ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 738/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 738/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, văzând și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată depusă la data de 22 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților la plata de daune morale în sumă de 2.000.000 euro, echivalentul în RON al sumei de 8.922.400 RON, pentru îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuțiilor prevăzute de legea fondului funciar cu privire la soluționarea într-un termen rezonabil a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate a suprafeței de 2,30 ha teren situat în Iași, str. x și la emiterea titlului de proprietate în termen rezonabil.
Prin Sentința civilă nr. 1117/2017 din 31 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI Iași și a Municipiului Iași prin Primar. S-a respins pentru lipsa calității procesuale pasive acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții OCPI Iași și Municipiului Iași prin Primar. Au fost respinse excepțiile prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Județene de Fond Funciar Iași, Prefectului Județului Iași și Comisiei Municipale de Fond Funciar Iași, fiind admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Comisia Municipală de Fond Funciar Iași, Comisia Județeană de Fond Funciar Iași și Instituția Prefectului Județului Iași și obligați pârâții în solidar să plătească reclamantului suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul A. și pârâții Instituția Prefectului Județului Iași și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași.
Prin Decizia nr. 338 din 10 mai 2018, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a admis apelul declarat de reclamantul A., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a majorat de la 10.000 RON la 20.000 RON cuantumul daunelor morale la care au fost obligați pârâții în solidar. A respins apelul declarat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași și Instituția Prefectului Județului Iași, împotriva aceleiași sentințe. Împotriva deciziei de mai sus, reclamantul A. și pârâții Instituția Prefectului Județului Iași și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași au formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.
Cererea de recurs formulată de reclamantul A. este întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Astfel, reclamantul susține că instanța de apel a aplicat nelegal art. 15 din H.G. nr. 890/2005, ceea ce a dus la o greșită soluționare a excepției lipsei calității procesual pasive a OCPI Iași câtă vreme OCPI are un rol important în aplicarea legilor fondului funciar potrivit art. 14 alin. (6) din Ordinul Directorului ANCPI nr. 890 din 28 august 2015.
Din această perspectivă, se arată că potrivit art. 15 din H.G. nr. 890/2005, "în cazurile în care s-au emis titluri de proprietate altor persoane pe vechile amplasamente ale foștilor proprietari, care, anterior emiterii acestor titluri, au primit adeverințe de proprietate și se afla în posesia terenurilor, în condițiile art. 27 alin. (2)A2 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, comisia județeană va revoca titlurile de proprietate emise abuziv și va elibera titluri de proprietate persoanelor îndreptățite, că pentru a proceda astfel comisia va solicita biroului de cadastru și publicitate imobiliară informații cu privire la actele juridice înregistrate în cartea funciară cu privire la acel teren. Birourile de cadastru și publicitate imobiliară vor furniza aceste informații în maximum 20 de zile. Cererile celor în drept vor fi soluționate de către comisia județeană în termen de 30 de zile de la înregistrare". Reclamantul susține că instituțiile pârâte s-au manifestat cu exces de putere, creând prin atitudinea lor o stare de incertitudine juridică, având în vedere durata sa, efectele produse cu privire la dreptul său de proprietate, precum și pasivitatea manifestată cu ocazia demersurilor prealabile efectuate cauzându-i -se un prejudiciu de ordin moral ce constă în suferințele psihice produse în viața personală. De asemenea reclamantul a criticat cuantumul daunelor morale acordate de instanță, care este prea mic în raport cu valorile sociale lezate, arătând că în principiu cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, cuantumul daunelor morale stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, aceste criterii fiind subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. Din această perspectivă, reclamantul arată că suma de 20.000 de RON nu este aptă să repare tristețea, neliniștea și umilințele la care a fost supus de autoritățile pârâte timp de peste 10 ani.
Prin cererea de recurs formulată de pârâții Instituția Prefectului Județului Iași și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași, critică greșita aplicare a art. 1357 C. civ., pentru că, din decizia recurată, nu rezultă care este fapta ilicită săvârșită cu vinovăție de pârâți, și nici nu s-a probat un eventual prejudiciu, invocând totodată, ca și jurisprudență, Decizia nr. 2356/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.
