ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 968/2018

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat suspendarea executării următoarelor decizii fiscale, vizând obligația bugetară impozit pe profit și accesorii la această obligație, până la pronunțarea primei instanțe. 1. Decizia nr. 607/EV2/15.03.2017 (înregistrată și la nr. 221/19.12.2016) referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere în cuantum de 34.495.427 RON dobânzi și 4.192.299 RON penalități calculate la impozitul pe profit.

Deciziile de impunere privind obligațiile stabilite în urma corecțiilor fiscale ce corectează Decizia nr. 607/EV2/15.03.2017, prin stabilirea unor diferențe in minus: a) Decizia nr. 608/EV2/15.03.2017 privind suma de 483.117 RON, obligație înregistrată eronat și sumă corectată, b) Decizia nr. 609/EV2/15.03.2017 privind suma de 616.687 RON obligație înregistrată eronat și sumă corectată, c) Decizia nr. 610/EV2/15.03.2017 privind suma de 999.616 RON obligație înregistrată eronat și suma de 25.809 RON obligație corectată.

Deciziile de impunere privind obligațiile stabilite în urma corecțiilor fiscale ce corectează Decizia nr. 607/EV2/15.03.2017, prin stabilirea unor diferențe in plus: d) Decizia nr. 611/EV2/15.03.2017 privind suma de 4.459 RON, e) Decizia nr. 612/EV2/15.03.2017 privind suma de 6.645 RON, f) Decizia nr. 613/EV2/15.03.2017 privind suma de 1.072.555 RON, g) Decizia nr. 614/EV2/15.03.2017 privind suma de 809.021 RON, h) Decizia nr. 615/EV2/15.03.2017 privind suma de 39.989 RON, i) Decizia nr. 616/EV2/15.03.2017 privind sumele de 37.743 RON dobândă și 23.503 RON penalitate de întârziere, j) Decizia nr. 617/EV2/15.03.2017 privind sumele de 75.688 RON dobândă și 47.132 RON penalitate de întârziere, k) Decizia nr. 618/EV2/15.03.2017 privind sumele de 206.677 RON dobândă și 124.116 RON penalitate de întârziere.

