ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.03.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 934/2018

HOTĂRÂRE
07.03.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 934/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 3081/28.01.2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 24.11.2014 și înregistrat la AFIR sub nr. x/2014, precum și suspendarea executării titlului de creanță până la soluționarea definitivă a cauzei.

La termenul din 23.09.2015, reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanței bugetare, instanța luând act de această renunțare.

Prin sentința civilă nr. 2513 din 07 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., a anulat Decizia privind soluționarea contestației nr. 3081/28.01.2015 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sub nr. x/2014.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat, în esență, că - deși există elemente care creează o suspiciune privind o posibilă coordonare între societatea reclamantă și S.C. B. S.R.L. - totuși aceste elemente sunt reduse ca număr și pot avea și explicația existenței doar a unei simple relații comerciale realizată între două societăți autonome, motiv pentru care nu se poate reține ca fiind dovedit faptul că ar fi fost create în mod artificial condiții de eligibilitate cu scopul de a se obține un avantaj necuvenit și obținerii sprijinului financiar nerambursabil.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare a arătat că, din analiza dosarelor de achiziții depuse de către beneficiar, s-a constatat faptul că, în componența comisiei de evaluare pentru achiziția de bunuri și servicii se regăsesc numita C. - consilier/expert - angajată la S.C. B. S.R.L. cu norma de 2 ore/zi și la S.C. A. S.R.L. cu norma de 2 ore/zi și numitul D. - angajat ca director comercial al S.C. A. S.R.L. și asociat al S.C. B. S.R.L.

Rezultă că legăturile existente intre cele doua societăți conduc la suspiciunea ca au fost create condiții artificiale necesare obținerii finanțării nerambursabile, in scopul creării unui avantaj nejustificat care contravine obiectivelor schemei de ajutor, cele doua societăți funcționând de comun acord și desfășurându-și activitatea pe același segment de piață.

Astfel, S.C. A. S.R.L. a fost înființată artificial, acționarul unic și administratorul acesteia fiind numit formal, beneficiarul real al proiectelor finanțate prin Program FEADR fiind S.C. B. S.R.L. SRL, reprezentata convențional de către numitul E., care coordonează activitatea desfășurata de S.C. A. S.R.L. Crearea de condiții artificiale de eligibilitate in vederea obținerii finanțării nerambursabile contravine obiectivelor măsurii 312 - Program FEADR, printre care și obiectivul general și anume dezvoltarea durabila a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, in scopul creșterii locurilor de munca și a veniturilor adiționale.

Art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a Eco-condiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală trebuie interpretat în sensul că aceste condiții de punere în aplicare a textului de lege necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv/elemente care, în aprecierea subscrisei, sunt prezentate în titlul de creanță contestat.

Potrivit primului dintre aceste elemente, respectiv elementul obiectiv, este necesar să se identifice împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă, rezultând astfel că este obligația autorității să demonstreze că în fapt beneficiarul/beneficiarii proiectului/proiectelor supus/supuse controlului nu poate/pot atinge obiectivul măsurii accesate.

Potrivit celui de al doilea element, respectiv elementul subiectiv, este necesar să se identifice elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate, rezultând astfel că este necesară identificarea elementelor de legătură dintre beneficiar/beneficiari și alte entități juridice implicate (acei indicatori menționați în Nota directoare pentru Auditori nr. 22) care să arate modalitatea concertată a beneficiarilor cu scopul clar de a eluda normele legale și procedurale în vederea obținerii finanțării nerambursabile.

În acest sens, sunt relevante aspectele constatate în procesul-verbal nr. x, respectiv: faptul că S.C. A. S.R.L. are sediul social, precum și locul de parcare a utilajelor in Sat Dragalina, Comuna Dragalina, Jud. Călărași in baza Contractului de comodat nr. x/08.12.2009 incheiat cu S.C. B. S.R.L., reprezentată convențional de către numitul E.

De asemenea, conform contractelor de prestări servicii și facturilor fiscale înfățișate pentru perioada 2011 - 2014, S.C. A. S.R.L. a prestat servicii in proporție de 90,64% din totalul prestațiilor către S.C. B. S.R.L.

Totodată, din documentele primite de la I.T.M. Dâmbovița se constată că angajații societății S.C. A. S.R.L. provin in totalitate de la societatea S.C. B. S.R.L.

Avantajul necuvenit, care contravine obiectivelor măsurii accesate, obținut de beneficiar rezultă din analiza și coroborarea indicatorilor mai sus menționați și pe baza a diverse dovezi materiale rezultă evident că societatea nu reprezintă o microîntreprindere de sine-stătătoare, aptă să realizeze obiectivul general al măsurii 312 (elementele obiective) - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă și de a consolida astfel structura economică în zona rurală (Art. 52 (a)(ii) din Regulamentul CE nr. 1698/2005), ci o societate care are scopul clar de a obține în mod artificial sprijin financiar nerambursabil, deoarece nu se poate considera că s-a consolidat structura economică în zonă, în condițiile în care relațiile comerciale s-au desfășoară într-o proporție covârșitoare (90%) între beneficiar și o entitate juridică aparent legată de aceasta.

