ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1335/2019

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din data de 7 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și a anulat ca netimbrată cererea de recuzare a membrilor completului C5A, formulată de apelantul-contestator A.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs contestatorii B. și A.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și a fost repartizat aleatoriu spre competentă soluționare completului nr. 2.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-contestatori au formulat critici cu privire la modificarea cuantumului taxei judiciare de timbru prin O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, apreciind că stabilirea unei taxe de timbru în cuantum de 100 RON pentru fiecare participant la proces pentru care se solicită recuzarea reprezintă o încălcare a liberului acces la justiție.

În esență, a arătat că au formulat cerere de recuzare, iar instanța le-a pus în vedere să timbreze cererea conform art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, astfel că au invocat excepția de neconstituționalitate a textului de lege ce impune plata taxei judiciare de timbru pentru soluționarea cererii de recuzare.

Totodată, și-au exprimat nemulțumirea cu privire la judecata procesului la Tribunalul București și la Curtea de Apel București invocând pretinse interese ale judecătorilor și procurorilor, precum și ale președintelui de instanță.

Au arătat recurenții-contestatori că, pe lângă limitările impuse de legiuitor (stabilirea pe ore a termenului de exercitate a recursului asupra încheierii - "numai cu recurs în 48 de ore de la pronunțare"), nu trebuie să existe limitări pe calea interpretării, prin adăugare la lege, date de reprezentantul instanțelor judecătorești.

În opinia recurenților-contestatori excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, iar judecătorul trebuie să fie interpretul fidel al acestora, neputând să pună interesele personale mai presus de interesul public și de drepturile și libertățile justițiabilului.

La data de 11 iunie 2019, recurenții-contestatori au depus un înscris prin care au arătat că invocă motive de recurs de ordine publică, raportat la împrejurarea că nu a fost redactată și comunicată în timp util încheierea de ședință din data de 7 mai 2019 a Curții de Apel București, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate.

Astfel, recurenții-contestatori au arătat că excepția de neconstituționalitate invocată are legătură cu soluționarea cauzei și a susținut că dispozițiile art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt contrare prevederilor constituționale conținute de art. 16, art. 53 alin. (1) și (2), art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituția României.

De asemenea, au apreciat că este încălcat dreptul la apărare, precum și accesul liber la justiție, drepturi recunoscute atât de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și de art. 21 alin. (1), (2) și (3) teza I din Constituția României.

Recurenții-contestatori au arătat că dispozițiile art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt neconstituționale și prin raportare la art. 20, art. 44 alin. (1) și (2) și art. 124 alin. (2) din Constituția României, precum și la art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Au susținut că taxele de timbru exorbitante limitează dreptul de acces la justiției și, criticând dispozițiile legale a căror neconstituționalitate au invocat-o, au dezvoltat pe larg aspecte ce țin de pretinse interese din sfera politicului.

Cu privire la acest înscris, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din data de 25 iunie 2019, Înalta Curte a constatat că nu conține motive de ordine publică, ci o precizare, o dezvoltare a motivelor de recurs în legătură cu cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la obiectul prezentului căi de atac, deși în cererea de recurs inițială recurenții-contestatori au arătat că formulează cerere de recurs împotriva încheierii interlocutorii din data de 8 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte, raportat la susținerile scrise și precizările formulate verbal la termenele de judecată acordate în cauză, constată că este învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 7 mai 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prioritar, Înalta Curte reține că, așa cum a statuat Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 321 din data de 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 580 din 20 iulie 2017, în cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța imediat superioară celei care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale are o competență specială, limitată exclusiv la examinarea legalității hotărârii pronunțate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, recursul exercitat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale reprezentând un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului reglementat de C. proc. civ.

Așadar, în cadrul prezentului recurs, instanța va supune verificării aprecierea instanței de apel cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma prevederilor speciale din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În speță, curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate privind sesizarea instanței de contencios constituțional, având în vedere că dispozițiile a căror neconstituționalitate s-a invocat nu au legătură cu soluționarea pe fond a litigiului.

Criticând această soluție a instanței de apel, recurenții-contestatori au susținut că dispozițiile a art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru au legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere că s-a stabilit în sarcina lor obligația de a achita taxa de timbru tocmai în raport de aceste prevederi.

