ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3097/2010

Asupra recursului de fața în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 91 din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.M. împotriva Rezoluției nr. 73/P/2010 din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, petiționarul M.M. a solicitat efectuarea de cercetări față de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, L.C., motivând că, în mod nejustificat, acesta a refuzat să-i comunice răspuns la cererile adresate acestei instituții încă de la începutul anului 2009, menționând totodată că este nemulțumit de modul și termenele în care au fost soluționate plângerile sale, formulate împotriva rezoluțiilor procurorului.

Prin Rezoluția din 15 februarie 2010, dată în Dosarul nr. 73/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata procuror, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., reținându-se, din verificările efectuate, că toate cererile formulate de petiționar sunt înregistrate în evidența parchetului și soluționate corespunzător, rezultatul fiind comunicat în scris petentului, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. S-a reținut că unele plângeri vizau aceleași aspecte, astfel încât s-a procedat la conexarea cauzelor.

S-a concluzionat că, din actele premergătoare efectuate, nu au rezultat date sau indicii care să conducă la concluzia că intimata procuror și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu, fapta reclamată de petent în plângere neexistând în materialitatea sa. Prin Rezoluția din 11 martie 2010, dată în Dosarul nr. 281/II/2/2010 a procurorului general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică. Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a solicitat desființarea ambelor rezoluții, arătând că a fost bătut și silit să recunoască faptele.

Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului, reținând, în esență, că pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu este necesar ca petentul să descrie, în mod concret, fapta îndeplinită în exercițiul atribuțiilor de serviciu, constând fie în îndeplinirea defectuoasă, fie în neîndeplinirea unui act, prin care s-a cauzat vătămarea intereselor legale ale persoanei, nefiind suficientă o invocare generică a textului de lege. În speță, petentul M.M. a adresat în anii 2007 - 2008 mai multe plângeri penale Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, unele fiind finalizate, altele în curs de cercetare, toate aceste aspecte fiindu-i comunicate petentului prin adresa semnată de intimată, în calitate de prim-procuror.

Referitor la criticile petentului din conținutul plângerii, în sensul depășirii nejustificate a termenelor de soluționare a unui dosar și a plângerii împotriva rezoluției procurorului, s-a reținut că petentul avea posibilitatea de exercitare a căilor de atac prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul. Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționar, ca nefondată. într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistratul prim-procuror L.C. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale.

Criticile petiționarului referitoare la modul de soluționare a dosarelor nu sunt întemeiate, deoarece soluția dispusă de procuror, pe baza actelor de verificare efectuate în cauză, putea fi supusă cenzurii procurorului ierarhic superior, iar, ulterior instanței, în condițiile procedurii reglementate de art. 278 1 C. proc. pen. Activitatea desfășurată de procuror urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăși infracțiunea incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 C. pen. Legalitatea și temeinicia activității efectuate de procuror poate fi supusă cenzurii, prin exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul ierarhic superior, în conformitate cu dispozițiile art. 275 - 278 C. proc.

pen. Drept urmare, nu se poate reține că procurorul și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu, activitatea acestuia neputând antrena răspunderea sa penală, decât în măsura în care există probe că a fost interesat sau de rea-credință. Așa fiind, nu se constată indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni în sarcina intimatei procuror. În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.M., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar M.M. împotriva Sentinței penale nr. 91 din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2010.