ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2347/2019

Deliberând asupra recursurilor de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovație din cadrul Ministerului Educației Naționale, anularea Deciziei nr. 9919 din 4 august 2015 emisă de pârâtă (comunicată la data de 12 august 2015 și înregistrată la USAMVB Timișoara sub nr. x din 12 august 2015) și, prin urmare, admiterea în totalitate a contestației formulate împotriva Proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 3 iunie 2015, y din 3 iunie 2015, z din 3 iunie 2015, w din 3 iunie 2015, t din 3 iunie 2015, s din 3 iunie 2015, anularea acestor procese-verbale și a scrisorilor aferente acestora de notificare a debitelor (nr. x din 9 iunie 2015, y din 9 iunie 2015, z din 9 iunie 2015, w din 9 iunie 2015, t din 9 iunie 2016) cu consecința exonerării reclamantei de plata corecțiilor financiare aplicate și declararea sumelor respinse la plată ca fiind eligibile.

Numiții A., B., C., D. și E. au formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantei, arătând că sunt membri în echipa managerială a Proiectului în discuție și, în consecință, beneficiarii drepturilor salariale ce au fost plătite pretins necuvenit.

Prin încheierea de ședință din 14 septembrie 2016, Curtea de Apel București a admis în principiu cererea de intervenție, titularii acesteia devenind părți în cauză în calitate de intervenienți accesorii.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2904 din 5 octombrie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamanta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovație din cadrul Ministerului Educației Naționale, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, în ceea ce privește Procesele-verbale nr. x și nr. 8628 din 3 iunie 2015, că acestea au fost anulate prin decizia de soluționare a contestațiilor, astfel încât criticile reclamantei privind aceste procese-verbale sunt lipsite de obiect.

De asemenea, a constatat că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a adus vreo critică Procesului-verbal nr. x din 3 iunie 2015, deci nu există motive pentru care să se dispună anularea lui. Astfel, neregularitatea constatată se referă la neeligibilitatea tarifelor pentru modificare autorizații de utilizare percepute de CNCAN, pe care reclamanta nu o critică, motivele acțiunii sale referindu-se la cheltuielile generale de administrare și cheltuielile salariale ale echipei de management, care fac obiectul celorlalte procese-verbale contestate.

Referitor la criticile reclamantei privind Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015, s-a reținut de către prima instanță că, în vreme ce reclamanta susține că cheltuielile respective au fost calculate corect, conform Metodologiei de calcul nr. 8890 din 2 noiembrie 2009 și clarificărilor Organismului Intermediar, din cuprinsul procesului-verbal rezultă că motivul pentru care a fost stabilită în sarcina reclamantei o creanță bugetară în cuantum de 173.441,67 RON l-a reprezentat faptul că au fost considerate neeligibile cheltuielile generale de administrare, reprezentate de TVA și accize din CR 7, conform dispozițiilor contractuale și legale.

În ceea ce privește Procesele-verbale nr. x și 8627 din 3 iunie 2015 prin care s-au considerat ca fiind neeligibile cheltuielile salariale efectuate cu depășirea plafonului de salarii plătite echipei manageriale din CR 4 și CR 5, a reținut instanța că un prim aspect invocat de reclamantă se referă la faptul că ar fi intervenit prescripția extinctivă potrivit art. 2517 din noul C. civ.

Or, în speță nu este aplicabil termenul comun din materie civilă, ci termenul prevăzut de art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia "dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare".

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (5) din contract, "până la încetarea valabilității contractului, beneficiarul are obligația de a păstra și de a pune la dispoziția OI, AM, ACP, AA, CE și oricărui alt organism abilitat de a efectua verificări asupra modului de utilizare a finanțării nerambursabile, toate documentele aferente Proiectului, inclusiv inventarul asupra activelor dobândite prin Instrumente Structurale".

Rezultă că pârâta putea identifica nereguli pe toată perioada de derulare a contractului, astfel că termenul de prescripție nu curge de la data efectuării plăților, ci cel mai devreme de la data constatării neregulii, când pârâta a luat cunoștință de nașterea dreptului său de a stabili în sarcina reclamantei creanța bugetară rezultată din nereguli.

