ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4453/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4453/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 03 octombrie 2019
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților Suceava au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea deciziilor nr. 3667-3669, 3672-3677, 3685-3687 din 16.09.2015 emise de pârâtă și retrocedarea imobilelor înscrise în CF nr. x a comunei cadastrale Fundu Moldovei, identice parcelelor cadastrale cu construcții nr. x.
1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond
Prin sentința nr. 181 din 05 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și a fost respinsă cererea reclamantului Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei Suceava ca fiind formulată de către o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamanții Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.
Ulterior înregistrării cererii de recurs, prin serviciul registratură, la data de 25 septembrie 2019, recurenții au depus cerere de renunțare la recursul formulat.
II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție
Cu privire la cererea de renunțare la calea de atac exercitată
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, având în vedere cererea de renunțare la recurs, va lua act de achiesarea recurenților la sentința instanței de primă jurisdicție.
1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Având în vedere faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata cererii de recurs, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurenților, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, Înalta Curte va lua act de cererea formulată, ce reprezintă o achiesare la hotărârea pronunțată în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.
Temeiul de drept al soluției
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 463 din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecata căii de atac deja exercitată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de achiesarea recurenților Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților Suceava la sentința nr. 181 din 05 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 octombrie 2019.