ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1415/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea în contencios administrativ și fiscal înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. x/02.05.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Garda Forestieră Brașovși Ministerul Apelor și Pădurilor solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea actului administrativ nr. x/03.04.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Brașov și-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2017 și, în consecință, să dispună următoarele: obligarea în solidar a pârâților de rând 1 și 2 la plata sumei de 91.084,07 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 403,10 ha, situate în tipul funcțional T II, pe întreaga perioadă a anului 2017, cu titlul de compensații/ajutoare de stat aferente anului 2017; obligarea în solidar a pârâților de rând 1 și 2 la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 91.084,07 RON, începând cu data de 24.3.2017 și până la plata efectivă a debitului; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința 2330 din 5 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Harghita s-a admis excepția de necompetență materială, invocată de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș.

Pentru a pronunța această soluție, instanța, în contextul reținerii faptului că art. 1 alin. (3), art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/20103 și art. 97 alin. (1) din Codul Silvic nu conferă compensațiilor la plata cărora reclamanta se consideră îndreptățită caracterul de contribuții în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a apreciat că la stabilirea competenței materiale în prezenta cauză operează criteriul autorității publice chemate în judecată.

Astfel, având în vedere că într-unul dintre capetele de cerere se pretinde obligarea autorității publice centrale - Ministerul Apelor și Pădurilor - să efectueze o operațiune administrativă de plată a unor sume de bani, s-a constatat că instanța competentă material și teritorial să soluționeze litigiul este Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința nr. 30 din 26 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetentei materiale invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

S-a constatat intervenit conflict negativ de competență.

S-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel, în contextul enunțării prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a reținut că, din coroborarea prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că obiectul acțiunii în contencios administrativ este constituit în principal dintr-un act administrativ fie tipic, fie asimilat, iar petitul de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul susține că nu le-a putut recolta în calitate de proprietar este accesoriu celui care vizează refuzul Gărzii Forestiere Brașov concretizat în adresa în discuție, competența urmând a fi stabilită prin raportare la petitul principal al acțiunii care este reprezentat de cererea de anulare a adresei, aceasta reprezentând actul apreciat de reclamant ca fiind refuzul nejustificat de acordare a unor drepturi.

S-a mai reținut că împrejurarea că reclamantul a formulat acțiunea și în contradictoriu cu o autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură, respectiv Ministerul Apelor și Pădurilor, cu solicitarea obligării celor doi pârâți, în solidar, la plata ajutorului de stat pentru anul 2017, cu dobândă și cheltuieli de judecată, nu are relevanță sub aspectul analizat - acela al competenței - astfel că în raport de prevederile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Harghita, instanță competentă teritorial în raport de sediul reclamantului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea actului administrativ nr. x/3.4.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Brașov și-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2017 și, în consecință, să dispună următoarele: obligarea în solidar a pârâților de rând 1 și 2 la plata sumei de 91.084,07 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 403,10 ha, situate în tipul funcțional T II, pe întreaga perioadă a anului 2017, cu titlul de compensații/ajutoare de stat aferente anului 2017; obligarea în solidar a pârâților de rând 1 și 2 la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 91.084,07 RON, începând cu data de 24.3.2017 și până la plata efectivă a debitului.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenței instanței de fond, respectiv criteriul valoric și criteriul rangului autorității emitente în cadrul sistemului administrativ.

Atât Curtea de Apel Târgu Mureș, cât și Tribunalul Harghita au apreciat că în cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretențiile reclamantei nu fac parte din categoriile enumerate de textul de lege (taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora), urmând a da prevalentă criteriului rangului autorității emitente. Totuși, aplicând acest criteriu, cele două instanțe au dat dezlegări deosebite asupra competenței de soluționare a cauzei, pornind de la interpretarea diferită a obiectului dedus judecății și a cadrului procesual pasiv.

Înalta Curte reține ca fiind corectă opinia cu privire la înlăturarea criteriului valoric de stabilire a competenței de soluționare a cauzei, întrucât despăgubirile solicitate de reclamantă, reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, nu se înscriu în categoria creanțelor fiscale enumerate în cuprinsul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește modalitatea de aplicare a criteriului rangului autorității emitente, Inalta Curte constată că reclamanta a chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Brașov, care are calitatea de autoritate publică locală, cât și pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, organ central al administrației publice de specialitate.

Competența instanței de contencios administrativ nu este determinată strict de cadrul procesual pasiv, astfel cum a apreciat Tribunalul Harghita, ci și de obiectul principal al cererii de chemare cu care a fost învestită.

Astfel, în situația în care persoana care se consideră vătămată înțelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât și una centrală, pentru stabilirea instanței competente este esențială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Constată Înalta Curte că în cauza de față, obiectul principal al cererii îl reprezintă anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră Brașov, respectiv adresa nr. x/2017, pe care reclamanta o apreciază a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată împotriva ambilor pârâți, are caracter accesoriu față de capătul principal de cerere, fiind, incidente prevederile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești (...) ".

Astfel, în considerarea specificului cererilor formulate în contencios administrativ, acțiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecință a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de față Garda Forestieră Brașov, care este o autoritate publică locală.

II. Temeiul legal al regulatorului de competență

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă - complet specializat în cauze de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu intimații Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă - complet specializat în cauze de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2018.