Referitor la legalitatea și temeinicia reținerii de către pârâtă a caracterului neeligibil al cheltuielilor cu salariile echipei manageriale ce depășesc plafonul prevăzut în Anexa 3 la H.G. nr. 475/2007 pentru costurile salariale directe, a reținut instanța că sunt reglementate limite maxime în euro/om/lună, iar în Nota din această anexă se prevede că "Limita maximă cuprinde toate taxele și impozitele datorate de angajat și se aplică tuturor veniturilor realizate de către o persoană pentru participarea la unul sau mai multe proiecte în cadrul Planului național II".

Prevederile de mai sus nu cuprind o mențiune expresă că limita maximă are în vedere un program normal de muncă, însă dispozițiile trebuie interpretate în sensul de a asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor și coroborate cu prevederile din legislația muncii, exigențe care impun interpretarea că plafonul respectiv s-a referit la programul normal de muncă de 8 ore/zi și 40 de ore/săptămână.

Din acest motiv, Instrucțiunea din 26 ianuarie 2011 a Directorului General al Direcției Generale Organism Interimar nu reprezintă un act normativ ce trebuia publicat în Monitorul Oficial, ci doar un act prin care se interpretează în scopul aplicării unitare de către persoanele din subordinea emitentului a prevederilor cuprinse în Anexa 3 la H.G. nr. 475/2007, interpretarea fiind făcută în acord cu dispozițiile actului normativ de rang superior.

Potrivit par. 3 din Instrucțiunea de mai sus "Plafoanele prevăzute în Anexa 3 la H.G. nr. 475/2007 sunt exprimate în euro/om/lună la normă de lucru întreagă, adică 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână pentru orice persoană în vârstă de peste 18 ani, conform Codului Muncii. Dacă o persoană lucrează pe proiect cu jumătate de normă, de exemplu, plafonul lunar maxim corespunzător funcției sale/gradului său profesional se reduce la jumătate. Durată maximă a timpului de muncă pe proiect trebuie să respecte, evident, prevederile Codului Muncii, iar orele suplimentare se rambursează respectând plafonul orar ce revine funcției/gradului profesional".

Această prevedere nu este în contradicție cu cea cuprinsă în H.G. nr. 475/2007, ci în acord cu aceasta și cu prevederile Codului muncii, criticile reclamantei și ale intervenienților, cu privire la acest aspect, fiind neîntemeiate.

Împotriva Sentinței nr. 2904 din 5 octombrie 2016 au declarat recursuri motivate reclamanta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" și intervenienții A., B., C., D. și E..

Recursul reclamantei Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" a fost întemeiat în drept doar pe prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, însă criticile de nelegalitate dezvoltate pot fi subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă de instanța de control judiciar.

În motivarea recursului, recurenta reclamantă a arătat că instanța a cercetat sumar conținutul cererii de chemare în judecată, întrucât, la o analiză mai atentă se observă faptul că reclamanta a invocat, față de procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015, atât critici procedurale cât și de fond: faptul că creanța bugetară stabilită în cuprinsul sau ca urmare a stabilirii corecțiilor financiare este prescrisă conform art. 2571 C. civ.

Contrar celor reținute prin sentință, a arătat - în cuprinsul răspunsului la întâmpinare - faptul că "referitor la contestarea Procesului-verbal nr. 8623 din 3 iunie 2015 considerăm că este întemeiată deoarece în spețe similare, pentru aceleași laboratoare, Computer tomograf și Raze X, au fost solicitate și rambursate contravaloarea avizelor legale emise de autoritățile în domeniu, inclusiv de CNCAN. Mai mult, în cadrul Proiectului, pentru aceste laboratoare au fost achiziționate atât lucrările cât și echipamentele cu serviciul de punere în funcțiune inclus în ofertă."

Așadar, motivul pentru care instanța a respins cererea reclamantei privitor la acest proces-verbal (acela că nu au fost formulate critici împotriva acestuia) nu poate fi reținut ca pertinent, reclamanta invocând, în plus, și faptul că a existat o practica în sensul recunoașterii ca eligibile a cheltuielile reprezentate de tarife pentru modificare autorizații de utilizare percepute de CNCAN.

Privitor la Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015, instanța nu a cercetat susținerile reclamantei, invocând doar conținutul Anexei 1, pct. 24 din Ordinul MEF nr. 2508/2007 care aproba listele de cheltuieli eligibile în cadrul Programului POS CCE 2007 - 2013 și faptul că aceste cheltuieli generale de administrare reprezentate de TVA și accize nu se regăsesc în sfera celor eligibile.

