cenzor, a fost necesară emiterea unei declarații rectificative apărută în luna noiembrie 2014. Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat ca fiind dovedită starea de fapt invocată de reclamant, privind încetarea calității sale de cenzor în anul 2012, astfel că - la momentele de referință ale încheierii contractelor imputate, februarie 2013, decembrie 2013, respectiv aprilie 2014 - acesta nu mai avea calitatea de cenzor. Potrivit art. 180 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: "Constituie conflict de interese deținerea de către manager persoană fizică, manager persoană juridică ori reprezentant al persoanei juridice de părți sociale, acțiuni sau interese la societăți comerciale ori organizații nonguvernamentale care stabilesc relații comerciale cu spitalul la care persoana în cauză exercită sau intenționează să exercite funcția de manager. Dispoziția de mai sus se aplică și în cazurile în care astfel de părți sociale, acțiuni sau interese sunt deținute de către rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei în cauză". Potrivit art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului: "(1) Înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicație, acolo unde legea dispune astfel. (2) Persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceștia". Dovada existenței a două persoane cu numele de A. a fost făcută în fața instanței de fond cu copiile certificate ale actelor de stare civilă și ale cărților de identitate pentru cele două persoane. Înalta Curte apreciază că față de existența acestor documente la dosarul cauzei, ar fi fost inutil ca instanța de fond să facă demersuri la Direcția de Evidență Informatizată a Persoanei. Din declarația martorei B., contabilă la S.C. C. S.A., rezultă că eroarea în care s-a aflat a fost generată de potrivirea de nume și prenume al celor doi cenzori, astfel că instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond a realizat o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legii numărul 26/1990. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.