Mai mult decât atât, obiectivul specific obliga microîntreprinderea la prestarea de servicii către populația rurală, populație care lipsește cu desăvârșire din activitatea beneficiarului, rezultând astfel că obiectivele măsurii nu au fost atinse.

Este evident că elementele identificate în cuprinsul titlului de creanță analizate individual nu atrag atenția asupra existenței vreunei nereguli în implementarea proiectelor, însă coroborate și analizate simultan și comparativ, conduc la suspiciunea de creare de avantaj nejustificat.

De asemenea, relevant în prezenta cauză, în ceea ce privește legătura dintre societăți și modalitatea în care societățile pot fi considerate legate, este o altă interpretare obligatorie a CJUE, respectiv Cauza C-110/13, hotărârea din 27 februarie 2014, HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben.

Prin urmare, modalitatea în care asociații entităților juridice au concertat la implementarea proiectului dovedește pe deplin existența "grupului" economic și astfel, a neregulii identificate.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A susținut că, potrivit definiției termenului de "condiții artificiale" dat prin hotărârea obligatorie pronunțata de Curtea Europeana de Justiție in cauza C-434/12, potrivit celui de al doilea element, respectiv elementului subiectiv, este necesar sa se identifice elementele de proba obiective care permit să se concluzioneze că prin crearea in mod artificial a condițiilor necesare pe a beneficia de plata in temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plați a urmărit in exclusivitate sa obtina un avantaj care contravine schemei menționate.

Instanța de fond a reținut corect că o astfel de probă nu a fost făcuta, astfel incat nu se poate retine ca persoanele care dețin controlul celor doua societăți sunt aceleași sau că aceleași persoane care controlează S.C. B. S.R.L. ar beneficia de veniturile obținute de intimată.

Intimata reclamantă susține că este o societate de-sine-stătătoare, obține profit propriu din desfășurarea activităților non-agricole, prestând servicii de mecanizare in zona rurala și nu au fost create condiții artificiale, iar de veniturile sale nu beneficiază S.C. B. S.R.L.

Obiectivul Măsurii 312, acela de diversificare a economiei rurale prin infiintarea și dezvoltarea microintreprinderilor in scopul promovării spiritului antreprenorial și consolidării economiei, a fost atins, având in vedere faptul ca societatea intimată desfășoară activitățile de prestări servicii non-agricole, a creat și menținut locurile de munca asumate prin proiect, a obținut profit propriu.

Cât privește susținerea recurentei în sensul că nu se poate considera ca s-a consolidat structura economica in zona, in condițiile in care relațiile comerciale s-au desfasurat intr-o proporție covârșitoare (90%) intre beneficiar și o entitate juridica aparent legata de aceasta.

Asa cum a reținut și instanța de fond, intimata a avut un număr de 21 de angajați, iar existenta a 5 angajați "care provin de la S.C. B. S.R.L. poate fi explicata, nu numai prin existenta unei coordonări deliberate intre cele doua societăți in scopul obținerii ilicite de fonduri europene, ci și prin piața de munca redusa din zona respectiva sau doar pe existenta unei relații de colaborare intre doua societăți comerciale autonome".

Prin încheierea de ședință din 12.12.2017, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului a fost administrată proba cu înscrisuri noi (situația profitului societății pe ultimii trei ani, practică judiciară și o decizie a AFIR, într-o cauză asemănătoare), la solicitarea intimatei reclamante.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se critică motivarea judecătorului fondului în sensul că intimata reclamantă nu ar fi creat condiții artificiale, se constată că, într-adevăr, în mod greșit prima instanță nu a reținut întrunirea elementelor subiectiv și obiectiv la care se referă hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-434/12 Slancheva, respectiv existența indicatorilor de fraudă menționați în Nota directoare pentru auditori nr. 22 din data de 10.10.2013 emisă de Comisia Europeană - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.

Astfel, elementele identificate și redate în cuprinsul procesului-verbal contestat reprezintă criterii suficiente pentru a aprecia că societatea intimată reclamantă nu a acționat în mod autonom în sensul Regulamentului, ci coordonat cu S.C. B. S.R.L., creând condiții artificiale pentru obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, cu consecința că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu a putut fi atinsă.

În speță, activitatea ce urma a fi realizată de către intimata reclamantă, urmare a implementării proiectului, trebuia să fie una de prestări servicii non-agricole, contribuind astfel la diversificarea activităților de acest gen in mediul rural, la promovarea ocupării forței de munca, precum și la consolidarea potențialului uman, factori de natură a a creste atractivitatea investițiilor in mediul rural.