Concluzia este netemeinică și nelegală, deoarece inițial suma a fost utilizata și decontata în baza unei metodologii transmise și acceptate prin adresa din 2 noiembrie 2009.

Procentul de 11,6% reprezentând Cheltuieli Generale de Administrare s-a aplicat facturilor plătite de către USAMVBT pentru utilități în baza unui calcul având în vedere: suprafața spațiului, utilizare și procent de folosire, astfel cum se arată în "Metodologia de calcul a cheltuielilor de administrație" nr. 8890 din 2 noiembrie 2009, spatii utilizate în scopul implementării Contractului nr. x din 1 martie 2009 și a Actului adițional nr. x înregistrat cu nr. x din 14 august 2009.

Prin CR 7, înregistrată la ANCS cu numerele 58 din 18 februarie 2013, 87 din 27 februarie - 2013 și 368 din 19 noiembrie 2013 s-a solicitat rambursarea unor cheltuieli de tip Cheltuieli Generale de Administrație, iar conform Notificării emise de pârâtă cu nr. x din. 23 martie 2013, privind situația cererii de rambursare nr. x, sumele au fost aprobate respectând metodologia transmisă.

Prin urmare, conform regulilor de calcul stabilite de către parata prin Metodologia de calcul a cheltuielilor de administrație nr. 8890 din 2 noiembrie 2009 și, urmare a clarificărilor avute cu Organismul Intermediar au fost calculate și solicitate la rambursare cheltuielile generale administrative, fiind aprobate la rambursare, atât de Organismul Intermediar, cât și de Autoritatea de Management. Prin chiar Raportul de audit nr. x din 27 iunie 2014 realizat la finalul proiectului de Autoritatea de management, se certifică - prin aprobarea sumelor înscrisa la CGA (Cheltuieli Generale de Administrație) - efectuarea corectă a calculului cu privire la aceste cheltuieli și, prin urmare, temeinicia și legalitatea solicitării acestora la rambursare, ceea ce s-a și realizat prin plata acestor cheltuieli de administrare.

Cu toate acestea, după ce a declarat o dată cheltuielile ca fiind eligibile, prin Procesul Verbal nr. x din 3 iunie 2015 care stabilește corecții financiare, reprezentând titluri de creanța, pentru nereguli constatate la categoria cheltuieli generale de administrație (CGA), pârâta declară suma de 173,441,67 RON ca fiind neeligibile și solicită în mod netemeinic și nelegal, restituirea acesteia.

Privitor la Procesele-verbale nr. x, nr. 8627 și nr. 8628 din 3 iunie 2015 (corectat în urma admiterii parțiale a Contestației prin Procesul-verbal 10182 din 13 august 2015), s-au stabilit creanțe bugetare în cuantum de 86.545 RON, 88.788 RON și, respectiv, 211.459 RON (din totalul inițial de 890.519 RON înscris în procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015), considerându-se greșit ca fiind neeligibile cheltuielile salariate efectuate cu depășirea plafonului de salarii plătite echipei manageriale conform CR 5, CR 4 și CR2, CR3 și CR6.

Cu privire la corectarea Procesului-verbal nr. x din 3 iunie 2015 prin Procesul-verbal nr. x din 13 august 2015, suma rezultată este de asemenea greșită, întrucât autoritatea de management a luat în calcul la numita B., aferent CR6, și plata salariului la 12 martie. Or, în luna martie acesteia nu i-a fost acordat salariu.

Instanța a reținut doar "un prim aspect" invocat de reclamanta și anume cel al intervenirii prescripției de 3 ani, considerând că acesta nu este justificat și combătându-l prin aprecierea ca aplicabile a dispozițiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Instanța a apreciat ca termenul nu este de 3 ani, ci de 5 ani, și nu începe să curgă de la data efectuării plăților, astfel cum susținuse reclamanta, ci "cel mai devreme de la data constatării neregulii, când pârâta a luat cunoștință de nașterea dreptului sau de a stabili în sarcina reclamantei creanța bugetară rezultată din nereguli".