Decizia nr. 620/EV2/15.03.2017 (înregistrată și la nr. 211/15.03.2017) referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere în cuantum de 13.798 RON dobânzi și 7.750 RON penalități calculate la obligații bugetare reprezentând: impozit pe veniturile din salarii, impozit pe veniturile realizate în Romania de persoane juridice nerezidente, dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA, contribuția de asigurări sociale datorată de angajator, contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator, contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator, contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați, contribuția angajatorilor pentru Fondul de garantare pentru plata creanțelor sociale, Contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator, contribuții pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice sau fizice, impozit pe construcții. 1.2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2637 din 27 iunie 2017, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca nefondată. 1.3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, rejudecând cauza, admiterea cererii de suspendare a executării deciziilor emise de pârâtă. În argumentarea recursului, s-au arătat următoarele: Prima instanță nu a analizat aparența de nelegalitate a actelor administrative contestate, limitându-se a concluziona că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat întrucât în acest cadru procesual limitat nu poate să verifice corectitudinea motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă. Se susține că instanța trebuia să verifice aparența dreptului, fiind suficient să constate existența unui simplu dubiu asupra legalității actelor administrative pentru ca prezumția de legalitate a deciziilor contestate să fie înlăturată. Dubiul evident asupra nelegalității acestor decizii rezultă din împrejurarea că obligațiile fiscale principale sunt constatate prin hotărâri judecătorești anterioare ca prescrise la executare, că obligațiile fiscale principale au fost achitate la timp, recurenta reclamantă identificând în acest sens instrumentele de plată corespunzătoare fiecărei plăți, că instanțele de judecată au stabilit cu putere de lucru judecat că emiterea unor decizii de calcul accesorii pentru obligații achitate la scadență este nelegal și că ANAF nu a respectat ordinea de stingere a crențelor fiscale. Se mai susține că dreptul organului fiscal de a calcula accesorii la debitul de 16.915.950 RON este prescris, întrucât baza impozabilă s-a născut în 2002, așa încât nu mai putea calcula în anul 2017 accesorii pentru o perioadă de 15 ani, și că obligațiile fiscale stabilite prin Decizia nr. 8/2008 au fost suspendate pe perioada 01.04.2008 - 13.11.2013, așa încât în această perioadă nu curg accesorii. În ceea ce privește iminența producerii unui prejudiciu, s-a susținut că instanța de fond nu a mai analizat îndeplinirea acestei condiții, constatarea ei fiind considerată de prisos în contextul nereținerii cazului bine justificat. Recurenta susține că și această condiție rezultă că ar fi îndeplinită, întrucât cuantumul sumelor impuse suplimentar este semnificativ, executarea silită a acestora este iminentă, că indisponibilizarea sumei de aproximativ 10 mil. EUR este de natură a crea reclamantei imposibilitatea onorării obligațiilor sale comerciale și angajarea răspunderii sale contractuale în raport cu partenerii săi. 1.4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. 1.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 noiembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianuarie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 2.1. Înalta Curte reține că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prev. art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, constatând neîndeplinirea condiției referitoare la aparența de nelegalitate a actului atacat, aspect ce a făcut de prisos analiza îndeplinirii condiției iminenței producerii unei pagube. Prin cererea cu care a fost învestită instanța de fond, recurenta -reclamantă a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării mai multor decizii de impunere, identificate în prima parte a considerentelor acestei hotărâri, emise de intimata-pârâtă. Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. În conformitate cu art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004 cazul bine justificat este reprezentat de împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Actul administrativ este emis sub auspiciile legalității, beneficiind de prezumția acestei calități, care constituie și premisa executabilității sale din oficiu, fără vreo formalitate prealabilă. Suspendarea executării actului administrativ este o măsură de excepție care intervine și poate fi acordată numai atunci când persoana vătămată prin efectele sale, invocă și dovedește o îndoială puternică a legalității sale, aproape de natura evidenței și că acesta prin dispozițiile sale ar produce pagube grave, dificil de reparat în patrimoniul celui vătămat. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Sub acest aspect, instanța de control judiciar reține că în cauza dedusă judecății, reclamanta recurentă nici prin cererea adresată primei instanțe și nici prin motivele de recurs nu a făcut dovada cazului bine justificat, deoarece aceasta nu a invocat împrejurări de fapt sau de drept, care, fără a tinde a analiza în fond cauza, să poată crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului și să justifice intervenția de excepție a măsurii solicitate. Aspectele relevate, referitoare la existența cazului bine justificat, invită instanțele la o analiză complexă a intervenției prescripției executării creanțelor fiscale principale și a efectelor acesteia asupra calculării accesoriilor aferente, a pretinsei stingeri prin plată a altor debite, a prescripției dreptului organului fiscal de a emite decizie de impunere pentru obligații accesorii, aspecte care pot fi cercetate și a li se da relevanța legală, numai în litigiul privind anularea acestor acte administrative, după administrarea unui probatoriu complet și adecvat, așa cum a reținut instanța de fond. Constatarea dubiului asupra legalității actelor administrative nu rezultă din cantitatea criticilor aduse acestora, ci de calitatea lor, respectiv de aparența neregularităților săvârșite în procedura de pregătire, întocmire și adoptare a acestor acte administrative, care trebuie să rezulte dintr-o analiză sumară a evidențelor relevate, și care nu implică o analiză a nelegalității intrinseci a acestor acte și a efectelor lor. Cele două condiții prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru intervenția de excepție a măsurii suspendării actului administrativ sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, așa încât constatarea neîndeplinirii unei condiții este suficientă pentru respingerea luării unei asemenea măsuri și scutește, în consecință, Înalta Curte de a analiza îndeplinirea celei de a doua, așa încât nu se poate concluziona că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile. 3.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.