Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
5 februarie 2020

Decizia nr. 297/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B., A., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat D., în Satu Mare, județul Satu Mare, împotriva Deciziei nr. 128/A din 7 martie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, și a încheierii de ședință din 10.01.2019 a aceleiași instanțe, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională Finanțe Publice Cluj-Napoca, prin Agenția Județeană Finanțe Publice Satu Mare, județul Satu Mare și cu intervenientul Municipiul Satu Mare, prin primar, județul Satu Mare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 05 februarie 2020. Procesat de GGC - GV

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.