ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3157/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2833 din 25 octombrie 2010, Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului F.H.F. și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească suma echivalentă în lei a 5.000 euro reprezentând despăgubiri pentru daune morale, a admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de F.V.V. și B.O., obligând statul să le plătească fiecăreia din ele aceeași sumă și cu același titlu, fiind respinsă în rest acțiunea reclamantului. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că în speță s-a constatat că situația de fapt invocată și probată de reclamant și interveniente se grefează întocmai pe ipoteza particularizata de art. 3 lit. e), deoarece tatăl, mama și bunica paterna au fost supuși unei măsuri cu caracter politic, împrejurare ce le legitimează calitatea de a pretinde reparații conform Legii nr. 221/2009.

Dintre măsurile reparatorii reglementate de lege, reclamantul și intervenientele au optat pentru despăgubiri morale, prevăzute de art. 5 lit. a), astfel ca se observa că dispozițiile legale menționate prevăd expres acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș solicitând, schimbarea ei în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii reclamantului și intervenientelor având în vedere incidența în cauză a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale care a condus în final la abrogarea tacită a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ceea ce nu mai permite admiterea niciunei acțiuni în despăgubiri, cum este și cea de față.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul reclamant F.H.F. a solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât decizia invocată nu are efect asupra cauzei de față, și pentru că, prin însuși conținutul textelor Constituționale, România este obligată să acorde prioritate tratatelor și convențiilor internaționale privitoare la drepturile omului cum este și cazul celor menționate în acțiune. Concluzii în același sens au formulat și intimatele interveniente. Prin decizia civilă nr. 798 din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și a schimbat Sentința civilă nr. 2833 din 25 octombrie 2010 a Tribunalului Timiș în sensul că a respins acțiunea în despăgubiri formulată de reclamantul F.H.F.

și de intervenientele F.V.V. și B.O. împotriva instituției pârâte. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul F.H.F., arătând faptul că Legea nr. 221/2009 este încă în vigoare, neabrogată, că Sentința civilă nr. 2833/ PI din 25 octombrie 2010 a Tribunalului Timiș a fost pronunțată înainte de punerea în aplicare a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010, astfel încât solicită admiterea acțiunea așa cum a fost ea formulată inițial. De asemenea, recurentul reclamant face referire la principiul egalității în fața legii prin introducerea plafonării despăgubirilor acordate deja persoanelor care au avut câștig de cauză până la apariția deciziei nr. 1358/2010 și neacordarea acestor despăgubiri în momentul actual.

Mai arată că CEDO a suspendat deja analizarea dosarelor împotriva Statului Român, acordând un ultimatum de revizuire a legislației neclare, neconstituționale și ambigue, în termen de 18 luni. Prin întâmpinarea depusă, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, a solicitat respingerea recursului, raportat la faptul că prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

De asemenea, a invocat și dispozițiile Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțate în Dosarul nr. 14/2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. La termenul de judecată din data de 9 mai 2012, Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului și, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., instanța va analiza cu prioritate această excepție. Potrivit art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Modificarea sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obține doar în condițiile de nelegalitate strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. În speță, recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 1 și art. 304 C. proc. civ., pentru că nu a indicat motivul de recurs pe care își întemeiază recursul și nici nu a formulat critici care să permită încadrarea lor în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, recurentul s-a rezumat la expunerea unor succesiuni de fapte, afirmații și invocarea unor principii de drept, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă pentru cazurile limitativ prevăzute de lege, care permit analiza, în faza de atac a recursului, a hotărârii date în apel.

Așadar, recurentul nu s-a conformat obligației de a indica aspecte de nelegalitate care să facă posibil controlul hotărârii, iar pe de altă parte, modalitatea de redactare a motivelor nu permite instanței să realizeze în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Ca urmare, întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită încadrarea lor din oficiu într-unui din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul legal sus-menționat, rezumându-se la susțineri ce nu vizează hotărârea atacată și care nu au relevanță pentru cazurile limitativ prevăzute de lege, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. raportat la art. 303 alin. (2) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul F.H.F. împotriva Deciziei nr. 798 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2012.