RUNNE v. FINLAND

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 35967/05, de către Mira Maaret RUNNE împotriva Finlandei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 6 mai 2008 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, președinte, Giovanni Bonello, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct având în vedere cererea depusă la 6 octombrie 2005, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Mira Maaret Runne, este un național finlandez născut în 1974 și trăiește în Helsinki. A fost reprezentată în fața Curții de către dl J. Bützow, un avocat care practică în Helsinki. Guvernul finlandez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul a fost la cumpărături într-un centru comercial la 15 iunie 1992 când un perete de sticlă deasupra ei s-a rupt și sticlă a căzut pe cauza rănirii ei. După accident, reclamantul a suferit de dureri de cap severe care a împiedicat-o să lucreze sau să studieze. Compania de asigurare a proprietarului centrei comerciale a compensat reclamantul pentru pierderea veniturilor pentru o perioadă de un an, însă a constatat că incapacitatea reclamantului de a lucra după aceea nu mai poate fi atribuită accidentului. După 15 iunie 1993, societatea de asigurare a compensat în continuare reclamantului în ceea ce privește anumite costuri. Reclamantul a solicitat daune de la centrul comercial în fața Curții de District din Helsinki ( käräjäoikeus, tingsrätten ) de către scrierile depuse la 16 ianuarie 1995 și 13 februarie 1996. În 1996, părțile au fost de acord că întrebarea dacă centrul comercial este responsabil pentru reclamant în caz de daune ar trebui tratată în primul rând. Curtea de District a constatat în hotărârea sa interlocutivă din 29 noiembrie 1996 că centrul comercial nu poate fi considerat responsabil în caz de daune. Această hotărâre a fost anulată la 10 iunie 1996 de Curtea de Apel de Helsinki (Hovioikeus, hovrätten) ) care a constatat că centrul comercial ar putea fi considerat responsabil în daune și a renuntat la Curtea de District. Hotărârea Curții de Apel a fost susținută la 2 ianuarie 2001 de Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen Tribunalul de District Helsinki a avut o audiere orală în cazul în care au fost auzite, printre altele, 12 experți medicali. 2002 Curtea de District a respins cererea reclamantului pentru daune pe baza faptului că, în conformitate cu mai multe avize medicale, nu exista nicio legătură cauzală între accident și leziunile suferite de reclamant. După ce reclamantul a solicitat să accelereze procedurile și a avut o audiere orală în noiembrie 2003 în timpul cărora au fost audiți zece experți medicali, Curtea de Apel din Helsinki a susținut hotărârea Curții de District la 27 mai 2004. Curtea de Apel și-a bazat hotărârea pe mai multe opinii medicale și, în special, pe avizul Autorității Naționale pentru Afaceri Medicolice. Curtea a constatat că experții autorității furnizează dovezile cele mai obiective. Având în vedere materialele pe care le-au produs aceste experți au dat o imagine mai completă a situației reclamantului. 2005 Curtea Supremă a refuzat reclamantul să permită recursul. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata totală a procedurii în cazul ei era incompatibilă cu cerințele de „tempă rezonabilă”. De asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, ea s-a plâns că procedurile erau incorecte ca Curtea de District și Curtea de Apel, în cadrul celui de-al doilea set de proceduri, se bazase în principal pe avizele experților doctorilor medici ai Autorității Naționale pentru Afaceri Medicolice care nu au examinat persoana reclamantului și care au acordat mai puțină greutate avizelor medicilor care au examinat-o. HOTĂRÂREA La 28 ianuarie 2008, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „I, Arto Kosonen, Agent al Guvernului Finlandei, declară că Guvernul Finlandei propune să plătească ex-gratie 8,000 EUR (opt mii de euro) dnei Mira Maaret Runne, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 5 februarie 2008, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „I, Mira Maaret Runne, reclamantul în cazul menționat anterior, notează că Guvernul Finlandei este pregătit să-mi plătească ex-grația suma de 8.000 EUR (opt mii de euro) în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Finlandei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale, și nu găsește motive pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea art. 29 § 3 și să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri.

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 35967/05

by Mira Maaret RUNNE

against Finland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 6

May

2008 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Giovanni Bonello,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

Mihai Poalelungi,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 6 October 2005,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Mira Maaret Runne, is a Finnish national who was born in 1974 and lives in Helsinki. She was represented before the Court by Mr J. Bützow, a lawyer practising in Helsinki. The Finnish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Arto Kosonen of the Ministry for Foreign Affairs.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant was shopping in a shopping centre on 15 June 1992 when a glass wall above her broke and glass fell on her causing her injuries. After the accident, the applicant suffered from severe headaches which prevented her from working or studying. The insurance company of the owner of the shopping centre compensated the applicant for the loss of income for a period of one year but found that the applicant’s inability to work thereafter could no longer be attributed to the accident. After 15

June

1993, the insurance company further compensated the applicant in respect of certain costs.

The applicant claimed damages from the shopping centre before the Helsinki District Court (

käräjäoikeus, tingsrätten

) by writs filed on 16

January

1995 and 13 February 1996. At the oral hearing on 19

September

1996, the parties agreed that the question of whether the shopping centre was liable to the applicant in damages should be dealt with first. The District Court found in its interlocutory judgment of 29

November

1996 that the shopping centre could not be held liable in damages. This judgment was overturned on 10

June

1996 by the Helsinki Appeal Court (

hovioikeus, hovrätten

) which found that the shopping centre could be held liable in damages and referred the case back to the District Court. The Appeal Court’s judgment was upheld on 2

January

2001 by the Supreme Court (

korkein oikeus, högsta domstolen

).

The Helsinki District Court held an oral hearing in the case during which

inter alia

twelve medical experts were heard. On 14

June

2002 the District Court rejected the applicant’s claim for damages on the basis that, according to several medical opinions, there was no causal link between the accident and the injuries suffered by the applicant. After having been asked by the applicant to accelerate the proceedings and having held an oral hearing in November 2003 during which ten medical experts were heard, the Helsinki Appeal Court upheld the judgment of the District Court on 27

May

April

2005 the Supreme Court refused the applicant leave to appeal.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the total length of the proceedings in her case was incompatible with the “reasonable time” requirement. She also complained under Article 6 § 1 of the Convention that the proceedings were unfair as the District Court and the Appeal Court, in the second set of proceedings, had mainly relied on the expert opinions of the medical doctors of the National Authority for Medicolegal Affairs who had never examined the applicant in person and they had given less weight to the opinions of the doctors who had examined her.

THE LAW

On 28 January 2008 the Court received the following declaration from the Government:

“I, Arto Kosonen, Agent of the Government of Finland, declare that the Government of Finland offer to pay ex gratia EUR 8,000 (eight thousand euros) to Ms Mira Maaret Runne with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”

On 5 February 2008 the Court received the following declaration signed by the applicant:

“I, Mira Maaret Runne, the applicant in the above-mentioned case, note that the Government of Finland are prepared to pay me ex gratia the sum of EUR 8,000 (eight thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

I accept the proposal and waive any further claims against Finland in respect of the facts giving rise to this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.”

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1

in fine

of the Convention). In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 and to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Fatoș Aracı

Nicolas Bratza

Deputy Registrar

President