Se învederează că instanța de apel a reținut că: "cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de mama reclamantului în anul 2000 și ulterior de reclamant în luna august 2005, procesul-verbal de punere în posesie fiind eliberat abia la data de 29 iunie 2015". Or, chiar dacă pârâtele Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași și Instituția Prefectului Județului Iași au atribuții în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate nu le poate fi imputată faptul că, înregistrarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate a avut loc în anul 2001, iar procesul-verbal de punere în posesie a fost eliberat ia data de 29 iunie 2015. Se arată că Ordinul Prefectului Județului Iași nr. 357 din 19 iunie 2009 prin care s-a respins cererea formulată de A., privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,3000 ha teren, situată în Iași, str. x, zona Veneția, a fost emis pe baza propunerii Comisiei Municipale de Fond Funciar Iași care a precizat faptul că, suprafața este ocupată în totalitate de o unitate militară și proprietăți particulare, că ulterior prin Decizia civilă nr. 1037 din 14 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2009, s-a admis recursul formulat de A. împotriva Sentinței civile nr. 11021 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință ce a fost modificată în tot în sensul admiterii acțiunii formulate de A. în contradictoriu cu Prefectul Județului Iași, s-a dispus anularea Ordinului nr. 357 din 19 iunie 2009 emis de Prefectul Județului Iași și s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantului pentru suprafața de 2,3000 ha teren, situată în Iași, str. x. În același sens, se mai învederează că prin ordinul Prefectului Județului Iași nr. 576 din 9 iunie 2010 s-a luat act de Decizia civilă nr. 1037 din 14 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2009 prin care s-a dispus anularea Ordinului Prefectului Județului Iași nr. 357 din 19 iunie 2009 și s-a atribuit în proprietate lui A., cu reședința de reprezentare juridică la Cabinet de avocat B., suprafața de 2,3000 ha teren, situată în Iași, str. x. Conform prevederilor art. 36 alin. (1) din H.G. nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare:
"Pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate". Or, susțin pârâții, din prevederile legale sus-menționate, obligația Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași de a emite titlul de proprietate pentru suprafața de teren solicitată de către reclamant, se naște după efectuarea punerii în posesie și pe baza documentației primite de la Comisia Municipală de Fond Funciar Iași. Față de cele expuse, se susține că nu rezultă care este fapta ilicită săvârșită cu vinovăție de către pârâții Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași și Instituția Prefectului - Județul Iași, și că în cauză nu s-a dovedit existența vreunui prejudiciu. Se învederează că în cauză răspunderea civilă nu poate fi angajată deoarece reclamantul nu face dovada că s-a vătămat interesul personal nepatrimonial cu îndeplinirea condițiilor: de a fi legitim, serios și să creeze aparența unui drept subiectiv civil, pentru a solicita obligarea pârâților Instituția Prefectului Județului Iași și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași la plata de daune morale. Cu privire la dovedirea existenței unei fapte ilicite se arată că reclamantul nu a făcut dovada faptului că pârâții Instituția Prefectului Județul Iași și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași au săvârșit o faptă ilicită cu caracter obiectiv, ce constituie mijlocul prin care se obiectivează un element subiectiv și este contrara ordinii sociale și reprobată de societate. Referitor ia dovedirea existenței unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, pârâții arată că din Decizia nr. 2356/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, având ca obiect obligarea unei autorități publice la plata de daune morale rezultă că, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătăți, cinstei, demnității și prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta autorității. Prin urmare, susțin pârâții, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a Instituției Prefectului Județul Iași și Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași este necesar ca reclamantul să dovedească existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. În ceea ce privește existența vinovăției, pârâții arată că nu a fost probat acest element al răspunderii civile delictuale. Față de cele expuse, pârâții solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii și pe cale de consecință respingerea acțiunii. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I-a civilă și repartizat completului C5 la data de 30 iulie 2018. La data de 29 octombrie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost comunicat părților prin rezoluția din data de 8 noiembrie 2018. Raportul a fost comunicat părților la data de 12 - 16 noiembrie 2018, conform dovezilor aflate la dosar. Recurenta pârâtă Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași a depus punct de vedere la raport, prin care a criticat modelul împuternicirii avocațiale a avocatului care a reprezentat interesele recurentului reclamant. În raport de dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., constatând împlinit termenul pentru depunerea punctelor de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (7) din același act normativ, completul de filtru, prin Încheierea din 17 ianuarie 2019, a admis, în principiu, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtele Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași și Instituția Prefectului Județului Iași împotriva Deciziei civile nr. 338 din data de 10 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, fixând termen de judecată la data de 4 aprilie 2019.
