VUOKKO AND OTHERS v. FINLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
VUOKKO AND OTHERS v. FINLAND (CtEDO, 2008)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 32389/05 de Juha-Pekka VUOKKO și alții împotriva Finlandei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 30 septembrie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 5 septembrie 2005, având în vedere decizia de examinare a admisibilității și a meritelor cazului împreună (art. 29 § 3 din convenție), având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, Având în vedere cererea celui de-al treilea reclamant de a retrage cererea, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului în ceea ce privește primul și al doilea reclamant, după ce a deliberat, decide după cum urmează: Primul și al doilea reclamant, dl Tom Fingerroos și dl Jussi Järvin, sunt resortisanți finlandezi născuți în 1959 și, respectiv, în 1965 și trăiesc în Turku. Al treilea reclamant, dl Juha-Pekka Vuokko, este un național belgian născut în 1953 și trăiește în Bruxelles. Toate acestea au fost reprezentate în fața Curții de către dl J. Hakanen, avocat practicant în Turku. Guvernul finlandez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 6 august 1992, poliția a efectuat o căutare la locul de muncă al primului și al doilea reclamant, în care au devenit conștienți de faptul că au fost suspectate de infracțiuni în legătură cu creditele acordate de o bancă, care a fost încheiat ulterior. Fiecare a fost interogat de poliție de mai multe ori între februarie 1993 și martie 1996. Al treilea reclamant a devenit conștient de statutul său de suspect în ceea ce privește infracțiunile similare la 8 martie 1994, când a fost interogat prima dată de poliție. A fost interogat doar o dată după aceea, și anume la 9 martie 1994. Faza finală a anchetei preliminare, cu privire la toate reclamanții, s-a încheiat la 9 aprilie 1996. Audierea cauzei, care a implicat aproximativ 30 de inculpați, a început în Curtea de District a Salo käräjäoikeus tingsrätten) la 7 martie 1995. Acuzațiile pentru daune împotriva primei și a doua reclamante au fost depuse în timpul sesiunilor de judecată din 7 martie 2005 și 7 august 1996. Acuzațiile și cererile pentru daune împotriva celui de-al treilea reclamant au fost depuse la 10 Septembrie 1996. Cazul a fost auzit peste 60 de zile. Testimoniul a fost dat de 73 de martori. Documentele depuse instanței cuprindeau peste 33.000 de pagini. Reclamanții au închis apărarea la 28 ianuarie 1998. La 24 martie 2000, Curtea de District și-a emis hotărârea, care a avut loc la aproape 900 de pagini. Curtea a condamnat primul reclamant de mai multe conturi de fraudă agravată și l-a condamnat la un termen suspendat de un an și șase luni de închisoare, împreună cu o amendă suplimentară. Al doilea reclamant a fost condamnat pentru mai multe conturi de fraudă agravată și condamnat la un termen suspendat de doi ani de închisoare și o amendă suplimentară. Al treilea reclamant a fost condamnat pentru trei conturi de fraudă agravată și condamnat la o perioadă suspendată de unsprezece luni de închisoare și la o amendă suplimentară. Hotărârea instanței a inclus o decizie de procedură de examinare a reclamantului, adică a succesorului băncii, cereri de daune în cadrul procedurilor civile separate. La 4 martie 2002, Curtea de Apel Turku (Hovioikeus hovrätten La 30 octombrie 2002, Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen ) și-a refuzat concediul de recurs. La 12 mai 2006, Curtea de District și-a emis hotărârea privind cererile de daune. Acesta a deținut primul și al doilea reclamant responsabil în daune în valoare de 9,8 milioane de euro (EUR) și al treilea reclamant în valoare de aproape 3,2 milioane EUR. Toate reclamanții, precum și reclamantul, au apelat împotriva hotărârii Curții de Apel, care și-a pronunțat hotărârea la 12 februarie 2008. Procedura a continuat în fața Curții Supreme. În cursul examinării cererilor de daune reclamanților, printre alți inculpați, a depus o plângere procedurală pentru a respinge aceste cereri din cauza lungii excesive a procedurii. La 9 martie Curtea de District din 2004 a acceptat faptul că procedurile au fost nejustificate, dar a respins plângerea menționând că legislația internă nu prevede posibilitatea de a întrerupe procedura civilă. Curtea a afirmat, de asemenea, că este în interesul reclamantului să continue procedura. Acesta a ajuns la această concluzie chiar dacă a acceptat opinia reclamanților că societatea reclamantă este o societate de stat. La 29 noiembrie 2004, recursul reclamanților împotriva deciziei a fost refuzat de Curtea de Apel. La 12 aprilie 2005, Curtea Supremă a refuzat concediul de recurs. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata totală a procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă” și au plâns, de asemenea, în temeiul articolului 13 pentru lipsa unui remediu eficace în acest sens. Prin scrisoarea din 18 ianuarie 2008, observațiile Guvernului au fost trimise reprezentantului reclamanților, care a fost solicitată să prezinte observații împreună cu orice reclamație pentru satisfacție în răspuns până la 3 martie 2008. La 22 februarie 2008, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că dl Juha-Pekka Vuokko, cel de-al treilea reclamant, a dorit să își retragă cererea și că nu mai are cereri în cauză. La 28 martie 2008, Guvernul a solicitat Curtei să pună în aplicare cererea din listă în ceea ce privește cel de-al treilea reclamant. În ceea ce privește primul și al doilea reclamant, la 23 iulie 2008, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „I, Arto Kosonen, Agentul Guvernului, declară că Guvernul Finlandei oferă să plătească ex gratie 29 000 EUR [1] (20 de mii de euro) în fața dlui Tom Valdemar Fingerroos și a dlui Jussi Kalevi Järvinen, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazurii menționate mai sus, pe care se întâmpină Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această sumă, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 27 august 2008, Curtea a primit următoarea declarație semnată de primul și al doilea reclamant: „Noi, dl Tom Valdemar Fingerroos și dl Jussi Kalevi Järvin, reclamanții în cazul de mai sus, observă că guvernul Finlandei sunt pregătiți să ne plătească exgrația suma de 29 000 EUR (20 de mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Acceptăm propunerea și renuntăm la orice nouă afirmații împotriva Finlandei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declarăm că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, cel de-al treilea reclamant nu mai dorește să își continue cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului său. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între Guvernul și primul și al doilea reclamant. Este satisfăcut că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale și nu găsește motive pentru a justifica o examinare continuă a cererii în măsura în care se referă la primul și al doilea reclamant (art. 37 § 1 în amendă) Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată din listă cazul. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului [1] Această sumă include 12,000 EUR pentru prejudiciu moral pentru fiecare dintre cele două reclamante și 5.000 EUR pentru costuri și cheltuieli (inclusiv TVA).