Nici obiectivul general al Măsurii 312 (în cadrul căreia s-a acordat finanțarea), constând în dezvoltarea durabila a economiei rurale prin încurajarea activităților non agricole, in scopul creșterii numărului de locuri de munca și a veniturilor adiționale și nici obiectivul specific, de a crea și diversifica serviciile pentru populația rurală prestate de către micro - întreprinderi, nu au fost însă atinse, de vreme ce societatea intimată prestează activitate preponderent (peste 90%) la o singură societate (B. SRL), al cărui asociat D. este angajat ca director comercial la societatea intimată reclamantă, în timp ce reprezentantul convențional (asociat și administrator) al B. S.R.L., E., controlează și activitatea societății intimate.

De asemenea, societatea intimată are salariați comuni (part-time) cu societatea B. S.R.L., în legătură cu care s-a reținut că a acționat concertat, fiind fracționate, practic, locuri de muncă între societățile implicate, pentru a crea aparența înființării unui anumit număr de locuri de muncă, iar acțiunea fiind facilitată de faptul că societatea intimată iși are sediul social și locul de parcare a utilajelor in Sat Dragalina, Comuna Dragalina, Jud. Călărași, unde S.C. B. S.R.L. are sediu secundar și in baza unui contract de comodat incheiat cu aceasta din urmă .

De altfel, intimata reclamantă nu a contestat situația de fapt constatată prin actul administrativ contestat, ci a susținut doar că aceasta nu reprezintă o situație de creare de condiții artificiale în sensul art. 4 din Regulament.

Investiția a cărei beneficiară este intimata reclamantă este folosită, de fapt, în relație cu cealaltă societate care a beneficiat anterior de finanțare, a accesat din nou fondurile europene, dar a reziliat apoi contractul de finanțare, în contextul în care și-a atins scopul prin intermediul societății reclamante.

În acest sens, trebuie amintit că depășirea pragului de minimis nu se raportează doar la propriul proiect (care n-ar fi fost, evident, aprobat, dacă depășea pragul respectiv), ci la valoarea fondurilor accesate de societățile între care s-a fracționat deliberat investiția vizată.

Nu pot fi primite apărările intimatei-reclamante referitoare la faptul că este o societate de-sine-stătătoare, obține profit propriu din desfășurarea activităților non-agricole, prestând servicii de mecanizare in zona rurală.

Obținerea de profit propriu nu a fost luată în discuție, ci împrejurările - relevante în cauză - privind beneficiarul real al finanțării nerambursabile și modul în care aceasta a fost obținută.

Însușindu-și automat opinia subiectivă a intimatei reclamante, instanța de fond a considerat fără temei că împrejurările referitoare la prestarea activității preponderent către S.C. B. S.R.L., precum și la salariații comuni sau proveniți de la aceasta pot fi explicate rezonabil prin "existența unei relații de colaborare între două societăți autonome".

Or, în condițiile în care cele două societăți în discuție au obiect de activitate similar și acționează pe aceeași piață relevantă, ar fi trebuit să existe competiție, ideea unei simple "relații de colaborare" care s-a concretizat în modul descris mai sus, nefiind evident una sustenabilă.

În acest context, este de observat faptul că judecătorul fondului a ignorat jurisprudența CJUE (îndeosebi hotărârea din 27 februarie 2014, pronunțată în Cauza C-110/13 HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben) invocată de recurenta pârâtă, prin care s-a decis, în interpretarea art. 3 alin. (3) din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă - din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi - că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economica unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă, și de asemenea că se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.

Referitor la înscrisurile noi depuse în recurs, Înalta Curte consideră că, având în vedere competența instanței de contencios administrativ de a exercita controlul de legalitate asupra actelor administrative cu care este învestită în mod concret, este irelevant aspectul invocat de intimata reclamantă referitor la soluțiile diferite pe care instanțele de judecată sau AFIR le-au dat altor contestații (judiciare sau administrative, după caz), mai ales în condițiile în care în prezenta cauză nu s-a dovedit un exces de putere cu care ar fi acționat recurenta în emiterea procesului-verbal și a deciziei contestate.

În speță, pe baza probelor administrate și a prevederilor regulamentare și jurisprudențiale, rezultă că sunt întrunite condițiile pentru a se reține că societățile menționate de autoritatea recurentă au creat, într-adevăr, în mod artificial condițiile necesare pentru a obține finanțare nerambursabilă peste plafonul regulamentar, deci în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce reieșea cu evidență din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și, casând sentința recurată, va respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 2513 din 7 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2713/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.0
ÎCCJ 2018-05-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1797/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminis
ÎCCJ 2019-05-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2644/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administ
ÎCCJ 2018-01-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 21/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admi
ÎCCJ 2018-10-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3443/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015,
Sursă