Dispozițiile art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru reglementează obligația de plată a taxei judiciare de timbru datorate pentru formularea cererii de recuzare în materie civilă, prevăzând că aceasta este în cuantum de 100 RON pentru fiecare participant în proces pentru care se solicită recuzarea.

Înalta Curte constată că instanța de apel a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare a membrilor completului C5A, reținând că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, obligație prevăzută de art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare.

Cum soluția dată asupra cererii de recuzare este rezultatul constatării neîndeplinirii obligației stabilite în raport de prevederile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată de recurenții-contestatori, Înalta Curte reține că aceste dispoziții au legătură cu soluționarea cauzei, al cărui obiect îl reprezintă cererea de recuzare cu care a fost învestită instanța, fără a avea vreo relevanță dacă aceste dispoziții au legătură sau nu cu soluționarea pe fond a apelului.

Totodată, observă și îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate fiind invocată de recurenții-contestatori într-un proces aflat pe rolul instanțelor, iar prevederile pretins a fi neconstituționale sunt în vigoare.

Prin urmare, constatând caracterul fondat al criticilor formulate de către recurenții-contestatori, sub acest aspect, Înalta Curte reține că în cauză ar fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspect de natură a atrage incidența art. 496 C. proc. civ.

În raport de caracterul particular al recursului declarat împotriva încheierii de ședință prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de sesizare a Curții Constituționale, cale de atac ce reprezintă un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., astfel cum a fost reținut prin Decizia instanței de contencios constituțional nr. 321 din data de 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din data de 20 iulie 2017, va admite recursul, va casa, în parte, încheierea recurată și, reținând caracterul sui-generis al acestei casări, în vederea soluționării cu celeritate a pricinii, va admite cererea și va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Având în vedere că, prin prezentul recurs, recurenții-contestatori nu au formulat critici cu privire la soluția dată, prin încheierea recurată, asupra cererii de recuzare, va menține celelalte dispoziții ale încheierii.

Opinia Înaltei Curți este în sensul că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, este neîntemeiată, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se susține nefiind contrare niciunei prevederi constituționale dintre cele invocate de către recurenții-contestatori și nici drepturilor garantate de Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, Înalta Curte reține că prevederile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate (spre exemplu: Decizia nr. 8 din data de 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din data de 12 februarie 2015, Decizia nr. 221 din data de12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din data de 13 iunie 2016, sau Decizia nr. 48 din 1 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 3 mai 2018), instanța de contencios constituțional constatând că nu se poate vorbi despre un cuantum împovărător al taxei judiciare de timbru, acesta fiind unul rezonabil, în cuantum fix de 100 de RON, care nu este de natură a afecta justițiabilul din punct de vedere financiar, astfel încât nu a reținut criticile referitoare la restricționarea accesului la justiție prin instituirea acestei taxe fixe, datorate de justițiabil în cazul depunerii unei cereri de recuzare a membrilor completului de judecată, în materie civilă.

În plus, Curtea Constituțională a constatat că legiuitorul a instituit, prin dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, posibilitatea instanței de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, tocmai pentru a garanta accesul la justiție părții care nu poate face față cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale

De asemenea, a statuat că accesul la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit, legiuitorul fiind îndreptățit să instituie taxe judiciare de timbru, pentru a nu se afecta bugetul de stat, prin costurile procedurii judiciare deschise de părțile aflate în litigiu. Stabilirea modalității de plată a taxelor judiciare de timbru, precum și a cuantumului lor reprezintă însă o opțiune a legiuitorului, ce ține de politica legislativă fiscală (Decizia nr. 109 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din data de 22 aprilie 2014).

Totodată, art. 21 din Constituția României nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora, iar plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor, în virtutea dispozițiilor art. 56 alin. (1) din Constituția României.

Înalta Curte reține că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit), acest drept putând fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

În raport de principiile care se degajă din jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a respins ideea de impunere a unor restricții financiare cu privire la accesul unei persoane la justiție, tocmai în interesul unei bune administrări a justiției (Cauza Kreuz împotriva Poloniei).

Prin urmare, în concordanță jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, opinia Înaltei Curți este în sensul că dispozițiile art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru nu încalcă dispozițiile legii fundamentale și nici drepturile garantate de Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de contestatorii B. și A. împotriva încheierii de ședință din data de 7 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Casează, în parte, încheierea recurată.

Admite cererea și sesizează Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2019.

Procesat de GGC - CP