ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1021/2019

Asupra cererii de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 25.08.2016 reclamanta Societatea A. S.A. în nume propriu și pentru Societatea B. S.R.L. și Societatea C. S.A., denumite toate trei D. au formulat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili cerere de executare silită și aplicarea sancțiunii privind executarea silită a Sentinței civile nr. 420 din 17 februarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București. A solicitat executarea silită a Sentinței civile nr. 420 din 17 februarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București, având în vedere ca pârâta nu a executat de bună voie respectiva sentință, nesoluționând decontul cererea de rambursare menționată, în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței; obligarea pârâtei D.G.A.M.C., conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 906 C. proc. civ., la plata către reclamanta Societatea A. S.A., în calitate de reprezentant al grupului fiscal la data depunerii decontului de TVA, de penalități pe zi de întârziere de 1% din suma de - 17.109.033 RON (reprezentând 12.838.836 RON suma de rambursat din decontul de TVA nesoluționat și 4.270.197 RON dobânzi de întârziere datorate începând cu 1.08.2013, dată până la care decontul trebuia soluționat), cu începere de la data de 25 iulie 2016 și până la soluționarea Cererii de rambursare TVA aferentă perioadei aprilie 2012, înregistrata cu nr. x din 04.05.2012; aplicarea conducătorului autorității publice pârâte, DGAMC, a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, cu începere de la data de 25 iulie 2016 și până la soluționarea Cererii de rambursare TVA aferentă perioadei aprilie 2012, înregistrată cu nr. x din 04.05.2012; obligarea în conformitate cu art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a pârâtei DGAMC, la plata către A. S.A. a sumei de 17.109.033 RON (suma reprezentând 12.838.836 RON suma de rambursat din decontul de TVA nesoluționat și 4.270.197 RON dobânzi de întârziere datorate începând cu 1.08.2013 până la data prezentei cereri) la care se adaugă dobânzile de 0,02% pe fiecare zi de întârziere până la plata efectivă, penalitățile de întârziere datorate pentru nesoluționare decont și neexecutare hotărâre, cheltuieli de judecată și de executare și alte despăgubiri pentru prejudiciile cauzate din neexecutarea sentinței civile, în cazul nesoluționării Cererii de rambursare a taxei pe valoare adăugată aferente perioadei aprilie 2012, înregistrată cu nr. x - 2012 din 4.05.2012 în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităților; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Totodată a solicitat lămurirea cadrului procesual sub aspectul instituției care este obligată să execute hotărârea judecătorească pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție motivat de faptul că: Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională sunt două instituții distincte; fiecare dintre cele două instituții publice având conducători diferiți.

Soluția primei instanțe

Prin încheierea din data de 17.01.2017, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în cauza formulată de reclamanții Societatea A. S.A. în nume propriu și pentru Societatea B. S.R.L. și Societatea C. S.A., denumite toate trei D.

Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din data de 17.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în condițiile art. 483 C. proc. civ., A. S.A. în nume propriu și pentru B. S.R.L. și C. S.A., denumite toate trei D. au formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea acestei hotărâri cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Decizia pronunțată de instanța de recurs

Prin Decizia nr. 137 din 17 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de A. S.A. în nume propriu și pentru B. S.R.L. și C. S.A., denumite toate trei D. împotriva încheierii din 17 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin cererea înregistrată la data de 7.02.2019, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 444 C. proc. civ., petenta A. S.A. în nume propriu și pentru B. S.R.L. și C. S.A., denumite toate trei D. a formulat cerere de completare a dispozitivului Deciziei nr. 137 din 17 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul în care instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate.

În motivarea cererii, petenta a învederat că partea care a câștigat procesul, Grupul fiscal A., a cerut obligarea părții care a pierdut procesul, intimate D.G.A.M.C. la plata cheltuielilor de judecată și că în dispozitivul hotărârii din data de 17 ianuarie 2019, nu apare nicio mențiune în acest sens.

Precizează petenta că, având în vedere complexitatea cauzei, munca depusă de avocați, valoarea obiectului litigiului precum și reaua credință a intimatei D.G.A.M.C., consider că suma cu titlu de cheltuieli de judecată este pe deplin justificată.

Analizând cererea de completare a dispozitivului Deciziei 137 din 17 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constată caracterul nefondat al acesteia, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 444 C. proc. civ., "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea acesteia (...)".

Prin edictarea normei juridice redate, intenția legiuitorului a fost aceea de a sigura părților posibilitatea înlăturării omisiunii instanței de a se pronunța cu privire la cererile cu care a fost învestită, ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care aceasta se poate pronunța, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare.

Prin concluziile formulate, petenta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.

Potrivit dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să-i plătească acesteia cheltuieli de judecată".

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câștigat procesul. Prin urmare, textul de lege invocat constituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.

În cauză, prin casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, acțiunea nu a fost soluționată și cum la baza solicitării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, iar poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului, se constată că prin trimiterea cauzei spre rejudecare nu s-a stabilit partea câștigătoare.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 137 din 17 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de A. S.A. în nume propriu și pentru B. S.R.L. și C. S.A., denumite toate trei D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de A. S.A. în nume propriu și pentru B. S.R.L. și C. S.A., denumite toate trei D. de completare a dispozitivului Deciziei nr. 137 din 17 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2019.

GGC - NN