Se omite însă de către instanță un aspect major și anume faptul ca anterior desfășurării controlului, prin CR4, înregistrata la ANCS cu nr. x din 30 ianuarie 2012 reclamanta a solicitat rambursarea unor cheltuieli de management proiect și conform Notificării privind situația CR 4 cu nr. x din 21 martie 2012, iar sumele au fost aprobate integral.

Prin CR5, înregistrata la ANCS cu nr. x din 28 februarie 2012, reclamanta a solicitat rambursarea unor cheltuieli de management proiect și conform Notificării privind situația CR 5 cu nr. x din 21 martie 2012, iar sumele au fost aprobate integral.

Prin urmare, aceleași persoane care au verificat și aprobat Notificările privind situația cererilor de rambursare (și în care nu au fost respinse sume privind plata salariilor echipei de management) sunt aceleași care au avizat și aprobat PV de constatare a neregulilor.

Au fost încălcate astfel flagrant principiile C. proc. civ., cel în privința căruia nimeni nu poate Invoca propria culpă în apărarea sa ("nemo auditur propriam turpitudinem allegans") și cel privind exercitarea cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege a drepturilor procedurale.

Prin aceasta poziție, parata a cauzat daune reclamantei, care ar fi putut fi preîntâmpinate, întrucât daca aceasta ar fi fost sesizata de posibile nereguli privind neîncadrarea în limitele salariate prevăzute de H.G. nr. 475/2007 la prima cerere de rambursare privind cheltuielile salariale - CR2 din 31 ianuarie 2011 aprobată și notificată în data 8 august 2011, data ulterioara "Instrucțiunii" invocate în fundamentarea Proceselor-verbale, aspectele ar fi fost clarificate la vremea respectiva și pretinsele nereguli nu ar mai fi fost repetate în cererile de rambursare ulterioare (CR3, CR4, C5 și CR6).

Și interpretarea data de ANCSI articolelor 112 și 114 din C. muncii este eronată. Prevederile acestor articole din Codul muncii se aplică pe fiecare contract de muncă în parte și nu prin cumularea orelor din toate contractele de muncă pe care le are o persoană, aspect confirmat și de adresa primită din partea ITM Iași, depusă la dosarul primei instanțe.

Concluzia este susținută și de prevederile Directivei Europene care reglementează timpii de lucru și timpii de odihna:

"Directiva 2003/8S/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru- CAPITOLUL 2 PERIOADE MINIME DE REPAUS. ALTE ASPECTE ALE ORGANIZĂRII TIMPULUI DE LUCRU-"Articolul 3 - Repausul zilnic - Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore."

A arătat recurenta că a invocat această Directivă și în fața primei instanțe, doar că exemplu în sensul în care și legislația europeană permite să se lucreze 13 ore pe zi.

Instanța nu a luat în considerare niciunul dintre aceste aspecte invocate în mod concret, fundamentându-și concluziile exclusiv prin prisma prevalării de dispozițiile "Instrucțiunii" din 26 ianuarie 2011 a Directorului General al Direcției Generale Organism Interimar din cadrul instituției parate, a cărui aplicabilitate a fost contestată de recurenta-reclamantă.

"Instrucțiunea clarificatoare" emisă de ANCSI în 26 ianuarie 2011 nu este opozabilă reclamantei pentru că nu i-a fost comunicată și nici publicată în Monitorul Oficial sau asumată de conducătorul instituției.

Prin urmare, față de cele prezentate, se poate constata cu ușurința ca Ordinul nr. 2508 din 31 decembrie 2007 și H.G. nr. 475/2007 nu fac referire la plafonarea normei la 8 ore. Dimpotrivă, calculul plafonului se face prin cumularea veniturilor salariale și limitele maxime se aplica la suma venitului brut obținut de o persoana, din participarea la realizarea de proiecte.

Limitarea plafoanelor prevăzute în Anexa 3 la H.G. nr. 475/2007 la 40 de ore pe săptămână, 8 ore pe zi, încalcă dreptul oricărui angajat care dorește să lucreze mai mult de 8 ore pe zi în baza mai multor contracte de munca, lucru pe care legislația națională în vigoare (în speță, Codul Muncii) și comunitară (Directiva 2003/88/CE) îl permite.

