ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.04.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1893/2019

HOTĂRÂRE
04.04.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1893/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 18.04.2016, reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei au solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziilor nr. 5217 - 5221 (5 decizii) din 19.02.2016 emise de Comisia Specială de Retrocedare și retrocedarea imobilelor înscrise în CF nr. x a com. cadastrale Capu Codrului, identice parcelelor cadastrale nr. x, cu motivarea că nu s-ar fi făcut dovada calității de proprietar.

Prin Sentința nr. 248 din 25 octombrie 2016 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea având ca obiect anulare act administrativ formulată de reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., au solicitat casarea hotărârii și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

La data de 21.03.2019, recurenții-reclamanți Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei au depus cerere de renunțare la judecata recursului ce face obiectul prezentului dosar.

Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurenților care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, dar și pe cele ale art. 22 alin. (6) din același cod, care impun judecătorului să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurenților de renunțare la judecata recursului.

Ia act de cererea recurenților-reclamanți Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei de renunțare la judecata recursului declarat împotriva Sentinței nr. 248 din 25 octombrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-04-04
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1894/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20.05.2016, r
ÎCCJ 2019-04-11
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2040/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 din 18 noiembrie 2015 pe rolul acestei instanțe, r
ÎCCJ 2019-10-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4341/2019
Ședința publică din data de 1 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2019-10-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4453/2019
Ședința publică din data de 03 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel S
ÎCCJ 2019-05-07
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2292/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 18 aprilie 201
Sursă