Examinând recursurile declarate în cauză atât de reclamantul A. precum și de pârâții Instituția Prefectului Județului Iași și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași, Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de reclamant, ce vizează nemotivarea hotărârii și existența unor elemente străine și contradictorii în cuprinsul ei, Înalta Curte reține că acest motiv este nefondat.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.
Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.
Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.
Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.
Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la susținerile reclamantului legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de apel și-a argumentat atât în fapt cât și în drept soluția adoptată în condițiile în care a arătat motivele pentru care au fost apreciate ca neîntemeiate criticile reclamantului referitoare la soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Iași, având în vedere faptul că, potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991, nu această pârâtă are atribuții de reconstituire a dreptului de proprietate, de punere în posesie și eliberare a titlului de proprietate (atribuții pentru a căror neîndeplinire/îndeplinire defectuoasă s-au solicitat despăgubiri), ci Comisia Municipală Iași de fond funciar, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Iași și respectiv Prefectul Județului Iași.
În același sens, instanța de apel a arătat motivele de drept pentru care nu a fost primită susținerea reclamantului potrivit cu care Municipiul Iași are calitate procesuală pasivă în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, având în vedere faptul că acțiunea în despăgubiri este grefată pe modul de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 18/1991 și, nu pe atribuțiile prevăzute de Legea administrației publice locale.
Instanța de apel și-a argumentat soluția adoptată înlăturând susținerile pârâtelor referitoare la inexistența vreunei fapte ilicite, având în vedere atât durata procedurii administrative, precum și modul defectuos în care au fost aplicate dispozițiile Legii nr. 18/1991, cenzurat de instanțele de judecată prin hotărârile judecătorești anterioare prin care s-a recunoscut îndreptățirea reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate.
Din perspectiva celor expuse Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel cuprinde motivele de fapt și de drept ce au determinat adoptarea soluției pronunțate, considerentele hotărârii fiind clare, concise fără elemente contradictorii sau străine de natura cauzei, motiv pentru care sunt nefondate susținerile reclamantului legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de reclamant și care vizează nelegala aplicare a dispozițiilor art. 15 din H.G. nr. 890/2005, ce a dus la o greșită soluționare a excepției lipsei calității procesual pasive a OCPI Iași, Înalta Curte reține următoarele:
Dispozițiile art. 15 din H.G. nr. 890/2005 prevăd că: "În cazurile în care s-au emis titluri de proprietate altor persoane pe vechile amplasamente ale foștilor proprietari, care, anterior emiterii acestor titluri, au primit adeverințe de proprietate și se afla în posesia terenurilor, în condițiile art. 27 alin. (*2
2
) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, comisia județeană va revoca titlurile de proprietate emise abuziv și va elibera titluri de proprietate persoanelor îndreptățite. Pentru a proceda la aceasta comisia va solicita biroului de cadastru și publicitate imobiliară informații cu privire la actele juridice înregistrate în cartea funciară cu privire la acel teren. Birourile de cadastru și publicitate imobiliară vor furniza aceste informații în maxim 20 zile. Cererile celor în drept vor fi soluționate de către comisia județeană în termen de 30 de zile de la înregistrare".