De altfel, alte programe care utilizează fondurile structurale (de exemplu, POSDRU) reglementează clar și fără echivoc: "Limita zilnică maximă care poate fi decontată per expert trebuie sa se încadreze în limita maxima de 12 ore/zi, 60 ore/săptămână reprezentând ore lucrate în proiecte finanțate din Fondul Social European - Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane inclusiv norma de bază, stabilite prin contractele încheiate. Tot ce depășește aceasta limita nu se va deconta din POSDRU." "Ghidul Solicitantului - Condiții Generale 2014".

Or, instanța nu s-a pronunțat și nu a ținut seama de aceste apărări ale reclamantei, ele nefiind nici măcar amintite în cuprinsul motivării sentinței.

Prin recursul declarat, recurenții intervenienți A., B., C., D. și E. au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., și au arătat că, achiesând la argumentele reclamantei din cererea introductivă, susțin următoarele argumente suplimentare:

Proiectul în discuție a fost deja implementat într-o pondere de 100%, iar Instrucțiunile privind cheltuielile salariale pe proiectele Axei prioritare 2 "Competitivitate prin CDI" a POS-CCE din 26 ianuarie 2011 nu pot fi aplicate Proiectului și nici modului în care au fost calculate drepturile salariale cuvenite recurenților intervenienți, în calitate de membri ai echipei manageriale, întrucât sunt posterioare momentului declanșării implementării Proiectului.

Instrucțiunile mai sus evocate nu au fost publicate nicăieri, cu atât mai puțin în Monitorul Oficial, deși constituiau un act administrativ cu caracter normativ, nepublicarea atrăgând sancțiunea inexistenței lor.

Instrucțiunile criticate nu au fost nici asumate de către autoritatea competentă și nici de agentul competent al puterii publice, fiind elaborate sub semnătura unui director general din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică - Direcția Generală Organism intermediar.

Acestea ar fi trebuit asumate de către ministrul educației naționale sau să îmbrace forma ordinului comun de care face vorbire art. 13 alin. (2) și (3) din H.G. cu nr. 759/2007, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că distincția între actele administrative individuale și cele normative se realizează în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc. Astfel, actele administrative normative conțin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, față de o persoană, sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate expres în conținutul acestor acte.

Aceste instrucțiuni se adresează tuturor beneficiarilor de finanțare și se aplică în baza H.G. nr. 759/2007, fiind act administrativ cu caracter normativ, și ar fi trebuit publicate în Monitorul Oficial al României, conform art. 11 alin. (1) din Legea cu nr. 24/2000.

Raportat la toate aceste aspecte, calcularea și, respectiv, stabilirea drepturilor salariale ale recurenților în cadrul proiectului în discuție s-a făcut într-o manieră corectă, contrar celor susținute de autoritatea intimată prin actele administrative contestate.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Autoritatea intimată pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

În esență, a arătat temeiurile pe care își justifică în prezentul litigiu calitatea procesuală pasivă Ministerul Cercetării și Inovării, ca succesor în drepturi al ANCSI, și a combătut punctual motivele recursului recurentei reclamante, cu argumente cuprinse în hotărârea recurată și în actele administrative contestate.

A mai susținut intimata inadmisibilitatea formulării de critici împotriva Procesului-verbal nr. x din 13 august 2015, care nu a făcut obiectul Deciziei nr. 9919 din 4 august 2015 prin care s-a soluționat contestația administrativă împotriva Proceselor-verbale nr. x din 3 iunie 2015, nr. y din 3 iunie 2015, nr. z din 3 iunie 2015, nr. w din 3 iunie 2015, nr. t din 3 iunie 2015 și nr. 8628 din 3 iunie 2015.

Cu privire la recursul formulat de recurenții intervenienți, intimata a reiterat considerentele privind neeligibilitatea cheltuielilor ce depășesc plafonul maxim admis pentru salarii și a combătut susținerile recurenților cu privire la inopozabilitatea/inexistența Instrucțiunilor.

Recurenta reclamantă a depus întâmpinare la recursul intervenienților accesorii, prin care a solicitat admiterea acestuia, reiterând principalele susțineri din recurs și din acțiunea introductivă referitoare la eligibilitatea cheltuielilor cu salariile membrilor echipei.

