ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2208/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Harghita, secția civilă, la data de 28 septembrie 2017, reclamantul A., prin reprezentant, a chemat în judecată pe pârâții Garda Forestieră Suceava, prin reprezentant legal, și Ministerul Apelor și Pădurilor, prin ministru, solicitând instanței să dispună anularea actului administrativ nr. x/17.05.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Suceava și-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2015 și, în consecință, să dispună următoarele: obligarea în solidar a pârâților de rând 1 și 2 la plata sumei de 28.897,75 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 90,84 ha, situate în tipul funcțional T I/T II, pe întreaga perioadă a anului 2015, cu titlul de compensații/ajutoare de stat aferente anului 2015; obligarea în solidar a pârâților de rând 1 și 2 la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 28.897,75 RON, începând cu data de 9.05.2017 și până la plata efectivă a debitului; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Hotărârea Tribunalului Harghita, secția civilă

Prin sentința civilă nr. 112 din 30 ianuarie 2018 a Tribunalului Harghita, secția civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut faptul că în cauza de față criteriul care operează la stabilirea competenței materiale este cel al autorității publice chemate în judecată, întrucât acțiunea vizează refuzul autorității publice pârâte de acordare a despăgubirilor solicitate, iar autoritatea chemată în judecată se încadrează în categoria autorităților publice centrale, pentru care dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc competența în favoarea Curții de Apel.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 91 din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în cauză competența urmează a fi stabilită prin raportare la petitul principal al acțiunii care este reprezentat de cererea de anulare a adresei arătate, aceasta reprezentând actul apreciat de reclamant ca fiind refuzul nejustificat de acordare a unor drepturi.

Așadar, faptul că reclamantul a formulat acțiunea și în contradictoriu cu o autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură, respectiv Ministerul Apelor și Pădurilor, cu solicitarea obligării celor doi pârâți, în solidar, la plata ajutorului de stat pentru anul 2015, cu dobândă și cheltuieli de judecată, nu are relevanță sub aspectul analizat - acela al competenței.

Astfel, s-a arătat că în materia contenciosului administrativ competența este expres stabilită de legiuitor prin raportare la actul administrativ emis, tocmai în considerarea faptului că acesta este obiectul acțiunii în contencios administrativ, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A apreciat Curtea că o acțiune vizând despăgubiri nu poate fi avută în vedere decât ca cerere accesorie unei acțiuni ce vizează legalitatea unui act administrativ, relevante fiind în acest sens prevederile amintite, coroborate cu prevederile art. 18 alin. (1) și (3) din același act normativ. Or, potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., "cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești

II. Decizia ICCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ a Tribunalului cu o acțiune ce are ca obiect anularea actului administrativ nr. x/17.05.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Suceava și-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2015 și, în consecință, să dispună următoarele: obligarea în solidar a pârâților de rând 1 și 2 la plata sumei de 28.897,75 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art. 10, competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ atipic emis de o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.

În considerarea specificului cererilor formulate în materia contenciosului administrativ, acțiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecință a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de față Garda Forestieră Suceava, autoritate publică locală.

Pe de altă parte, chemarea în judecată a Ministerului Apelor și Pădurilor, autoritate publică centrală, nu poate determina schimbarea competenței materiale, având în vedere și dispozițiile H.G. nr. 861/2009, potrivit cărora documentația pentru acordarea alocațiilor bugetare se transmite de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură către direcția care gestionează bugetul din cadrul acestei autorități, sumele necesare decontării fiind transmise de către direcția care gestionează bugetul din cadrul autorității publice centrale, către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

În acest sens este și Soluția de principiu adoptată în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 7 mai 2018, potrivit căreia:

"În acțiunile introduse de Asociațiile Composesorale în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor și Gărzile Forestiere județene, prin care se solicită anularea adreselor prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare competenta de soluționare a cauzei se stabilește în favoarea tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de capătul de cerere principal - anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră".

Prin urmare, competența materială a instanței de contencios administrativ este dată de ierarhia autorității publice emitente a actului administrativ supus controlului de legalitate.

Înalta Curte reține că faptul chemării în judecată a unei autorități publice de nivel central în solidar cu pârâta emitentă a actului atacat nu atrage competența Curții de Apel, întrucât competența este dată de obiectul cauzei dedus judecății și acesta vizează atacarea unui act administrativ emis de o autoritate publică de nivel local.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Suceava și Ministerul Apelor și Pădurilor în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2018.