Din această perspectivă, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 15 din H.G. nr. 890/2005 constatând că OCPI Iași nu are calitate procesuală pasivă în cauză raportat la fapta imputată acestei pârâte, la atribuțiile OCPI prevăzute de dispozițiile legale enunțate și la împrejurarea că reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri motivat de împrejurarea că a fost pus în posesie abia în anul 2015.
În ceea ce privește critica reclamantului legată de cuantumul daunelor morale acordate de instanță, care în opinia acestuia este prea mic în raport cu valorile sociale lezate, arătând că suma de 20.000 de RON nu este aptă să repare tristețea, neliniștea și umilințele la care a fost supus de autoritățile pârâte timp de peste 10 ani, Înalta Curte reține că la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudență și doctrină au fost reliefate câteva criterii, pe baza cărora instanța urmează a face o apreciere în funcție de circumstanțele speței.
Este real că despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, că în absența unor probe materiale judecătorul trebuie să aprecieze o anumită sumă globală în raport de consecințele suferite de partea care solicită acordarea unor daune morale, în condițiile în care întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice.
Or, din această perspectivă, Înalta Curte observă că instanța de apel atunci când a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului s-a raportat atât la circumstanțele cauzei legate de faptul că atât Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Iași cât și Instituția Prefectului Județului Iași au atribuții în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate și în emiterea titlului de proprietate pentru terenurile care fac obiectul Legii nr. 18/1991, precum și la numeroasele demersuri ale reclamantului, care a contestat în instanță toate actele de respingere ale cererilor de reconstituire, astfel că toate aceste aspecte circumstanțiate situației particulare din speță au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor morale, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant, motiv pentru care este nefondată critica reclamantului legată de cuantumul daunelor morale acordate de instanța de apel.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâții Instituția Prefectului Județului Iași și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași, Înalta Curte reține că în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâții critică greșita aplicare a dispozițiilor art. 1357 C. civ., motivat de faptul că din decizia recurată, nu rezultă care este fapta ilicită săvârșită cu vinovăție de pârâți, și nici nu s-a probat un eventual prejudiciu.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat condițiile răspunderii civile delictuale prin prisma dispozițiilor art. 1357 C. civ., raportat la circumstanțele cauzei, la faptul că atât Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Iași cât și Instituția Prefectului Județului Iași au atribuții în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate și în emiterea titlului de proprietate pentru terenurile care fac obiectul Legii nr. 18/1991, că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de mama reclamantului în anul 2000 și ulterior de reclamant în luna august 2005, procesul-verbal de punere în posesie fiind eliberat abia la data de 29 iunie 2015, după numeroase demersuri și acțiuni în justiție inițiate de reclamant, iar titlul de proprietate nu a fost emis nici la acest moment.
În aplicarea legală și corectă a dispozițiilor art. 1357 C. civ., Înalta Curte mai constată că instanța de apel a explicitat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale reținând că soluționarea cu întârziere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate și a cererii de punere în posesie a reclamantului, combinată cu necesitatea inițierii acțiunilor în justiție pentru realizarea dreptului său, au fost de natură a produce reclamantului un prejudiciu moral, că fapta ilicită, vinovăția și legătura de cauzalitate, ca elemente ale răspunderii delictuale, constau în durata procedurii administrative, precum și în modul defectuos în care au fost aplicate dispozițiile Legii nr. 18/91, cenzurat de instanțele de judecată prin hotărârile judecătorești anterioare prin care s-a recunoscut îndreptățirea reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate, prejudiciul fiind apreciat de instanță în raport de aspectele particulare ale cauzei.
Din această perspectivă, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile pârâtelor legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Față de cele expuse, cum în cauză nici una din criticile recurenților nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtele Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași și Instituția Prefectului Județului Iași împotriva deciziei civile nr. 338 din data de 10 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtele Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași și Instituția Prefectului Județului Iași împotriva Deciziei civile nr. 338 din data de 10 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2019.