De asemenea, a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei, invocând aceleași aspecte.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Procesele-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 3 iunie 2015, nr. y din 3 iunie 2015, nr. z din 3 iunie 2015, nr. w din 3 iunie 2015, nr. t din 3 iunie 2015, nr. s din 3 iunie 2015, în cadrul acțiunii în anulare formulate împotriva Deciziei nr. 9919 din 4 august 2015 prin care s-a soluționat contestația administrativă împotriva proceselor-verbale.

Acțiunea sa a fost respinsă, atât reclamanta, cât și intervenienții accesorii formulând recursuri prin care au criticat soluția.

Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta reclamantă Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" în cererea sa de recurs.

Astfel, cu prioritate, se constată că, prin Decizia nr. 9919 din 4 august 2015, intimata pârâtă ANCSI (în prezent, Ministerul Cercetării și Inovării) a admis în parte contestația și a anulat Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015, în considerarea preexistenței Procesului-verbal nr. x din 7 octombrie 2014, întocmit pentru aceeași abatere, și a principiului ne bis in idem, precum și Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015 (în cazul acestuia din urmă stipulându-se că structura de control urmează să emită un nou proces-verbal prin care să se stabilească suma corectă).

A fost respinsă în rest contestația, respectiv în ceea ce privește Procesele-verbale nr. x, nr. 8625, nr. 8626 și nr. 8627 din 3 iunie 2015 (deși în dispozitivul Deciziei se menționează nr. 8628 în loc de nr. 8627, fiind vorba evident de o simplă eroare materială).

Prin urmare, în mod corect prima instanță a apreciat că toate criticile de nelegalitate din acțiunea introductivă care vizau procesele-verbale deja anulate în procedura contestării administrative sunt lipsite de obiect.

Totodată, Înalta Curte constată că susținerile recurentei referitoare la Procesul-verbal nr. x din 13 august 2015, care a înlocuit Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015, nu au făcut obiectul analizei instanței de fond, întrucât este vorba de un act administrativ de-sine-stătător, doar decizia de soluționare a contestației administrative formulate împotriva acestuia fiind susceptibilă de a fi contestată la instanța de contencios administrativ, în condițiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011.

Cât privește critica adusă sentinței, în sensul că nu s-ar fi avut în vedere argumentele privind prescripția dreptului de a stabili creanța bugetară și în ceea ce privește Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015 (întocmit pentru neregularitatea referitoare la neeligibilitatea tarifelor pentru modificare autorizații de utilizare percepute de CNCAN), prima instanță considerând greșit că anularea acestuia s-a cerut pur formal, Înalta Curte constată că, referitor la toate creanțele bugetare stabilite prin procesele-verbale contestate, întocmite la aceeași dată, 03 iunie 2015, sunt deplin valabile argumentele expuse de instanța de fond referitoare la prescripția extinctivă invocată de recurenta reclamantă prin raportare la art. 2517 din C. civ. ("termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen").

Într-adevăr, în această materie nu este aplicabil menționatul termen general de prescripție, ci termenul special de prescripție de 5 ani reglementat de art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 ("dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare").

Pe de altă parte, potrivit prevederilor contractuale asumate de recurentă, autoritatea competentă poate efectua verificări și, deci, constata eventualele nereguli pe toată perioada de implementare a proiectului, dar și în perioada ulterioară de monitorizare de 5 ani de la finalizarea implementării, astfel că dreptul de stabilire a creanțelor bugetare nu era prescris la data întocmirii proceselor-verbale contestate.

Referitor la criticile reclamantei privind Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015, în sensul că cheltuielile au fost calculate corect, conform Metodologiei de calcul nr. 8890 din 2 noiembrie 2009 și clarificărilor Organismului Intermediar, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, întrucât nu incorectitudinea calculului a fost reținută prin procesul-verbal respectiv, ci caracterul neeligibil al cheltuielilor generale de administrare, reprezentate de TVA și accize din CR 7, soluție legală în raport cu prevederile art. 4 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Contractul de finanțare nr. x din 1 august 2009 ("TVA este o cheltuială neeligibilă din asistența financiară nerambursabilă prin POS CCE") și ale Anexei 1 pct. 24 din Ordinul MEF nr. 2508/2007 (de aprobare a listelor de cheltuieli eligibile în cadrul Programului POS CCE 2007 - 2013).

