LAAKKO v. FINLAND

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 31499/05 de Seppo Juhani LAAKKO împotriva Finlandei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 6 mai 2008 ca Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 29 august 2005, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Seppo Juhani Laakko, este un național finlandez născut în 1951 și locuiește în Fuengirola. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl J. Ahomäki, un avocat practicant în Järvenpää. Guvernul finlandez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului pentru Afaceri Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1984, reclamantul a fost implicat într-un accident de mașină care i-a cauzat leziuni permanente la piept și la gât, precum și pierderea utilizării mâinii dreapte, precum și dificultatea în citirea și vizionarea televiziunii. Toate aceste leziuni au dus la o incapacitate permanentă de a lucra. Societatea de asigurări a plătit compensarea pentru răni până la mijlocul anului 1987 și pentru alte cheltuieli până în septembrie 1991. La 23 septembrie 1991 a respins noi cereri prezentate de solicitant, deoarece a considerat că nu mai au fost rănite de accident. La 5 decembrie 1991, reclamantul a depus o plângere la Tribunalul Orașului Helsinki ( raastuvanoikeus, rådstuvurätt ). Ianuarie 1993 Curtea, după o audiere orală, a constatat că rănile sale au fost cauzate de accident și i-a acordat compensații pentru rănile suferite de la 1987 până la sfârșitul anului 1991. Compania de asigurări nu a apelat împotriva acestei hotărâri. În 1996 compania de asigurări, bazată pe un nou aviz medical, a constatat că incapacitatea reclamantului de a lucra nu a fost cauzată de accident. Februarie 1999 reclamantul a depus o plângere la Curtea de District din Helsinki ( käräjäoikeus, tingsrätten ). Curtea a desfășurat o audiere orală în timpul căreia a auzit doctorii care au tratat reclamantul, medicul companiei de asigurări, precum și un expert al Autorității Naționale pentru Afaceri Medicolegice ( Terveydenhuollon oikeusturvakeskus, Rättskyddscentralen för hälsovården ). La 18 decembrie 2001, Curtea a confirmat că reclamantul nu a putut să lucreze și a constatat că societatea de asigurări a fost responsabilă să plătească daunele reclamantului până la vârsta de 65 de ani. Compania de asigurări a apelat la Curtea de Apel din Helsinki (hovioikeus, hovrätten La 10 iunie 2004, Curtea de Apel a anulat hotărârea Curții de District și a respins plângerile reclamantei, constatând că legătura cauzală dintre accidentul și incapacitatea reclamantului de a lucra nu a fost stabilită cu o probabilitate suficientă. Korkein oikeus, högsta domstolen ) se plânge, printre altele, de lipsa unei audieri orale în fața Curții de Apel. La 1 martie 2005, Curtea Supremă a refuzat să recurgă. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge că lungimea totală a procedurii în cazul său a fost incompatibilă cu cerința de „tempo rațional”. În plus, el a plâns că procedurile de la Curtea de Apel din Helsinki au fost nedreptate, deoarece instanța a respins cererea de a desfășura o audiere orală, făcută de ambele părți. În plus, hotărârea instanței se bazează numai pe avizul expert al unui medic al Autorității Naționale pentru Afaceri Medicolice care nu a examinat persoana reclamantului. De asemenea, reclamantul s-a plâns că Curtea Supremă, refuzând permisiunea de recurs, nu a corectat greșelile făcute în timpul procedurii Curții de Apel. El nu a invocat niciun articol al Convenției. HOTĂRÂREA La 7 martie 2008, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Eu, Arto Kosonen, agent al Guvernului Finlandei, declar că Guvernul Finlandei propune să plătească ex gratie 1 800 EUR (1 mie opt sute de euro) dlui Seppo Juhani Laakko în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 31 martie 2008, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „I, Seppo Juhani Laakko, reclamantul în cazul menționat anterior, menționează că Guvernul Finlandei este pregătit să-mi plătească exgrația suma de 1 800 EUR (o mie de opt sute de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Finlandei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale, și nu găsește motive pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea art. 29 § 3 din Convenție și să se scoată din listă cazul. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 31499/05

by Seppo Juhani LAAKKO

against Finland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 6

May

2008 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza, President,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku, judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 29 August 2005,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Seppo Juhani Laakko, is a Finnish national who was born in 1951 and lives in Fuengirola. He was represented before the Court by Mr J. Ahomäki, a lawyer practising in Järvenpää. The Finnish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr

