ÎCCJ, Decizia nr. 221/2019
ÎCCJ, Decizia nr. 221/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 568 din 7 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat recursul declarat de A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 397/2016 din 7 decembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs A. SRL, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2019.
La termenul de judecată de astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunțare, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în principal, asupra excepției nulității recursului pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, iar, în subsidiar, asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare.
Analizând cu prioritate excepția nulității recursului pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele arătate în continuare.
În ceea ce privește cerința de achitare a taxei judiciare de timbru sunt incidente următoarele dispoziții:
- art. 33 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:
"Art. 33. - (1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
(2) Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru."
- art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ.:
"Art. 486. - [...]
(2) La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, [...].
(3) [...] cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. [...]."
În cauză, întrucât la cererea de recurs nu era atașată dovada achitării taxei de timbru, recurenta A. SRL a fost citată cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, datorată conform art. 24 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Sub acest aspect, se constată că recurenta a fost citată cu respectarea dispozițiilor art. 154 alin. (6) coroborat cu art. 165 pct. 3 C. proc. civ., la adresa de poștă electronică indicată în cererea de recurs pentru comunicarea citațiilor și celorlalte acte de procedură.
Până la termenul de judecată de astăzi, recurenta nu și-a îndeplinit obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, fiind incidentă sancțiunea nulității recursului, conform dispozițiilor citate.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de A. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de A. SRL împotriva Deciziei nr. 568 din 7 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2016.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2019.
Procesat de GGC - LM