Nici faptul că cheltuielile respective au mai fost verificate anterior de aceeași entitate și considerate eligibile, fiind aprobată plata acestora către recurentă nu este relevant în cauză, întrucât o astfel de împrejurare nu poate înlătura posibilitatea efectuării controlului ex post și, deci, nici depistarea unor nereguli în urma verificărilor de alte structuri competente, această posibilitate fiind prevăzută expres în Contractul de finanțare.

Tot astfel, Înalta Curte constată că, prin Procesele-verbale nr. x din 3 iunie 2015 și nr. y din 3 iunie 2015, au fost în mod temeinic și legal considerate ca fiind neeligibile cheltuielile salariale achitate în contul echipei manageriale din CR 4 și CR 5, întrucât au fost efectuate cu depășirea plafonului maxim prevăzut de art. 9 alin. (1) și Anexa 3 la H.G. nr. 475/2007 pentru costurile salariale directe și cu nerespectarea notei din anexă care prevede expres că "Limita maximă cuprinde toate taxele și impozitele datorate de angajat și se aplică tuturor veniturilor realizate de către o persoană pentru participarea la unul sau mai multe proiecte în cadrul Planului național II".

Analizând, în continuare, cererea de recurs formulată de recurenții intervenienți persoane fizice, Înalta Curte constată, în ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurenți.

Astfel, pe de o parte, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție accesorie cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îi nemulțumesc pe recurenți, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

De altfel, recurenții intervenienți nu au indicat punctual care ar fi acea apărare a lor pe care instanța nu ar fi analizat-o, la care nu ar fi răspuns - cel puțin implicit - prin considerentele sentinței și care, în plus, ar fi fost determinantă pentru a conduce la o altă soluție pe fondul cauzei (soluția asupra cererii de intervenție accesorie fiind în interdependență cu aceasta) .

În privința criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt deplin valabile considerentele deja expuse mai sus în analiza recursului recurentei reclamante (ale cărui motive recurenții intervenienți au arătat expres că înțeleg să le susțină integral).

Referitor la susținerile suplimentare ale recurenților intervenienți privind cheltuielile salariale ale echipei de management, Înalta Curte reține următoarele:

Intervenientul A. a fost lider de Proiect, iar ceilalți membri ai echipei au avut, în cadrul Proiectului, următoarele poziții: D. - asistent manager; C. - responsabil achiziții; E. - responsabil juridic și de comunicare; B. - director economic al Universității.

Critica acestora în sensul că stabilirea caracterului neeligibil al cheltuielilor salariale efectuate peste plafonul maxim prevăzut de H.G. nr. 475/2007 nu este legală, întrucât s-ar fi realizat prin aplicarea retroactivă a Instrucțiunilor care constituiau un act normativ ce nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României și nici asumat de reprezentantul legal al instituției emitente nu poate fi primită.

Astfel, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, pe de o parte, Instrucțiunile emise de Directorul General al AM POS CCE nu sunt acte administrative cu caracter normativ, pentru a necesita publicarea în Monitorul Oficial al României în condițiile Legii nr. 24/2000 și, mai ales, nu au constituit baza legală a verificării precizată în procesele-verbale.

Pe de altă parte, aceste instrucțiuni, ce constituie îndrumări date de conducătorul autorității de management organismelor intermediare, în limitele competențelor sale legale și regulamentare comunitare, nu adaugă și nici nu vin în conflict cu prevederile legale incidente și cu mențiunile din Cererea de finanțare aprobată (32 ore/membru/lună - dosar fond).

Totodată, în contractele individuale de muncă cu timp parțial se menționează că prevederile acestora se completează cu prevederile Codului muncii, iar în Decizia de numire a echipei de management se precizează că decontarea cheltuielilor salariale se realizează conform Ordinului MEF nr. 2508 din 31 decembrie 2007, iar la art. 7 din acest Ordin, se stipulează expres că "Cheltuielile salariale pe proiect se cumulează per persoană cu toate veniturile salariale directe obținute din contractele de finanțare încheiate din fondurile Axei prioritare Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare și din fondurile alocate Planului Național de Cercetare-Dezvoltare Inovare II pentru perioada 2007 - 2013 și nu pot depăși plafoanele prevăzute în Anexa 3 la H.G. nr. 475/2007".

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile formulate de reclamanta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" și intervenienții A., B., C., D. și E..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" și intervenienții A., B., C., D. și E. împotriva Sentinței civile nr. 2904 din 5 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 mai 2019.

GGC - LM