ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 540/2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu o cerere de recurs împotriva Deciziei civile nr. 513/A din 31 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2014.

La 31 mai 2018 recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și ale art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Cererea a fost precizată și completată la 18 septembrie 2018.

Prin cererea de completare a excepției de neconstituționalitate a arătat că prevederile care fac obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale sunt criticate și sub componenta Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată în dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. x/2018, privind aplicabilitatea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017.

Prin Încheierea din 14 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2014, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în ceea ce privește prevederea "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 în ceea ce privește prevederea "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv" cât și a prevederii "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" și art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 în ceea ce privește prevederea "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, invocată de recurentul-pârât A. în Dosarul nr. x/2014.

În termen legal, A. a declarat recurs împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2014, solicitând instanței admitea recursului, casarea hotărârii atacate, cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe sau, după caz, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fond, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în ceea ce privește prevederea "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 în ceea ce privește prevederea "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv" cât și a prevederii "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" și art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 în ceea ce privește prevederea "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

În motivare, recurentul susține, în esență, că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și procesual aplicabile, respectiv cu încălcarea regulilor de procedură referitoare la regimul juridic al excepției de neconstituționalitate și a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În opinia recurentului, sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Aceasta întrucât, susține recurentul, s-a invocat neconstituționalitatea unor dispoziții legale; dispozițiile legale, sub aspectul aplicării legii în timp și inclusiv în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 454/2018, sunt "în vigoare" în ceea ce privește aplicabilitatea în prezenta cauză, acesta fiind sensul de fond al sintagmei "în vigoare" dispozițiile legale au legătură cu soluționarea cauzei, cu atât mai mult cu cât recursul în Dosarul nr. x/2014 a fost respins ca inadmisibil tocmai în aplicarea dispozițiilor criticate; excepția este ridicată de una dintre părți.

Totodată, apreciază că inadmisibilitatea cererii de sesizare pentru motivul constatării acelorași dispoziții legale criticate printr-o "decizie anterioară" a Curții Constituționale, are în vedere exclusiv situația în care respectiva "decizie anterioară" este aplicabil și general obligatorie în pricina în care se ridică, ceea ce nu este cazul în speță.

În ceea ce privește ultima condiție de admisibilitate (pentru care, de altfel, s-a ridicat "o componentă autonomă a excepției de neconstituționalitate") reglementarea și interpretarea ei prezintă un vădit caracter discriminatoriu, încalcă accesul liber la justiție în condițiile tratamentului egal și încalcă garanțiile procesului echitabil, astfel cum sunt recunoscute atât în dreptul intern, cât și de art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Intimata-reclamantă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului, solicitând admiterea excepției și, în consecință, respingerea recursului ca tardiv formulat. Pe fondul recursului, a solicitat, în esență, respingerea acestuia, ca nefondat.

La termenul din 19 martie 2019, intimata a precizat expres că înțelege să nu mai susțină excepția tardivității recursului invocată prin întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Preliminar, deși recurentul nu și-a încadrat criticile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., se constată că anumite critici pot fi încadrate în pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Nu pot fi primite susținerile recurentului vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, fiind nefondate criticile vizând încălcarea sau aplicarea greșită a textului legal menționat.

În raport cu criticile formulate, se impune precizarea că, în concret, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial (...)" . Totodată, conform art. 29 alin. (3) din aceeași lege: "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale (...)."

Astfel, din analiza dispozițiilor legale menționate rezultă că, pentru a putea fi admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: legea, ordonanța sau dispoziția legală la care se referă excepția de neconstituționalitate să fie în vigoare, să aibă legătură cu soluționarea cauzei, iar dispozițiile ce formează obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Deși nu soluționează, în concret, excepția de neconstituționalitate, instanța de judecată se alătură controlului de constituționalitate prin verificarea pe care o face în raport cu îndeplinirea condițiilor formale de sesizare a Curții Constituționale.

În acest context, prin încheierea atacată s-a amintit în mod corect că instanța de judecată nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, instanța verificând numai admisibilitatea acesteia.

Este de reținut că instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să aplice prevederile legale de mai sus în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Selectarea numai acelor excepții de neconstituționalitate, ce pot forma obiectul controlului de constituționalitate, este imperios necesară de a fi îndeplinită de instanța de judecată ce poate hotărî doar asupra oportunității de sesizare a Curții Constituționale.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a unui text care nu mai este în vigoare, nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de legea specială, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de C. în Dosarul nr. x/2014 și de D. și E. în Dosarul nr. x/2013 ale Curții de Apel Brașov, secția civilă, constatându-se că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Prin urmare, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, raportat la prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în mod legal s-a reținut inadmisibilitatea acesteia, având în vedere că prin decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Odată admisă excepția de constituționalitate a unui text de lege, Curtea Constituțională nu mai poate reanaliza aceeași excepție, devenind incidente dispozițiile art. 147 alin. (1) și (2) din Constituție, potrivit cărora:

"Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale."

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, cu referire la cererea de completare a excepției de neconstituționalitate în sensul că prevederile care fac obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale sunt criticate și sub componenta Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată în dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2018, privind aplicabilitatea efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, s-a reținut cu justețe că acestea nu sunt îndeplinite sub aspectul că excepția trebuie să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, pentru a putea face obiectul controlului instanței constituționale.

Așa fiind, s-a reținut în mod legal că art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate, astfel că, neîndeplinirea uneia dintre ele, cum e cazul în speță, atrage respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că încheierea recurată este la adăpost de orice critică, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2019.

Procesat de GGC - LM