Arto

Kosonen of the Ministry for Foreign Affairs.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

In 1984 the applicant was involved in a car accident which caused him permanent chest and neck injuries as well as loss of the use of his right hand, and difficulty in reading and watching television. All these injuries led to a permanent incapacity to work. The insurance company paid compensation for the injuries until mid-1987 and for some other expenses until September 1991. On 23 September 1991 it rejected further claims submitted by the applicant as it considered that the injuries were no longer caused by the accident. On 5 December 1991 the applicant lodged a complaint with the Helsinki City Court (

raastuvanoikeus, rådstuvurätt

). On 21

January 1993 the court, after an oral hearing, found that his injuries were caused by the accident and awarded him compensation for the injuries suffered from 1987 until the end of 1991. The insurance company did not appeal against this judgment.

In 1996 the insurance company, relying on a new medical opinion, found that the applicant’s inability to work was not caused by the accident. On 19

February 1999 the applicant lodged a complaint with the Helsinki District Court (

käräjäoikeus, tingsrätten

). The court held an oral hearing during which it heard the doctors who had treated the applicant, the insurance company’s doctor as well as an expert from the National Authority for Medicolegal Affairs (

Terveydenhuollon oikeusturvakeskus, Rättskyddscentralen för hälsovården

). On 18 December 2001 the court confirmed that the applicant was clearly unable to work and found that the insurance company was liable to pay the applicant damages until he reached the retirement age of 65.

The insurance company appealed to the Helsinki Appeal Court (

hovioikeus, hovrätten

), which rejected as unnecessary the parties’ request for an oral hearing. On 10 June 2004 the Appeal Court quashed the District Court’s judgment and rejected the applicant’s complaints, finding that the causal link between the accident and the applicant’s inability to work had not been established with a sufficient degree of probability.

The applicant appealed to the Supreme Court (

korkein oikeus, högsta domstolen

) complaining

inter alia

about the lack of an oral hearing before the Appeal Court. On 1 March 2005 the Supreme Court refused leave to appeal.

COMPLAINTS

The applicant complained that the total length of the proceedings in his case was incompatible with the “reasonable time” requirement. He further complained that the proceedings in the Helsinki Appeal Court were unfair as the court rejected the request to hold an oral hearing, made by both parties. Moreover, the judgment of the court was solely based on the expert opinion of a medical doctor of the National Authority for Medicolegal Affairs who had not examined the applicant in person. The applicant also complained that the Supreme Court, by refusing leave to appeal, failed to correct the mistakes made during the Appeal Court proceedings. He did not invoke any Articles of the Convention.

THE LAW

On 7 March 2008 the Court received the following declaration from the Government:

“I, Arto Kosonen, Agent of the Government of Finland, declare that the Government of Finland offer to pay

ex gratia

EUR 1,800 (one thousand eight hundred euros) to Mr Seppo Juhani Laakko with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”

On 31 March 2008 the Court received the following declaration signed by the applicant:

“I, Seppo Juhani Laakko, the applicant in the above-mentioned case, note that the Government of Finland are prepared to pay me

ex gratia

the sum of EUR 1,800 (one thousand eight hundred euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

I accept the proposal and waive any further claims against Finland in respect of the facts giving rise to this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.”

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1

in fine

of the Convention). In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Fatoș Aracı

Nicolas Bratza

Deputy Registrar

President